Se afișează postările cu eticheta Muzeul Național al Țăranului Român. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul Național al Țăranului Român. Afișați toate postările

Mirrors of Brancusi

În perioada 10 – 24 februarie are loc la Muzeul Național al Țăranului Român expoziția multimedia Mirrors of Brâncuși, un proiect care urmărește să surprindă esența sculptorului român printr-o serie de instalații și de experiențe bazate pe opera lui Constantin Brâncuși. Proiectul este organizat de Fundația Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Christian Westblink, cu sprijinul JTI și Muzeul Național al Țăranului Român.
 
Mirrors of Brâncuși dorește să lase oamenilor o amprentă mai puternică și mai concretă asupra a cine a fost Brâncuși, dar și o raportare la alte concepte și definiții, mai apropiate de esența omului și artistului Brâncuși.
Abordând noi tehnologii și reinterpretând opere cunoscute și mai puțin cunoscute ale artistului, expoziția este o prezentare dinamică a unor întâmplări din viața artistului, relațiile sale cu alți artiști din vremea lui, precum și trăsături de caracter despre care se vorbește prea puțin. La finalul experienței, vizitatorul va reuși să capteze informația, dar și noi concepte despre sculptor.
 
Proiectul a pornit de la o cercetare făcută pe un grup de oameni de vârste și ocupații diferite, dar care a cuprins aceleași concluzii – ceea ce mentalul colectiv și-a însușit despre Brâncuși e diferit față de ceea ce a vrut în esență să transmită artistul. Pentru a schimba direcția, creatorii proiectului au mers pe ideea de interactivitate și de implicare a tehnologiei în procesul de creație.
 
“Ca să gândim acest proiect, am mers pe un fir logic în care am pus cap la cap conceptele pe care se bazează opera lui Brâncuși și nevoile publicului, felul în care acesta interacționează cu o informație și cum o asimilează el. Am ajuns astfel la Mirrors of Brâncuși, un proiect-oglindă, în care oamenii nu doar că sunt puși față în față cu creația lui Brâncuși, dar sunt invitați să se pună în locul unor opere ale artistului, ajungându-se astfel la o analiză a propriilor emoții și sentimente dintr-o postură nouă. Prin acest proces de a te identifica și de a empatiza cu celălalt, vizitatorii vor avea o imagine mai clară asupra a ceea ce și-a propus Brâncuși prin opera lui. Verticalitate, complexitate ascunsă în linii simple, emoție și reîntoarcere către sine – asta veți descoperi în cadrul expoziției Mirrors of Brâncuși” spune curatorul expoziției, Silvana Dulamă-Popa. 
 
Expoziția dispune de o scenografie amplă, în care vizitatorul va putea experimenta cum e să fii parte dintr-o operă a lui Brâncuși, se va oglindi într-o interpretare a unui modul în mărime naturală al Coloanei fără Sfârșit și se va bucura de un scurt film dedicat vieții inventatorului sculpturii moderne, cu informații concise și alese cu grijă. Echipa de creație este formată din Silvana Dulamă-Popa (curator), Diana Miroșu (scenograf), Alin Popa (design lumină), Zoli Toth (muzică), Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie (video), Iulian Dinu (foto).
 
Proiectul se desfășoară în mai multe spații, prima expoziție fiind la București, la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Irina Nicolau, în perioada 10 – 24 februarie. Expoziția va putea fi vizitată de marți până duminică în intervalul 10:00 – 18:00.
 
Mirrors of Brâncuși este un proiect organizat de Fundația Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Christian Westblink, cu sprijinul JTI și Muzeul Național al Țăranului Român.
 
Sprijinul financiar nerambursabil acordat pentru realizarea proiectului Mirrors of Brâncuși este de 947.646,45 lei, echivalentul a 195.653,24 Euro.

Expoziției despre 2 Mai și Vama Veche

De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spațiului 2 Mai-Vama Veche

O expoziție organizată de tranzit.ro/București

15 octombrie – 15 noiembrie 2020

Vernisaj: Joi, 15 octombrie, între orele 16.00-19.00
Loc: Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Tancred Bănățeanu
Curatoare: Iuliana Dumitru

Subiectul 2 Mai și Vama Veche a fost explorat în ultimii 20 de ani din mai multe perspective. S-au scris romane, biografii, articole estivale, povestiri, dar și cercetări academice: disertații (cu nuanțe) etnografice, antropologice, economice și istorice. Astfel, cele două sate nu mai sunt de mult simple așezări la malul mării, ele având un caracter aparte în peisajul litoralului românesc, mai dificil de încadrat, dar interesant de cercetat. Expoziția „De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spațiului 2 Mai-Vama Veche” continuă studiul realizat de Iuliana Dumitru despre narațiunile și mitologizarea acestui spațiu într-un mediu diferit de cel al cercetării de doctorat în a cărui prelungire se constituie. Pornind de la legătura afectivă cu zona, fiind născută și crescută la 2 Mai, curatoarea adaugă un strat vizual cercetării narative deja întreprinse.

Expoziția reunește lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică, fotografie semnate de artiști din generații diferite: Geta Brătescu, Nicolae Comănescu, Irina Crivăț, Vasile Gorduz, Constantin și Ion Pacea, Cristian Pepino, Silvia Radu, Simona Runcan, Viorel Simionescu, Anamaria Smigelschi, Adrian, Lucia și Alexandru Maftei, Ovidiu Marcu, Constanța Stratulat. Vor mai fi prezentate două materiale filmate, documentarul antropologic al Mirunei Tîrcă și filmul poetic al Adei-Maria Ichim. Design-ul expozițional este realizat de Alex Axinte. 

Lucrările aparțin perioadei 1960-2015 și reprezintă explorări ale spațiului 2 Mai și Vama Veche, localități cunoscute publicului larg mai ales pentru că în perioada comunistă erau destinațiile preferate ale boemei intelectuale. Aceste locuri alternative turismului de masă și orarului fix le-au permis celor care le vizitau să beneficieze de o libertate propice creației artistice. Expoziția are ca scop schimbarea felului în care ne raportăm la un spațiu cunoscut doar printr-o anumită prismă, în acezt caz, cea de destinație în principal pentru vacanțe auto-organizate. Pe lângă lucrările artistice și documentare vor fi incluse materiale de arhivă, artefacte și obiecte de uz cotidian, ce vor încerca să întregească un portret mai amplu al unui spațiu care este și al locuirii, nu doar al vizitării sezoniere. Astfel, prin varietatea materialelor prezentate, expoziția se va înscrie în seria expozițiilor de cercetare organizate de tranzit.ro/București, care contextualizează lucrările de artă integrându-le într-un discurs cultural și social mai larg. 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partenerul principal al tranzit.ro este Fundația ERSTE.