Se afișează postările cu eticheta Sarmalele Reci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sarmalele Reci. Afișați toate postările

Concert Sarmalele Reci la Hard Rock Cafe pe 29 ianuarie

Te invitam la Hard Rock Cafe, miercuri 29 ianuarie, de la ora 21:30, sa petreci o seara PERFECTA cu Sarmalele Reci.
 
Formaţia Sarmalele Reci are 26 ani de carieră muzicală. Muzica Sarmalelor Reci este un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor.
 
Versurile lor, scrise cu artă şi forţă în limba română, sînt considerate drept cele mai originale şi mai emblematice pentru societatea românească post `90. Trupa este formata din Zoltán András (voce, clape), Emil Viciu (ch.), Bogdan Valentin Bereucă (tobe), Mircea László Horváth (clape), Ciprian Almășan (bas).
 
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
Biletele au urmatoarele preturi:
- VIP: 59 de lei, cu loc la masa in fata scenei (numar limitat de locuri)
- Acces General: 39 de lei, cu loc la masa in sala
- Fara loc: 39 de lei

La toate biletele se adauga comisionul de ticketing de 5 lei. 

La intrare biletele au urmatoarele preturi:
- VIP: 64 de lei, cu loc la masa in fata scenei (numar limitat de locuri)
- Acces General: 44 de lei, cu loc la masa in sala
- Fara loc: 44 de lei


Vino la Hard Rock Cafe sa fii aproape de artistii tai preferati si sa te bucuri de muzica lor, într-o atmosfera unica! Show-urile explozive, colectia de suveniruri care îsi reamintesc de legendele muzicii si calitatea sunetului îti garanteaza cea mai placuta experienta live.
Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau - Soseaua Kiseleff, nr. 32
Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.

Copiii sub 7 ani au acces gratuit.
Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM

Trupa Sarmalele Reci lansează un cântec de Crăciun


Într-o epocă în care Crăciunul a devenit un pretext pentru excese consumeriste, Sarmalele Reci relansează moda urărilor prin sms, în nou lansatul cântec „Fie ca” (muzică: Zoltán András, versuri: Florin Dumitrescu). Este o piesă cantabilă, cu influențe gospel și cu un umor dulce-amărui. Cântecul este o colaborare cu Jazzappella și are un videoclip realizat de Corina Schweiger, videoclip care poate fi văzut aici: https://youtu.be/P8KNAs8KOTE.
 
Oamenii de care râdem uneori pentru obiceiurile lor învechite, sunt poate adevărații depozitari ai spiritului Crăciunului. Ei, care ne fac urări caraghioase și uncool cu „fie ca”, primesc la rândul lor un colind, în maniera Sarmalelor Reci.
 
Personajul de modă veche din „Fie ca” poate fi chiar Domnu’ Popa, cel căruia Sarmalele Reci i-au dedicat un alt cântec de Crăciun, la mijlocul anilor ’90. De atunci, povestea bunicului care-și „toacă pe cadouri întreaga pensioară” a devenit un hit al comunităților rock-folk și, bineînțeles, o piesă obligatorie în setlist-ul de decembrie al Sarmalelor Reci. 
 
Se va bucura și „Fie ca” de același succes? - Pentru noi, adevăratul succes ar fi să le înseninăm viața oamenilor, să îi deturnăm de la cursa nebunească după consum și îmbuibare, să le arătăm ce înseamnă la origini Crăciunul: compasiune, solidaritate și omenie - au răspuns Zoltán András (voce, clape) și Emil Viciu (chitare).
 
Iar textierul Florin Dumitrescu declară: - Știam că mai există un cântec frumos de Crăciun cu titlul „Fie ca”. Îi aparține prietenului nostru, cantautorul Cosmin Vaman, cel pe care l-am și sunat cu această ocazie. I-am spus că am scris un text, ce-i drept, diferit ca idee, dar intitulat la fel cu al lui. Nu eram obligat s-o fac, dar țin la Cosmin și... noroc că ține și el la mine și mi-a răspuns plin de bunăvoință. Fie ca ambele cântece să fie auzite cât mai des!
 
Youtube: https://youtu.be/P8KNAs8KOTE
Facebook: https://www.facebook.com/SarmaleleReci/

Sarmalele Reci - Concert aniversar / Expirat / 08.10

Marti, 08.10. Open doors: 20:00
Expirat Halele Carol. Sala Compresoarelor
Str. Constantin Istrati 1. https://goo.gl/maps/txYLKnK87o92
Acces: 40 lei - pre-sale / 50 lei - at the door
Bilete disponibile in pre-sale via iaBilet.ro: https://www.iabilet.ro/site/event/46373/
Facebook event: https://www.facebook.com/events/2413727378880946/
Pagina Sarmalele Reci: https://www.facebook.com/SarmaleleReci/
-----
 
Conform traditiei stabilite de fani inca de la inceput, trupa Sarmalele Reci serbeaza fiecare an de activitate printr-un concert altfel.
 
Marti, 8 octombrie, Sarmalele Reci canta in premiera la Expirat, sarbatorind 26 de ani de activitate.
 
Membrilor actuali li se alatura muzicieni care au fost sarmalisti de-a lungul timpului. Dupa douazeci de ani, Mihai Iordache si saxofonul lui revin in trupa pentru un concert unicat.
 
„Violeta”, „Țara te vrea prost”, „Gasca de la bloc”, „La televizor”, „Daca n-ai fi tu”, „Prostia la putere”, „Șprit de vara” s.a.m.d. vor rasuna in varianta electrica sau acustica, in interpretari variate, unele surprinzatoare chiar si pentru fani.
 
Muzica Sarmalelor Reci este un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor. Versurile lor, scrise cu arta şi forţa in limba romana, sunt considerate drept cele mai originale şi mai emblematice pentru societatea romaneasca post 90.
 
„Noi ne-am dorit sa fim un fel de lautari de oras, care sa ii distreze pe oameni cantandu-le despre viata lor familiara si reflectand realitatea intr-un mod poetic. Nu incercam sa o cosmetizam, sa o falsificam, ci sa aratam cum stau lucrurile, dar nu pe un ton vulgar.” (Zoltan Andras)
 
Initiata ca o trupa de protest social, simbol al civilizaţiei cu parfum caragialesc, al frustrarilor lui Bula, care face haz de necaz in ţara lucrurilor bine facute şi neterminate, Sarmalele Reci isi pastreaza actualitatea, cantecele lor potrivindu-se cu starea de fapt de acum, la fel de bine ca in ultimii douazeci si sase de ani.
 
Marti, pe 8 octombrie, la Expirat, Sarmalele Reci se prezinta in formula Zoltan Andras, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horvath, Ciprian Almasan, Bogdan Valentin Bereuca, Florin Dumitrescu, Mihai Iordache, Adrian Tetrade, Gabriel Dragan, Alexandru Grajdeanu, Alexandru Nichita.
 
YouTube: https://www.youtube.com/user/sarmalele

Sarmalele Reci lanseaza videoclip nou: ”MTV Is My Friend”

”MTV Is My Friend”, noul videoclip Sarmalele Reci, este despre cum muzica poate da sens vietii. Folosind ca pretext un post tv iconic, care a marcat generatii, videoclipul dezvolta o poveste urbana, in care protagonistul reuseste sa se regaseasca prin intermediul muzicii. Trupa pune in discutie in ”MTV Is My Friend” ideea televiziunii muzicale de calitate. Muzica sau orice alta forma de arta pot schimba raportarea la lumea si societatea actuala.
 
”MTV Is My Friend” este primul videoclip oficial animat al Sarmalelor Reci (exista si „Aurolac”, creat de un fan). Piesa, o compozitie Emil Viciu, pe versuri de Florin Dumitrescu, este reorchestrata in varianta acustica, sunetul imbogatindu-se cu instrumente armonioase, cum ar fi vioara si violoncelul.
Admiratorii trupei sau sarmalistii cu state vechi vor fi surprinsi de noua abordare.
 
Animatia este realizata de Radu Popovici, pe un scenariu de Zoltan Andras, Loredana Bulgaru si Radu Popovici.
 
Povestea videoclipului spusa de Florin Dumitrescu: „Ei nu, nu e un cintec in engleza. In engleza sint doar citeva versuri, printre care si acest envoi (final de strofa) devenit titlu: MTV is my friend.
Se petrecea prin anii ”94-95, trupa se afla la debut si MTV-ul era marea smecherie care ii insufletea pe tinerii patriei (sa nu uitam, eram inca sub Iliescu, iar noi, Sarmalele, primeam amenintari intr-o „anumita parte a presei”). Eu mergeam la a doua facultate si, acolo, pe un pupitru dintr-o sala de curs, am vazut scrijelita cu litere colturoase, „de rock”, inscriptia asta abisala: MTV IS MY FRIEND.
Uau... cum asta?! m-am intrebat, dupa ce mi-am consumat toate hohotele de ris. Cum e sa ai prieten un post de televiziune? E adevarat, nu orice post; e adevarat, nu in orice context.”
 
Noul videoclip poate fi vazut pe canalul de youtube al trupei - https://youtu.be/VBLgYcxygaw - si pe pagina oficiala de facebook - https://www.facebook.com/SarmaleleReci/.

Presa de Rock Bun - program

Cel mai nou festival rock autohton, Presa de Rock Bun, se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, adică vineri, 29, și sâmbătă 30 noiembrie, la House of Parties.
Pe scena din incinta Casei Presei Libere vor urca 10 trupe în cele două zile de festival. Up to Eleven și Pseudonoise se alătură trupelor deja anunțate – Alternosfera (Republica Moldova), Vița de Vie, Robin and the Backstabbers, Sarmalele Reci, PIMP, Mere, Astero și N.O.R.

După ce a concertat pe aceeași scenă cu trupe ca Luna Amară, Omul cu Șobolani, Alternosfera, Byron, Trooper, Iris etc., având la activ un prim cd înregistrat live din concert, după ce a dezvoltat proiectul Tribute to Nirvana, trupa Up to Eleven și-a propus să fie cât mai vizibilă și cât mai aproape de susținători. În prezent pregătește un album de studio. O parte din piesele ce vor răsuna pe cd-ul Up to Eleven se vor auzi în cadrul recitalului de la Presa de Rock Bun.

Pornită ca o joacă, trupa Pseudonoise abordează Alternativ \ Grunge \ Rock \ Metal cu toată seriozitatea. Membrii Pseudonoise (Andrei Stoicescu, Mihai Vulpoi, Adi Ene, Octav Ionescu, Victor Popa) se simt în largul lor pe scenă, fie că e vorba de un concert de club sau de un festival, de un concert caritabil sau de o petrecere de motocicliști. Pseudonoise transmite energie și poftă de rock. Au promis că la Presa de Rock Bun vor face show.

Așadar, cu un line-up de 10 trupe, programul festivalului va fi următorul:

Vineri, 29 noiembrie
Ora 18.00 – acces
Ora 19.00 – Up to Eleven
Ora 19.30 – N.O.R. (Oradea)
Ora 20.15 – PIMP
Ora 21.00 – Robin and The Backstabbers
Ora 22.30 – Vița de vie
Ora 00+ - DJ Detzy

Sâmbătă, 30 noiembrie
Ora 18.00 – acces
Ora 19.00 – Pseudonoise
Ora 19.30 – Astero
Ora 20.15 – Mere (Arad)
Ora 21.00 – Sarmalele Reci
Ora 22.30 – Alternosfera (Republica Moldova)
Ora 00+ - DJ Detzy

Accesul la Presa de Rock Bun se va face pe baza biletului valid de o zi sau a abonamentului. Biletul asigură accesul unei singure persoane, o singură dată, iar abonamentul este valabil în ambele zile ale festivalului.
Biletul în baza căruia se face accesul trebuie păstrat pe toata durata festivalului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid.

Biletele pot fi achiziționate prin Rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online prin http://www.eventim.ro/ro/bilete/presa-de-rock-bun-bucharest-press-house-ballroom-336693/event.html.

Prețul biletelor până la data de 29 noiembrie este de 30 de lei pentru o zi și de 50 de lei pentru abonament. Biletele vor putea fi achiziționate și la intrare, prețul acestora fiind atunci de 40 de lei pentru o zi, iar al abonamentelor de 70 de lei.

Nu va fi permis accesul cu aparate foto profesionale şi semiprofesionale, aparate de înregistrare audio-video, cuţite, arme, artificii, substanțe periculoase, obiecte contondente, animale de companie, scaune, bidoane de plastic, sticle, cutii de conserve, mâncare. De asemenea, spectatorii sunt rugaţi să nu vină la concert cu bagaje şi obiecte voluminoase.

În incintă vor fi amplasate baruri. Ca atare, organizatorii roagă publicul să nu vină cu băuturi din afară, având posibilitatea de a le achiziționa la spectacol.

Este interzis accesul persoanelor sub 16 ani fără însoțitori majori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a evacua pe loc persoanele care afișează un comportament neadecvat, în neconcordanță cu regulile generale de securitate sau ale bunului simț.

Presa de Rock Bun

În incinta Casei Presei Libere își face loc rock-ul. “House of Parties” este un salon elegant, care promovează petrecerile de toate tipurile. Pentru prima dată “House of Parties” se deschide pentru rock cu o petrecere-festival de două zile – Presa de Rock Bun.

Presa de Rock Bun va avea loc în perioada 29-30 noiembrie. Trupele confirmate până în acest moment sunt Alternosfera – Republica Moldova, Vița de Vie, Robin and the Backstabbers, Sarmalele Reci, PIMP și Mere – Arad. Organizatorii și-au propus să aducă pe aceeași scenă cele mai în vogă trupe ale momentului, trupe intrate în galeria clasicilor și newcomer-i care promit că vor schimba fața rock-ului autohton.

Biletele s-au pus în vânzare prin Rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești și online pe www.eventim.ro): http://www.eventim.ro/ro/bilete/presa-de-rock-bun-bucharest-press-house-ballroom-336693/event.html.

Până în data de 29 noiembrie prețul unui bilet pentru o zi este de 30 de lei, iar al unui abonament (acces în ambele zile) este de 50 de lei.
Pagina de Facebook a evenimentului este: https://www.facebook.com/events/415809041875707/.

Concert Sarmalele Reci in Hard Rock Cafe

Concertul care celebreaza 20 de ani cu Sarmalele Reci si punctul culminant al turneului „Sarmalele Reci – Anul douazeci” va avea loc in Hard Rock Cafe, unul dintre cele mai prestigioase cluburi de live din Bucuresti.  
 
In data de 9 mai, incepand cu ora 21:00, personaje binecunoscute, precum „Violeta”, „Gasca de la bloc”, „Mona”, „Ana are mere”, „Maniac” sau „Blonda din blocul meu” vor prinde viata, recreate de vocea inconfundabila a lui Zoltan Andras, sustinuta de chitara magica a lui Emil Viciu, de tobele lui Gabi Dragan, basul lui Vlady Sateanu si clapele lui Mircea Horvath.
 
Muzica marca Sarmalele Reci reprezinta un univers aparte, incisiv si incitant pentru unii, cu mesaje sociale si accente ironice, liric si plin de romantism pentru altii. O generatie intreaga a crescut si si-a petrecut tineretea cu muzica Sarmalelor Reci. La momentul maturitatii trupei este timpul regasirii cu universul specific, dar si al descoperirii de noi piese, personaje, stari...
 
Una dintre cele mai longevive si mai coerente trupe ale rock-ului romanesc, Sarmalele Reci serbeaza douazeci de ani impreuna cu sustinatorii sai, intr-un turneu national ce ajunge pe 9 mai la Bucuresti, la Hard Rock Cafe. Este timpul regasirii si al intrebarilor. „Tara te vrea prost”, „Prostia la putere”, „La televizor” sau „Sprit de vara” isi pastrează actualitatea dupa ani? Daca da, inseamna ca societatea romaneasca are nevoie de acesti „lautari de oras” (cum s-au autodefinit la infiintarea trupei), care incomodeaza, dar bucura sufletele. In Anul douazeci, Sarmalele Reci au mai multe lucruri de spus ca niciodata.
 
Biletele se gasesc online pe iabilet.ro si la Hard Rock Cafe la pretul unic de 40 de lei si asigură si loc la masa.
 
Parteneri media: Sapte Seri, Bestmusic.ro, Rock FM, iConcert.ro, InfoMusic.ro, Zonga, Ele.ro, Studentie.ro, Eva.ro, Ziare.com, Cinemagia.ro, 220.ro si Trilulilu.ro.
 
Un eveniment organizat de Sprint Media si Bestmusic.ro cu sprijinul Gala MGMT&PR.

Sarmalele Reci - Anul Dozaceci ajunge la Brasov, Bacau si Galati

Turneul prin care trupa Sarmalele Reci aniverseaza 20 de ani de muzica, ajunge in aceasta saptamana in trei orase.
Joi, pe 28 martie, sediul muzicii live din Brasov va fi Times Pub. Vineri, la Bacau, in S4 (fostul Subway) rockerii si nu numai vor primi o portie consistenta de Sarmalele Reci, iar sambata, pe 30 martie, turneul ajunge la Galati, in generosul club Zodiar.

Zoltan Andras, Emil Viciu, Gabriel Dragan, Mircea Horvath si Vladi Sateanu au pregatit un setlist diversificat, incluzand cele mai iubite melodii Sarmalele Reci din toate timpurile, dar si cateva noutati, in stilul caracteristic.

De la piese cu mesaj social (Tara te vrea prost, Aurolac, Maniac, Gasca de la bloc, Cocktail Molotov), la melodii cu nume de fete (Violeta, Ana are mere, Blonda din blocul meu) pana la cantece lirice (Daca n-ai fi tu, La televizor, Nu mai fac), Sarmalele Reci si-au creat un stil inconfundabil, in care ironia se imbina cu umorul fin, virtuozitatea instrumentistilor sustine timbrul cald si puternic al solistului, mesajul se dezvolta in pasaje muzicale de o forta incontestabila.

De douazeci de ani, Sarmalele Reci este una dintre trupele autohtone cu personalitate artistică bine definita, piesele acesteia fiind recunoscute de la primele acorduri. Anul 2013 este anul reintalnirii cu admiratorii din intreaga tara, turneul “Sarmalele Reci – Anul douazeci” avand ca scop regasirea legaturii de simt si spirit intre trupa si public.

Biletele pentru concertele din aceasta saptamana sunt disponibile prin Reteaua Eventim (http://www.eventim.ro/ro/cautare/?search_string=sarmalele+reci#) si la cluburi, in seara evenimentelor.

Turneul aniversar Sarmalele Reci incepe la Suceava si Iasi

In anul in care sarbatoresc 20 de ani de muzica, dupa opt albume, sute de concerte in tara dar si in strainatate, Sarmalele Reci pornesc in turneu national. Primele concerte din turneu sunt programate vineri, 15 februarie, la Suceava si sambata, 16 februarie, la Iasi.

Concertul de la Suceava marcheaza o premiera in istoria formatiei. Astfel, este pentru prima data cand Sarmalele Reci concerteaza in Cetatea de Scaun a Moldovei. "Oamenii din zona Bucovinei sunt printre cei mai calzi si mai primitori oameni pe care i-am intalnit. Stiu ca pare ciudat, dar la Suceava nu am cantat niciodata. Asa ca ne bucuram ca deschidem acest turneu pe teritorii noi pentru Sarmalele Reci", declara Zoltan Andras. "Nici nu se putea sa gasim un loc mai bun pentru a ne incepe turneul national aniversar", a adaugat solistul trupei.

Vineri seara, la Suceava, gazda primitoare va fi clubul La Fierarie, un loc deja consacrat pentru ca promoveaza muzica live.

In urmatoarea zi, trupa se va indrepta catre Iasi, unde are programat cel de-al doilea concert din turneu, in Underground Pub, locul de intalnire al iesenilor iubitori de muzica buna.

Iasiul iubeste Sarmalele Reci, dovada ca de-a lungul timpului, trupa a fost intampinata cu mare entuziasm la fiecare aparitie. "La Iasi ne-am simtit intotdeauna ca acasa. Caldura publicului a incalzit Sarmalele Reci", spune Zoltan Andras.

Sambata seara, Underground ii invita pe toti iesenii pasionati de rock, la o portie consistenta de muzica buna, marca Sarmalele Reci.
 

Turneul "Sarmalele Reci – Anul douazeci" aduce in fata publicului piesele esentiale, din toate perioadele trupei. "Tara de vrea prost", "Aurolac", "Prostia la putere", "Gasca de la bloc", "Maniac", "Haos.ro" sau "Sprit de vara", "Cocktail Molotov", "Violeta", "Telefonul nu mai suna", "Daca n-ai fi tu" sau cel mai recent single "Nu mai fac" – toate se potrivesc la fel de bine astazi, ca in ziua in care au fost lansate.
In mare forma si cu pofta de cantat, trupa Sarmalele Reci se prezinta in componenta: Zoltan Andras (voce), Emil Viciu (chitara), Laszlo Micea Horvath (clape), Vladimir Sateanu (chitara bas), Gabriel Dragan (tobe).

Biletele pentru concertele de la Suceava si Iasi se gasesc la cluburi si in reteaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti si online pe eventim.ro).

Sarmalele Reci - Anul douazeci



În anul în care sărbătoresc 20 de ani de muzică, după opt albume, sute de concerte în toată țara, dar și în străinătate, Sarmalele Reci pornesc în turneu național.

Una dintre cele mai logevive și mai coerente trupe ale rock-ului românesc, Sarmalele Reci, vine în fața publicului din întreaga țară cu binecunoscutele piese cu mesaj social, cu ironia fină, dar și cu repertoriul liric, în care romantismul se îmbină cu cugetările maturității despre viață, dragoste și lume.

Publicul va avea bucuria de a se reîntâlni cu trupa Sarmalele Reci pe care o va regăsi în mare formă, cu poftă de cântat și plină de energie. Zoltán András, Emil Viciu, Gabi Drăgan, Vlady Săteanu, Mircea Horváth sunt azi mai trecuți prin viață, mai împliniți din punct de vedere muzical, dar la fel de entuziaști ca la primul concert.

Turneul „Sarmalele Reci – Anul douăzeci” aduce în fața publicului piesele esențiale ale trupei, din toate perioadele: „Țara de vrea prost”, „Aurolac”, „Prostia la putere”, „Gașca de la bloc”, „Maniac”, „Haos.ro” sau „Șpriț de vară”, „Cocktail Molotov”, „Violeta”, „Telefonul nu mai sună”, „Dacă n-ai fi tu” sau cel mai recent single „Nu mai fac”. Toate se potrivesc la fel de bine astăzi, ca în ziua, mai recentă sau mai îndepărtată, în care au fost lansate.

Primele concerte din turneu:
15 februarie – La Fierărie, Suceava
16 februarie – Underground Pub, Iași

Biletele se găsesc la cluburi și în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas, Cărturești și online pe eventim.ro).

Discografie Sarmalele Reci:

Țara te vrea prost (1995)
Aurolac (1996)
Bucate alese (1998)
Răpirea din serai (1999)
Maniac (2001)
Vaca (2003)
O seară la Operetă (2009)
Haos.ro (2012)

Sarmalele Reci lanseaza albumul Haos.ro

Sarmalele Reci - Haos.ro
Albumul despre haosul care ne conduce
Haos.ro, al optulea album al Sarmalelor Reci, s-a lansat astazi, impreuna cu Gazeta Sporturilor, cu sprijinul  Rock FM. 
Prin acest album, Sarmalele Reci (Zoltan Andras – voce, Emil Viciu – chitara, Gabriel Dragan – tobe, Mircea Laszlo Horvath – clape si Vlady Sateanu – bas) revin la rock-ul contestatar al primelor albume si la stilul frust si direct - dar interesant melodic - care i-a consacrat.
Axat mai ales pe tematica sociala, albumul Haos.ro canta o lume a haosului, a imbinarilor paradoxale si a amestecurilor neasteptate: este balciul Romaniei de azi? este talmes-balmesul globalizarii? este harababura lumii virtuale? Sau sunt toate la un loc?… si ceva in plus?!
Cantece precum Vreau o viata, Haos.ro, Cocktail Molotov, L-au ucis pe Bula si Bara-n bara contureaza acest teritoriu al haosului romanesc, al anarhiei institutionale, in care – vorba liderului Zoltan Andras – „ne e lehamite si drag sa traim”. Cele trei cantece de dragoste (Nu mai fac, Sinziana si Durerea e un alint) stau sub aceeasi zodie a acuplarilor paradoxale, imposibile, a durerii care mangaie si a implinirilor sfasietoare.
Cu Haos.ro, Zoltan & Co reusesc sa realizeze albumul lor cel mai unitar din punct de vedere conceptual, care ilustreaza poate cel mai bine ideea de sarmale reci, de contradictie provocatoare si rodnica. Stilistic, Sarmalele prepara acelasi fusion rock care combina rockul in forta cu post-punk, reggae si ethno-ska, cu accentele jazzy, funky si – mai rar pentru aceasta trupa - anumite indrazneli rap-rock.
Cantecele au fost compuse de Emil Viciu si de Zoltan Andras si au versuri scrise de Florin Dumitrescu.
Toate cele zece piese sunt noi, inscriptionate prima data pe disc; desi unele sunt deja cunoscute de iubitorii de muzica. Clipul single-ului „Durerea e un alint” a fost inclus acum trei ani in programul televiziunilor muzicale. „Mi-a facut tata firma” si „Cocktail Molotov” au intrat, in ultimii doi ani, in playlistul mai multor radiouri. Hitul „Cocktail Molotov” a fost lider in topurile radio-ascultatorilor si a beneficiat de un clip realizat de echipa unui TV show. In sfarsit, „Lasati-ma sa invat!” a devenit imnul campaniei umanitare omonime, lansate de Fundatia Mereu Aproape. Clipul fimat cu aceasta ocazie s-a bucurat de participarea multor jurnalisti si vedete Antena Group, care au aderat la cauza (scolarizarea copiilor nevoiasi) si, mai ales, a prilejuit colaborarea spontana si plina de prospetime a corului de copii al Fundatiei.
Lansarea albumului va fi sarbatorita vineri, 18 mai, printr-un concert, la Hard Rock Cafe: http://www.eventim.ro/ro/bilete/sarmalele-reci-lansare-album-bucuresti-hard-rock-cafe-267191/event.html.