Proiectul CONGRUENT, derulat de Asociația Docuart în parteneriat cu Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” din sat Ceauru, comuna Bălești, județul Gorj, dezvoltă activități de parenting și de combatere a bullying-ului prin cinematerapie, servicii psiho-terapeutice, ateliere de antreprenoriat și educație financiară, pentru comunitatea interetnică de profesori, copii și părinți din comuna Bălești. Până la finalul anului 2022, 400 de profesori, părinți și copii vor beneficia de programele din cadrul CONGRUENT. La începutul proiectului, în luna martie 2021, Asociația Docuart a asigurat infrastructura tehnică necesară desfășurării activităților, prin amenajarea și dotarea în Școala Antonie Mogoș a unei săli de proiecție video pentru elevii din ciclul primar și gimnazial. De asemenea, proiectul CONGRUENT are în vedere activarea unui Grup de Inițiativă Locală pentru organizarea de campanii de conștientizare, activități civice comune și acțiuni de dialog.
Despre activitățile proiectului CONGRUENT
Proiectul CONGRUENT derulat de Asociația Docuart vizează, în principal, îmbunătățirea relației dintre cei trei mari actori ai procesului educațional: profesori, copii și părinți. Metodologia programului de parenting include prezentări, exerciții individuale și de grup, dezbateri și jocuri de rol.
Categoriile de comunități interetnice implicate în proiect sunt romi și români din comuna Bălești, județul Gorj și anume 200 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș", care vor fi implicați în activități precum: mentorat, cinematerapie, servicii psiho-terapeutice, workshop-uri de educație financiară și antreprenoriat pentru copii și 200 de adulți care vor fi implicați precum parenting, mentorat, formare antreprenorială, consultanță și mentorat, acțiuni civice, campanii de informare și conștientizare, acțiuni de dialog social.
Despre identitate și incluziune
„Noi cu proiectul Caravana Docuart mergem în județul Gorj din anul 2016. Așa că deja ne cunoaștem cu autoritățile locale, cu liceeni și copii, cu părinți și profesori. Când am scris proiectul CONGRUENT am luat în considerare și datele din recensământ și Strategia de Dezvoltare Locală, faptul că avem elevi care provin din medii defavorizate, familii cu situații financiare precare, familii monoparentale și că avem o comunitate interetnică vulnerabilă. Dar nouă ne plac și oamenii, ne place și istoria locului! Dorim să arătăm copiilor, dar și părinților, că mândria locală se naște prin descoperirea istoriei comune și a … vecinilor!
Și vreau să menționez că numele partenerului nostru Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” vine de la vestitul meșter popular cu acest nume, <<născut în ziua de Sânta Maria mică a anului 1835, în satul Bălceşti din judeţul Gorj și căsătorit cu o fată din Ceauru>> - ne spune chiar Alexandru Al. Tzigara-Samurcaş, fondatorul Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială (sursa Arta în România - Studii Critice de Al. Tzigara-Samurcaş, Ed.Minerva, 1909, www.muzeultaranuluiroman.ro). Acesta a cumpărat casa meșterului în 1907, aceasta fiind găzduită în prezent la Muzeul Național al Țăranului Român din București”, spune Daniela Apostol, inițiatorul proiectului și președinte al Asociației Docuart.
„Deja am avut primele întâlniri în Școala Antonie Mogoș cu elevii din clasele a patra și a cincea iar copiii sunt foarte prezenți: sunt curioși, simpatici și ...deja știu ce este bullying-ul, inclusiv cel verbal; avem discuții foarte interesante! Am fost plăcut impresionați și de sentimentul de comunitate dintre părinți și curajul de a vorbi despre probleme de parenting în cadrul grupului nostru. De-abia aștept următoarele sesiuni!” (Alexandra Cojocaru, psiholog în proiectul CONGRUENT)
Din Arhiva Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” aflăm că satul Ceauru este unul dintre cele mai vechi din judeţul Gorj. Începuturile învăţământului în zona comunei Băiești au loc la mânăstirea Tismana, încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Cea mai veche lucrare cunoscută este scrisă în limba slavă în 1758 de către dascălul Ion Popovici, fiul popii Vasile din Stolojanii Gorjului, din 1968 devenit sat al comunei Băleşti. Apariţia Regulamentului Organic, în 1831, face ca şcoala să devină de stat şi să se adreseze unui segment social mai mare. Şcolile din oraşele de reşedinţă de judeţ devin publice sau naţionale.
„Dintr-o
evidenţă numită „Conscriptio districtus Syll Superioris” (Conscripţia
judeţului Gorj) încheiată de austrieci în anul 1727, ce cuprinde
nominalizarea capilor de familie şi averea acestora, aflată spre
păstrare la Hofkammer Wien Archiv (un microfilm al acesteia aflându-se
spre păstrare la Arhivele Naţionale ale României din Bucureşti, colecţia
Microfilme, Austria, rola 102, cadru 441-550), aflăm că satul Ceauru în
acel an era proprietate a Mănăstirii Tismana şi avea în componenţa sa
un număr de 49 familii”, scrie domnul Dan Cismaşu, în Revista Vertical Online.
www.congruent.docuart.ro
https://www.facebook.com/
Parteneri: Școala Gimnazială „Antonie Mogoș”, RaModernism.ro, Muzeul Național al Țăranului Român, Revista Vertical, Gorjeanul
///
„Proiectul este derulat de Asociația Docuart în parteneriat cu Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” cu
sprijin financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de
Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul
proiectului este creșterea capacității grupurilor inter-etnice
vulnerabile de copii și de adulți din comunitatea defavorizată pe o
perioadă de 20 luni prin măsuri de incluziune, educație non-formală,
parenting, mentorat, combatere bullying, dezvoltare economică prin
workshop-uri și cursuri acreditate în antreprenoriat, consultanță în
elaborare planuri de afaceri, activare Grup de Inițiativă Locală,
derulare de campanii de conștientizare și realizare de propuneri către
autoritățile publice locale.
„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”
#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants
Programul
Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE
2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce
disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale
dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda,
Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul
compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația
pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi,
Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de
Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar
al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează
consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea
capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000
euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității
și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în
promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a
drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale
cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai
multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm
accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu