Ziua Internaţională a Cărţii şi a Limbii Spaniole, sărbătorită în fiecare an la data de 23 aprilie, va fi marcată anul acesta la Iaşi printr-o inedită campanie de promovare a literaturii spaniole în tramvaiele ieşene, urmând modelul unui binecunoscut program cultural derulat anual la Madrid. Proiectul este organizat de Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi, Compania de Transport Public Iaşi, Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public „Tramclub” Iaşi şi Editura Polirom.
Începând de săptămâna aceasta, în Iaşi vor circula 15 tramvaie în interiorul cărora vor fi expuse mai multe afişe cu texte literare ilustrate, selectate din operele unor renumiţi scriitori spanioli contemporani. Lansarea acestui proiect va avea loc vineri, 23 aprilie, şi va fi marcată prin organizarea unei parade a tramvaielor care vor circula fără oprire în staţii, începând cu orele 12:00, pe ruta Rond Copou (Agronomie) – Palatul Culturii - Rond Baza 3. Convoiul va fi alcătuit din cinci dintre cele mai reprezentative tramvaie personalizate tematic în cadrul unui alt proiect reprezentativ al oraşului, şi anume, „Iași - orașul tramvaielor pictate”, după cum urmează: Tramvaiul Coworking, Tramvaiul Tinerilor, Tramvaiul Educației, Tramvaiul Artelor şi Tramvaiul Literaturii.
Campania „Călătoreşte şi...citeşte!” îşi propune să promoveze literatura spaniolă în rândul publicului larg, oferindu-le călătorilor ocazia de a experimenta scurte momente de lectură şi trezindu-le, totodată, curiozitatea de a citi ulterior, în întregime, operele respective.
După ce anul trecut literatura spaniolă a inundat vagoanele metroului din Bucureşti, campania ajunge anul acesta la Iaşi. Astfel, locuitorii oraşului, şi nu numai, sunt invitaţi să se bucure de literatura spaniolă într-un spaţiu mai puţin obişnuit, acolo unde liniile de tramvai intersectează creaţia literară şi artele vizuale, transformând călătoria cu acest vehicul într-o plimbare imaginară prin lumea cărţilor. În felul acesta, tramvaiul devine un loc de întâlnire cu literatura, călătorii având posibilitatea de a descoperi sau redescoperi autori, personaje şi opere cu ajutorul textelor ilustrate.
Campania prezintă fragmente din operele unor scriitori spanioli de renume mondial precum Carlos Ruiz Zafón, considerat unul dintre cei mai importanţi autori contemporani şi cel mai citit autor spaniol, după Miguel de Cervantes, Dolores Redondo, Javier Marías sau Milena Busquets.
Afişele sunt cu atât mai atractive cu cât fragmentele selectate sunt însoţite de diverse ilustraţii realizate special pentru această campanie de doi talentaţi artişti din România şi Spania. Este vorba despre românca Evelin Bundur, cofondatoare a festivalului Visual Playground şi spaniolul Fernando Vicente, autor al mai multor ilustraţii create pentru campania literară similară, desfăşurată la Madrid.
În capitala Spaniei, acest proiect a fost iniţiat în 1997 de Asociaţia Editorilor, cu sprijinul Metro de Madrid, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din capitala Spaniei, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite campanii culturale din oraş, care, de peste 20 de ani, reuşeşte să aducă literatura mai aproape de milioanele de persoane care folosesc zilnic acest mijloc de transport.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu