Lungmetraje
care prezintă povești dramatice și horror, acțiuni riscante și comice,
între protagoniștii cărora se regăsesc Marlon Brando, Liam Neeson, James
Woods și Seth Rogen, vor avea premiera în luna mai la TNT.
Între titlurile difuzate se află „A Streetcar Named Desire/
Un tramvai numit dorință”, trilogia „Hostel: Căminul ororilor”, comedia
de acțiune „Pineapple Express: Afacere riscantă” și thrillere „Unknown/
Necunoscutul” și „Sniper: Legacy/ Lunetistul: Moștenirea”.
Comedia de acțiune „3
Ninjas: Knuckle Up/ Ninja în vacanţă” (SUA, 1995) va fi difuzată pe 1
mai, de la ora 23:40. Filmul îi are în centru pe Rocky, Colt și Tum Tum,
care pornesc într-o aventură interesantă pentru întreaga familie.
Seth Rogen, James Franco şi
Gary Cole sunt protagoniștii comediei de acțiune „Pineapple Express:
Afacere riscantă” (SUA, 2008), difuzată pe 2 mai, de la ora 22:00. Un
executor și dealerul lui de marijuana devin fugari după ce asistă la o
crimă comisă de șeful traficanților.
Thrillerul de acțiune „Unknown/
Necunoscutul” (UK, Germania, Franța, SUA, 2011), cu Liam Neeson şi
Diane Kruger în rolurile principale, va putea fi urmărit în premieră pe 5
mai, de la ora 20:35.
Când
un bărbat se trezește din comă descoperă că identitatea i-a fost
furată. El face echipă cu o tânără pentru a dovedi cine este.
În noaptea de 8 spre 9 mai, de la ora 01:10, va fi difuzată prima parte a francizei horror „Hostel/ Hostel: Căminul ororilor” (SUA, 2006).
Trei excursioniști
pornesc spre un oraș din Slovacia care promite să le îndeplinească
așteptările hedoniste, însă nu au nici cea mai vagă idee că acolo îi
așteaptă iadul.
Părțile a doua și a treia din serie vor fi difuzate în noaptea de 15 spre 16 mai, de la ora 00:45, respectiv în noaptea de 22 spre 23 mai, de la ora 02:20.
Thrillerul
„Sniper: Legacy/ Lunetistul: Moștenirea” (SUA, Bulgaria, 2014) pornește
de la un asasin ale cărui ținte sunt lideri militari. Brandon Beckett
află că una dintre
ele este tatăl lui. Încearcă să dea de urma asasinului, află că tatăl
lui nu este mort și își dă seama că superiorii îl folosesc ca momeală
pentru a-l atrage pe mercenar. Filmul va fi difuzat pe 13 mai, de la ora
23:55.
Pe
16 mai, de la ora 17:55, va avea premiera la TNT drama „A Streetcar
Named Desire/ Um tramvai numit dorință” (SUA, 1951), cu Marlon Brando și
Vivien Leigh, adaptare a piesei omonime scrise de Tennessee Williams.
Tulburată,
Blanche DuBois se mută la sora ei în New Orleans și este chinuită de
cumnatul grosolan, în timp ce realitatea se năruie în jurul ei.
Filmul
horror „John Carpenter's Vampires/ Vampirii” (Japonia, SUA, 1998), cu
James Woods, Daniel Baldwin și Sheryl Lee în distribuție, va putea fi
vizionat pe 22 mai, de la ora 22:15.
Un
vânător de vampiri, care se recuperează dintr-o ambuscadă în care
întreaga sa echipă a fost ucisă, trebuie să găsească o relicvă catolică.
Dacă aceasta ajunge în mâinile vampirilor, le-ar permite să iasă în
lumina zilei.
Filmul
de acțiune cu accente fantasy „Against the Dark/ Împotriva
întunericului” (SUA, România, 2009), cu Steven Seagal în rol principal,
va fi difuzat de TNT în noaptea de 22 spre 23 mai, de la ora 00:25.
O echipă de justițiari formată din foști militari este condusă, într-o lume postapocaliptică,
de un maestru Katana într-o misiune de masacru. Ținta lor sunt
vampirii. Maestrul este singura speranță a supraviețuitorilor și el știe
că singurul leac este execuția.
TNT este un post de televiziune care difuzează la calitate HD filme apreciate
şi seriale exclusive, originale, cum ar fi: „Ultima Navă”, „Un
comportament adecvat”, „Căutări misterioase” şi „4 Blocks”. În plus, TNT
oferă o selecție de filme realizate de regizori de top de la Warner
Bros. și de la alte studiouri de la Hollywood, garantând o experiență
variată și surprinzătoare de divertisment pe tot parcursul zilei. TNT
este urmărit în prezent în 101 milioane de case din Statele Unite şi
este disponibil în 10 ţări din Europa. TNT este o companie WarnerMedia.
Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați https://www.tnt-tv.ro/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu