Se afișează postările cu eticheta Godot Cafe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Godot Cafe. Afișați toate postările
A început FNTi 5 - Independenții și-au ales un nou Președinte
S-a dat startul celei de-a V-a ediții a Festivalului Național de Teatru Independent. Desfășurat între 9 și 12 noiembrie la București, FNTi5 a reușit încă o dată să aducă laolaltă artiștii independenți din întreaga țară. Încă din primele zile, programul festivalului a inclus deopotrivă producții noi, având în distribuție nume mari ale scenei autohtone, spectacole invitate, dar și întâlniri strategice ale Asociației Teatrelor Independente.
Începe o nouă etapă pentru sectorul cultural independent. La un an de la înființarea Asociației Teatrelor Independente, membrii board-ului s-au întrunit joi, 9 noiembrie, pentru a pune la cale strategia comună a companiilor private de teatru din România. Regizorul și dramaturgul Ovidiu Mihăiță, fondatorul Auăleu (compania de teatru înființată în 2005 la Timișoara) a fost ales noul Președinte al Asociației Teatrelor Independente. Rezultatul alegerilor interne s-a concretizat prin desemnarea în funcția de Vice-președinte a regizorului Cristian Bajora și menținerea lui George Remeș, directorul Godot Cafe-Teatru, ca Secretar General al Asociației. Și pentru că titulaturile nu reprezintă mai mult decât instrumente organizatorice, în cea de-a doua parte a întâlnirii, membrii asociației și-au reconsolidat lista de obiective, incluzând în planul de acțiune advocacy pentru o formă de încadrare legală a teatrelor independente.
Discuții în acest sens și dezbateri cu privire la Legea Teatrelor și Statutul Artistului s-au desfășurat și vineri, 10 noiembrie. La invitația Senatorului Vlad Alexandrescu, reprezentanții teatrelor sosite la București în perioada festivalului au fost prezenți la o întâlnire organizată la Palatul Parlamentului. Printre subiectele atinse la masa de discuții s-au numărat formele de încadrare legală a teatrelor independente din România, statutul artiștilor care activează în acest sector, susținerea de noi producții și posibilitatea reducerii taxelor și impozitelor impuse companiilor de teatru independent. În acest sens, prezent la întâlnire, Ovidiu Mihăiță a subliniat faptul că independenții nu intenționează să solicite mai multe resurse, ci mai degrabă o relaxare a sistemului de taxe în sectorul cultural independent. Pe viitor, o astfel de abordare ar încuraja creația, stimulând companiile independente să investească mai mult în producțiile proprii.
,,Prin Constituție, unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor este dreptul de a avea acces la cultură. Din punctul meu de vedere, ca Senator al României, voi reprezentați un mijloc prin care oamenii din această țară dobândesc acces la cultură. Ceea ce aș vrea să putem obține împreună este o formă legislativă prin care Statul să vă recunoască ca ceea ce sunteți. Teatrul independent este un fenomen social în plină creștere și, în acest context, e necesar ca legea să îl îmbrățișeze și să îl includă’’ a declarat Senatorul Vlad Alexandrescu, în întâmpinarea cerințelor și nevoilor specifice aduse în discuție de reprezentanții teatrelor. Următorul pas propus de acesta vizează un studiu privind situația sectorului independent din România și evoluția lui din ultimii ani.
Pentru iubitorii de teatru din București, sfârșitul de săptămână se anunță foarte ofertant. Urmează două zile spectaculoase, cu evenimente variate, reinterpretări ale poveștilor orientale și ale baladelor românești, producții new-media, drame și comedii venite de prin toate colțurile țării.
Biletele pot fi achiziționate direct de la teatrele partenere: Godot Cafe-Teatru, Unteatru, Arte dell’Anima, Teatrul Luni de la Green Hours, Apollo111, Point, Teatrul de Artă București, Teatrul Coquette.
Programul complet și mai multe detalii pe www.fnti.ro sau pe pagina de Facebook a festivalului.
Sponsori: Boiron
Comments
0
Incepe cea de-a patra editie a Festivalului Scolilor de Teatru Hyperion iese la Godot
Sub sloganul „Nu juca un rol, joacă-te ÎN rol”, Festivalul Național al Școlilor de Teatru – „Hyperion iese la Godot” se va desfășura în perioada 5 – 9 iunie 2017 pe scena de la Godot Café -Teatru.
Ajuns la a-IV-a ediție, festivalul reunește studenţi şi masteranzi ai celor mai importante universităţi de artă teatrală din România, dar şi elevi pasionați de teatru.
Alături de Facultatea de Arte de la Universitatea Hyperion, în cursa pentru câştigarea trofeelor s-au înscris în concurs spectacole realizate de studenții universităților UNATC Bucureşti, Umiversitatea Ovidius din Constanța, Universitatea din Craiova - Departamentul de Arte.
La secțiunea destinată liceenilor vor participa elevi din București (Trupa Cuibul Artiştilor Junior din Colegiul „Dinu Lipatti” şi Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Trupa Shakespeare a Liceului Teoretic „Ita Wegman”), precum și elevi din țară (Trupa de teatru Protha - Vrancea, Trupa de teatru ARTWIST - Baia Mare, Atelierul de Teatru al Colegiului „Mihai Eminescu” - Botoşani) .
Din juriu fac parte Beatrice Comănescu (Decan Facultatea de Arte Hyperion) – președinte juriu, Anca Colţeanu (regizor teatru), Monica Ciută (actriță), Bogdan Mustață (regizor film), Nicholas Cațianis (actor, câștigător Gala Hop 2015 și câștigător al Festivalului Hyperion iese la Godot 2015).
În cadrul festivalului se vor acorda șase trofee pentru: Cel mai bun spectacol, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță - secțiunea studenți și Cel mai bun spectacol, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță - secțiunea elevi.
Cei mai talentați elevi și studenți vor primi tabere în regim all-inclusive oferite de Primăria Capitalei, vouchere de cumpărături Steilmann și vouchere Dental Hospital România, pachete cu preparate tradiționale românești de la Marcel SRL, cărți de specialitate oferite de Editura Tracus Arte, Editura Tritonic și Mara Books, abonamente la Sala Absoluto, cursuri de actorie oferite de ORA DE TEATRU, precum și produse cosmetice de la Melkior, Sarantis și Apilife. Mulțumim tuturor partenerilor și sponsorilor.
Vă invităm la o săptămână de teatru tânăr, la Godot Café-Teatru, strada Blănari nr. 14.
Intrarea este liberă la toate spectacolele cuprinse în secțiunea competitivă din cadrul festivalului.
Bucureștiul meu - 7 aprilie - Godot Cafe Teatru
Regie și concept: Adelaida Zamfira
Cu: Claudia Ene, Mădălina Țapu, Adelina Toma, Vlad Brumaru, Cristiana Luca, Vlad Galer, Cristina Danu, Vlad Lință, Alexandra Răduță, Paul Nistor, Florin Aioane.
Lucian Maxim – pregătire muzicală ritmuri
Consultant coregrafie: Andreea Duță/Alina Radu
Pantomimă: Nicolae Nastasia
Pregătire muzicală „Perfect”, muzica: Răzvan Moldovan, versuri: Adrian Pleșca, (Artan)
Regie film și montaj: Andu Daniel Patache/Bogdan Maraloiu
Imagine: Andu Daniel Patache/Radu M Savin/Pavlos Didaskalou
Consultant costume: Ioana Colceag
Grafică: Sergiu Diaconu
Multimedia: Ștefan Boghiu
Producție: Compania 17
A scrie despre București devine un pretext pentru a scrie despre tine. Despre tine student la UNATC, venit de prin cartierele bucureștene sau de oriunde din țară: Piatra Neamț, Alba-Iulia, Caracal, Botoșani, Brașov, Crivina (un sat din Giurgiu) sau din Chișinău.
Aici, Bucureștiul este Acasă al tău. Aici ai învățat să conduci noaptea, ai alergat pe străzi, ai stat singur pe treptele de la Universitate, ai iubit, ai avut senzația că nimicul de acasă nu este diferit de nimicul de aici, te-ai dus la facultate cu gândul că habar nu ai ce o să ți se întâmple peste 10 ani, te-ai dus la castinguri și ai ajuns acasă gândindu-te că ești doar un produs care trebuie cumpărat, te-ai întors în școală și ai sperat că după ce termini facultatea, vei ști încotro s-o apuci. Speri că cineva te va considera necesar și îți va deschide ușa. Speri.
Preț: 30 lei
Durata: 1h 30
FB event

Bucureștiul meu - Godot Cafe Teatru
Bucureștiul meu
18 Martie
Godot Cafe Teatru

Rezervări: 0736 414 244

Creditul de Jordi Galcerán
Bucuresti,
Godot Cafe,
Luminita Voina-Raut,
Maria Dobre,
Mihai Constantin,
Razvan Vasilescu,
Serban Pavlu,
teatru
Regia: Mihai Constantin
Cu: Răzvan Vasilescu, Șerban Pavlu
Traducerea: Luminiţa Voina-Răuţ
Scenografia: Maria Dore
Ce se întâmplă atunci când ai nevoie de un credit, dar nicio bancă nu e dispusa să ți-l ofere? Recurgi la ultima varianta: manipulare și amenințare. Niciun bancher, în situatia de față Răzvan Vasilescu, n-o să te poată refuza atunci când îi prezinti cruda realitate în față. O să-i seduci nevasta? Nimic din viața pe care o cunoștea până acum nu va mai fi la fel?
Rămâne de vazut cum iese fiecare, în stilul său, din situația asta.
Detalii și rezervări: 0736 414 244

Ministrul Culturii în dialog cu reprezentanții teatrelor independente
Ministrul Culturii, Corina Șuteu, va participa la două evenimente speciale din cadrul Festivalului Național de Teatru Independent, pe 4 și 6 noiembrie, pentru a dezbate situația sectorului cultural independent din România și sprijinul pe care îl primesc tinerii actori din partea autorității centrale.
Cum poate statul român să asigure, prin politici publice, legitimitate actorilor independenți și teatrelor care îi acompaniază? Care este tipul de conținut pe care sectorul teatral independent îl reprezintă și îl dezvoltă? Cum pot fi protejate drepturile celor care nu fac parte din sistemul „oficial” al teatrelor din România, dar care propun și produc forme de creativitate relevante pentru publicul de azi? Cum poți oferi legitimitate și susținere fără să sugrumi libertatea de creație prin supraregulare?
Acestea sunt câteva dintre întrebările la care Corina Șuteu va răspunde alături de partenerii săi de dialog din lumea teatrului independent. Cea de-a patra ediție a Festivalului Național de Teatru Independent (3-6 noiembrie) va fi marcată de un moment important: semnarea protocolului prin care ia ființă Asociația Teatrelor Independente din România. Evenimentul va avea loc pe 4 noiembrie, ora 15:00, la Godot Cafe-Teatru.
În aceeași zi de la ora 16:00 va avea loc o masă rotundă la care vor lua parte Ministrul Culturii, Corina Șuteu, și semnatarii actelor de înființare a asociației, directorii teatrelor independente din București și din țară. Discuția se va axa pe situația teatrului independent românesc și va pune bazele primelor inițiative guvernamentale de susținere a acestui sector. Evenimentul va fi urmat de o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi prezentate concluzille întâlnirii.
Pe 6 noiembrie, de la ora 13:00, Ministrul Culturii va participa la o nouă întâlnire cu tinerii actori români, la Unteatru. Printre problemele luate în considerare aici este cea a criteriilor de valorizare și de salarizare a tinerilor actori. La această discuție sunt invitați atât artiștii independenți, cât și cei angajați în instituțiile de stat. Participanții vor analiza efectele modificărilor adoptate de Guvernul României la legea instituțiilor publice de spectacol și vor proiecta noi măsuri de îmbunătățire a statutului actorului în România.
Sponsori: Hotel Ramada
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Guerrilla, Yorick.ro, IQads, Orașul Meu, LiterNet.ro, Bucharest City App, Orașul Vechi, The Institute, Observatorul Cultural, Zeppelin Magazine, Plic. O revistă, IleanaAndrei.ro, Revista Psychologies, udyflorescu.com, Gala Societății Civile, Raftul cu Idei, amdoar18ani.ro, teatral.ro, rezervările.ro, Revista Arte și meserii, CityScout
FNTi4| www.fnti.ro | office@fnti.ro |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)