Cu ocazia Anului Krzysztof Kieślowski, unul dintre cei mai remarcabili
regizori polonezi, vă invităm să vedeți trilogia acestuia, „Trei
culori”. Cele trei părți vor putea fi văzute pe cel mai mare ecran din
România, la televiziunea publică, în trei zile de luni din luna
octombrie. „Albastru”, „Alb” și „Roșu” vor fi difuzate de canalul TVR2
în zilele de 17, 24 și 31 octombrie.
Anul 2016, în care regizorul polonez ar fi împlinit 75 de ani și în
care comemorăm 20 de ani de la moartea acestuia, este marcat în Polonia,
dar și în numeroase alte țări ca Anul Krzysztof Kieślowski.
Cu acest prilej, în luna octombrie, Institutul Polonez împreună cu
canalul TVR2 readuce în memoria spectatorilor renumita trilogie a lui
Kieślowski, „Trei culori” - „Albastru”, „Alb” și „Roșu”, ale cărei
titluri fac trimitere la culorile drapelului francez și la lozinca
Revoluției franceze: „libertate, egalitate, fraternitate”.
- Deși au trecut mai bine de douăzeci de ani de la realizarea
trilogiei, filmele sale ating și astăzi probleme fundamentale,
importante pentru fiecare om, iar forma lor lapidară și muzica
desăvârșită a lui Zbigniew Preisner fac ca spectatorii să aprecieze la
fel de mult valoarea artistică a celor „Trei culori”. - spune Agnieszka
Skieterska, directorul Institutului Polonez din București.
Krzysztof Kieślowski (1941-1996) a fost un regizor
polonez de filme documentare și artistice care s-a bucurat de apreciere
în întreaga lume. A urmat cursurile Școlii de Film de la Łódź, iar
peliculele sale au fost distinse, printre altele, cu premiile „Leul de
aur” de la Veneția și Premiul European pentru Cinematografie „Felix”. De
asemenea, regizorul a primit, în mai multe rânduri, premiul FIPRESCI și
importante premii cinematografice poloneze.
În anul 2016, Institutul Polonez organizează o serie de evenimente
dedicate regizorului polonez. În vară, în cadrul festivalului Ceau
Cinema!, trilogia a fost prezentată la Timișoara. O manifestare conexă
festivalului a fost expoziția de fotografie „Krzysztof Kieślowski”,
pregătită de Fundația poloneză In Situ, care creează Arhivele Creației
lui Krzysztof Kieślowski în localitatea Sokołowsko din Silezia
Inferioară și organizează, de aproape 6 ani, festivalul „Hommage à
Kieślowski”. Expoziția a apropiat publicului român personalitatea
marelui regizor, concepțiile sale despre cinematografie, precum și
valorile după care acesta s-a călăuzit în munca de regizor. Versiunea
românească a expoziției a fost pregătită de Institutul Polonez.
În toamnă, expoziția va fi prezentată în capitala Moldovei, la
Chișinău. Tot aici, în cadrul festivalului ClassFest, vor fi organizate
ateliere pentru studenți dedicate creației lui Kieślowski.
Programul difuzărilor trilogiei „Trei culori” la TVR2:
17 octombrie, ora 23.10 - „Albastru”
24 octombrie, ora 23.10 - „Alb”
31 octombrie, ora 23.10 - „Roșu”
Postarea noastră este ilustrată cu un fragment din afișul inspirat din trilogia „Trei culori”, realizat de Sorina Vazelina din Timișoara.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu