Se afișează postările cu eticheta Berlin Film Festival. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Berlin Film Festival. Afișați toate postările
„O femeie fantastica”: o realizare cinematografica revolutionara - din 8 decembrie în cinematografe
Unul dintre cele mai prețioase momente dintr-un film, din punctul de vedere al unui spectator, este acela când un nou personaj își face apariția în lumea actoriei, pe marele ecran. Un personaj care pare să fi ieșit de nicăieri și să graviteze instantaneu spre măreție. Daniela Vega, femeia fantastică, personajul principal în jurul căruia se învârte acțiunea noului film al regizorului Sebastían Lelio, este o astfel de actriță. Din momentul în care o veți vedea pentru prima oară în film, va fi greu să nu fiți absorviți de prezența ei magnetică: o figură empatică, umană, cu unul dintre cele mai expresive chipuri din cinematografia de astăzi.
„O femeie fantastică” va ajunge în cinematografele din România începând cu 8 decembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.
Filmul va putea fi vizionat în urmatoarele cinematografe din țară: București (Băneasa Grand Cinema & More, Happy Cinema Liberty Center, Muzeul Țăranului Român, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union, Cinemateca Europa), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Cluj-Napoca(Cinema Victoria), Constanța (Cityplex Constanța), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema Trivale), Sfântu Gheorghe(Cinema Arta), Târgu-Mureș (Cinema Arta 3D).
Marina (Daniela Vega) și Orlando (Francisco Reyes) sunt doi îngrăgostiți ce își planifică viitorul împreună. Marina este o chelneriță și o cântăreață aspirantă. Orlando este cu 20 de ai mai în vârstă decât ea, și deține o tipografie. După ce, într-o seară, sărbătoresc împreună ziua de naștere a Marinei, Orlando se simte extrem de rău. Marina face tot posibilul să ajungă cât mai repede la spital, însă Orlando moare imediat ce ajung la urgențe. În loc să-și plângă iubitul, Marina trebuie să înfrunte suspiciuni. Marina este o persoană transgender şi pentru rudele lui Orlando identitatea ei de gen este o aberaţie, o perversiune. Marina trebuie să lupte pentru a putea fi ea însăşi.
Daniela Vega a declarat într-un interviu despre rolul său în filmul „O femeie fantastică” următoarele: "A fost, de departe, unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut în viața mea. A fost un rol foarte complex, la un nivel emoțional, din cauza modului în care am început să intru mai adânc în rol și a felului în care am început să îmi convertesc toate emoțiile pentru a da personajului o viață proprie. Pe de altă parte, a fost una dintre cele mai minunate experiențe: a fost o onoare extraordinară să fiu regizată de Sebastian, pe care îl admir foarte mult."
Urmând succesul filmului „Gloria”, un film cu care a câștigat numeroase premii, Sebastían Lelio a revenit în forță cu filmul „O femeie fantastică”, despre care, chiar el a declarat: „Cred că, într-un fel, acest film este o construcție mult mai complexă decât Gloria, deoarece ne prezintă mai multe filme sub forma unui singur film. Dar, în ciuda faptului că „O femerie fantastică” există într-un teritoriu cinematografic care operează dincolo de realism, are, ca și în cazul fimului „Gloria”, o înclinație mai mare spre întrebări decât spre răspunsuri. În același timp, pentru mai multe motive, „O femeie fantastică” este mult mai mult decât un film despre o femeie.”
După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, filmul „O femeie fantastică” a câștigat imediat o mare parte din public pentru modul sincer și brutal prin care expune o realitate greu de recunoscut. Prezența în cadrul competiției festivalului de la Berlin a fost recompensată cu trei premii - “Mențiunea specială a Juriului Ecumenic”, “Cel mai Bun Scenariu” și “Cel mai Bun Lungmetraj”. Aceste distincții au fost completate cu un premiu în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastán (“Cel mai Bun Film Latino American”).
„O femeie fantastică” va fi distribuit în cinematografele din România din 8 decembrie, de Transilvania Film.
***
www.transilvaniafilm.ro | www.facebook.com/TransilvaniaFilm
Comments
0
Berlinale - editia 67 - castigatorii
Editia cu numarul 67 a Festivalului International de Film de la Berlin s-a incheiat odata cu anuntarea castigatorilor.
Premiile juriului international, prezidat de Paul Verhoeven si din care au facut parte Dora Bouchoucha Fourati, Olafur Eliasson, Maggie Gyllenhaal, Julia Jentsch, Diego Luna, Wang Quan’an s-au dus catre urmatoarele pelicule:
Ursul de Aur pentru cel mai bun film: Testről és lélekről (On Body and Soul) - r:Ildikó Enyedi
Ursul de Argint pentru cel mai bun film: Félicité - r: Alain Gomis
Premiul Alfred Bauer - Ursul de Argint - Pokot (Spoor)- r: Agnieszka Holland in cooperare cu Kasia Adamik
Ursul de Argint pentru regie: Aki Kaurismaki - Toivon tuolla puolen (The Other Side of Hope)
Ursul de Argint pentru cea mai buna interpretare feminina: Kim Minhee - Bamui haebyun-eoseo honja (On the Beach at Night Alone) - r: Hong Sangsoo
Ursul de Argint pentru cea mai buna interpretare masculina: Georg Friedrich - Helle Nächte
(Bright Nights) - r: Thomas Arslan
Ursul de Argint pentru scenariu: Sebastián Lelio & Gonzalo Maza - Una mujer fantástica (A Fantastic Woman) - r:Sebastián Lelio
Ursul de Argint pentru contributie artistica remarcabila: Dana Bunescu pentru montajul din Ana, mon amour - r:Călin Peter Netzer
Premiile juriului international, prezidat de Paul Verhoeven si din care au facut parte Dora Bouchoucha Fourati, Olafur Eliasson, Maggie Gyllenhaal, Julia Jentsch, Diego Luna, Wang Quan’an s-au dus catre urmatoarele pelicule:
Ursul de Aur pentru cel mai bun film: Testről és lélekről (On Body and Soul) - r:Ildikó Enyedi
Ursul de Argint pentru cel mai bun film: Félicité - r: Alain Gomis
Premiul Alfred Bauer - Ursul de Argint - Pokot (Spoor)- r: Agnieszka Holland in cooperare cu Kasia Adamik
Ursul de Argint pentru regie: Aki Kaurismaki - Toivon tuolla puolen (The Other Side of Hope)
Ursul de Argint pentru cea mai buna interpretare feminina: Kim Minhee - Bamui haebyun-eoseo honja (On the Beach at Night Alone) - r: Hong Sangsoo
Ursul de Argint pentru cea mai buna interpretare masculina: Georg Friedrich - Helle Nächte
(Bright Nights) - r: Thomas Arslan
Ursul de Argint pentru scenariu: Sebastián Lelio & Gonzalo Maza - Una mujer fantástica (A Fantastic Woman) - r:Sebastián Lelio
Ursul de Argint pentru contributie artistica remarcabila: Dana Bunescu pentru montajul din Ana, mon amour - r:Călin Peter Netzer
Moarte in Sarajevo - filmul castigator al Ursului de Argint 2016 la Divan Film Festival
Ada Condeescu,
Andrei Toncu,
Berlin,
Berlin Film Festival,
Catalin Mitulescu,
Cinema,
Cristian Nemescu,
Danis Tanovic,
Divan Film Festival,
Fatih Akin,
Goran Bregovic and his Wedding and Funeral Band
Moarte în Sarajevo/ Death in Sarajevo, filmul câștigător al trofeului Ursul de Argint și al premiului FIPRESCI la Berlinale 2016, va rula în avanpremieră națională în deschiderea celei de-a șaptea ediții a Divan Film Festival. Proiecția filmului va avea loc în Centrul Vechi al Craiovei, sâmbătă, 20 august, acesta urmând a fi reluat și în programul din Portul Cultural Cetate.
Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și bucătăriei balcanice, va avea loc în perioada 20 – 28 august la Craiova și în Portul Cultural Cetate (Craiova, 20 și 21 august, Portul Cultural Cetate, 22 – 28 august).
Cu Moarte în Sarajevo (Serbia, 2016), celebrul regizor bosniac deținător al unui Oscar, Denis Tanović, prezintă o alegorie a Europei contemporane prin intermediul poveștii hotelului Europa, un loc plin de anarhiști, politruci, cartofori, muncitori, demnitari și multe alte personaje ale societății moderne. La baza scenariului se află una dintre piesele de teatru ale celebrului activist politic Bernard-Henri Lévy.
Un alt film care ilustrează tema ediției de anul acesta a Divan Film Festival -povești urbane din Balcani - este documentarul regizorului german de origine turcă Fatih Akin, Vedere de pe pod: sunetul Istanbulului/ Crossing the Brigde: The Sound of Istanbul(Turcia, 2005), care ne poartă într-o colorată călătorie muzicală a orașului situat pe două continente. De la muzică tradițională la rock contemporan și melodiile Madonnei, Sunetul Istanbulului e un melanj complex și fermecător.
Un demers surprinzător este și documentarul Spirit balcanic/ Balkan Spirit (Turcia, 2013)al regizorului Hermann Vaske, care face o incursiune prin lumea artistică balcanică, intervievând artiști celebri precum Marina Abramović, Angelina Jolie (care a ales un subiect din această zonă a Europei pentru debutul ei regizoral), Emir Kusturica, muzicieni precum cei de la Baba Zula, Goran Bregović, sau chiar regizori și actori români precum Cătălin Mitulescu și Ada Condeescu. Filmul va rula în prezența regizorului.
La 10 ani de la premieră, Marilena de la P7 (România, 2006), mediumetrajul independent regizat de Cristian Nemescu, a cărui coloană sonoră a fost semnată de Andrei Toncu, va fi proiectat la Divan Film Festival. Filmul spune povestea unui adolescent dintr-un cartier bucureștean care decide într-o bună zi să fure un troleibuz pentru a o impresiona pe Marilena, o prostituată de care s-a îndrăgostit.
București Non-Stop (România, 2015), cel de-al cincilea lungmetraj din cariera regizorului Dan Chișu, va fi proiectat la Divan Film Festival în prezența actriței Olimpia Melinte. Filmul prezintă o noapte din viața clienților unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri din capitală.
Din programul Divan Film Festival fac parte și două comedii spumoase care au câștigat mai multe premii la festivaluri europene importante: Parada/ The Parade (2011, r. Srdjan Dragojević) și Bal-Can-Can/ Bal-Kan-Kan (2005, r. Darko Mitrevski).
Parada vorbește despre homofobia din zonă într-o cheie comică: niște veterani de război din regiune ajung să asigure securitatea unei parade gay din capitala Serbiei. Unul dintre invitații speciali ai festivalului este chiar regizorul filmului, Srdjan Dragojević.
Bal-Can-Can, o comedie neagră plină de aventuri și suspans, ne poartă într-o călătorie prin lumea interlopă din Balcani, de-a lungul căreia un dezertor din armata macedoneană împreună cu fratele lui de sânge caută o bunică moartă, înfășurată într-o carpetă furată.
De asemenea, în programul Divan Film Festival se regăsesc, ca în fiecare an, și filme pentru copii: Dumbrava Minunată(România, 1980) și Zarafa(Franța, 2012), o animație care prezintă povestea adevărată a primei girafe a Franței și a călătoriei sale pline de peripeții, cu balonul, din Egipt până la grădina zoologică din Paris.
Mai multe detalii despre programul Divan Film Festival în curând pe divanfilmfestival.ro și https://www.facebook.com/DivanFilmFestival.
Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va avea loc în perioada 22 – 28 august, la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj.
***
Pe timpul desfăşurării festivalului camparea la Portul Cultural Cetate este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/DivanFilmFestival
Divan Film Festival este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie "Mircea Dinescu" în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj, cu sprijinul CNC, ICR și UCIN.
Parteneri: Dr. Oetker, Boromir, SELGROS Cash & Carry
#Berlinale2016: Castigatorii Berlinale 2016
Adrian Sitaru,
Berlin,
Berlin Film Festival,
Berlinale,
Cinema,
Danis Tanovic,
Gianfranco Rosi,
Ilegitim
Ieri seara, Festivalul de Film de la Berlin a anuntat castigatorii editiei din acest an, a 66-a.
Castigatorii premiilor juriului international sunt urmatorii:
Ursul de Aur pentru cel mai bun film: Gianfranco Rosi - "Fuocoammare"
Ursul de Argint: Danis Tanovic - "Smrt u Sarajevu"/"Mort a' Sarajevo"
Ursul de Argint Afred Bauer - pentru o pelicula ce deschide noi orizonturi cinematografice: "Hele Sa Hiwagang Hapis (A Lullaby to the Sorrow Mistery)" - Lav Diaz
Ursul de Argint pentru regie: Mia Hansen-Løve - "L'Avenir"
Ursul de Argint pentru cea mai buna actrita: Trine Dyrholm - "Kollektivet" - r: Thomas Vintenberg
Ursul de Argint pentru cel mai bun actor: Majd Mastour - "Inhebbek Hedi (Hedi)" - r: Mohammed ben Attia
Ursul de Argint pentru scenariu: Tomasz Wasilewski - "Zjednoczone stany miłości (United States of Love)"
Ursul de Argint pentru contributie artistica: Mark Lee Ping-Bing pentru cinematografia filmului "Chang Jiang Tu (Crosscurrent)" - r: Yang Chao
Peliculele din Romania prezente la aceasta editie a Berlinalei au castigat urmatoarele premii:
"Ilegitim" - r: Adrian Sitaru - Premiul C.I.C.A.E - "Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai" (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă) - Sectiunea Forum.
"O Noapte in Tokoriki" - r: Roxana Stroe - Special Prize of the Generation 14plus
A Night In Tokoriki (2016) TRAILER from Ultraviolet Media on Vimeo.
Castigatorii premiilor juriului international sunt urmatorii:
Ursul de Aur pentru cel mai bun film: Gianfranco Rosi - "Fuocoammare"
Ursul de Argint: Danis Tanovic - "Smrt u Sarajevu"/"Mort a' Sarajevo"
Ursul de Argint Afred Bauer - pentru o pelicula ce deschide noi orizonturi cinematografice: "Hele Sa Hiwagang Hapis (A Lullaby to the Sorrow Mistery)" - Lav Diaz
Ursul de Argint pentru regie: Mia Hansen-Løve - "L'Avenir"
Ursul de Argint pentru cea mai buna actrita: Trine Dyrholm - "Kollektivet" - r: Thomas Vintenberg
Ursul de Argint pentru cel mai bun actor: Majd Mastour - "Inhebbek Hedi (Hedi)" - r: Mohammed ben Attia
Ursul de Argint pentru scenariu: Tomasz Wasilewski - "Zjednoczone stany miłości (United States of Love)"
Ursul de Argint pentru contributie artistica: Mark Lee Ping-Bing pentru cinematografia filmului "Chang Jiang Tu (Crosscurrent)" - r: Yang Chao
Peliculele din Romania prezente la aceasta editie a Berlinalei au castigat urmatoarele premii:
"Ilegitim" - r: Adrian Sitaru - Premiul C.I.C.A.E - "Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai" (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă) - Sectiunea Forum.
"O Noapte in Tokoriki" - r: Roxana Stroe - Special Prize of the Generation 14plus
A Night In Tokoriki (2016) TRAILER from Ultraviolet Media on Vimeo.
Lungmetrajul “Ilegitim” învingător la #Berlinale 2016
Prezent în secțiunea Forum a celei de-a 66 ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, lungmetrajul “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a câștigat Premiul C.I.C.A.E - "Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai" (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă).
Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume, a fost ridicat de producătoarea Anamaria Antoci.
Juriul format din Michal Matuszewski, Aistė Račaitytė, Lysann Windisch a avut de ales dintr-o listă de 44 de producții participante, din care 34 au fost proiectate în premieră mondială.
Singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “Ilegitim”, a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.
Publicația franceză Le Figaro titrează: "Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul “Ilegitim” va genera multiple dezbateri", mai scrie Le Figaro.
"Prezentat în secțiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, constată Cineuropa. “Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), “Ilegitim” este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite.”
Prestigioasa publicație Screen International a titrat: "Adrian Sitaru (“Pescuit Sportiv”, ”Din dragoste cu cele mai bune intenții) redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, și, chiar dacă impactul său nu este atât de puternic și tulburător precum în "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" (regia Cristian Mungiu), este foarte probabil să șocheze câteva minți mai sensibile și să declanșeze dezbateri înverșunate despre moralitate, incest și afecțiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent", adaugă Screen International.
“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.
Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.
“Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.
În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.
Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/ilegitim
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



