Moldova Film Festival anunță finaliștii Competiției de scurtmetraje

Moldova Film Festival (2-6 iunie 2021) n-ar putea avea loc aiurea. E un eveniment făcut la croitor, adică după măsurători luate de acasă, verificate înc-o și înc-o dată. O selecție de scurtmetraje autohtone îi e indispensabilă; nu pentru că-i șic să ai una, ci pentru că formatul scurt aparține preponderent acelor cineaști liberi. Doar că le e greu să-și facă văzută nonșalanța.

Festivalul ieșean se alătură acelora care și-au pus în minte să evadeze anticului paradox, chit că doar pentru câteva zile. Cele trei calupuri, două competiționale și unul ne-, aduc laolaltă 16 scurtmetraje, la care se mai adaugă două  Contraindicații al Luciei Chicoș (premiat la Cinéfondation, Cannes 2020) și Amar al Sarrei Tsorakidis (Cel mai bun scurtmetraj la TIFF 2020) ce vor veni în deschiderea No Data Plan (r. Miko Revereza, 2019), respectiv Fourteen (r. Dan Salitt, 2020). 

Competiția, așadar, cuprinde 11 filme, împărțite pe din două. Calupul Pur și simplu m-a luat viața, care citează o replică foarte frumoasă din Laila al Rayei al Souliman, urmărește fix asta cam cum ia viața pe cineva dintr-o parte într-alta și ce se petrece cu aceia lăsați în urmă

„Strigător la cer!”, cel de-al doilea calup, e mai puțin grav; împărați goi licitează pentru șevalete, la tot colțul găsești pitiți homosexuali, iar toate astea aduc femeile în pragul unor crize de nervi. Nimeni nu mustăcește, e doar dorința de a sărbători ambițiile iconoclaste, așa obraznice cum sunt ele. 
Cât despre acele cinci non-ficțiuni found footage care formează calupul Ce-am găsit al meu să fie, în ele se citește euforia documentarului  care-a venit de nicăieri peste cinemaul românesc. Doar că anvergura pe care-au căpătat-o colectiv (r. Alexander Nanau, 2019) și Acasă (r. Radu Ciorniciuc, 2020) ar putea înlesni scrierea unei istorii inexacte, în care zvâcul cinemaului non-ficțional românesc ar fi redus la observațional și-atât. Ei bine, nu; iată video-eseistică, video-poezie, docuficțiune și atâtea altele, calupul e neîncăpător.  

De selecție s-a ocupat criticul de film Călin Boto, cu participarea directorului artistic al festivalului, Flavia Dima.                                                                                              
 
Moldova Film Festival este organizat de Asociația EchitArt și Common Ground și se va alătura celorlalte industrii creative prezente la Romanian Creative Week, care avea loc la Iași în aceeași perioadă, 2-6 iunie 2021.
 
C.1 Pur și simplu m-a luat viața
Laila (r. Raya al Souliman, 2020) 26 min, ficțiune
Mă uit înapoi și dispare (r. Teona Galgoțiu, 2019) 16 min, ficțiune
Fotbal ( r. Bogdan Alexandru, 2020) 8 min, ficțiune
Influencer  (r. Alex Petrican) 1 min, animație
Ziua în care Vali și-a mutat televizorul (r. Vlăduț Iosef, 2020) 8 min, ficțiune
Miroir (r. Laura Pop, 2020) 3 min, animație
Margini (r. Bogdan Balla, 2019) 8 min, ficțiune
 
C. 2 Strigător la cer!
Vânătoare de hipopotami și crocodili (r. Germain Kanda, 2019) 20 min, ficțiune
Sașa și Petre (r. Luca Istodor, 2020) 10 min, animație
Colors (r. Ana Breten) 17 min, ficțiune
Kookie (r. Iulia Necșulescu, 2018-2020) 9 min, ficțiune
 
Ce-am găsit al meu să fie (necompetițional)
THEY SAY KIDS ARE HAPPY (r. Miruna Nica, 2020) 4 min, documentar (video-poem)
Temnițe și alte note despre ascunziș (r. Bogdan Balla, 2019) 13 min, documentar
Kiss Kiss through history (r. Diana Smeu, 2020) 7 min, documentar (video-eseu)
Elefant departe (r. Teona Galgoțiu, 2020) 12 min, docuficțiune
Sunt aici (r. Alina Manolache, 2020) 15 min, documentar
 
Contraindicații 18, ficțiune
Amar 28 min, ficțiune

0 comentarii: