Peste 10 000 de oameni au
dansat și s-au bucurat de un regal de blues în cadrul Open
Air Blues Festival Brezoi 2019.
Festivalul a avut loc în micuțul oraș Brezoi, amplasat într-o
zona superba de pe Valea Oltului, la doar 35 km de Rm Vâlcea.
Conceput încă de la prima
ediție ca Festival Internațional, OABFB 2019 a venit în cel de-al
treilea an de existență cu un lineup de excepție, al cărui cap de
afiș a fost Beth Hart, considerată una dintre cele mai bune voci
feminine din lume la ora actuală. Ediția 2019 a adus în fața
publicului cele mai multe nume internaționale aflate vreodată pe
aceeași scenă în regiunea noastră. Lineup-ul excepțional din
acest an, în care pe lângă Beth Hart s-au regăsit nume ca Oscar
Benton, Ana Popovic, Jonathon Boogie Long sau Eb Davis & The
Superband, a încântat publicul iubitor de blues timp de 4 zile și
4 nopți de poveste.
În a patra zi de festival,
alături de EB Davis și Oscar Benton, pe scenă a urcat AG
Weinberger, un artist pe cât de controversat, pe atât de iubit, cu
un repertoriu vast și versatil, promotor înfocat al blues-ului
american în Romania. „Open
Air Blues Festival Brezoi nu este Woodstock-ul României. Este,
începând de astăzi, Brezoiul lumii!”
a declarat de pe scenă artistul, în aplauzele întregului
auditoriu.
Open Air Blues Festival Brezoi
2019, în cuvintele publicului:
„ Locul, oamenii, aerul,
soarele, până și ploaia și nu în ultimul rând organizarea, m-au
făcut să am senzația că Beth Hart, EB Davis, Oscar Benton și tot
ceilalți au cântat... în <curtea noastră>, la o întâlnire
cu prietenii. Atât de natural, atât de excepțional și totodată
familiar. Felicitări!”
„Unul din motivele pentru
care mai de mult îmi trecea prin minte eventualitatea unei emigrări
era să pot merge la festivaluri ca cel de anul ăsta de la Brezoi.
Mă bucur că acum au venit festivalurile lângă mine”
„Atmosferă frumoasă, bună
organizare și, în primul rând, muzică de calitate”
„Extraordinară experiența,
organizare bună, atmosfera minunată, oameni faini. Așa da. Cine nu
a fost acolo are ce regreta.”
„Open Air Blues Festival
este visul așteptat de mult timp și realizat acum al lui Mihai
Răzvan Mugescu și o mână de "bluesmen", artiști din
Liga I a muzicii. Este un exemplu clar că se poate face artă,
entertainement, turism la scară mare și de inaltă clasă.
Felicitări tuturor celor care
au conlucrat pentru a realiza acest proiect, aplauze și plecăciune
artiștilor care ne-au încântat de pe scenă!”
Ecourile acestui an încă nu
s-au stins, însă organizatorii pregătesc deja ediția din 2020,
anunțând și primul nume din lineup-ul anului viitor, Samantha
Fish. Lansată în muzică în anul 2009, Samantha Fish s-a
poziționat încă de la început ca un artist cu un potențial imens
în lumea blues-ului contemporan, fiind numită de New York Times „o
impresionantă chitaristă de blues ce performează cu forță și
dulceață” și „una dintre cele mai promițătoare tinere
artiste ale genului”.
Festivalul a fost inițiativa
Asociației Mentor Rock și este organizat în parteneriat cu
Primăria Brezoi. Notorietatea sa a crescut de la an la an, susținut
fiind atât de Consiliul Județean Vălcea cât și de o serie de
branduri dornice să se asocieze cu un eveniment ce promite să
devină una dintre cele mai apreciate alternative culturale de
petrecere a timpului liber.
Se afișează postările cu eticheta Oscar Benton. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Oscar Benton. Afișați toate postările
Open Air Blues Festival Brezoi 2019 - Programul pe zile
A
mai rămas doar o luna pana când Open
Air Blues Festival Brezoi, un festival tânăr și ambitios, își va
deschide
porțile în perioada 18 – 21 iulie 2019
la
Brezoi, jud. Valcea. Amplasat într-o zona superba de pe Valea
Oltului, la doar 35km
de Ramnicu Valcea, micuțul oraș se pregătește de 4 zile și 4
nopti de concerte, workshopuri și dezbateri muzicale.
Considerat deja de mulți cel mai important festival independent de Blues din Romania, OABFB începe în forța încă din prima zi, cu un lineup în care ii regasim pe Amalia Gaita, Paardekoper, Trans-Expres, Erja Lyytinen precum și inegalabila Beth Hart, artista cu viaţă de film şi voce despre care se spune că “opreste timpul in loc”. Vineri, 19 iulie, fanii muzicii blues ii pot asculta pe The Cockblockers, The Southern Cockroaches, Paul & The Blue Workers, Tomaselli All Stars, Khalif Wailin’ Walter, Diana Rein și Ana Popovic.
Sarbatoarea blues & jazz continua sâmbăta, 20 iulie, cu JazzyBit, Loup-Garou, The Gamblers, Louis King & Band, Mike Godoroja & Blue Spirit, Leon Beal, Sax Gordon & Luca Giordano Band, și Jonathon Boogie Long și se va incheia duminica, 21 iulie cu Othello Trio, Soul Serenade, Dan Helciug HeART, AG Weinberger, Eb Davis & The Superband și „The White Blues King” Oscar Benton.
Petrecerile vor continua în fiecare seara de festival după ora 1 noaptea la scena secundara, cu artisti precum Andrei Cerbu & The Crossroads sau James Brown Tribute, Belgrade precum și o serie de jam sessions ce vor tine publicul în priza pana la primele ore ale diminetii.
Festivalul a fost inițiativa Asociatiei Mentor Rock și este organizat în parteneriat cu Primaria Brezoi. Notorietatea sa a crescut de la an la an, sustinul fiind atât de Consiliul Judetean cât și de o serie de branduri dornice să se asocieze cu Woodstock-ul Romaniei, cum este numit în unele cercuri.
Pana la data de 1 iulie prețul abonamentelor este de 200 lei și prețul biletelor de o zi 75 lei. După 1 iulie prețul abonamentelor va crește la 250 lei
Biletele se găsesc ȋn format electronic pe www.entertix.ro, www.iabilet.ro, www.myticket.ro, precum şi ȋn reţeaua fizică Entertix: librariile Carturesti şi Hypermarketurile Carrefour şi ȋn reţeaua fizică Iabilet: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (ȋn intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 langă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet şi pe terminalele Selfpay din toată ţara.

Beth Hart revine ȋn Romȃnia pe 18 iulie 2019, ȋn cadrul Open Air Blues Festival Brezoi
Open Air Blues Festival Brezoi , unul dintre cele mai cunoscute şi iubite festivaluri de blues din ţară, ȋşi deschide porţile ȋn perioada 18 – 21 iulie 2019 venind ȋn ȋntȃmpinarea publicului cu un lineup de excepţie!
Beth Hart, una dintre cele mai bune voci feminine din lume la ora actuală, nominalizată la Premiile Grammy şi cȃştigătoare a nenumărate discuri de platină şi premii muzicale pentru albumele şi pentru vocea sa, revine ȋn Romȃnia ȋn cadrul turneului „Fire on the Floor” la Open Air Blues Festival Brezodi 2019!. Artista cu viaţă de film şi voce despre care se spune că “opreste timpul ȋn loc” şi “este obligatoriu de ascultat live măcar o dată in viaţă”, considerată un mix vocal intre Janis Joplin, Etta James, Billie Holiday, Otis Redding şi Any Winehouse vine ȋn premieră la Open Air Blues Festival pe 18 iulie 2019, ȋn prima zi a unui şir de artisti de blues atȃt celebri, cȃt şi mai puţin cunoscuţi, dar care au tot ce le trebuie pentru a scrie istorie. Beth Hart concertează alaturi de trupa sa, care inseamnă Jon Nichols (chitară), Bob Marinelli (bass) & Bill Ransom (tobe).Sexy şi cu o voce vibrantă, artista ȋn varstă de 46 de ani a fost decoperită de managerul şi viitorul ei prieten apropiat David Wolff ȋn timp ce cȃnta pe străzile din LA şi doar cȃteva săptămani au trecut de atunci pȃnă la primul său album lansat care s-a plasat pe primele locuri ȋn lume ȋn topurile de blues. Producătorii muzicali şi artiştii mari au decis să lucreze cu Beth Hart de la prima audiţie a vocii ei, ajungȃnd astfel să concerteze ȋn toată lumea alături de legende ale muzicii blues şi rock mondiale precum Joe Bonamassa, Jeff Beck şi Slash.
Vino să vezi vocea care a marcat iremediabil Blues-ul alături mulţi alţi muzicieni inegalabili din Romȃnia şi internaţionali precum: Eb Davies & The Superband (pentru prima dată ȋn Romȃnia), „The White Blues King” Oscar Benton, Ana Popovic, Diana Rein, Jonathon Boogie Long şi multi alţi artisti de renume ce urmează a fi anunţaţi pe pagina festivalului.
Biletele şi abonamentele s-au pus deja ȋn vȃnzare la preţuri speciale, astfel:
Un număr limitat de abonamente de 4 zile este disponibil la preţul special de 150 lei. După epuizarea acestora, pȃnă pe 1 iulie preţul abonamentelor va fi 200 lei, urmand ca ȋncepȃnd cu 1 iulie preţul să crească la 250 lei.
Sunt disponibile şi bilete de o zi ȋn pre-sale la preţul de 60 de lei. După epuizarea acestora şi pe ȋntreaga durată a festivalului preţul unui bilet va fi de 75 lei.
Biletele se găsesc ȋn format electronic pe www.entertix.ro şi www.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)