Se afișează postările cu eticheta Radu Potcoavă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Radu Potcoavă. Afișați toate postările
„Miss Sueño”, de Radu Potcoavă, a câștigat marele premiu la Huesca IFF
Scurtmetrajul „Miss Sueño”, de Radu Potcoavă, a câștigat sâmbătă marele premiu al Festivalului Internațional de Film Huesca (Spania) și este eligibil pentru o nominalizare la Oscar.
Producția, care a avut premiera românească în competiția de scurtmetraje a programului Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, o are în centru pe Roxana, care se pregătește să părăsească România pentru a se muta la Madrid. Ajutată de Dan și soția lui, Alina, este înștiințată că va găsi curând un loc de muncă în capitala spaniolă. Ce nu știe Roxana este că va deveni victimă a unei rețele de trafic de persoane.
Din distribuție fac parte Aurora Păunescu, Olimpia Melinte, Bogdan Dumitrache și Marin Grigore. Filmul este dedicat memoriei lui Călin Potcoavă, care urma să facă parte din echipa de producție.
Regia și scenariul sunt semnate de Radu Potcoavă, imaginea a fost realizată de Andrei Butică, montajul - de Cătălin Cristuțiu, sunetul - de Alex Dragomir și regia artistică - de Mălina Ionescu. Producători sunt Claudiu Mitcu, Robert Fița si Ioachim Stroe, iar producător executiv este Alina Tarbă.
„Miss Sueño” este un film produs de We Are Basca, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, și finanțat de Mccann Erickson România.
Scurtmetrajul finalizat în 2017 a mai fost selectat anul acesta la Trieste Film Festival, unde a avut premiera mondială, și la Kino Pavasaris-Vilnius International Film Festival.
La cea de-a 46-a ediție a Festivalului de la Huesca, „Miss Sueño” a fost selectat în competiția internațională alături de scurtmetraje din Franța, Canada, Polonia, Italia și Rusia.
Distincția International Danzante constă într-un trofeu și suma de 5.000 de euro, iar pelicula va intra automat în competiție pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun scurtmetraj/ live action short film” a premiilor Oscar.
Festival Internacional de Cine de Huesca se află pe lista celor validate de Academia de Film Americană, iar câştigătorul competiţiei internaţionale este inclus automat pe lista titlurilor luate în considerare pentru o nominalizare la Oscar.
Prima ediție a festivalului a avut loc în 1973, iar doi ani mai târziu evenimentul a devenit unul internațional. În prezent, este unul dintre cele mai importante manifestări de gen din lume, acordând anual 11 premii în competițiile iberoamericană, internațională și de documentar. Aragón Televisión acordă un premiu care presupune garantarea difuzării filmului câștigător și promovarea lui.
Scenarist și regizor, Radu Potcoavă a urmat studii de film la Bucureşti şi Amsterdam. A debutat ca regizor şi scenarist cu scurtmetrajul „Aceeaşi gară pentru doi” (2002). În 2006, a debutat în lungmetraj cu drama „Happy End”, cu George Alexandru și Mircea Diaconu în distribuție. Ea a fost urmată de comedia „Cuscrii” (2014), iar doi ani mai târziu, de „Vara s-a sfârşit”, cel de-al treilea lungmetraj, care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Montréal.
Scurtmetrajul „Mă cheamă Costin” (2016), produs de We Are Basca, cu Ioana Flora şi Bogdan Albulescu în distribuţie, a primit, la TIFF, o menţiune specială, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc la Dracula Film Festival de la Braşov și a fost selectat în competiţia dedicată genului la Festivalul de Film de la Sarajevo.
Comments
0
“VARA S-A SFÂRȘIT” va avea premiera mondială pe 31 august la Montréal IFF
“Vara s-a sfârșit”, în regia lui Radu Potcoavă, va avea premiera mondială în Canada, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Montréal (25 august-5 septembrie).
Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii, a fost inclus în competiția oficială și va fi proiectat miercuri, 31 august.
Montréal IFF, ajuns la cea de-a 40-a ediție, este singurul festival competitiv din America de Nord recunoscut FIAPF (Fédération Internationale des Associations de Producteurs de Films).
Proiecția de gală a filmului va avea loc în prezența regizorului Radu Potcoavă și a actorilor principali, Nicholas Bohor și Dan Hurduc.
Participarea echipei în cadrul festivalului este susținută de Centrul Național al Cinematografiei și Institutul Cultural Român din New York.
Acțiunea din “Vara s-a sfârșit” are loc într-un mic oraș de la malul Dunării, în timpul vacanței de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și însceneze răpirea și să-și șantajeze un tată absent, nerealizând consecințele pe care astfel de jocuri le pot avea.
Din distribuție mai fac parte actorii: Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguță, Crina Tofan și Mihai Albu.
Regizat de Radu Potcoavă, după un scenariu al Cristinei Bîlea, filmul are imaginea realizată de Oleg Mutu, montajul de Cătălin Cristuțiu, Mălina Ionescu semnează scenografia, iar Svetlana Mihăilescu costumele. Filmul are muzică originală, compusă de Cristian Călin, integrată în coloana sonoră realizată de Alex Dragomir.
“Vara s-a sfârșit” este produs de Velvet Moraru, prin ICON production, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și suportul financiar al Cinema City.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
