Start IDEO IDEIS

Astăzi începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, în Alexandria și încă 8 orașe din țară – București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara. Alexandria rămâne inima festivalului, locul unde se vor desfășura câteva dintre cele mai îndrăgite evenimente cu care festivalul și-a obișnuit publicul, în timp ce în celelalte orașe trupele de teatru tânăr vor întâmpina pentru prima oară capsulele IDEO IDEIS pentru 5 zile de Ateliere de Teatru și Măiestrie, precum și întâlniri cu mentorii. O parte din evenimentele din Alexandria se vor transmite LIVE pe o platformă dedicată. Programul complet: http://editia15.ideoideis.ro 

Ediția aniversară IDEO IDEIS va debuta cu o Festivitate de Deschidere online marți seara, pe 4 august, de la ora 20:00. Noul format al ediției, programul, trupele participante, trainerii și mentorii de anul acesta vor fi prezentați de actorul Mircea Postelnicu, iar la final echipa festivalului se va alătura pentru a povesti din culisele a 15 ani de IDEO.  


În Alexandria va avea loc o serie de evenimente stradale care fac parte din inițiativa Festivalului de a schimba imaginea orașului și de a pune bazele unei educații de tip artistic într-un loc în care arta ajunge încă foarte greu. Astfel, cvartetul itinerant de coarde Sonore din București va concerta în aer liber în fiecare seară, ajungând în cinci locații diferite din oraș. Fiecare concert va dura o oră și va include piese dintr-o gamă largă de stiluri, de la muzică clasică până la muzică modernă, contemporană.


Trei clădiri din centrul orașului vor îmbrăca haine noi, 3 artiști vizuali urmând să realizeze pe parcursul celor 5 zile de festival 3 lucrări murale în centrul orașului Alexandria, aliniate la tema de anul acesta a festivalului, SCHIMBAREA. Picturile pe ziduri vor fi semnate de Cristian Scutaru, Livi Po – Liviana Popa și Wanda Hutira.


În plus, Alexandria va găzdui și instalația de artă LYRATA, semnată de artistul timișorean Andrei Arion, și curatoriată de Georgia Țidorescu. Aceasta va fi integrată într-un spațiu central al comunității și celebrează 15 ani de prezență IDEO în oraș, invitând privitorii la un dialog despre modul în care arta contemporană poate schimba lentila cu care privim spațiile urbane.


Muralele și instalația de artă vor putea fi văzute sâmbătă, 8 august, de la ora 18:00, în cadrul unui vernisaj itinerant.


Printre cele mai așteptate momente din cadrul festivalului se numără Seara Povestitorilor cu Maurice Munteanu, Gojira și Florin Ristei, discuțiile inspiraționale din cadrul celor două masterclass-uri moderate de Alexandru Ion, Cinemateca târzie – proiecții de film în aer liber, Biblioteca din Alexandria – spectacol de teatru comunitar scris și regizat de Bogdan Georgescu, difuzarea celor două spectacole de teatru audio în distribuția cărora se regăsesc doar alumni IDEO, precum și cele 20 de ateliere în aer liber sau online propuse de ART & PLAY comunității din Alexandria.


Mircea Postelnicu va modera în fiecare seară, de la 22:00, un podcast care îi va trece pe ascultători într-un mod autentic prin istoria celor 14 ediții de IDEO IDEIS și a celor mai interesante povești și personaje care au trecut pragul festivalului de teatru tânăr. Alături de el, seară de seară, vor fi invitați speciali, toți parte a familiei IDEO - câștigători ai primelor ediții, traineri și mentori, membrii din echipa originală a festivalului și mulți alții care au jucat un rol important în istoria festivalului.
Festivitatea de închidere a celei de-a 15-a ediții IDEO IDEIS se va desfășura tot online, duminică 9 august, de la ora 23:00, cu un super DJ-set ținut de prieteni și organizatori IDEO și un joc de leapșa online în care trupele participante din fiecare oraș vor putea intra în dialog.


Întâlnirea IDEO IDEIS cu fiecare din cele 9 orașe va fi documentată și comunicată de mini-redacțiile COLAJ, formate din adolescenți din fiecare comunitate, coordonați de Iulia Dromereschi, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare comunitară propus de festival, în parteneriat cu AIVImedia.hub.


În București, atelierele coordonate de trainerii Ana Covalciuc (teatru tânăr) și Nicolae Constantin Tănase (film), precum și întâlnirile de mentorat cu actrița Dana Rogoz, se vor desfășura la Roaba de Cultură și Rezidența BRD Scena9. Fotografii Adi Bulboacă și Bogdan Dincă vor documenta întâlnirea Bucureștiului cu festivalul.


Toate evenimentele incluse în programul acestei ediții se vor desfășura în aer liber, iar regulamentul de participare va fi respectat, în mod obligatoriu, atât de participanții și invitații ediției, cât și de organizatorii festivalului. Accesul și participarea la ateliere și evenimente vor fi permise numai cu condiția purtării măștii, aceasta fiind obligatorie pe toată durata desfășurării. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C.

***
Ne puteți urmări pe:
Site IDEO IDEIS| FB:ideoideis | Instagram: @ideoideis
Spot oficial:https://bit.ly/SpotIDEO15
Program: editia15.ideoideis.ro 
***
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.***
IDEO IDEIS este un proiect organizat de Asociația T.E.T.A, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Proiect Cultural Co-Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

A 5-a ediție Película: filme online și în aer liber între 9 și 16 septembrie 2020

A 5-a ediție a festivalului Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, va avea loc între 9 și 16 septembrie 2020, respectând toate normele și măsurile în vigoare pentru organizarea de evenimente.
 

Toate filmele din selecția festivalului vor putea fi vizionate online, cu subtitrare în limba română, în perioada 9-16 septembrie 2020, iar între 9 și 13 septembrie, în fiecare seară, la Cinema Elvire Popesco en plein air, vor rula 5 dintre cele mai importante filme ibero-americane ale ultimilor  ani.
 

Ținând cont de contextul actual, Película renunță anul acesta la secțiunea competițională și la focusul dedicat unei țari anume și își concentrează conținutul online, pe platforma Cinesquare (www.cinesquare.net). Alături de filme recente, festivalul propune anul acesta și un catalog de titluri care au fost prezente în ediții anterioare ale festivalului, precum Neruda (Chile, R: Pablo Larrain), Marina Abramovic: The Space in Between (Brazilia, R: Marco Del Fiol),  Retablo ( Peru, R: Alvaro Delgado-Aparicio, film câstigător al ediției din 2018) sau La Camarista (Mexic, R: Lila Aviles, film câștigător al ediției 2019). Toate aceste titluri prezente în edițiile anterioare vor fi disponibile doar online între 9-16 septembrie.


Selecția de filme din acest an cuprinde producții din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Peru, Spania și Uruguay. Dintre noile titluri menționăm: Tu me manques (Bolivia, R: Rodrigo Bellot, cu Oscar Martinez – propunerea Boliviei la Premiile Oscar), Planta Permanente (Argentina/Uruguay, R: Ezequiel Radusky) sau Aleli (Uruguay, R: Leticia Jorge Romero).

 

Programul complet al festivalului va fi disponibil la data de 25 august pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, pe platforma Cinesquare  și pe pagina de facebook a festivalului, iar biletele vor fi disponibile pe eventbook.ro începând cu 25 august 2020. Pentru vizionarile online, biletele pot fi achiziționate și direct de pe platforma Cinesquare pe parcusul zilelor de desfășurare a festivalului.


Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut de Cinesquare, Institutul Francez din România, Ambasada Peru, Ambasada Braziliei, Ambasada Chile.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să ne fiți alături și în acest an!

¡Hasta pronto!

THE FATHER in deschiderea #ANONIMUL2020

Prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival și programat pentru a fi lansat în cinematografe în cursul anului viitor, THE FATHER, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman, laureați ai Premiilor Oscar, în rolurile principale, va fi proiectat la ANONIMUL IIFF, 12-16 august, Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.  
Având la bază apreciata piesă de teatru câștigătoare a premiului Molière, THE FATHER, scris și regizat de dramaturgul francez Florian Zeller, a atras atenția publicului și a presei de specialitate încă de la prima vizionare: „Cel mai bun film care vorbește despre bătrânețe, de la Amour încoace, aruncă o privire clară, dar subtilă și nuanțată, asupra unei boli devastatoare, demența, precum și asupra impactului pe care îl are asupra celor din imediata apropiere a suferinzilor.” - Todd McCarthy, The Hollywood Reporter.
 
THE FATHER este debutul în lungmetraj de ficțiune al lui Florian Zeller, care a mărturisit că este un film personal, inspirat de povestea bunicii sale, cea care l-a crescut și care a început să sufere de demență pe când Zeller avea 15 ani. 
 
Pentru dezvoltarea scenariului filmului, Florian Zeller a colaborat cu Christopher Hampton (care a semnat și scenariul Dangerous Liaisons), lucrând direct în limba engleză și avându-l în minte încă de la bun început pe Anthony Hopkins pentru rolul principal: „Eram conștient că nu aveam un vis ușor de realizat, pentru că sunt francez, este un film de debut, iar ca să ajungi să lucrezi cu Hopkins nu este atât de ușor. Dar până nu vine cineva să îți spună Nu, nu este posibil!, înseamnă că încă este posibil.”  În cele din urmă, Anthony Hopkins a citit scenariul, iar Florian Zeller a fost anunțat că acesta își dorește o întâlnire cu el. “Hai să facem filmul în 4 luni!”, i-a spus celebrul actor, care ulterior i-a propus lui Zeller să includă în film o arie din „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, mărturisind că mereu a visat să facă un film care să conțină această muzică.
  

Anthony Hopkins a câștigat un premiu Oscar pentru Silence of the Lambs, și a fost recent nominalizat pentru rolul său din The Two Popes. Olivia Colman a câștigat premiul Oscar pentru rolul din The Favourite și poate fi văzută în serialele Fleabag și The Crown.
 
THE FATHER va fi prezentat în premieră în România la ANONIMUL, prin amabilitatea InterComFilm.
 
ANONIMUL IIFF 2020 se va desfășura în exclusivitate în aer liber, cu un număr maxim de 400 de participanți la fiecare proiecție. Accesul la proiecții este gratuit și se va face doar în baza rezervărilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, începând cu 11 august. 
 
Programul ANONIMUL 2020 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 
 
Mai multe detalii, precum și programul festivalului, vor fi comunicate zilele următoare pe site-ul și pagina de Facebook ANONIMUL.
 
REGULAMENTUL FESTIVALULUI ESTE DISPONIBIL AICI: https://bit.ly/3i25sPh

Weekend cu filme de pe croazetă aduse de Caravana Les Films de Cannes à Snagov

Cu dor de filme și povești spuse în aer liber pe marele ecran, ediția a 3-a a Caravanei Les Films de Cannes își începe călătoria la cinematograful în aer liber de la Event Park Snagov, în weekend-ul 8-9 august. Caravana Les Films de Cannes à Snagov invită publicul la un weekend cu povești de neratat despre prietenie și fericire cu Matthias et Maxime, de Xavier Dolan și Little Joe, regizat de Jessica Hausner.
 
Sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00 rulează Little Joe, în regia Jessicăi Hausner, un film despre nevoia oamenilor de a fi fericiți. Cum atingi fericirea? Aflăm de la Alice, mamă singură și o foarte dedicată fitogeneticiană, angajată într-o companie specializată în dezvoltarea unor specii noi de plante. Prin inginerie genetică, Alice a conceput o floare purpurie cu totul deosebită, nu doar datorită frumuseții ei, ci și valorii terapeutice. Dacă e ținută la temperatura ideală, hrănită conform instrucțiunilor și dacă i se vorbește constant, planta își face fericit proprietarul. Deși politica internă a companiei o interzice, Alice își ia acasă un exemplar și i-l oferă cadou fiului ei, Joe. O botează împreună „Little Joe”. Dar pe măsură ce crește planta, cresc și suspiciunile lui Alice că noua sa creație nu e chiar atât de inofensivă pe cât o sugerează numele de alint. Little Joe a primit la Cannes Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, acordat actriței Emily Beecham.
 
Duminică, pe 9 august, de la aceeași oră, rulează un film despre maturizarea la 30 de ani, un portret al unor prieteni ale căror vieți nu vor mai fi la fel după evenimentele petrecute în acea vară. Matthias et Maxime este un film personal al regizorului Xavier Dolan despre un grup de prieteni. Unul este Maxime (interpretat chiar de regizor), ale cărui planuri de carieră au fost zădărnicite de grija pe care a trebuit să i-o acorde mamei sale bolnave (Anne Dorval). După câteva certuri ireconciliabile cu aceasta, Max decide să călătorească în Australia și să-și lase mama în grija mătușii. În același timp, cercul său de prieteni este afectat de plecarea lui Max. Lucrurile se schimbă când sora unuia dintre prietenii grupului, filmează un scurtmetraj și-i convinge pe Matthias și Maxime să fie actorii principali.
 
Caravana Les Films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune și recente filme, prezentate sau premiate la Festivalul de la Cannes. Caravana duce mai departe demersul inițiat de festivalul Les Films de Cannes à Bucarest de a se extinde festivalul în țară și de a readuce în atenția publicului experiența de a merge la film.
 
Event Park este primul spațiu în aer liber pentru evenimente desfășurate în condiții de maximă siguranță adaptate contextului actual. Cele peste 6 hectare din cadrul Lagoo Snagov pot găzdui seri de cinema, concerte în aer liber și evenimente care respectă conceptul de distanțare socială. Filmele, concertele și show-urile vor rula pe un ecran led de mari dimensiuni, iar experiența UNIVERSUM de peste 10 ani în organizarea de evenimente oferă certitudinea că vei avea parte de o experiență completă și unică.
 
Biletele la film sunt disponibile pe platforma eventpark: https://bit.ly/3ffYFQj  
Mai multe detalii pe https://www.facebook.com/events/1698964963611894/
 
Caravana Les Films de Cannes este prezentată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, cu sprijinul Catena. Proiect finanțat de Centrul Cultural al Cinematografiei. Partener Europa Cinemas. Parteneri media: Elle Magazine, Radio Romania Cultural, SensoTV.

„Totul nu va fi bine” de vineri în cinematografele în aer liber


Documentarul de debut „Totul nu va fi bine”, în regia lui Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, va avea premiera mondială în această seară în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, în secțiunea „Zilele Filmului Românesc”.
 
Lungmetrajul va rula de la ora 21:30, la Coșbuc (curtea Colegiului Național “George Coșbuc”) în prezența regizorului și protagonistului Adrian Pîrvu. Cea de-a doua proiecție este programată miercuri, 5 August, de la ora 23:45 la UBB (Universitatea Babeș-Bolyai).
 
Documentarul semnat de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom va rula în avanpremieră la Constanța (miercuri, 5 august, de la ora 21:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin") și la București (joi, 6 august, de la 21:00, la Cinema Elvire Popesco).
 
Din 7 august, filmul va putea fi vizionat în aer liber la București (Cinema Muzeul Țăranului, vineri, 7 august, ora 21:00), Arad (Grădina de Vară Cinema Arta, vineri, 7 august, ora 21:30), Brașov (Grădina din Visss, marți, 11 august, ora 21:00), Iași (Cinema Ateneu, vineri, 7 august, ora 21:30), Timișoara (Hostel Costel, duminică, 9 august, ora 21:30), Târgu Mureș (Teatrul de Vară - vineri, duminică, marți și joi, ora 21:30).
 
Miercuri, 12 august, de la ora 20:30, documentarul va rula la Grădina cu Filme – Cinema & More din București. Proiecția va fi precedată de o discuție cu Adrian Pîrvu, moderată de criticul Ileana Bîrsan.
 
“Totul nu va fi bine” este un road-movie în care un regizor pe jumătate nevăzător și iubita luiîncearcă să descopere efectele Cernobîlului asupra lor.
 
În călătoria lor, Adrian și Helena cunosc oameni afectați de dezastrul nuclear petrecut în 1986, iar pe măsură ce descoperă impactul Cernobîlului asupra unei întregi generații, problemele lor de sănătate se agravează și le complică planurile.
 
Adrian Pîrvu s-a născut în anul dezastrului de la Cernobîl. Mama lui a crezut că glaucomul și orbirea parțială ale lui Adrian au fost cauzate de vizita ei în Ucraina, pe când era însărcinată în 6 luni. Are aproape 30 de ani – e singur și debusolat. După ce mama îi prezintă povestea nașterii sale, decide să plece în Ucraina să facă un film despre cei afectați de dezastru și să găsească o cale de împăcare cu sine. În Kiev o întâlnește pe Helena, crescută în țara grav afectată de accidentul nuclear și devine partenera lui Adrian în realizarea documentarului.
 
Scenariul și regia sunt semnate de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, montajul a fost realizat de Alexandru Radu și Vladimir Gojun, imaginea: Denis Melnik, Radu Gorgos, Adrian Pîrvu, Helena Maksyom. Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu semnează sunetul. Producători sunt Alexandru Solomon și Ada Solomon. Coproducători: OlenaYershova, Adrian Pîrvu, AndriiYashchyshyn.
 
Absolvent al UNATC, Adrian Pîrvu a regizat și produs mai multe scurtmetraje și documentare. După ce a predat engleza timp de un an în China, a lucrat ca producător pentru un ONG care susține persoanele cu dizabilități. În prezent, este monteurfreelancer. “Totul nu va fi bine” reprezintă debutul său în lungmetraj.
 
Helena Maksyom a absolvit Universitatea de Aviație din Kiev și are un Master în “Ecologie și protecția mediului înconjurător”. A lucrat ca jurnalist, traducător, iar acum se concentrează pe cinema. Și pentru Helena, “Totul nu va fi bine” reprezintă debutul în lungmetraj.
 
„Totul nu va fi bine” este o producție Hi Film realizată în coproducție cu TATO FILM și microFILM, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Agenției de Film din Ucraina, al Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene și al Televiziunii Române. Susținut de Hollywood Multiplex, Dr.Oetker, Covalact, FarmaciileAlphega, Adeplast, EXIMTUR –Companiade călătorii, MediaCom, Zenith Media, Vitrina Advertising.
 
Trailerul oficial poate fi accesat aici:https://youtu.be/RySzfpmSHYg
 
Parteneri media: Music Channel, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis,  Allabout Romanian Cinema, MovieNews, Cinefan.ro

Bucharest International Film Festival EDIȚIA XVI

Deși, anul acesta, ne vom vedea într-o formulă ușor diferită, fiind prima dată în istoria festivalului când am amânat întâlnirea noastră din iunie, am pregătit pentru voi o serie de surprize. Astfel, #BIFF2020 se va desfășura exclusiv în locații outdoor - Cinema Muzeul Țăranului Român, Grădina cu Filme – Cinema & More a Creart din București și Opera Comică pentru Copii - în perioada  27 August - 3 Septembrie. 
 
Secțiunile festivalului vă sunt cunoscute deja, datorită edițiilor trecute, la care adăugăm Socially United in Cinema.
 
Competiția Oficială propune filme noi și îndrăznețe ce vor fi evaluate, pentru prima dată în istoria BIFF, de un juriu 100% românesc format din personalități marcante din lumea cinematografiei locale. 
 
Panorama cuprinde cele mai de succes filme care aparțin unor regizori consacrați, fiind premiate în festivaluri internaționale din anul 2019 – 2020 (Berlinale, Cannes, Mostra Veneţiană)

Films 4 kids, în colaborare cu Opera Comică pentru Copii: filme alese special pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani. Secțiunea cuprinde și alte activități de educare și cunoaștere cinematografică.

 
„Focus on South Coreea”, secțiune sprijinită de Ambasada Republicii Coreea în România și KOFIC (Korean Film Council)

 
Socially United in Cinema curatoriată de Cristina Cepraga, realizată în premieră în România, aduce în vizorul publicului pasionat și consumator de film de artă, o viziune de unitate, care nu ține cont de diferențele etnice, de culoare, religie sau status social, ci de pasiunea pentru artă și umanitate. Cu această ocazie va fi organizată o masă rotundă via internet, în care publicul va putea interacționa și dezbate tematicile sociale ale filmelor propuse, direct cu creatorii acestora. 

 
În vederea desfășurării evenimentului în condiții de siguranță, BIFF va implementa normele stabilite de autorități și apelează la cooperarea participanților la festival.
 
Pe site-ul BIFF și pe pagina de Facebook găsești toate informațiile actualizate despre invitați, parteneri, selecție și program.
 
Festivalul este organizat de Fundația Charta, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.
 
Festivalul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român. 
 

TIFF prezintă CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ la București, pe Calea Victoriei

Filme de la ediția din acest an a TIFF, dar și alte pelicule premiate vin la București într-un spațiu central inedit, în fiecare weekend, între 7 august și 27 septembrie, la „Cinema sub clar de lună“.

Proiecțiile vor avea locîn aer liber, vinerea, sâmbăta și duminica,într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu), care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranță sanitară.
Bucureștenii vor putea vedea, între altele, filmele care vor deschide și închide TIFF-ul de anul acesta, pe cele care vor primi Trofeul Transilvania și Premiul Publicului, dar și lungmetraje din diverse secțiuni ale festivalului, plus alte titluri europene premiate sau cu succes la public.

„Cinema sub clar de lună“se deschide vineri, 7 august, cu La Belle Époque / Cei mai frumoși ani, filmul de deschidere al ediției din acest an a TIFF, o comedie franțuzească plină de dragoste, nostalgie și umor, avându-i în rolurile principale pe Fanny Ardant, Daniel Auteuil și Guillaume Canet. Al doilea film, care va fi proiectat sâmbătă, 8 august, face și el parte din programul TIFF de anul acesta:drama The County / Ținutul, cea mai recentă peliculă a regizorului islandez Grímur Hákonarson, premiat la TIFF în urmă cu câțiva ani pentru Rams / Despre oameni și oi. Iar duminică, 9 august, bucureștenii vor putea vedea, în același timp cu spectatorii din Piața Unirii din Cluj, filmul de închidere al ediției din acest an a TIFF,Effacer l’istorique / Delete History, o comedie franceză premiată cu Ursul de Argint la Berlin.

Proiecțiile vor continua în fiecare weekend, până pe 27 septembrie, cu câte un film pe seară, de vineri până duminică. Filmele încep la ora 21:00, iar biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

„Cinema sub clar de lună“este un proiect al Asociației Festivalul de Film Transilvania (AFFT) și vine în întâmpinarea cinefililor, oferindu-le posibilitatea ca, până la deschiderea sălilor de cinema, să vadă filme pe ecran mare.
Sponsori: Stella Artois, Groupama, IQOS.
Parteneri media: Radio Guerrilla, HotNews.ro.

Apel de selecție pentru formarea de tineri educatori culturali - Mișcare și Culoare 2020-2021

Tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani li se pregătește o experiență care îi va marca! Ediția anterioară a programului Mișcare și Culoare a fost premiată cu Locul 1 în cadrul Galei Societății Civile.

Cursuri teoretice și practice susținute de artiști, manageri și educatori culturali; documentare și cercetare; schimb cultural la Artisania e.V. - un centru cultural multidisciplinar din Neukölln, Berlin; tabără de creație la sat. 


TERMEN LIMITĂ PENTRU ÎNSCRIERI: 7 august 2020, ora 23:59
miscaresiculoare@gmail.com
 
Programul Mișcare și Culoare pentru formarea tinerilor educatori culturali 2020-2021 este un program de formare practică și teoretică în tehnici specifice educației non-formale prin cultură, aferente metodei de lucru a programului educațional Mișcare și Culoare.
 
Perioada de derulare a programului este 12 august 2020 - 15 septembrie 2021.
 
Programul Mișcare și culoare, pornește de la proiectul cu același nume, demarat în anul 2017, nominalizat în același an la Premiile AFCN pentru inițiative interdisciplinare și premiat cu Locul 1 în cadrul Galei Societății Civile 2018.

Programul Mișcare și culoare propune un nou tip de educație culturală care integrează dimensiunea cognitivă cu cea emoțională, kinestezică și de conștientizare a propriului corp ca instrument și ca subiect al exprimării prin artă. Pornește de la ideea că toate artele se întrepătrund, că domeniile științifice și tehnologia se interconectează cu arta, precum e lumea pentru care îi pregătim pe copii să devină adulți fericiți și bine integrați, acest puzzle - lumea contemporană. În consecință, programul sugerează o abordare a educației prin artă într-un mod ce cuprinde mai multe domenii de referință, cu pornire de la specificul și nevoile proprii vârstei, dar satisfăcând înainte de toate nevoia copiilor pentru joc - înțeles ca element cheie în dezvoltarea societății și acumularea de cunoștințe.

Programul Mișcare și Culoare pentru formarea tinerilor educatori culturali se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, cu studii medii sau superioare, care nu au un loc de muncă stabil și sunt interesați să își extindă competențele profesionale prin dobândirea unor cunoștințe practice și teoretice pe care să le integreze în activități de educație, voluntariat, relații publice, asistență socială, ș.a., necesare în mediul instituțional sau privat.

Realizator: Asociația Secția de Coregrafie (ASC), www.choreodep.com
Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Municipiului București, Școala Ferdinand I, Școala Sf. Silvestru, Liceul Bolintineanu
Co-finanțator: Administrația Fondului Cultural Național

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Raportul pieței de artă în contextul pandemiei

Institutul de Management al Artei, divizie de cercetare, statistică și educație a grupului Artmark, cunoscută în spațiul public nu doar pentru organizarea de cursuri despre artă și piața de artă, ci și pentru rapoartele regulate de monitorizare a stadiului pieței românești de artă, a lansat recent, împreună cu Asociația Culturală Pangratti, un raport intermediar de piață românească de artă, ce analizează primul semestru al anului curent, tratând evoluția pieței locale de artă în contextul dificil și diferit anului de carantină 2020.
Contextul pandemic a influențat considerabil piața românească de artă, pe de o parte în direcții intuibile - accent pe conectivitate online, raportarea la artă ca mijloc de tezaurizare a valorii banului, scăderea activității galeriilor de artă contemporană - dar și în direcții contraintuitive, precum creșterea unor volume brute de vânzări, comparativ cu primul semestru 2019.

Raportul primei jumătăți de an 2020 propune o incursiune în evenimentele care au dus la continuarea  creșterii pieței de artă în ultima perioadă (creștere medie anuală a pieței românești de artă de 22% în perioada 2016-2019) și o explorare a modului în care noua situație globală va produce efecte semnificative și schimbătoare asupra tuturor celor implicați - de la artiști, la galerii și case de licitații, la desfășurarea de evenimente artistice, precum și în procesul de cumpărare și motivația de a investi în artă.

Raportul ia în considerare, în primul rând, prima subperioadă a semestrului, adică lunile de primăvară, influențate profund de incidența măsurilor de prevenire a extinderii pandemiei și de temerea de relaționare socială (raportat la care linile de vară, ce au urmat, au fost marcate de o relaxare a măsurilor de constrângere și, în general, a piețelor).

O succintă survolare a pieței românești de artă indică o întrerupere totală a activității de bază în sectorul pieței primare, a galeriilor, al căror rost esențial este să promoveze arta prin expoziții. Piața, în acest caz, s-a îndreptat către unica soluție permisă și posibilă, aceea de a se organiza în online, prin expoziții, tururi virtuale și licitații online (excepție fericită au făcut casele de licitație ce aveau deja pregătită și funcțională o platformă de tranzacționare online).

Dintre cele șase case de licitație existente în 2019, doar trei și-au continuat activitatea în prima perioadă a pandemiei - A10 (Artmark), Alis și Quadro, fiecare folosind propriile facilități online, dezvoltate funcțional anterior contextului pandemic. Astfel, Licitația Artmark de Primăvară - cel mai mare eveniment al pieței de artă din primul trimestru, nu a fost afectată de contextul pandemic, înregistrând o rată de adjudecare de peste 90% și vânzări de 1,25 milioane de euro - (raportat, spre exemplu, la Licitația Artmark de Primăvară din martie 2019, unde totalul de adjudecare a fost de 1,03 milioane de euro, iar rata de adjudecare de 87,9%.

Iată principalele motive analizate de Raport pentru evoluția pozitivă a vânzărilor de artă din lunile contextului pandemic (cu probabilitatea acestor motive de a se menține cel puțin până la sfârșitul lui 2020):

Motivul factual - buna premisă a construcției anilor precedenți, care nu poate fi înlăturată din calculul volumelor de vânzare curente 2020. Creșterea relativ liniară din ultimii 5 ani de piața de artă, bizuită pe o revenire treptată a economiei, dar și pe o marketare cantitativă a ofertei de artă românească, stă la baza formării audienței licitațiilor din primăvară și vară.

Momentul „lucrurilor care contează cu adevăarat” - creșterea interesului consumatorului cultural pentru viața sa privată, eventual și resursa suplimentară de timp - a consumatorului cultural, pentru a evalua meritele ofertei de artă, paranteza de timp deschisă de inactivitatea socială impusă, creând consumatorului cultural posibilitatea practică de a nu rata, așa cum se petrecea frecvent, eventualele oportunități ale ofertei de artă curente, apte să îi înfrumusețeze viața - prioritate altminteri, în trecut, frecvent amânată.

Lecția crizei trecute - probabil, principalul motiv al continuării trendului crescător de piață încă din primele luni de context pandemic survine atât din lecțiile crizei economice 2008-2010, cât și din instinctele economice de a conserva valoarea banilor în recipiente sigure, în fața posibilității/probabilității unei viitoare inflații, în contextul în care statele ar încerca să facă față nevoii bugetare pe calea creșterii cantității de bani în circulație. În mod tradițional, arta de patrimoniu, aurul, metalele prețioase au jucat, de-a lungul secolelor, în situații similare, în pragul multor crize, interne ori internaționale, acolo unde și performanța financiară a emisiunilor statale este pusă sub semnul întrebării, rol de valori de refugiu, păstrând, până la regularizarea piețelor și până la stabilizarea valorii monedei, valoarea financiară a economiilor, la nivelul dinaintea crizei.

În privința perspectivelor de piață pentru 2020-2021, plecând de la stadiul în care a rămas piața de artă în 2019 și reacțiile la contextul pandemic, Raportul are în vedere câteva evoluții simțitoare, atât la nivel instituțional, cât și la cel al jucătorilor privați. Se preconizează pentru perioada imediat următoare activarea unor forțe și motivații opuse, unele continuând din perioada anterioară, dar încetinite de criză, altele atipice, provocate de așteptări ori nevoi specifice crizei, precum:

Continuarea creșterii pieței - însă atipică și doar parțial organică. Preferarea tezaurizării în fața investiției, așadar a achiziției de risc minim sau zero, sigure, a numelor mari, de patrimoniu - precum Grigorescu, Aman, Luchian, Petrașcu, Luchian, Tonitza, Pallady, Baba, Bălașa etc. Totodată, se va restrânge rolul jucat de galeriile de artă, îndeosebi de cele de artă de patrimoniu și magazine de antichități, în favoarea caselor de lciitații, precum și rolul jucat de galeriile de artă contemporană, în favoarea achizițiilor directe din atelierul artistului ori online din markeplace-uri dedicate.

Progresul digitalizării pieței de artă - pornind de la exemplul celor câtorva platforme de licitare online funcționale, se estimează că următoarea etapă de digitalizare a pieței românești de artă va consta în consacrarea unui (sau unora) mare marketplace online care să preia rol dominant de piață în circa 2-4 ani. O șansă de platformă de tip marketplace pentru toate categoriile de artă o vor avea și casele mari de licitație, dacă sunt avantajate de o clientelă numeroasă și un canal deja funcțional de tranzacționare online. 

Liberalizarea cadrului legislativ cu privire la artă - integrarea României în blocul comunitar va concretiza în anii următori modernizări notabile în ceea ce privește transparența inventarelor de bunuri culturale mobile ale muzeelor naționale și locale, aflate în proprietate publică, ce vor deveni accesibile atât cercetătorilor, cât și publicului larg interesat. Totodată, Raportul mizează pe creșterea interesului în direcția punerii în valoare a artei românești, atât prin expoziții și publicații, orientate către justificările interne ale sectorului public, dar și promovarea culturii vizuale românești în străinătate, prin îngăduirea exportului de artă și prin încurajarea procesului de colecționare de artă românească și de către iubitorii de artă străini, susținerea unor programme expoziționale în străinătate și a unor schimburi culturale intereuropene.

Versiunea integrală a ,,Raportului privind piața de artă 2020-2021 în context pandemiei” poate fi descărcată aici: https://www.artmark.ro/ro/despre-noi/rapoartele-pietei-de-arta