Se afișează postările cu eticheta Alandala Cafe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alandala Cafe. Afișați toate postările

Save Alandala

Timp de aproape 3 ani, cu ajutorul vostru, am dezvoltat o comunitate creativă, unde artiști din mai multe domenii au putut să se exprime liber.
Căsuța noastră a găzduit numeroase vernisaje, spectacole de teatru, târguri, ateliere de colorat, de pictat, de art terapie, evenimente pentru cei mici iar toate acestea au fost posibile datorită implicării voastre. 

Din păcate, grădina noastră se află poziționată lângă un bloc al RAPPS, care a făcut obiectul unei anchete realizate de ziarul Gândul, privind alocarea ilegală de apartamente din proprietatea statului unor politicieni. Încă de când am deschis cafeneaua, una dintre locatarele blocului RAPPS și-a făcut un scop din a ne închide, plângându-se în mod repetat la poliție, de presupusul zgomot pe care îl producem și alte motive aberante. Deși Garda de Mediu a venit și a măsurat nivelul de zgomot, decizând ca nu depășește nivelul admis de lege, locatara respectivă a continuat campania anti-Alandala. Poliția a venit în repetate rânduri avertizându-ne că ne-am făcut un inamic bine conectat cu politica și “cu relații influente”. Orice încercare de a rezolva amiabil conflictul, a fost nereușită.
 
Deși numeroasele controale venite la locație, inclusiv și cele efectuate după tragedia de la Colectiv, au confirmat funcționarea în legalitate a localului, Primăria Sectorului 2, fără să facă vreo vizită la locație, a decis să suspende activitatea Alandala, fără a da o motivație clară.
 
Dar aceste lucruri nedrepte se întâmplă peste tot în Romania, așa că de ce să ne mai mirăm ? Totuși, nu vă spunem adio, ci vă invităm alături de noi să faceți parte din schimbare: schimbarea Alandalei, schimbarea Bucureștiului, schimbarea României.
 
Ne propunem să păstrăm locul ca și spațiu destinat exclusiv evenimentelor culturale.  De aceea am formulat această chemare Save Alandala! care este mai mult decât o salvare a unei locații, o implicare activă pentru frumos și cultură și împotriva abuzurilor și a corupției.
 
Să ne susținem unii pe ceilalți pentru că, dacă vom cultiva încrederea, optimismul și valorile frumoase, vom câștiga în cele din urmă. Poate nu acum, dar la un moment dat vom trăi într-o societate în care nu se vor mai zdrobi proiecte frumoase pentru bunăstarea politicienilor și în care se va investi mai mult în cultură.
 
Vă multumim că susțineți proiectele frumoase și că dezvoltați la rândul vostru comunități ce lucrează împreună pentru un București mai frumos, mai bun, mai colorat.

Alandala Cafe: Cerere in casatorie - 17.10



Alandala va invita sambata, 17 octombrie, de la ora 17:00 la reprezentatia piesei de teatru " Cerere in casatorie " de A.P. Cehov, in regia lui Cristi Toma.
Suport: 20 ron
Rezervari: 0720 326 925 / 0740 471 901 sau la alandala.cafe@gmail.com

FB event: https://www.facebook.com/events/169753633367245

Cu o tema vesnic actuala, situatia surprinsa in piesa de teatru “Cerere in casatorie” de A.P. Cehov este una plina de ironie, umor, emotie, cu un puternic spirit rusesc si libertate totala de exprimare a celor trei personaje: tatal, fiica si pretendentul acesteia.
Oare cine va castiga suprematia in marea lupta pentru dreptate, pamant si iubire? Va propunem ca printr-o portie zdravana de ras alaturi de Compania de Teatru Cristi Toma, sa descoperiti ce valoreaza mai mult si ce aleg in final personajele noastre: onoarea, interesul, dragostea, puterea sau adevarul?


Alandala Cafe – Str. Aurel Vlaicu 70
Pentru a ajunge la Alandala, de la Piata Romana o luati pe Bvd Dacia si dupa Institutul Francez faceti stanga pe Str Aurel Vlaicu.
Casa se afla pe partea dreapta a drumului la numarul 70 si o veti recunoaste dupa poarta colorata Alandala.

https://www.facebook.com/AlandalaCafe

Alandala Cafe: Teatru - Cine Iubeste? - 10 si 11 iulie



Alandala vă invită vineri, 10 iulie, şi  sâmbătă, 11 iulie, de la ora 19:00 la avanpremiera piesei de teatru "Cine iubeste?".

Durata : 1 h
Suport: 20 ron

Rezervari: 0720 326 925 / 0740 471 901 sau la alandala.cafe@gmail.com


FB event: https://www.facebook.com/events/408128786054522/

La început a fost ...dulapul. Sau nu? La început a fost El. Sau Ea? Nu. De fapt, au fost El și Ea. Și apoi... ei și-au cumpărat mobilă și a mai venit un alt El, apoi un alt El ...și au fost atât de mulți El și Ea, încât dulapul s-a blocat și a fost nevoie de un Instalator să-i ...elibereze.
Distributie vineri, 10 iulie: El: Valentin Paraschivu Ea: Carmen Magdalena Sascău Amantul I : Danni Ionescu Amantul II : Altan Safta Zacheria Instalatorul: Mihai Hurduc Regia: Liliana Cîmpeanu
Distributie sambata, 11 iulie: El: Daniel Vișan Ea: Carmen Magdalena Sascău Amantul I : Danni Ionescu Amantul II : Cristi Constantinescu Instalatorul: Mihai Hurduc Regia: Liliana Cîmpeanu
Dacă vreți să aflați care sunt căile de ieșire din minciună, veniți să vedeți spectacolul ”Cine iubește ?"

Alandala Cafe – Str. Aurel Vlaicu 70
Pentru a ajunge la Alandala, de la Piata Romana o luati pe Bvd Dacia si dupa Institutul Francez faceti stanga pe Str Aurel Vlaicu.
Casa se afla pe partea dreapta a drumului la numarul 70 si o veti recunoaste dupa poarta colorata Alandala.

https://www.facebook.com/AlandalaCafe

Alandala Cafe: Iarmaroc - Targ de Chilipiruri - 27 iunie



Sâmbătă 27 iunie, începând cu ora 12:00 deschidem târgușorul de obiecte care-și caută o casă nouă.

Hăinuțe, Genți ,Bijuuuri, Tablouri, Accesorii HandMade, Cărți, obiecte Deco vă așteaptă să le achizițonați.
Vă invităm să scotocim împreună, să ne bucurăm de soare și de limonade colorate.

Ora 12:00 / Intrare liberă pentru vizitatori.
FB event: https://www.facebook.com/events/1630297043856944/

Prețurile sunt faine așa că veniți devreme să profitați :).

La târg puteți dona bănuți, hăinuțe sau jucării pentru copiii de la asociația "Ana si Copiii".
https://www.facebook.com/anasicopiii.ro


Alandala Cafe – str. Aurel Vlaicu, nr. 70
Pentru a ajunge la Alandala, de la Piața Romană o luați pe Bvd Dacia și după Institutul Francez faceți stânga pe str Aurel Vlaicu.
Casa se află pe partea dreapta a drumului la numărul 70 și o veți recunoaște după poarta colorată Alandala.

https://www.facebook.com/AlandalaCafe

Alandala Cafe: Saptamana creativa 22 - 26 iunie



In perioada 22 - 26 iunie (intre orele 16:00 si 18:00) Atelierul Creativ Mobil I and I Tree poposeste in Alandala cu urmatorele provocari de expresivitate artistica:

22.06: Atelierul bijuteriilor din natură. / Natural bijou workshop. Plimbându-ne prin păduri, câmpii și pe maluri de apă am descoperit o mulțime de forme și texturi tare frumoase. Ele vor fi inspirația acestui atelier; vom folosi imaginația fiecărui om prezent iar apoi le vom purta cu drag. Noi am adunat păstăi, semințe, crenguțe, rondele de lemn, melci, scoici, cristale, pene și am presat flori și frunze. La masa de lucru vom găsi toate cele necesare pentru a crea cercei, inele, brățări și pandantive. Dacă și voi ați găsit cândva părți de natură și doriți să le transformați în elemente de purtat, luați-le cu voi!

23.06: Atelier de lucru cu piele. / Leather crafting workshop. Ne adunăm să meșterim cu piele și să ne jucăm cu acest material fascinant. Fiecare vom găsi ceva uitil și frumos de făcut cu diversele texturi și culori pe care le vom avea la dispoziție. I and I Tree crează un cadru prietenos pentru a face cunoștință cu acest meșteșug și vă așteaptă cu drag!

24.06: Introducere în arta legătoriei de carte – agenda personală. / Introduction in the art of bookbinding – personal agenda.
Timp de doua ore vom intra in universul manufacturi de carte și vom descoperi metode de a ne construi o agendă pentru notițele de zi cu zi. Vom avea toate materialele și uneltele necesare, iar imaginația voastră le va pune în mișcare.


25.06: Atelier de Papier Maché - Mobilă pentru păpuși./ Papier Mache workshop – Doll furniture. Folosind tehnica papier maché vom contrui diverse elemente de mobilă pentru păpuși. Este o activitate minunată atât pentru copii cât și pentru cei mari așadar veniți împreună.

26.06: Atelier de hârtie manuală. / Handmade paper workshop. I and I Tree propune un nou atelier de manufacturat hârtie uscată la soare. Folosim pulpă de hârtie reciclată si ce ne trece prin cap pentru a ne exprima și bucura.

RVSP : https://www.facebook.com/events/1660281327541031/

Alandala Cafe: Urban #Cinema 1 - Sinziana Nicola - 16 iunie



Marti, 16 iunie, incepand cu ora 20:00, Alandala te invita la prima editie a Urban #Cinema.
Invitat special : Sinziana Nicola.
Vizionare: “Duminica” si “Violare de Domiciliu”.

RVSP: https://www.facebook.com/events/792148730901048/
Intrare libera.

Urban #cinema se doreste o platforma de promovare a cinematografiei contemporane.
Peliculele, alese din cataloagele celor mai importante festivale de film, vor aduce publicul mai aproape de realizatorii lor.

Publicul va fi astfel familiarizat cu tinerii realizatori de film ce, in curand, vor deveni nume des intalnite ale festivalelor de specialitate.


Violare De Domiciliu - Filmul este o coproducție Papillon Film si Aesir Studio si spune povestea unei femei care isi doreste independenta „totala”. O vedem intr-o situatie de viata care ii demonstreaza ca asta este de fapt, imposibil. Cred ca acest concept de „independenta” este foarte promovat, a devenit foarte „cool” si in acelasi timp este foarte putin chestionat – atat la nivel personal cat si in arta.
Filmul a avut premiera in cadrul NexTFilmFestival 2015, sectiunea "Festival Friends".


Duminica - prezinta povestea lui Alex si sora lui ce afla ca o ruda apropiata este pe patul de moarte. Chiar daca nu se inteleg deloc, trebuie sa imparta spatiul restrans al masinii ca sa ajunga la spital. Drumul pare infinit si isi dau seama, in cele din urma, ca amandoi au aceeasi problema. (Next Film Festival).

Filmul a fost inclus in “Competitia nationala” si a concursului “The Pitch” a Next Film Festival, editia 2014 si a castigat premiul “Norman 2014” pentru cel mai bun scurt metraj in cadrul festivalului “Filmwinter Festival”, desfasurat in Stuttgart in 2014.


Alandala Cafe – Str. Aurel Vlaicu 70
Pentru a ajunge la Alandala, de la Piaţa Romană o luaţi pe Bvd Dacia şi după Institutul Francez faceţi stânga pe Str Aurel Vlaicu.  Casa se află pe partea dreaptă a drumului la numarul 70 şi o veţi recunoaşte după poarta colorată Alandala.
https://www.facebook.com/AlandalaCafe