MIHAI MIHALCEA: Album de familie - Prezentare de artist și lansare intervenție artistică

MIHAI MIHALCEA: ALBUM DE FAMILIE

Prezentare de artist
Miercuri, 7 aprilie 2021 / 19.00
Live pe canalul YouTube al Salonului de proiecte

Intervenție artistică în expoziția EXPO_02_GEN
7 aprilie – 9 mai 2021
Miercuri – Duminică / 15.00 – 19.00*

Salonul de proiecte
Palatul Universul, Corp B, Etaj 1, Actor Ion Brezoianu 23–25, București

Prima intervenție artistică din cadrul expoziției EXPO_02_GEN, pornind de la materiale aflate în Colecția de imagini Mihai Oroveanu, îi aparține lui Mihai Mihalcea și este o lucrare video colectiv-participativă care se intitulează Album de familie. În cazul acesta, sursa este oferită de un album din anii ’20–’30 cu fotografii nud în care sunt reprezentate diverse figuri feminine, în ipostaze ce eludează erotizarea forțată și obiectificarea corpurilor pe care le întâlnim de obicei în astfel de situații. Inventarul de poziții și gesturi care se construiesc în relația cu camera de fotografiat transmite mai degrabă impresia de relaxare, dezinvoltură și spirit ludic și denotă un tip de asumare care dezvăluie vulnerabilități, dar și moduri subtile de afirmare a puterii și subiectivității femeilor captate în fotografii.

Mihai Mihalcea a ales să transpună acest album într-un format video ce aduce împreună comunități de persoane de care el este atașat în diverse feluri, într-o perioadă în care lipsa de contact cu ceilalți, izolarea și singurătatea au afectat traiul tuturor. Albumul fotografic original funcționează un punct de referință și „călătorește” prin diverse medii, spații și corpuri, având potențialul să devină un vehicol de prezervare pentru viitor a cercului de apropiați și cunoscuți ai lui Mihalcea care compun familia sa extinsă: prieteni, colegi, lucrători culturali, artiști, membri ai comunității queer, colaboratori. Fiecare participant a fost invitat să recreeze cu propriul corp, în spațiul domestic, o anumită fotografie selectată din albumul de arhivă, însă în locul imaginilor statice a fost aleasă interpretarea prin intermediul unor scurte secvențe video. Aceste viniete filmate nepretențios, neregizate sau controlate de autorul propunerii, sunt înlănțuite într-un montaj video care filtrează extrem de puțin, sau aproape deloc, materialul primit. Adaptând formatul de tip „album” la condițiile de astăzi nu vizează doar producerea unei capsule a timpului prezent, așa cum altădată memoria era prezervată în fotografii, ci și să facă vizibilă tensiunea atât de definitorie pentru momentul actual între neputința fiecăruia – „goliciunea” înseamnă și lipsa de apărare în fața pandemiei – și nevoia de a fi împreună prin recursul la corporalitate, corpul fiind deopotrivă un factor major de vulnerabilitate și un agent al imaginației și comunicării în pofida a orice.

Participanți: Cătălin Anchidin, Alexandra Andronic, Despina Bădescu, Dinu Bodiciu, Corina Bucea & Țiți, Chlorys, Lorena Cocioni, Cosmin Costinaș, Alexandra Croitoru, Adnana Cruceanu, Mădălina Dan, Matei David, Renate Dinu & Jimmy, Paul Dunca/Paula Dunker, Ștefania Ferchedău, Eduard Gabia, Nona Inescu, Lavinia Ionescu, Radu Jude, Petre Kis, Cristina Lilienfeld, Alina Lupeș, Virginia Lupu, Aron Madon, Nicolae Mandea & Gășu-Gășu, Rolando Matsangos, Răzvan Mazilu, Mihaela Michailov, Maria Mora, Ciprian Mureșan, Cristian Nanculescu, Bogdan Olarson, Erika Olea, Dragoș Olea, Cosima Opârtan, Alex Opriță & Pupi, Livia Pancu, Ana Papadima, Manuel Pelmuș, Xandra Popescu, Leta Popescu, Anamaria Pravicencu & Simone, Magda Radu, Anca Rujoiu, Ștefan Sava, Ionuț Sociu, Alexandru Solomon, Corina Sucarov & Maligno, Cosmin Țapu, Valentine, Lucian Varvaroi, Mihaela Vasile, Sofia Zadar
Editare video: Crăița Niga

Mihai Mihalcea (n. 1969) este un artist și coregraf stabilit la București. El a inițiat proiecte și a participat la fondarea unor structuri cheie care au avut ca rezultat recunoașterea internațională a scenei românești de dans contemporan precum Grupul Marginalii, Asociația Solitude Project, Centrul Multi Art Dance, subRahova, Căminul Cultural. Între 2005 și 2013 a fost directorul Centrului Național al Dansului București, instituție pe care a co-fondat-o. Lucrările sale coregrafice produse între 1994 și 2009 au fost prezentate în cadrul unor instituții și festivaluri precum Tanzquartier Wien, Tanz im August Berlin, Paris Quartier d’Été, Springdance Utrecht, Teatrul Național București, La Filature Mulhouse. În perioada 2010-2019 a creat un proiect de ficționalizare a propriei biografii transformându-se în Farid Fairuz, identitate sub care a acționat și performat în spațiul public, lucrările din această perioadă fiind prezentate atât în context coregrafic cât și în contextul artei vizuale, în instituții precum Kunsthalle Gent, Black Box Theater Oslo, Rencontres Choreographiques de Seine-Saint-Denis, Hebbel Am Ufer (HAU) Berlin, Fabrica de Pensule Cluj, CNDB, Galeria de artă contemporană a muzeului Brukenthal Sibiu. Din 2019 Mihai Mihalcea a revenit la numele său real și totodată în echipa Centrului Național al Dansului București, în poziția de Director de Programe și Proiecte.

--
EXPO_02_GEN / Selecție din colecția de imagini Mihai Oroveanu aduce împreună o paletă largă de tehnici care pun în lumină evoluția dispozitivului fotografic, de la clișee pe sticlă și negative pe film, unele dintre ele scanate acum pentru prima dată, la printuri originale realizate de studiouri fotografice active în România între sfârșitul secolului al XIX-lea și mijlocul secolului XX, de la fotografii oficiale, atent coregrafiate și controlând felul în care sunt înfățișați subiecții lor la improvizații de tip vernacular în care libertatea de manifestare în fața camerei este incomparabil mai mare. Selecția se depliază ca un montaj, care aduce împreună teme și tipologii legate de vizualizarea prin fotografie a problematicii genului și care propune, pe de altă parte, juxtapuneri neașteptate care contrariază așteptările, destabilizează sensuri profund înrădăcinate cultural și stimulează mecanismului de interpretare al fiecărui privitor.

Expoziția poate fi vizitată până pe 4 iulie 2021, detalii despre tururile ghidate vor fi anunțate în prealabil pe rețelele sociale.
* Programul de vizitare poate suferi modificări în funcție de restricțiile legate de COVID-19, noile intervale orare vor fi anunțate pe rețelele sociale.

www.photopastfuture.ro

--
Expoziția, intervenția artistică și prezentarea de artist fac parte din proiectul Imaginea fotografică între trecut și viitor ce are ca principală miză prezervarea și punerea în circulație publică a unui fond de imagini cu o enormă relevanță culturală și istorică, precum și organizarea în paralel a unor activități de artă contemporană. Proiectul se desfășoară în perioada iunie 2020 – noiembrie 2021, în parteneriat cu Fotogalleriet Oslo. Bugetul total al proiectului este 170.000 euro, din care valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 152.000 euro.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea  relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul  Europei și statele baltice.
Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.
În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.
Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.
Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro

--
Salonul de proiecte este un program axat pe cercetare și producție, promovând arta contemporană din România prin realizarea de expoziții, publicații, prezentări și dezbateri care o plasează în dialog cu contextul regional și internațional. Salonul de proiecte a fost fondat în 2011 în cadrul MNAC Anexa, iar din 2016 funcționează ca centru independent de artă contemporană în Palatul Universul, București. Echipa: Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava

Salonul de proiecte beneficiază de sprijinul pe termen lung al Fundației Art Encounters, Timișoara.

www.salonuldeproiecte.ro
https://www.facebook.com/salonuldeproiecte
Instagram: photopastfuture, salonuldeproiecte

0 comentarii: