„Dorințele queer pot cuprinde un sentiment de disconfort, o dificultate legată de modalitățile prescrise de a trăi și a iubi, alături de un entuziasm în fața unei incertitudini unde disconfortul ne poate duce.”
— Sara Ahmed, în „The Cultural Politics of Emotion” (2004)
Vernisaj
Sâmbătă, 8 mai 2021, 15:00-21:00
+
Performance de Catinca Malaimare
A sight better than the others
18:00/ 20:00
Dreams Made Flesh (Vise încarnate) este o expoziție de grup ce reunește patru artiști care explorează modul în care identitatea umană este modelată prin intermediul obiectelor asupra cărora își proiectează dorința, dintr-o perspectivă queer.
Dorințele queer sunt adesea orientate către obiecte cotidiene considerate nelegitime de societatea zilelor noastre, întrucât acestea obișnuiesc să amenințe tiparele legate de sex, gen și sexualitate. Expoziția pleacă de la premisa că o abordare queer ne poate elibera de monotonia unei vieți prescrise și poate crea noi culturi materiale, rezistând opresiunii normativității. Dialogul creat de lucrările expuse se bazează pe potențialul existent în obiectele asupra cărora ne proiectăm reflecțiile, prin care ne recreăm emoțiile, cu care ne încântăm sau ne înfrumusețăm.
Catinca Malaimare expune pentru prima dată Eight of Clubs |♣️| , un film în care artista manipulează o structură alcătuită din opt secțiuni de ecrane cu lumină fotografică LED, reunite de un nucleu circular, siluetă ce pare a simula forma unui păianjen sau a unei flori pe punctul de a se ofili. Malaimare își pune la încercare limitele propriei anatomii, folosindu-și în totalitate corpul pentru a manevra membrele obiectului. Acest efort generează o experiență senzuală, accentuată prin sunetul frecării dintre piele și suprafața artificială a ecranelor luminoase, alături de privirea ațintită a performerului către spectator. Ideea intimității dintre om și mașinărie este ilustrată, de asemenea, prin fotografiile în care Malaimare pozează alături de două televizoare Discoverer Space Helmet din anii 1980, adoptând o atitudine oscilantă: de la ademenirea spectatorului printr-o privire provocatoare, la desconsiderarea acestuia prin orientarea privirii în direcția opusă. Artista va realiza, de asemenea, performance-uri live, ca forme de manifestare a modului în care tehnologiile antropomorfe acționează asupra simțurilor noastre, declanșând sentimente precum iubirea, frica, ura sau dorința.
Xavier Robles de Medina se folosește de propria colecție de imagini adunate din mediul online și din materiale tipărite pe care le apropriază, integrându-le în vocabularul artistic personal prin eliminarea culorii și modificări sensibile la nivelul formelor și texturilor. Pentru expoziția Dreams Made Flesh, Robles de Medina transpune în pictură două dintre aceste imagini compuse, la rândul lor, din patru fotografii. Unul dintre tablouri este un portret al Shakirei, pictat în acrilic pe lemn, ce reunește diferite unghiuri ale unei scene în care artista privește publicul în timpul spectacolului său din cadrul Super Bowl 2020; pe măsură ce calitatea reproducerii dobândește emoțiile personajului portretizat, pictura pare să privească voyeurul, antrenând schimbul de roluri între privitor și obiectul privirii și, totodată, al dorinței. Cealaltă imagine ilustrează o încăpere alcătuită din patru spații distincte și ocupată exclusiv de mobilier și draperii; în absența omului, obiectele domestice reproduse în pictură comunică propriile stări și sentimente. În timp ce prima imagine încearcă să replice prezența umană, cea de-a doua surprinde o conversație între obiecte care au fost eliberate de utilizatorii lor.
Realizat de Zoe Williams, proiectul Sunday Fantasy (2019) include un film și o instalație inspirate de o sticluță de parfum din timpul Imperiului Roman, descoperită de artistă în colecția British Museum. Filmul conturează portretului protagonistei Veronica Malaise, jucată de patru actrițe diferite. Fiecare performer oferă propria interpretare a Veronicăi, folosindu-se de sticluța de parfum pentru a-i invoca cele mai intime fantezii. Desene, obiecte de ceramică și reproduceri din sticlă ale flaconului de parfum - utilizate inițial drept recuzită în film- sunt expuse sub forma unei instalații ce transpune universul ludic prezent în Sunday Fantasy în spațiul galeriei. De-a lungul timpului, normele sociale au dictat raporturile dintre om și obiecte în sensul consolidării definiției tradiționale a genului, rezumată de binarului feminin-masculin; printr-un sistem al seducției, al fetișismului și al vrăjitoriei, Williams ne invită să ne explorăm și să ne manifestăm cele mai profunde dorințe indiferent de gen sau sexualitate.
Instalația lui Bruno Zhu intitulată Joy
(b. 2019) prezintă o bucată de săpun asemănătoare unui ou, așezată
într-un cuib de pene, alături de accesorii cosmetice păstrate în
suporturi personalizate din pânză. Oul, denumit Joy, e născută în 2019
la New York. În cadrul instalației, Joy este înconjurată de produse de
înfrumusețare. Proiectarea unui comportament antropomorf asupra acestei
bucăți de săpun are legătură cu asocierea dintre un nou-născut și
semnificanți de gen ai unui viitor posibil: beauty blendere, forfecuțe
pentru cuticule, pensete și pensule de machiaj. Ansamblul de obiecte
reflectă cu umor standardizarea comportamentelor sociale, expunând
preconcepții legate de lucrurile de care ar trebui sau nu să fim atrași,
în mod inerent, încă de la naștere. Interacțiunile cu lucrurile care ne
înconjoară pot fi văzute astfel în contextul unor tipare sociale
alcătuite atât din oameni, cât și din entități non-umane.
Cei patru artiști au contribuit la o publicație ce va fi tipărită cu ocazia expoziției Dreams Made Flesh.
Inspirată de tradiția românească a tăierii moțului, publicația va
ilustra o selecție de obiecte pe o tavă de argint, fiecare întruchipând o
dorință secretă a unuia dintre artiști.
Expoziția se va deschide joi, 6 mai 2021, între orele 14:00-20:00 și va putea fi vizitată de public până pe 19 iunie, de miercuri până sâmbătă, în intervalul orar 12:00-18:00. Sâmbătă, 8 mai 2021, între 15:00-18:00, propunem un program special în curtea galeriei: un performance al Catincăi Malaimare cu două reprezentații, la ora 15:00 și la ora 17:00, alături de o conversație între curatorul Luís Manuel Araújo și artistul Xavier Robles de Medina, de la ora 16:00.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu