Se afișează postările cu eticheta Judith State. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Judith State. Afișați toate postările

Tata mută munții vine în cinematografe din 23 iulie

Tata mută munții, cel de-al doilea film de lungmetraj semnat de Daniel Sandu, a avut premiera mondială în cadrul secțiunii competitive a celei de-a 24-a ediție a Festivalului de Film de la Shanghai, China pe 12 iunie. Prestigioasa publicație internațională The Hollywood Reporter, a publicat după festival cronici doar despre două filme din selecție, unul dintre ele fiind Tata mută munții care a fost apreciată ca fiind “un film de aventură care-și păstrează inima în tradiția modernă a dramelor românești însă are potențialul să atragă un public mai larg”.

Spectatorii din România, iubitori ai filmului de autor și, în special, simpatizanții filmelor americane de gen, vor avea ocazia să vadă producția filmată în 4K, în premieră pe marele ecrane din toată țara începând din 23 iulie

“Talentul lui Sandu a fost anunțat încă din muti-premiatul său lungmetraj de debut, Un pas în urma serafimilor, în care a explorat experiențele chinuitoare ale unui tânăr, preot în devenite, într-un seminar ortodox. În Tata mută munții, accentul cade din nou pe conflictele interioare ale personajelor cu un dramatism perfect conturat”, notează cei de la The Hollywood Reporter și continuă: “povestea pe muchie de cuțit a unui om puternic și influent - trecut însă acum de vârsta a doua - care se confruntă cu o situație limită în creierii munților și se aruncă cu capul înainte într-o periculoasă operațiune de salvare, ar trebui să atragă iubitorii de acțiune și aventură – totodată și grație ritmului care te lasă fără suflare.”

Un bărbat gata să înceapă o nouă etapă alături de o femeie mai tânără este readus violent în contextul vieții pe care încearcă s-o lase în urmă atunci când fiul său adolescent dispare într-o drumeție montană.
“Aproape imperceptibil, povestea își schimbă cursul, trecând de la drama imediată a încercărilor de salvare la o călătorie interioară care testează curajul și determinarea tuturor celor implicați. Lucrurile pe care Mircea (Adrian Titieni) este dispus să le facă pentru a-și găsi fiul pun sub semnul întrebării propriile sale motivații. Vinovăţie? Obsesie? Ego? Titieni (care a jucat memorabil roluri de părinți aflați în dificultate în Poziția copilului regizat de Călin Peter Netzer și în Bacalaureat-ul lui Mungiu” care este producătorul filmului) “creează un portret al constrângerii care devine aproape monstruos pe alocuri, sfidând ideile convenționale despre legăturile paterne și limitele lor morale chiar până la finalul riguros executat al filmului.”

Pe lângă Adrian Titieni, regizorul “conduce o distribuție excelentă” din care fac parte: Valeriu Andriuță (După Dealuri), Judith State (Sieranevada), Tudor Smoleanu (Bacalaureat), Elena Purea și Radu Botar (Cardinalul), “ale căror puncte de vedere se schimbă de-a lungul filmului, fiecare având propriul său moment de adevăr”

“Echipa a așteptat condițiile perfecte de viscol și avalanșă. Tudor Vladimir Panduru, care a semnat imaginea și pentru Bacalaureat, surprinde câteva cadre amețitoare în Munții Carpați, folosindu-se de zăpada omniprezentă pentru a-i pava drumul lui Mircea pe măsură ce acesta se afundă în călătoria sa interioară.”

Produs de către Mobra Films cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în coproducție cu Film i Väst, Filmgate Films, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, Mindset Productions și Televiziunea Română și susținut prin Programul MEDIA Europa Creativă, Tata mută munții va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie și este distribuit de Voodoo Films, pe site-ul căruia (www.voodoofilms.ro) va fi afișat programul complet al proiecțiilor din fiecare oraș.
 
Mai multe detalii puteți găsi și pe: 
https://facebook.com/TataMutaMuntii  
https://facebook.com/voodoofilms.ro  
https://www.instagram.com/voodoofilms.ro

Monștri., de Marius Olteanu, premiat la Festivalului Internațional de Film din Goa, India

Călătoria filmului Monștri. de-a lungul a patru continente culminează cu o nouă distincție importantă la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din Goa, India. Joi seară, în cadrul ceremoniei de premiere a celui mai longeviv eveniment cinematografic din Asia, producția regizată de Marius Olteanu a fost desemnată Cel mai bun film de debut

Pelicula s-a bucurat de un parcurs festivalier de succes încă de la premiera mondială din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a obținut Premiul publicului din partea publicației Tagesspiegel. În luna martie a acestui an a fost laureat cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, iar în România a fost prezentat în avenpremieră la TIFF, unde a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut.

Lista distincțiilor internaționale a fost completată în luna august de Trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, obținut la cea de-a 33-a ediţie a Filmski Festival Herceg Novi, iar în octombrie, filmul s-a văzut în Mexic, la Black Canvas Contemporary Film Festival, unde a primit o Mențiune specială din partea juriului. Tot luna aceasta filmul a obținut și premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Slobodna Zona din Belgrad, Serbia.

Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Ea caută confirmări. El se caută pe sine. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în fața celei mai importante decizii. Povestea lor e o dovadă că lipsa de asumare și problemele de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.

Filmul a avut premiera în România la finalul lunii septembrie, iar din 18 decembrie se pregătește să ajungă pe marile ecrane din Franța. Până atunci, următoarea destinație este Cuba, unde filmul va fi prezentat în cadrul secțiunii Panorama Contemporaneo Internacional, la Havana Film Festival.
Din distribuție mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Dorina Lazăr și Alex Potocean. Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul de Ioachim Stroe și designul de sunet de Ioan Filip și Dan Ștefan Rucăreanu.

Monștri. este o producție Parada Film și Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Marius Olteanu, regizor, scenarist și producător, născut în 1979, este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” (2004) și National Film and Television School, Marea Britanie (2008). Prin intermediul scurtmetrajelor sale, în calitate de scenarist și regizor, Marius Olteanu prezintă conflictul dintre viața privată și cea socială și limitările pe care acesta ni le impune. Cele mai recente filme ale sale: „Scor alb” (2015) - de la care a pornit ideea filmului „Monștri.” și „No Mans Land”.

Monștri. | Proiecție specială în Luna Istoriei LGBT+

Monștri., singurul titlu românesc prezent în selecția din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, va rula duminică, pe 27 octombrie, la Control Club. Proiecția organizată în parteneriat cu Asociatia Accept și va fi urmată de o sesiune de Q&A cu regizorul filmului, Marius Olteanu.

Biletele sunt disponibile online ▶ bit.ly/MONSTRI-CTRL

🎬 Regia: Marius Olteanu
⏩ Cu: Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Serban Pavlu, Dorina Lazar.

★ Premiul publicului la Berlinale, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, Trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu la Filmski Festival Herceg Novi din Muntenegru, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF.

Trailer ▶ bit.ly/Monstri-TR.

Care este cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi oferi celuilalt? Care sunt șansele de supraviețuire ale unei relații alimentate de compromisuri și presiuni sociale?

Monștri. explorează posibile răspunsuri la aceste întrebări plimbându-ne printr-o zi din viața unui cuplu căsătorit.

Structurat în trei capitole, filmul ne-o arată întâi pe Dana (Judith State), aflată la un punct de răscruce în viața ei, într-o călătorie nocturnă alături de un taximetrist blazat (Alexandru Potocean). Al doilea capitol ni-l arată pe Arthur (Cristian Popa), soţul Danei, în evenimente ce se petrec simultan cu periplul ei alături de taximetrist prin Bucureşti. Al treilea capitol ne oferă o imagine mai largă a crizei de cuplu.

Lipsa de asumare și probleme de comunicare îți pot distruge căsnicia, dar iubirea nu naște monștri.

Monștri. rulează în cinematografe din 27 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Acest eveniment face parte din Festivalul de Cultură Queer organizat de Asociația Accept, cunoscut ca Luna Istoriei LGBT+, ce are loc în octombrie, o lună plină de evenimente dedicate comunității LGBTQIA+ şi aliaților ei.

Anonimul IFF - La Gomera se vede la Sfântu Gheorghe


Filme românești, prezentate în cadrul marilor festivaluri internaționale, precum și scurtmetraje inedite, ajung la ANONIMUL 2019. Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 - 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. „La Gomera” (regia Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (regia Marius Olteanu), „Romanian Tradition” (regia Pavel Bartoș) și „Salix Caprea” (regia Valeriu Andriuță) sunt doar patru dintre acestea.

Spot ANONIMUL 2019: https://youtu.be/fm1I9rR5TeA

„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, a cărui lansare în cinematografe va avea loc în septembrie, va rula la ANONIMUL în deschiderea serii românești, marți, 6 august, în prezența actorului Vlad Ivanov și a unei părți a echipei.

Catalogat de către celebra publicație americană IndieWire drept „un amestec șlefuit de motive ale genului care sugerează ce s-ar fi întâmplat dacă echipa «Ocean’s 11» se forma în Insulele Canare.”, „La Gomera” s-a bucurat de cronici favorabile, fiind caracterizat drept un film noir cu accente comice și minunate răsturnări de situație.

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.
Din distribuția filmului fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. „La Gomera” este distribuit de 42 Km Film și Ro Image 2000.
Teaser oficial: https://youtu.be/ItuYVRUQIjw

Un alt film românesc care a atras atenția publicului și a criticilor, atât în țară, cât și peste hotare, este „Monștri.”. Debutul în lungmetraj al regizorului Marius Olteanu face parte din competiția ANONIMUL și va intra în cinematografe din această toamnă, distribuit de Transilvania Film.

Câștigător al premiului publicului acordat de publicația Tagesspiegel la Berlinale 2019 și al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF, „Monștri.” prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea și prietenii par că îi iubesc când sunt împreună, dar îi judecă şi resping când sunt pe cont propriu, din cauza nevoilor, convingerilor şi opţiunilor lor de viaţă. Marius Olteanu semnează atât regia, cât şi scenariul peliculei, iar din distribuţie fac parte Judith State („Sieranevada”), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu („Inimi Cicatrizate”).
Trailer: https://youtu.be/f38wE5VbqYI

În secțiunea Actori în spatele camerei se regăsesc anul acesta două scurtmetraje românești: „Romanian Tradition”, debutul regizoral al lui Pavel Bartoș, o comedie bazată pe o întâmplare reală, petrecută la o nuntă sătească, și „Salix Caprea”, în regia lui Valeriu Andriuță, cel de-al doilea film scurtmetraj regizat de cunoscutul actor de peste Prut, care face parte dintr-un triptic despre Moldova.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 - 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.

***
Ne puteţi urmări pe:
http://www.festival-anonimul.ro | Facebook | Instagram

***
Silva prezintă ediția a 16-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.
Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.

Judith State în videoclipul celui mai nou proiect muzical - „Dreamology”



Judith State, dansatoare profesionistă și coregraf emergent, cunoscută publicului pentru rolul din „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, este protagonista clipului pentru piesa „Underground”, semnată de Dreamology, cel mai nou proiect muzical din România.
 
Povestea „Dreamology” începe în 2015 când Codrin Lazăr (chitarist, câștigător în 2017 al Premiului Gopo pentru „Cea mai bună muzică originală”) s-a întâlnit cu Edy Taras (bas) și au scris mai multe piese împreună. Imediat a fost contactat Ede, solist și textier, care a rezonat cu proiectul, iar apoi s-au alăturat John Ciurea (tobe), Ieronim Pogorilovschi (clape) și Sultan Nasser (electronics). Împreună au înregistrat single-ul „Underground”, piesă lansată oficial odată cu clipul regizat de Marius Olteanu.
 
Despre colaborarea pentru clipul „Underground”, Judith State declară: „Am ascultat piesa băieților de la „Dreamology” și mi-a plăcut din prima secundă. Nu știam cine sunt, nici nu m-am gândit că sunt români și m-am bucurat când mi s-a spus că sunt o trupă proaspăt înființată și că ar vrea să facem clip pentru "Underground". A fost unul dintre momentele acelea când totul se leagă: echipa care funcționează foarte bine (regizorul Marius Olteanu, directorul de imagine Luchian Ciobanu, actorul Idris Clate și cu mine), un spațiu mișto, o melodie care te inspiră. Am ascultat-o de multe ori înainte să filmăm, eram cu ea pe „repeat” și fiecare vers îmi oferea câteva variante de imagini. E extrem de important pentru mine "să văd lucruri" în timp ce ascult, asta se întâmplă atunci când muzica mă încarcă și cu piesa asta așa a fost, din plin. Ne-a plăcut de fapt tuturor, de asta ne-am și adunat la filmare și din joaca noastră de 4-5 ore a ieșit acest clip care mie îmi place mult și mă emoționează de fiecare dată când îl văd.”
 
Partenerul lui Judith din clipul „Underground” este Idris Clate. Actorul este cunoscut publicului  pentru rolurile din spectacolele „West Side Story” (regia Răzvan Mazilu), „Simuliert” (regia Sergiu Martiș), „Vizita Bătrânei Doamne” și „Furtuna” (regia Alexander Morfov), „Regele Lear” (regia David Doiashvili).
 
Ede, solistul trupei „Dreamology”, s-a născut pe 8 noiembrie în Târgu Mureș. A avut o relație specială cu muzica încă de la vârsta de patru ani fiind inițiat în această călătorie de tatăl său (actor, muzician și păpușar). A studiat pianul încă din copilărie, iar la 13 ani și-a adunat prima lui trupă, în clasicul garaj, în care a activat cântând la chitară și voce. În 2007 a ajuns în București unde a cântat cu o mulțime de artiști și și-a consolidat experiența de cântat în trupă. Ulterior, i-a cunoscut pe băieții de la StartRec Studios care l-au ajutat să pună bazele primului album solo "From Dust to Dirt".
 
Judith State, nominalizată în 2017 la Premiile Gopo, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, poate fi văzută în prezent în  spectacolul „Clean Me”–GoPlastic Company (Germania), „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” – Teatrul Odeon și spectacolul de musical „My Fair Lady”. Artista va face parte din următorul spectacol al coregrafului Cosmin Manolescu, „Dans#wanderer”.
 
„Dreamology” este un proiect StartRec Studios și susținut de ROLLERCOASTER PR.