Se afișează postările cu eticheta Adrian Titieni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Titieni. Afișați toate postările

Vlad Ivanov si Adrian Titieni, impreuna pe marile ecrane: avanpremiera filmului “Capace”, sambata, 12 august, la Anonimul



Actorii Vlad Ivanov și Adrian Titieni sunt eroii noului film “Capace”, scris și regizat de Sorin Marin. Avanpremiera românească a filmului va avea loc sâmbătă, 12 august, la Sfântul Gheorghe, în închiderea Festivalului Internațional de Film Anonimul, în prezența echipei.

Capace este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule. Concurența îl atacă pe Bursă și bărbatul își amintește de un joc din copilărie. Un joc cu capace de bere. O criză de inimă și vestea că e posibil să aibă nevoie de un transplant îl determină să plece într-un loc îndepărtat, unde Dunărea întâlnește marea, cu oameni simpli și obiceiuri străvechi.

În urmă cu 16 ani, am ajuns la Sfântu Gheorghe, într-un loc magic, unde Dunărea întâlnește Marea Neagră. Acolo am înțeles că viața mea de adult era o înșiruire de jocuri pe care, în fiecare zi, mă luptam să le câștig. Mi-am amintit de jocurile din copilărie, când eram fericit. La puțin timp după vizita la Sfântu, m-am retras din afaceri și am început să scriu scenariul și, în 2015, după multe căutări și ezitări, am început filmările.”, spune Sorin Marin despre “Capace”.


“Capace” a fost filmat atât la București, cât și în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Filmările au avut loc în peste 20 de locații și au durat 25 de zile. Alături de Vlad Ivanov și Adrian Titieni îi veți putea vedea pe marile ecrane pe Nicholas Bohor, Eugenia Bosînceanu, Adrian Păduraru, Oliver Toderiță, Claudiu Istodor, Gavril Pătru, Liviu Cheloiu, Diana Cavallioti, Adina Galupa și Andrei Aradits.

FB Page: facebook.com/capacefilmul/

Produs de Saga Film și Fundația Anonimul, cu sprijinul CNC, cu participarea Tudori Properties și Cinelab România, “Capace” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 27 octombrie, de Bomb Film Production.

Performanta pentru regizorul Adrian Sitaru: „FIXEUR” si „ILEGITIM” selectate la Torino Film Festival



Regizorul Adrian Sitaru reușește o nouă performanță: lungmetrajele „Ilegitim”, care a avut premiera mondială la începutul anului la Berlinale, și „Fixeur”, proiectat pentru prima dată în această toamnă la TIFF Toronto, au fost selectate în cadrul Torino Film Festival.
 
Cea de-a 34-a ediție a prestigiosului eveniment cinematografic se va desfășura luna aceasta, în perioada 18-26 noiembrie, iar cele două filme vor rula în secțiunea „Festa Mobile”.
 
În plus, regizorul Adrian Sitaru face parte și din juriul competiției oficiale a festivalului, alături de Don McKellar, Mariette Rissenbeek și Hadas Yaron.
 
„Fixeur” va avea premiera în cinematografele din România la începutul anului viitor, pe 27 ianuarie 2017.
 
Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.
 
Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.
 
„Fixeur” este un film despre abuz și manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii”, declară Adrian Sitaru. ”Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”, mai completează regizorul.
 
Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.
 
„Fixeur” este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după "Pescuit sportiv" (2008), "Din dragoste cu cele mai bune intenții" (2011) , “Domestic” (2012), „Ilegitim” (2016) producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: "Valuri" (2007), "Lord" (2009), "Colivia" (2010), "Chefu'" (2012), “Artă” (2014), “Excursie” (2014).
 
„Fixeur” este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.
 
Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/fixeur
TRAILER: https://www.youtube.com/watch?v=4c7R3GzrXFI

Lungmetrajul „FIXEUR” selectat la Toronto IFF!



După ce la începutul acestui an participa în cadrul Berlinalei cu lungmetrajul independent „ILEGITIM”, regizorul Adrian Sitaru revine în prim planul industriei cinematografice mondiale cu lungmetrajul „FIXEUR”.

Pelicula, având un scenariu semnat de Adrian și Claudia Silișteanu, a fost selectată în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din Statele Unite și Canada - Toronto International Film Festival (8-18 Septembrie 2016), în cadrul programului Contemporary World Cinema.

„Fixeur” spune povestea lui Radu care își face internship-ul la sediul din București al Agenției France Presse, dar visează să devină jurnalist. Repatrierea unei tinere prostituate minore din Franța îi oferă oportunitatea de a-și demonstra calitățile de jurnalist. Totuși, cu cât se apropie mai mult de realizarea interviului, cu atât mai mult începe să se îndoiască de natura ambiției lui de a practica această meserie.

„Fixeur” spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenței France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța, îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înțelege că înverșurarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

„Fixeur” este un film despre abuz si manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii”, declară Adrian Sitaru. ”Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”, mai completează regizorul.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

„Fixeur” este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.

Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/fixeur