"La capatul liniei", la al 13-lea Cineclub FILM
Vineri, 21 octombrie, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 13-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat un alt titlu de referinţă al istoriei filmului românesc, LA CAPĂTUL LINIEI (1984) de Dinu Tănase. Invitaţii serii sunt regizorul Dinu Tănase şi directorul de imagine Doru Mitran. Ei vor răspunde întrebărilor criticului Dana Duma, redactor şef, şi ale redactorilor revistei FILM, omagiindu-l totodată pe marele actor Mircea Albulescu (1934 – 2016), interpret principal în LA CAPĂTUL LINIEI. La eveniment va fi prezentat şi cel mai recent număr (3 / 2016) al publicaţiei UCIN.
Cineclubul FILM este o serie de evenimente (proiecții speciale cu filme românești remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoțite de discuții cu invitați) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicație trimestrială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 3 lei.
Cineclubul FILM a început în luna ianuarie 2015, iar în primele 12 întâlniri de la Cinematecă au fost prezentate filmele O LACRIMĂ DE FATĂ (Iosif Demian, 1980), S-A FURAT O BOMBĂ (Ion Popescu Gopo, 1962), MERE ROŞII (Alexandru Tatos, 1976), MOROMEŢII (Stere Gulea, 1987), RECONSTITUIREA (Lucian Pintilie, 1970), DIRECTORUL NOSTRU (Jean Georgescu, 1955), DOMNIŞOARA AURICA (Şerban Marinescu, 1886), IACOB (Mircea Daneliuc, 1988), NUNTA DE PIATRĂ (Mircea Veroiu, Dan Piţa, 1971), TRECĂTOARELE IUBIRI (Malvina Urşianu, 1974), ANOTIMPURI (Savel Stiopul, 1964) şi SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE VIAŢĂ (Mircea Veroiu, 1984).
Printre invitații de până acum ai Cineclubului FILM s-au numărat: regizorul și scenaristul Stere Gulea, directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile și Florin Mihăilescu, monteurul Mircea Ciocâltei, actorul Dorel Vișan, criticii Ioan-Pavel Azap, Călin Căliman, Dana Duma, Marilena Ilieșiu, Magda Mihăilescu, Cristian Tudor Popescu, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu.
Detalii despre filmul prezentat pe 21 octombrie:
LA CAPĂTUL LINIEI
România, 1983, 88 min., 35mm, alb-negru / Dramă
Regia: Dinu Tănase
Scenariul: Radu F. Alexandru
Imaginea: Doru Mitran
Montajul: Adina Petrescu
Sunetul: Gheorghe Ilarian
Muzica: Marius Popp
Decorurile: Mihai Ionescu
Costumele: Doina Costache
Distribuţia: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Crăciunescu, Maria Dumitrache-Caraman, Livia Baba, Paul Lavric, George Corneanu, Marieta Rareş, Zaharia Volbea
Crişan şi Cicea, doi deţinuţi eliberaţi din penitenciar, încearcă să se reintegreze în societate, dar aceasta se dovedeşte un mediu ostil, care face imposibilă adaptarea lor.
„Ca situaţie de viaţă, acţiunea filmului se aseamănă întrucâtva cu aceea din CURSA lui Mircea Daneliuc: între doi bărbaţi – foarte diferiţi între ei, ca experienţă, ca atitudine faţă de viaţă – apare, ca din altă lume, o femeie, tocmai pentru a-i determina, parcă, să se cunoască mai bine pe sine, să-şi afirme adevărata lor identitate moral-afectivă. Circumstanţele narative ale filmului sunt cu totul altele, cele trei personaje din prim-planul intrigii sunt, aşa cum o spune şi titlul, «la capătul liniei», au trecut prin experienţe-limită, însăşi viaţa lor atârnă de un fir de aţă. Acestea sunt premisele dramei, iar deznodământul nu este nici el stropit cu apă de trandafiri.” (Călin Căliman, „Istoria filmului românesc: 1897-2010”, 2011)
„Ca într-o bună construcţie, sub bagheta unui bun dirijor, în acest concert există solişti. Solistul principal este Mircea Albulescu, cu binecunoscuta forţă convertită în umilinţă, cu privirile sfioase care se aprind scurt, într-o flacără magică, cu mers şovăitor de bătrân şi reacţii proaspete de adolescent, un Albulescu nebănuit pătimaş cu surdină şi umilit cu măreţie.” (Eva Sîrbu, „Cinema”, 1982)
Filmul a obţinut Marele Premiu „Licorne d’Or” şi Premiul pentru interpretare feminină (Ioana Crăciunescu) la Festivalul de la Amiens (Franţa), 1990.
Foto: Mircea Albulescu în LA CAPĂTUL LINIEI
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu