Se afișează postările cu eticheta Teatrul Odeon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Teatrul Odeon. Afișați toate postările

Gala 5 licee 5 teatre - marti, 10 dec - Teatrul Odeon


Marţi, 10 decembrie 2019, începând cu ora 18:00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon, va avea loc Gala 5 licee - 5 teatre, aflată anul acesta la ediţia a 9-a. Alte cinci trupe de teatru de liceeni vor urca pe scena Odeonului, pentru a prezenta spectacolele pregătite pe parcursul proiectului, în colaborare cu cinci teatre din capitală. 

ECDL ROMANIA, alături de UNITER, PMB, ISMB şi CCD Bucureşti şi teatrele partenere, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul Nottara, vă invită să îi aplaudăm pe tinerii artişti.

5 licee - 5 teatre este un proiect educaţional de tradiţie, ce susţine implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole.

Începând cu luna octombrie, cinci teatre şi-au deschis din nou stagiunea pentru alţi 150 de elevi din cinci licee din capitală, între care şi membri ai trupelor de teatru din şcoli. Aceştia au vizionat gratuit piese din programul fiecăruia dintre teatrele partenere în proiectul 5 licee – 5 teatre 2019: Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Nottara şi Teatrul Mic.
Noile şcoli participante la această ediţie 5 licee - 5 teatre sunt: Liceul de Arte Plastice Nicolae Toniza, Liceul Teoretic C.A. Rosetti, Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu, Liceul Teoretic Ştefan Odobleja şi Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.

Trupele liceenilor au fost coordonate de către teatre în punerea în scenă a câte unei piese scurte, pe tema Teatrul ca oglindă a lumii contemporane. Demersul lor se va finaliza cu reprezentaţiile, jurizarea şi premierea celor cinci spectacole realizate de liceeni, în cadrul Galei 5 licee – 5 teatre. Tinerii vor avea ocazia să urce pe scena unui important teatru din România, să joace în faţa unui juriu format din profesionişti şi să fie aplaudaţi de un public larg.

De la prima ediţie ce a început în anul 2011 la iniţiativa ECDL ROMANIA, 1350 de elevi din 40 de licee bucureştene diferite au participat la 5 licee – 5 teatre. Educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale. Iniţiativele ECDL promovează dezvoltarea echilibrată a tinerilor, care urmăresc cariere şi certificări IT&C internaţionale, înţelegând însă şi actul de cultură, ca o completare a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate în şcoală.

Vă aşteptăm marţi, 10 decembrie 2019, ora 18:00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon Bucureşti.

Puteţi afla mai multe informaţii despre proiectul 5 licee - 5 teatre pe www[punct]ecdl[punct]ro  sau pe www[punct]facebook[punct]com/5licee5teatre.

Spectacol flamenco 8 octombrie Teatrul Odeon


Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti organizează, în colaborare cu Teatrul Odeon din capitală, marți, 8 octombrie, orele 19:00, la Sala Majestic a Teatrului, spectacolul de muzică şi dans flamenco „Fluye” susținut de chitaristul José María Gallardo del Rey şi dansatoarea Ana Morales.  
 
Acest spectacol, organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Spaniei (care se sărbătoreşte la 12 octombrie), îmbină armonios piese de origine flamenco, precum bolero, fandango şi soleá cu câteva dintre cele mai cunoscute lucrări de muzică clasică spaniolă precum Sevilla de Isaac Albéniz, Farruca de Manuel de Falla sau Cântecele populare ale lui Federico García Lorca, printre altele.  
 
Biletele pot fi achiziţionate online: www.teatrul-odeon.ro sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Odeon din Bucureşti (Calea Victoriei, 40-42), luni-duminică, orele 11:30-19:00, cu pauză între 14:30-15:00. 
 
Chitaristul José María Gallardo del Rey şi dansatoarea Ana Morales îşi unesc arta şi talentul într-un spectacol de flamenco de maximă acurateţe şi eleganţă. Recitalul este un omagiu adus unei perioade de glorie a muzicii spaniole, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în care se produceau cu absolută normalitate schimburi şi împrumuturi de cunoştinţe între stilurile clasic şi flamenco.
 
JOSÉ MARÍA GALLARDO DEL REY
Artist cu o pregătire şi cunoştinţe muzicale neobişnuite în lumea chitarei, este unul dintre soliştii cei mai solicitaţi de către orchestrele din lumea întreagă, fiind recunoscut la nivel mondial pentru interpretările strălucite şi tehnica impecabilă. Pregătirea sa de chitarist clasic a fost îmbogăţită de legătura intensă pe care o are cu genul flamenco. Vasta sa pregătire în domeniul muzical i-a permis să dezvolte multiple faţete precum cea de compozitor, director şi consultant artistic. 
 
În 1990 a realizat orchestraţia piesei “Concierto de Aranjuez”, a compozitorului Joaquín Rodrigo, interpretată la Osaka (Japonia) de Telemann Chamber Orchestra, cu un solist de excepţie: Paco de Lucía. A colaborat cu profesionişti de talia lui Plácido Domingo, Elina Garança şi Teresa Berganza.
Compozitor de prestigiu, lucrările sale sunt interpretate în cadrul celor mai importante festivaluri de muzică şi coregrafiate de nume celebre din lumea dansului, precum María Pagés, Víctor Ullate sau Lola Greco. A susţinut concerte în prestigioase instituţii muzicale, precum Carnegie Hall, Opera din Tokio, Konzerthaus din Viena şi Opera din Paris, printre multe altele.
 
ANA MORALES
Se naşte la Barcelona şi încă de la o vârstă fragedă, începe să manifeste interes pentru dans, o pasiune care o va transforma pe Ana Morales într-unul dintre reperele dansului flamenco ale momentului. Este o artistă cu o vastă cunoaştere şi stăpânire a acestui limbaj, în care experimentează în permanenţă. Şi-a început pregătirea la Conservatorul din oraşul său natal în dans clasic şi flamenco, o dualitate ce i-a permis să dobândească o versatilitate pe care o pune în practică şi o dezvoltă fără limite în creaţiile sale. 
 
Paşii i-au fost îndrumaţi de maeştri precum Rafael Campallo, Alejandro Granados, Juana Amaya, Eva la Hierbabuena, Isabel Bayón şi Andrés Marín, printre alţii. 
 
Traiectoria sa a fost recunoscută prin numeroase premii, printre care se remarcă Trofeul “Giraldillo” la Bienala de Dans de la Sevilla (2019), cele trei distincţii obţinute în cadrul Premiilor Lorca (2019) pentru cea mai bună coregrafie, interpretare feminină şi spectacol flamenco, Premiul “Desplante” la Festivalul Internaţional Cante de las Minas (2009) sau Premiul pentru dans liber la Concursul Naţional de Dans Flamenco La Perla de Cádiz (2004), pentru a menţiona doar câteva dintre acestea.
 
 
Organizatori: Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti
 
Partener: Teatrul Odeon din Bucureşti
 
Sponsori: FCC, GARANTIBANK, ACCIONA, EPTISA, INDRA.

Spectacol "Viitorul durează îndelung" (Teatrul Odeon) și discuție despre Louis Althusser (IFB)


« Crimă altruistă » : e cu putinţă alăturarea acestor două cuvinte? Sâmbătă 14 aprilie, la ora 19.30, la Teatrul Odeon din capitală, Institutul Francez din Bucureşti şi Delegaţia generală Valonia-Bruxelles invită publicul român la un spectacol inedit, « Viitorul durează îndelung », o adaptare realizată de regizorul belgian Michel Bernard după volumul autobiografic omonim al filozofului Louis Althusser, în interpretarea lui Angelo Bison. Această co-producţie Unités/Nomade – Teatrul Le Poème 2 din Bruxelles, aduce în faţa spectatorilor două subiecte mai puţin tratate pe scenele româneşti: un fapt divers al cărui protagonist este Louis Althusser, copilul teribil al filosofiei marxiste, şi o coborâre în abisurile cele mai înfricoşătoare ale minţii umane.

Louis Althusser (1918-1990) are două feţe. Celebru filosof marxist, « unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului al 20-lea » (Jacques Derrida), profesor eminent la Şcoala Normală Superioară de la Paris, Althusser se va lupta toată viaţa cu depresia şi cu comportamentul bipolar. Pe 16 noiembrie 1980, Louis Althusser îşi sugrumă soţia, pe Hélène, omorând-o pentru a o « elibera »; soţia sa « care îl iubea şi care îşi dorea atât de mult să moară, încât nici măcar nu a opus rezisteţă » (Elisabeth Roudinesco, psihiatru de renume, profesor universitar, Le Monde, 26 mai 2011). Filosoful nu va nici inculpat şi nici încarcerat pentru fapta sa, deoarece va fi declarat « fără discernământ » în momentul comiterii faptei, conform articolului 64 din Codul Penal francez care permite criminalilor atinşi de demenţă să fie internaţi în serviciile de psihiatrie fără să mai urmeze circuitul judiciar şi penitenciar obişnuit. În lipsa unui proces, Louis Althusser nu ajunge nici să-şi explice şi nici să-şi înţeleagă crima, consecinţă a unei « demenţe conjuncturale », după spusele medicilor. În 1985, Louis Althusser aşterne pe hârtie toate întrebările care îl macină încetul cu încetul, rezultatul fiind volumul autobiografic « L’Avenir dure longtemps » (« Viitorul durează îndelung ») care va fi publicat postum în 1992. « Clasarea dosarului nesoluţionat m-a închis sub o adevărată piatră tombală a tăcerii, deşi eu încă trăiesc. De acum înainte, nu voi fi nici mort, nici viu », spunea el. 

 
Căutarea aceasta a unei identităţi, a unei responsabilităţi, a judecăţii semenilor scoate în evidenţă  teatralitatea lucrării « Viitorul durează îndelung », însuşire care apare încă şi mai pregnant în adaptarea pe care Michel Bernard a realizat-o şi pe care a pus-o în scenă în 2016 la Teatrul Le Poème 2. « Căderea în rătăcirea nebuniei criminale » (RTBF), o nebunie care devine « palpabilă » (Karoo), este dusă la paroxism de jocul lui Angelo Bison, care înfăţişează în faţa spectatorilor tot « coşmarul » (Entre les lignes) intrării lui Althusser în « străfundul tenebrelor » (Le Soir). Pentru « fascinanta sa  interpretare » (La Libre Culture), Angelo Bison a primit Premiul criticii belgiene pentru cel mai bun actor într-o monodramă.
 
« Fiecare dintre noi are o noapte a sa. A mea durează de atât de mult timp », scria Louis Althusser. Dar cum arăta partea diurnă a existenţei sale ? În chip de prefaţă la spectacolul « Viitorul durează îndelung », vineri 13 aprilie, între orele 18.30 şi 20.00, în Atrium-ul Institutului Francez din Bucureşti, IFB şi Delegaţia generală Valonia-Bruxelles propun celor interesaţi o « Introducere în gândirea lui Louis Althusser », pentru a familiariza publicul bucureştean cu ideile şi cu personalitatea filosofului francez. Această întâlnire este organizată cu ocazia centenarului naşterii acestuia. Laurent de Sutter, filosof, editor, eseist belgian, şi Michel Bernard, regizorul spectacolului « Viitorul durează îndelung », vor discuta despre impactul ideilor lui Louis Althusser în Europa. În România a fost publicată o singură lucrare de Louis Althusser - « Iniţiere în filosofie pentru nefilosofi » - volum apărut la editura Tact în 2016, cu sprijinul Institutului Francez din România.
 
Spectacol - Viitorul durează îndelung
 
După « Viitorul durează îndelung » de Louis Althusser
Adaptare & regie: Michel Bernard
Cu Angelo Bison
Scenografia: Thomas Delord
Light design & Video: Marie Kasemierczak
Muzica: Christian Coppin (The Social Sanity)
Asistent de regie: François Saussus
Construcţie decoruri: Benoît Francart
Regia tehnică: Lily Danhaive
Producător delegat: Le Poème 2
Textul spectacolului a fost publicat de Unités / nomade
 
14.04.2018, 19h30, Teatrul Odeon (Calea Victoriei 40-42), Sala Studio
Spectacol în limba franceză cu supratitrare în limba română
Bilete - https://bilete.teatrul-odeon.ro/Step15_ChooseTickets.aspx
Eveniment Facebook - https://www.facebook.com/events/112421776275157/
 
Discuţie « Introducere în gândirea lui Louis Althusser »
Cu Laurent de Sutter, filosof, editor, eseist belgian, şi Michel Bernard, autorul adaptării şi regiei spectacolului « Viitorul durează îndelung »
13.04.2018, 18.30, Institutul Francez din Bucureşti (bd Dacia77), Atrium
Întâlnire în limba franceză cu traducere simultană în limba română
Intrarea liberă