A 20-a ediție a Festivalului Filmului Francez



Pentru a marca această ediție aniversară a Festivalului Filmului Francez, cinefilii și melomanii din șapte orașe sunt invitați, între 2 și 13 noiembrie, să ia parte la o experiență cinematografică inedită, a cărei temă este muzica. Organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, festivalul este format din patru secțiuni distincte : Competiția tinerilor regizori francezi, Săptămâna Cahiers du Cinéma, dedicată celebrei reviste, Panorama filmelor franceze care au întâmpinat un succes din partea criticilor și publicului, precum și Retrospectiva consacrată regizoarei Lucile Hadžihalilović.
 
În cadrul Competiției, sunt prezentate șase filme de lungmetraj de debut, realizate de tineri regizori francezi. Publicul român are posibilitatea de a descoperi operele cinematografice inedite și de a vota în cadrul acestei selecții. Cel mai bun film va fi recompensat cu „Premiul publicului TV5MONDE”, urmând să fie distribuit ulterior în cinematografele din România.
 
Inaugurată în 2013, Săptămâna Cahiers du Cinéma este realizată cu sprijinul revistei de critică de film și își propune o programare inedită, pe tema „Muzica și filmul francez”. Jumătate de secol de cinema francez va fi pusă în lumina reflectoarelor, prin proiecția a șase filme de antologie : French Cancan de Jean Renoir, Les Parapluies de Cherbourg de Jacques Demy,  Chronique d’Anna Magdalena Bach de Danièle Huillet și Jean-Marie Straub, Mélo de Alain Resnais, Golden Eighties de Chantal Akerman și Mods de Serge Bozon.
 
Secțiunea Panorama este consacrată promovării și difuzării cinematografiei franceze contemporane, oferind publicului român oportunitatea de a descoperi sau de a redescoperi filme recente care au cunoscut un succes în rândul criticilor. Selecția a fost alcătuită din opt filme premiate în cadrul marilor evenimente cinematografice din lumea întreagă, precum Gala premiilor César, Festivalul internațional de Film de la Cannes, sau Festivalul internațional de Film de animație de la Annecy.
 
Cu ocazia acestei ediții aniversare, Festivalul Filmului Francez va prezenta retrospectiva Lucile Hadžihalilović, consacrată regizoarei, scenaristei și producătoarei franceze. Două dintre lungmetrajele sale, Evolution (2016) și Innocence (2005 – laureatul Calului de Bronz în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Stockholm) vor fi prezentate în premieră în România, în prezența acesteia. 
 

Festivalul Filmului Francez reprezintă unul dintre momentele cheie ale programului cultural realizat de către Ambasada Franței și Institutul Francez. În acest context, procesul de creație și profesioniștii din a 7-a artă sunt puși în lumină, prin intermediul unei programări care își propune să îmbine operele atemporale ale cinematografiei franceze și filmele mai recente, astfel încât publicul român să poată descoperi diversitatea patrimoniului cinematografic francez.

Festivalul Filmului Francez se desfășoară simultan în 7 orașe din România: 
- București, în perioada 3-11 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco
- Iași, în perioada 4-8 noiembrie, în sala Fondane a Institutului Francez și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
- Timișoara, în perioada 3-6 noiembrie, în amfiteatrul „Aula Magna” din cadrul Universității de Vest
- Sibiu, în perioada 4-6 noiembrie, la librăria Habitus
- Constanța, în perioada 11-13 noiembrie, la cinematogrful Citiplex Tomis Mall
- Brașov, în perioada 7-8 noiembrie, la Cinemateca Patria  
- Buzău, în perioada 9-10 noiembrie, la Teatrul „George Ciprian”
Toate filmele sunt în versiunea lor originală și au subtitrare în limba română.

Pentru informații suplimentare despre ediția 2016 a Festivalului Filmului Francez, vă invităm să luați contact la adresa fff@institutfrancais.ro sau la numărul de telefon (0040)374.125.229.

Organizatori: Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România
Co-organizatori: Alianța Franceză din Brașov, Cinemateca Patria, Alianța Franceză din Constanța, Cityplex Mall Constanța, Centrul Cultural Francofon din Buzău, Teatrul George Ciprian, Librăria Habitus, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara
Prezentat de: Orange
Parteneri: Groupama, Carrefour
Parteneri media: TV5MONDE, RFI, TVR, Radio România Internațional, Kolectiv, Scena 9, Zile și nopți, Europa Cinemas
Cu sprijinul: Cahiers du cinéma și MasterPrint

0 comentarii: