Czech Heroines – femeile Cehiei, de-a lungul istoriei


În 2020 se împlinesc 100 de ani de când femeile cehoslovace au primit dreptul la vot, eveniment ce va fi sărbătorit de către Centrul Ceh București prin prezentarea unei colecții de ilustrații ce le înfățișează pe femeile importante ale Cehiei, din secolul al nouălea, până în prezent. Pentru moment, portretele vor fi prezentate online, începând cu data de 24 iunie, iar toamna acestui an va fi rezervată organizării unui eveniment fizic, ce dorește să alăture eroine cehe și românce. 
 
Proiectul „Czech Heroines” oferă o imagine de ansamblu asupra femeilor care au făcut istorie și care au ajutat la conturarea peisajului socio-politic și cultural atât la nivelul țării, cât și la nivel internațional. Momentul prezentării acestui proiect este propice, deoarece anul acesta se sărbătoresc 100 de ani de la ratificarea dreptului la vot pentru femeile din Cehoslovacia. După Primul Război Mondial și formarea noului stat, Constituția democratică a fost adoptată pe 29 februarie 1920, iar din luna aprilie a aceluiași an, femeile au votat pentru prima dată.
 
Scopul acestei inițiative este de a scoate la lumină personalitățile feminine din istoria mai recentă sau mai îndepărtată pe care, poate, mulți dintre noi nu le cunoaștem și ale căror acțiuni, reușite și sacrificii au contribuit la formularea istoriei așa cum o știm și la lupta emancipării femeilor din ultimele decenii. Personalități politice, scriitoare, activiste, sportive, artiste – veți face cunoștință cu eroinele Cehiei. Printre acestea se numără Prințesa Ludmila, prima prințesă cehă documentată istoric, Alice Masaryková, una dintre primele femei cu studii superioare și fondatoarea Cruci Roșii cehoslovace, Eliška Junková, prima femeie pilot de curse, Milada Horáková, politiciană și victimă a crimelor sistemului comunist din anii ’50, Věra Chytilová, importantă regizoare și fondatoare a Noului Val Cehoslovac, sau Adriena Šimotová, pictoriță și artist grafic. 
 
Pe pagina de Facebook a Centrului Ceh va fi prezentată o selecție de 25 de ilustrații, iar pe pagina de Instagram a acestora, toate cele 50 de lucrări vor apărea în următorea lună. Acestea au fost realizate de studenții Facultății de Artă și Design Ladislav Sutnar din cadrul Universității Boemiei de Vest, sub îndrumarea Renátei Fučíková, curatoarea seriei. 
 
„Este impresionant să vedem imaginile și poveștile acestor femei puse laolaltă. Majoritatea sunt binecunoscute și foarte respectate pentru succese lor, cum ar fi Věra Čáslavská, fenomenala gimnastă, sau Madeleine Albright, diplomată americană de origine cehă, dar câteva dintre ele sunt uitate, în parte, în ciuda curajului lor și a poveștilor de viață – un exemplu ar fi Marie Schmolková, de origine evreiască, care prin munca sa umanitară a ajutat la salvarea a mii de copii germani și cehi de la persecuțiile naziste. Avem în plan să aducem în discuție, în viitor, nu doar eroinele cehe și istoria lor, dar și perspectivele românești asupra acestui subiect și provocările din prezent”,adaugă Robin Ujfaluši, directorul Centrului Ceh.
 
Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente și programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea și cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice și sociale, în București și în restul țării, conectând publicul român la conținut cultural de calitate, într-un context indie și deschis.

Apel la proiecte Clujotronic 2020

Atât arta, cât și tehnologia ne influențează percepția despre lume și modelează felul în care interacționăm cu ea. Întâlnirea dintre ele duce la inovație, potențează creativitatea și mijloacele de expresie ale artiștilor contemporani. Din dorința de a încuraja sectorul cultural înspre dezvoltarea și extinderea în sfera digitală, atât de importantă în contextul actualei pandemii, CLUJOTRONIC lansează o provocare artiștilor din România: aceea de a crea un proiect care îmbină arta și tehnologia. Cele 3 proiecte câștigătoare vor primi fiecare un grant pentru dezvoltarea și implementarea proiectului artistic, care va fi prezentat în cadrul festivalului în 2-4 octombrie 2020. 

Apelul vizează proiecte de artă digitală din domeniile:
Instalații multimedia interactive
Artă vizuală digitală
Expoziție de artă în realitate augmentată
Artă performativă care utilizează tehnologii digitale


Clujotronic este o platformă de promovare a artiștilor din sfera new media, oferind un spațiu de întâlnire și fuziune între artă și tehnologie. Organizat de către Institutul Francez din România la Cluj-Napoca și Centrul Cultural German din Cluj, acest eveniment aduce împreună artiști și specialiști francezi, germani și români în fața unui public plin de curiozitate și dinamic, care reunește anual aproximativ 3000 de participanți. A 9-a ediție va avea loc în perioada 2 - 4 octombrie 2020 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. 


Înscrierea se face prin acest formular.  Termenul limită de aplicare este15 iulie 2020.
Puteți găsi mai multe detalii AICI sau pe site-ul Institutului Francez Cluj-Napoca și pe site-ul Centrului Cultural German Cluj.

Bucharest Biennale9 // 2020 June Session

The 9th edition of the Bucharest Biennale, "Farewell to Research", curated by Henk Slager (NL) will start with two online platforms.
 
Curatorial workshop - Exhibition as Site and Agent of Research
Handfuls thrown into air and scattered over earth

23-26 June

The curatorial workshop “handfuls thrown into air and scattered over earth” explores the contemporary art exhibition as both an object of study and as site, agent, and mode of knowledge in its own right.

Invited speakers: Nick Aikens, Anselm Franke, Catalin Gheorghe, Ola Hassanain, Laima Kreivyte, Steven Henry Madoff, Paul O’Neill, Noura Al Salem, Berit Schuck, and the curators and researchers of Qayyem. Organized in collaboration with Mick Wilson, HDK-Valand, University of Gothenburg. Venue: Online and Goethe-Institut (video conference).

Register here: https://exhibition.school

===========================================

CONFERENCE 9th Bucharest Biennale
27–28 June 2020 online
Contemporary Art Biennials—Our Hegemonic Machines in States of Emergency

Detailed info accessible here:
https://www.on-curating.org/issue-47.html

Biennials are big hegemonic machines. They make proposals about how to understand the world in which we live—locally and globally—, how to be in the world as a subject within a regional and national frame, and how race, class, and gender are positioned. As a result, biennials are part of a bio-political process in the framework of specific local situations. Biennials are deeply involved in politics of display, politics of sites, politics of transfer and translation, and they produce in each single case specific politics of knowledge. The scales of biennials are co-implicated not only with each other but also with different understandings of politics: contestation, resistance, dissent, hegemony, and empowerment.

==================================================

For this conference (also in times of crisis), we are not only interested in how content directly agitates, but also in the formats, ideas, and concepts that are delivered through the politics of display, through specific forms of production and dissemination, through proposed communities and subjectivities—the more subtle ways of the bio-political arena when we encounter art.
What forms can we use in states of emergency?

==================================================
In 2020, in the midst of a new form of crisis, one might feel a certain affection for “hegemonic machines” like biennials, which aim for an international discourse in a democratizing manner in a different light. With all its underlying problems (canonizing, hegemony, colonial pasts, dominant art market, political influences), biennials tend to establish international discourse, at best, rooted in local cultural specificities/identities. States of emergency also enable states to not only protect but also control their citizens.

Panel:
Oliver Marchart (Political theorist), Farid Rakun (Ruangrupa, Documenta fifteen) & Farah Wardani (Jakarta Biennale), Nora Sternfeld (Documenta Professor), artistic intervention by Delia Popa, Ioana Leca (Göteborg International Biennial for Contemporary Art), Vasyl Cherepanyn (Head of the Visual Culture Research Center / Kyiv Biennial), Martin Guinard (Taipei Biennale), artistic intervention by Diana Dulgheru, Beat Wyss (Art Historian),
Patrick D. Flores (Singapore Biennale 2019), Ekaterina Degot (Steirischer Herbst)
Yung Ma (11th Seoul Mediacity Biennale), Mirjam Varadinis (Kunsthaus Zürich, Manifesta Palermo), Shwetal Patel (The Kochi—Muziris Biennale), artistic intervention by Diana Dulgheru.


Online and at the Goethe-Institut (video conference) and open air streaming. The conference can be accessed via Zoom from everywhere. You can use your phone to access the live stream once registered.

The conference is organised by Dorothee Richter and Ronald Kolb alongside the 9th Bucharest Biennale directed by Henk Slager
The online conference is supported by Goethe-Institut, The Suisse Arts Council ProHelvetia, and Zurich University of the Arts.

Secţiunea austriacă încheie Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2020


Încrederea este motorul lumii noastre…  Plecând de la acest „credo” al echipei sale, Teatrul Naţional „Radu Stanca” organizează cel de-al 27-lea Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu – FITS 2020, care se desfăşoară până pe 21 iunie. O ediţie puternic ancorată în actualitatea curentă, care propune, exclusiv online, o selecţie de spectacole recente, alese de pe cinci continente, având ca temă „puterea de a crede / #empowered”. Între acestea se află şi două producţii excepţionale de dans contemporan şi, respectiv, operă – „Neo Dervish”şi „Messiah/DerMessias”– careconstituie secţiunea austriacă a FITS. Acest program beneficiază de susţinerea Ambasadei Austriei la Bucureşti şi a Forumului Cultural Austriac Bucureşti, în cadrul tradiţionalului şi puternicului lor parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Cele două spectacole vor fi difuzate pe data de 21 iunie 2020, pe site-ul oficial FITS, dar și pe pagina oficială de Facebook și pe canalul oficial de YouTube.

„Neo Dervish” de şi cu Ziya Azazi şi „DerMessias” de G.F. Händel, în regia lui Robert Wilson, propun o reflecţie asupra percepţiei sacrului în societatea contemporană. Cu mijloace diferite, cele două spectacole analizează, în principal, evoluţia conceptului de „credinţă” (atât din punct de vedere religios cât şi laic) în lumea actuală. Ele surprind intensitatea raporturilor pe care omul modern le întreţine cu forme din ce în ce mai simplificate, dar cu atât mai puternice, de spiritualitate.

„Programate nu întâmplător în ultima parte a FITS 2020, spectacolele alese de organizatori pentru secţiunea austriacă reprezintă, în primul rând, o chemare la speranţă, la încrederea atât de necesară şi atât de greu încercată în vremurile pe care le trăim. În acelaşi timp, producţiile din această secţiune ilustrează, o dată în plus, creativitatea şi capacitatea de inovare ale artelor teatrale din Austria, un întreg laborator artistic pe care Forumul Cultural Austriac a început să-l prezinte publicului român şi în cadrul programului său „Performing Austria – spectacolul timpului nostru”. Dorim să mulţumim domnului Preşedinte al FITS, Constantin Chiriac, şi întregii sale echipe, pentru realizarea acestei puternice secţiuni austriece, care vine să confirme relaţia de colaborare îndelungată şi strânsă între instituţiile diplomatice austriece şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu”, subliniază domnul Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Mesajul domnului Preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac - https://www.facebook.com/fca.bucuresti/videos/281086073274834/?t=1

Programul Secţiunii Austriece a FITS 2020

Duminică 21 iunie, ora 13.20
NEO DERVISH
Un spectacol de şi cu Ziya Azazi (AUT/TUR/dans/1h, non-verbal)
Muzica: BurakMalçok (ney), Aleksander Petrov (muzician de jazz la tobe), Ivan Shopov (muzica electronică)

Creat pentru prima dată în 2016, „Neo Dervish” al coregrafului şi performerului turco-austriac Ziya Azazi este un spectacol de dans contemporan care reinterpretează mişcările hipnotice ale vechilor dervişi, aducându-le în societatea actuală. Coloana sonoră aduce laolaltă instrumente tradiţionale, precum ney-ul, dar şi muzica electronică, într-o experienţă aflată dincolo de orice reper geografic sau temporal.

Informaţii în timp real - https://www.facebook.com/events/379692422989706/
Trailer exclusivpentru FCA şi FITS 2020 - https://www.facebook.com/fca.bucuresti/videos/265768254752524/
Credit foto – © 3INSPIRIT

Duminică 21 iunie, ora 21.40
MESSIAH / DerMessias
De: Georg Friedrich Händel
Adaptare de: Wolfgang A. Mozart
Regia: Robert Wilson
Dirijor: Marc Minkowski
LesMusiciens du Louvre/ PhilharmoniaChor Wien
Distribuţia: Elena Tsallagova, WiebkeLehmkuhl, Richard Croft, José Coca Loza
O producţie: StiftungMozarteum Salzburg, Salzburg Festival și Théâtre des Champs-Elysées. O producție: Unitel (AUT/FRA/DEU/operă/2h15min)

FITS 2020 se va încheia cu un spectacol ce sintetizează tema şi mesajul festivalului.În 1789, Wolfgang Amadeus Mozart acceptă propunerea diplomatului austriac Gottfried van Swieten de a adapta în limba germană oratoriul „Messiah” de Georg Friedrich Händel (1741, cu textul în limba engleză), pentru câteva concerte la Viena. Rezultatul, „DerMessias”, nu este însă o transcriere fidelă a originalului. Lucrând cu traducerea Bibliei realizată de Martin Luther, Mozart a modificat structural lucrarea, schimbând tonalitatea şi adăugând chiar câteva părţi muzicale noi. Noile sale orchestraţii, care înlocuiesc anumite instrumente, au îmbogăţit şi mai mult armoniile magistral create de Händel, apropiindu-le mai degrabă de perioada clasică decât de cea barocă. „A adăugat mai multă lumină – este ca şi cum Van Gogh ar fi pictat-o din nou pe Mona Lisa”, consideră, pentru Euronews, Marc Minkowski, dirijorul producţiei şi al ansamblului „LesMusiciens du Louvre”, orchestra spectacolului. Concepţia scenică îi aparţine britanicului Robert Wilson, unul dintre starurile regiei de teatru şi de operă ale momentului, binecunoscut publicului din România. Maestru al minimalismului, regizorul spune că a evitat să încarce vizual producţia tocmai pentru a concentra atenţia privitorului pe partea muzicală.

Spectacol în limba germană
Subtitrare în limbile engleză și română
Spectacol difuzat doar pe teritoriul României

Informaţii în timp real - https://www.facebook.com/events/601289547171391/
Credit foto - © Lucie Jansch

Organizată sub Înaltul Patronaj al Președinției României, ediția specială FITS din acest an aduce pe „scena online” a festivalului unele dintre cele mai mari spectacole ale lumii, premiate internațional. Gândit pe o structură similară celei deja consacrate în ultimii 27 de ani, festivalul din acest an înseamnă, în cifre, 10 zile de proiecţii, 138 de evenimente din 30 de țări de pe cinci continente. Peste 14.400 de minute de teatru, dans, muzică, circ contemporan, conferințe, dezbateri, spectacole lectură și spectacole pentru copii.

100 de ani de Fellini la TIFF 2020


Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, rămâne în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător. Pentru cei care vor alege să-și petreacă vacanța de vară la Cluj-Napoca, între 31 iulie și 9 august, TIFF propune o selecție generoasă de cinema italiano, în secțiunea Focus Italia, și o celebrare a unuia dintre cei mai influenți cineaști din istorie, Federico Fellini, la 100 de ani de la nașterea sa. 

Close-up Federico Fellini prezintă opt dintre bijuteriile sale cinematografice, multe dintre ele restaurate digital: I Vitelloni, La Dolce Vita, 8 ½, Giulietta degli spiriti, Roma, Amarcord, E la nave va, La voce della luna. Maestru al fanteziei, memoriei și dorinței, Fellini a lăsat în urmă peste 20 de filme flamboiante, impresionante vizual și traversate de o melancolie inconfundabilă. Contribuția unică la cinematografia mondială i-a fost răsplătită cu statuete onorifice la Cannes, Veneția și premiile Oscar, dar și indirect, prin nenumăratele creații care-l citează drept inspirație.   

,,Nu există final. Nu există început. Există doar pasiune infinită pentru viață’’, spunea Fellini. Născut pe 20 ianuarie 1920 la Rimini, regizorul care avea să devină o emblemă a secolului 20 și-a cultivat de timpuriu talentul de caricaturist. Mai târziu, inspirat de imaginea jurnalistului din filmele americane, a decis să exploreze lumea presei. Primii pași în lumea filmului i-a făcut ca scenarist, puțin după împlinirea vârstei de 20 de ani. În 1947, era nominalizat pentru prima dată la Oscar, cu scenariul lui Roma, città aperta, dezvoltat cu Sergio Amidei și Roberto Rossellini. Au urmat 11 nominalizări și patru statuete Oscar pentru film străin, Globuri de Aur, Palme d’Or la Cannes pentru La Dolce Vita și trofee la Veneția. 

Filmele sale conțin adeseori trimiteri autobiografice - le regăsim și în I Vitelloni (1953), al treilea din cariera sa, despre maturizarea târzie a tinerilor în universul micilor orașe italiene, cu cinci prieteni surprinși în momente-cheie ale vieții lor. Filmul a lansat cariera unuia dintre cei mai populari actori italieni, Alberto Sordi. La dolce vita (1960) i-a asigurat locul în topul celor mai influenți cineaști ai tuturor timpurilor. Un uriaș succes de box-office, cu Marcello Mastroianni și Anita Ekberg în scene devenite iconice, filmul e un comentariu acid despre cultura nocivă a faimei și decadența morală a Europei. Fermecătorul Mastroianni este alter-ego-ul regizorului în 8 ½ (1963), o capodoperă despre blocajul artistic al unui cineast și despre culisele cinema-ului. 

De succes s-a bucurat și Giulietta degli spiriti (1965), o apariție senzațională pe marele ecran a Giuliettei Mesina, partenera sa de viață, în rolul unei soții înșelate care își explorează subconștientul, prilej pentru scene flamboiante, carnavalești – una dintre temele favorite ale lui Fellini.
Impactul pe care l-a avut mutarea sa de la Rimini în capitala Italiei, la 19 ani, l-a inspirat să creeze mai târziu Roma (1972), un portret impresionist al orașului, un caleidoscop de senzații, locuri și oameni. Comedia Amarcord (1973), în schimb, este o rememorare nostalgică a vieții din Rimini, traversată de personaje excentrice, ironizând ,,eterna adolescență’’ a italienilor sub influența fascismului și a Bisericii.

În drama muzicală E la nave va (1983), o fabulă despre război, filmată în studio și impresionantă vizual, un grup de aristocrați conduce pe ultimul drum o mare cântăreață de operă. Atmosfera se schimbă radical odată cu apariția unor refugiați de război. Din ediția de vară TIFF nu va lipsi nici La voce della luna (1990), ultimul său film. Pelicula reafirmă stilul care l-a consacrat pe creatorul absolut al cinematografiei italiene, într-o aventură fantastică în căutarea idealului feminin.

Cei care caută să afle ce e nou în cinema-ul italian au în secțiunea Focus Italia o selecție puternică de titluri apreciate în marile festivaluri. De la Cannes vine Il traditore, noul film al lui Marco Bellocchio, distribuit de Independența Film. Biografia fascinantă a lui Tommaso Buscetta, supranumit ,,regele celor două lumi”, după ce a devenit primul informator infiltrat în mafia siciliană a anilor ’80, a fost campioana ediției din acest an a premiilor David di Donatello. Favolacce (Bad Tales), de Damiano și Fabio D'Innocenzo, a surprins în acest an juriul și publicul de la Berlin cu o viziune sumbră a realității din suburbiile italiene, premiată cu Ursul de Argint. O surpriză va fi și Simple Woman (r. Chiara Malta), co-produs de Ada Solomon, despre încercarea unei cineaste de a realiza în România un film despre o actriță pe care o idolatrizează, și în care artista de origine română Elina Löwensohn își joacă propriul rol.

Fanii dramelor istorice nu pot rata Martin Eden (r. Pietro Marcello), distribuit de Independența Film, bazat pe nuvela autobiografică din 1909 a lui Jack London și pentru care Luca Martinelli, „o forță a naturii” în rolul principal, a câștigat premiul de interpretare la Veneția. Tot de la Veneția vine și Sole, debutul semi-autobiografic al lui Carlo Sironi, despre doi tineri care experimentează o versiune bizară a vieții de familie în rolul de părinți-surogat. O incursiune în viața de familie afectată de contextul social oferă Vivere (r. Francesca Archibugi), pe care cinefilii îl vor urmări în premieră în România la TIFF. 

***
Abonamentele TIFF au fost repuse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCard și Iron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziționate pe tiff.eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Cei care și-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date.
***

Ne puteți urmări pe:
tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Instagram | Youtube 
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.