Spectacolul de teatru „La fille de l'Arc-en-ciel”
În cadrul evenimentelor dedicate lunii Francofoniei, Institutul Francez din București va găzdui spectacolul în limba franceză „La Fille de l’arc-en-ciel”, luni 6 martie, la ora 19.00, la sala Elvire Popesco. Piesa de teatru, scrisă și regizată de Lia Bugnar, este interpretată de actrița Marcela Motoc și s-a jucat pentru prima dată la Paris, în primăvara anului 2013.
Fata din Curcubeu este o pledoarie pentru păstrarea convingerii că totul pe lume are un sens, chiar dacă acesta se prezintă indescifrabil. Nu contează mizeria, decăderea, atâta timp cât sufletul ramâne curat, translucid, asemenea unei lacrimi de gheață.
E povestea unei fete, care a ajuns să ducă o viață amară, după o copilărie dulce ce-a trait-o în familia sa. A ajuns în stradă, practicând cea mai veche meserie din lume. Se vinde ieftin, își duce clienții la cinema și acolo le oferă serviciile sale, în timpul filmului. Nu are o casa, nu își permite nici să închirieze o cameră la hotel. Ceea ce își permite sunt locurile 13 și 14 de pe ultimul rând din cinematograful Curcubeu. Își spune povestea cu un zâmbet amar, e sfașiată de durere, dar niciodată doborâtă. Singură pe lume, fară de cei pe care i-a iubit – tata, mama, sora geamană – toți duși în altă lume. Merge pe firul vieții ei, de la copilarie la adolescență, la tinerețe, dar parcă viata pe care o trăiește nu e binecuvântată de Cel de Sus. Îl iubeste pe Dumnezeu, dar nu-L ințelege...
Actrița Marcela Motoc a absolvit Academia de Teatru şi Film în 1996, la clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea. A fost distinsă cu premiul de interpretare pentru rolul Violetei din scurtmetrajul franco-spaniol „Violeta, la courtisane”, regizat de David Casals-Roma. La Teatrul Bulandra, a jucat în piese regizate de Tudor Mărăscu, Cătălina Buzoianu, Adrian Pintea, Elie Malka și Tompa Gabor.
„Piesa „La Fille de l’arc-en-ciel” e ca un pumn în stomac, e ca un borcan de iaurt pe spatele ars al unui rătăcit în Sahara, e ca o pană de păun picată în șleaul înnoroiat lăsat de roata unui tractor, e ca numărul de pe brațul unui evreu supraviețuitor, e ca un hohot de râs când încă nu ți-a trecut tristețea de adineauri.” (Lia Bugnar)
Un proiect organizat de Institutul Francez din București, în parteneriat cu Asociația Cortina.
Comments
0
Joe Lovano - Master of Saxophone – pentru prima oara in Romania
Jazz Syndicate
Live Sessions prezinta, pentru prima data in Romania, un concert
extraodinar cu JOE LOVANO, unul
dintre cei mai apreciati saxofonisti tenor contemporani. Evenimentul va avea loc
in data de 25 martie 2017, de la ora 20.00, la Sala Radio din Bucuresti.
Castigator al Premiului Grammy, saxofonist si compozitor, JOE LOVANO se pozitioneaza in avangarda grupurilor de Jazz de mari sau mici dimensiuni. De la lucrarea sa simfonica nominalizata la premiile Grammy, pana la rolul sau de sef al catedrei de jazz la Berklee College of Music, saxofonistul originar din Cleveland/SUA impinge si provoaca fara teama asocierile sale conceptuale si tematice, intr-o cautare pentru noi moduri de exprimare artistica si noi modalitati de a defini limbajul jazzului.
In 2014, JOE LOVANO a castigat premiul pentru Suflatorul si Saxofonistul Anului de la Asociatia Jurnalistilor de Jazz, precum si Saxofonistul Tenor al Anului, de la prestigioasa DownBeat Magazine.
Artistul a lansat 23 de albume aclamate la faimoasa casa de discuri Blue Note, ultimele trei concentrandu-se pe cvintetul sau, US FIVE.
In cuvintele lui Bruce Lundvall (Blue Note Label), JOE LOVANO este un gigant al instrumentul sau si un gigant cu drepturi depline al jazz-ului.
Pentru stagiunea 2016 - 2017, JOE LOVANO si-a propus trei proiecte majore.
In Classic Quartet, proiectul pe care il va aduce si pe scena Salii Radio, Lovano va explora bogata istorie a jazz-ului “clasic”, de la swing la bebop. Un sustinator fervent al jazz-ului traditional, notabila in acest sens fiind colaborarea cu Hank Jones, in urma cu zece ani, Lovano schimba conturul in timp ce onorareaza structura muzicala.
In cel de-al doilea proiect, doi artisti care exemplifica standardele pentru creativitate si explorare in cadrul venerabilului Blue Note Records vor canta impreuna pentru prima data sub titulatura Chucho Valdes - Joe Lovano Quintet. Promisiunea de maretie combinata, anticipata de peste douazeci de ani, se va concretiza intr-un cvintet sustinut de un basist, baterist si percutionist, artisti care se claseaza printre cei mai “fierbinti” si mai “condimentati” instrumentisti ai Cubei.
In sfarsit, dar pe departe de a fi cel din urma, Village Rhythms Band este o extensie naturala a evolutiei gigantului saxofonului tenor, in timp ce imprumuta interpretarile sale singulare la poliritmia Vest Africana, creand o punte de legatura intre New York City si Lagos.
In seara de 25 Martie, pe scena de la Sala Radio, vor urca:
Joe Lovano - saxofon tenor;
Lawrence Fields - pian;
Peter Slavov - bass;
Otis Brown – baterie.
PROGRAM:
Concertul “JOE LOVANO - Master of Saxophone” va avea loc pe 25 Martie 2017, ora 20:00, la Sala Radio din Bucuresti. Accesul in sala se face incepand cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toata durata concertului.
Bilete
Biletele pentru acest eveniment costa de la 105 de lei in functie de categorie si pot fi cumparate din reţeaua Eventim şi online pe eventim.ro, iabilet.ro si bilete.ro.
Facebook Event:
https://www.facebook.com/event s/206372986499623/
VIDEO:
https://www.youtube.com/watch? v=Yk1v1TEDmaQ&list=RDYk1v1TEDm aQ#t=588
Eveniment recomandat de Magic FM

https://www.facebook.com/event
VIDEO:
https://www.youtube.com/watch?
Eveniment recomandat de Magic FM
Joc, arte martiale si improvizatie in atelierele de dans ale platformei Rootlessroot
Cea mai cunoscută platformă de dans contemporan din Grecia, RootlessRoot, merge, în performance-urile sale, dincolo de dans. Cel mai recent spectacol al său, Europium, combină coregrafia cu simbolismul, istoria și mitologia. Spectacolul, organizat de Fundația Culturală Greacă și Centrul Ceh, poate fi văzut pe 15 martie, de la ora 19:00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon.
RootlessRoot este o platformă prin intermediul căreia Linda Kapetanea și Jozef Frucek, creatorii ei, își exprimă viziunea, urmărind să dezvolte un limbaj artistic accesibil, primordial, creativ și jucăuș, punând accentul pe emoția umană și pe expresia culturală. Linda Kapetanea și Jozef Frucek au înființat împreună, în 2016, compania RootlessRoot și au pus bazele programului de cercetare Fighting Μonkey, care este o metodologie aplicată a artelor marțiale în educarea dansatorilor și actorilor. Folosindu-se de situații și restricții, ca să dezvolte creativitatea în atelierele lor, Fighting Monkey se joacă cu psihologia și imaginația participanților: „Schimbăm rolurile. Schimbăm partenerii. Studiem, observăm, ne luptăm, ne imaginăm, ieșim din zona de confort și vedem ce se întâmplă“, spun aceștia.
Atelierele lor de dans au loc în cadrul festivalurilor internaționale sau al facultăților de profil din întreaga lume. La București, atelierul va avea loc pe 14 martie, la ora 19:00, în cadrul Festivalului LIKE CNDB, și este destinat unui număr restrâns de profesioniști. Accesul se face pe bază de înscriere la adresa de e-mail ana.papadima@cndb.ro (maximum 15 participanți).
Spectacolul Europium este recomandat de Festivalul LIKE CNDB 2017, fiind organizat în parteneriat cu Teatrul Odeon, Centrul Național al Dansului și Ambasada Republicii Cehe. Proiectul este inițiat de Centrul Cultural „Onasis“ din Atena și de RootlessRoot, în colaborare cu Centrul de Dans JoJo-Oulu. Sponsori: Antisel, Atlas Corporation, CytoGenomic, Dirent, Orphee Beinoglou-Orbit Romania, RENOMIA SRBA Insurance Broker, TPG. Parteneri media: Agerpres, B-Critic, Happy TV, LiterNet, MKlasica Melos, Observator cultural, RFI România, Radio România Cultural, Scena9.
Biletele sunt disponibile la casa de bilete și pe site-ul Teatrului Odeon: https://bilete.teatrul-odeon.ro/Step10_ChooseShow.aspx. Prețul biletelor: 21,20 și 12,72 lei.
Mai multe informații despre Europium, aici: http://rootlessroot.com/performances/43-europium.
Facebook event, aici: https://www.facebook.com/events/280947468992634.
Evanescence la Bucuresti: a doua categorie de bilete SOLD OUT!
Evanescence,
una dintre cele mai iubite si apreciate trupe rock americane va
concerta pe 29 iunie la Arenele Romane din Bucuresti!
Dupa categoria VIP care s-a epuizat in 10 zile de la punerea in vanzare, biletele de la Categoria B, fara loc din fata scenei sunt acum Sold Out.
Va reamintim ca puteti gasi in continuare bilete la pret de presale online pe www.iabilet.ro in magazinele Flanco si in reteaua iabilet.ro/retea la categoriile A si C.
Biletele pot fi cumparate in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara, la urmatoarele preturi:
- PRESALE: 300 Lei categoria A, 170 Lei categoria C pana pe 29 iunie
- In ziua concertului biletele la categoria C vor costa 200 de lei, cele la categoria A urmand mai mult ca sigur sa fie sold out.
Harta Locatiei: www.bestmusic.ro/ harta-bilete.jpg
Categoria A: cu loc in tribuna, sectoarele K si E
Categoria B: fara loc, in fata scenei
Categoria C: cu loc pe scaun sau fara loc (in picioare), in spatele Categoriei B, in Arena.
Numarul de bilete din categoriile A si B sunt limitate la 700 de bucati din fiecare categorie. Locurile la categoria A se ocupa in ordinea sosirii si nu sunt numerotate. Capacitatea sectoarelor K si E (adica sectoarele alocate Categoriei A de bilete) este de 900 de locuri dar s-au pus in vanzare doar 700 de bilete pentru un plus de confort. Posesorilor de bilete la Categoria A le este permis accesul si in categoriile B si C iar posesorilor de bilete din Categoria B le este permis accesul si in Categoria C. Fanii care au bilet in categoria C pot sta doar in categoria C. Categoria C are si locuri pe scaun (toate sectoarele din Arenele Romane mai putin K si E unde este categoria A) dar pot sta si in picioare in spatele categoriei B. Gardul care separa categoriile B de C este la doar 9-10 metri de scena.
Minorii peste 14 ani au voie la concert neinsotiti. Cei sub 14 ani trebuie sa vina insotiti de un adult posesor de bilet valabil.
Concertul are loc in aer liber.
Despre EVANESCENCE
Evanescence se afla din nou in formula magica in care vocea celebrei cantarete Amy Lee innobileaza piesele care au consacrat trupa si care au ramas nemuritoare pe buzele fanilor din intreaga lume. Cu albume vandute in zeci de milioane de exemplare in intreaga lume, muzica Evanescence a fost rasplatita cu numeroase nominalizari si premii internationale, printre care doua Grammy-uri primite in anul 2004 pentru piesa "Bring Me To Life", la categoriile "Best New Artist" si "Best Hard Rock Performance".
Albumul "Fallen" a ramas si in ziua de azi in topul preferintelor celor ce iubesc muzica rock, acesta fiind certificat cu Platina in intreaga lume. "Fallen" este unul dintre cele opt albume, ale tuturor timpurilor, care au reusit sa ramana in top Billboad 200 pentru o perioada mai mare de un an. "The Open Door" (2006) a marcat un nou succes in palmaresul celebrului grup, cu piese precum "Lithium" sau "Sweet Sacrifice", iar "Evanescence" (2011) a ajuns pe primele locuri imediat dupa lansare si a fost premiat cu Aur in Australia, Canada si Marea Britanie.
Muzica formatiei Evanescence poarta o paleta intreaga de influente si a fost incadrata de catre critici in diverse categorii, de la rock, nu metal si gothic, la industrial, progressive sau hard rock. Cu valente sofisticate si o atentie deosebita pentru detalii, Evanescence au reusit sa ofere publicului piese fascinante care au trecut deja de proba timpului.
www.evanescence.com
www.facebook.com/Evanescence/
www.youtube.com/user/ EvanescenceVEVO
Un eveniment METALHEAD & BestMusi c Live Concerts
Dupa categoria VIP care s-a epuizat in 10 zile de la punerea in vanzare, biletele de la Categoria B, fara loc din fata scenei sunt acum Sold Out.
Va reamintim ca puteti gasi in continuare bilete la pret de presale online pe www.iabilet.ro in magazinele Flanco si in reteaua iabilet.ro/retea la categoriile A si C.
Biletele pot fi cumparate in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara, la urmatoarele preturi:
- PRESALE: 300 Lei categoria A, 170 Lei categoria C pana pe 29 iunie
- In ziua concertului biletele la categoria C vor costa 200 de lei, cele la categoria A urmand mai mult ca sigur sa fie sold out.
Harta Locatiei: www.bestmusic.ro/
Categoria A: cu loc in tribuna, sectoarele K si E
Categoria B: fara loc, in fata scenei
Categoria C: cu loc pe scaun sau fara loc (in picioare), in spatele Categoriei B, in Arena.
Numarul de bilete din categoriile A si B sunt limitate la 700 de bucati din fiecare categorie. Locurile la categoria A se ocupa in ordinea sosirii si nu sunt numerotate. Capacitatea sectoarelor K si E (adica sectoarele alocate Categoriei A de bilete) este de 900 de locuri dar s-au pus in vanzare doar 700 de bilete pentru un plus de confort. Posesorilor de bilete la Categoria A le este permis accesul si in categoriile B si C iar posesorilor de bilete din Categoria B le este permis accesul si in Categoria C. Fanii care au bilet in categoria C pot sta doar in categoria C. Categoria C are si locuri pe scaun (toate sectoarele din Arenele Romane mai putin K si E unde este categoria A) dar pot sta si in picioare in spatele categoriei B. Gardul care separa categoriile B de C este la doar 9-10 metri de scena.
Minorii peste 14 ani au voie la concert neinsotiti. Cei sub 14 ani trebuie sa vina insotiti de un adult posesor de bilet valabil.
Concertul are loc in aer liber.
Despre EVANESCENCE
Evanescence se afla din nou in formula magica in care vocea celebrei cantarete Amy Lee innobileaza piesele care au consacrat trupa si care au ramas nemuritoare pe buzele fanilor din intreaga lume. Cu albume vandute in zeci de milioane de exemplare in intreaga lume, muzica Evanescence a fost rasplatita cu numeroase nominalizari si premii internationale, printre care doua Grammy-uri primite in anul 2004 pentru piesa "Bring Me To Life", la categoriile "Best New Artist" si "Best Hard Rock Performance".
Albumul "Fallen" a ramas si in ziua de azi in topul preferintelor celor ce iubesc muzica rock, acesta fiind certificat cu Platina in intreaga lume. "Fallen" este unul dintre cele opt albume, ale tuturor timpurilor, care au reusit sa ramana in top Billboad 200 pentru o perioada mai mare de un an. "The Open Door" (2006) a marcat un nou succes in palmaresul celebrului grup, cu piese precum "Lithium" sau "Sweet Sacrifice", iar "Evanescence" (2011) a ajuns pe primele locuri imediat dupa lansare si a fost premiat cu Aur in Australia, Canada si Marea Britanie.
Muzica formatiei Evanescence poarta o paleta intreaga de influente si a fost incadrata de catre critici in diverse categorii, de la rock, nu metal si gothic, la industrial, progressive sau hard rock. Cu valente sofisticate si o atentie deosebita pentru detalii, Evanescence au reusit sa ofere publicului piese fascinante care au trecut deja de proba timpului.
www.evanescence.com
www.facebook.com/Evanescence/
www.youtube.com/user/
Un eveniment METALHEAD & BestMusi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)