Primele secvenţe din noua montare a spectacolului “Gaiţele”

“Gaiţele”, spectacolul cel mai cerut de publicul iubitor de teatru, revine pe scena Grădinii de Vară Herăstrău, două seri la rând, pe 7 şi 8 septembrie! În preambulul întâlnirii cu Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin şi multe ale nume cunoscute, sunteţi invitaţi să urmăriţi câteva secvenţe din spectacol:


În această nouă punere în scenă a textului lui Alexandru Kiriţescu, Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir şi Virginia Rogin formează nucleul de forţă în jurul căruia gravitează celelalte personaje, interpretate de de Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea. Rezultă, sub bagheta lui Gelu Colceag un spectacol cu personaje groteşti, situaţii hilare şi relaţii imposibile. Situaţiile sunt duse până în vecinătatea absurdului, umorul este uneori amar, alteori ironic, dar tot timpul debordant, astfel că, pe parcursul serii râsul este garantat. 

Este un spectacol în care privitorul este captivat de forţa jocului, de tumultul acţiunii, dar şi de modul cu accente de caricatură în care sunt puse în lumină moravurile vremii. Sunteţi poftiţi dincolo de aparenţe, să pătrundeţi în lumea deformată a lui Kiriţescu şi să întelegeţi de ce spectacolul este cunoscut şi sub numele “Cuibul de viespi”.

Pentru rezervări, bilete, detalii suplimentare şi reguli de acces:
www.startickets.rowww.ticketstore.ro, www.cortina-ag.ro 
Toate informațiile pe:
https://www.facebook.com/cortina.ag

Alte spectacole programate la Teatrul de Vară HERĂSTRĂU sunt:

Luna AUGUST
· Vineri,   28 august 2020, ora 20:30 – Spectacolul ”D’ale Carnavalului”, regia Dan Tudor; Distribuţie: Manuela Hărăbor, Tudorel Filimon, Corina Dănilă, Gabriel Fătu şi Dan Tudor
· Luni, 31 august 2020, ora 20:30 – Concert Extraordinar IRINA BAIANȚ, cu invitați speciali Adrian Nour și Florin Ristei și Orchestra Metropolitană București, dirijor Daniel Jinga;

Luna SEPTEMBRIE
· Luni, 7 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolul Gaițele”, regia Gelu Colceag; Distribuţie: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă
· Marți,  8 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolul Gaițele”, regia Gelu Colceag; Distribuţie: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea
· Luni, 28 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolulAll Inclusive”, regia Vlad Zamfirescu; Distribuţie: Medeea Marinescu, Mirela Oprişor, Diana Roman, Vlad Zamfirescu , Marius Manole
· Marți,   29 septembrie 2020, ora 20:30 – spectacolulPe o pânză de păianjen” regia Vlad Zamfirescu; Distribuţie: Medeea Marinescu, Mirela Oprişor, Diana Roman, Vlad Zamfirescu , Andi Vasluianu.
· Miercuri, 30 septembrie 2020, ora 20.00 – spectacolul „Barza domnului ministru” cu: Adriana Trandafir, Gabriel Fătu, Mihai Ciucă, Laura Cosoi, Doina Teodoru; regia Lucian Iancu.
LUNA OCTOMBRIE
· Vineri, 9 octombrie 2020, ora 20 – spectacol “Sunt un orb” cu Horaţiu Mălăele.

Pentru rezervări, bilete, detalii suplimentare şi reguli de acces:
www.startickets.rowww.ticketstore.ro, www.cortina-ag.ro.
Toate informațiile pe:
https://www.facebook.com/cortina.ag

0 comentarii: