„Limba paternă”, de Cristina Juks, în competiția International Short Film Festival in Drama
Scurtmetrajul „Limba paternă”, debutul în regie al actriței Cristina Juks, a fost selectat în competiția celei de-a 23-a ediții a International Short Film Festival in Drama (Grecia), unde va fi prezentat pe 20 septembrie 2017.
Juriul festivalului va acorda șapte premii la care se adaugă unul oferit de Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI). Pelicula câștigătoare a Prix EFA-Drama va intra automat în selecția Premiilor Academiei de Film Europene.
„Limba paternă” va concura cu scurtmetraje din țări ca Franța, Spania, Marea Britanie, Albania, Turcia și China.
Filmul prezintă încercarea unei tinere de a-și întâlni tatăl care a abandonat-o în urmă cu mai bine de 30 de ani. Sub impactul evenimentelor petrecute recent în viața ei (moartea mamei și divorțul), ea încerca să se adune pentru această revedere. Oamenii pe care îi întâlnește într-un sat din România aflat la intersecția culturilor germană, maghiară și română o fac pe Andreea să iasă din starea de confort și să își depășească limitele.
”Inițial, aveam în minte să fac o comedie: Andreea pleacă să își întâlnească tatăl care a abandonat-o când era copil, dar pe drum primește de la el un mesaj de respingere în limba maghiară, limba lui maternă, respectiv limba ei paternă, pe care femeia nu o cunoaște. După o aprofundare a subiectului, lucrurile au migrat de la sine către dramă, subiectul părând a fi unul mult mai potrivit pentru a arăta golul imens ce se ascunde într-un om care trăiește în realitate așa ceva - cum e să fii respins de propriul tată”, spune regizoarea.
Cristina Juks interpretează rolul principal în film, iar din distribuție mai fac parte actorii Teatrului Național Târgu Mureș: Berekmėri Katalin și Korpos Andrȧs, dar și Lucica Titirișcă, Alexandru Stătescu, Alexandru Constantin, Andrei Rotaru și Avram Icloza.
Scenariul și regia filmului sunt semnate de Cristina Juks. Pătru Păunescu este directorul de imagine, montajul a fost realizat de Theodora Penciu, iar Sabina Veșteman și Bianca Veșteman au semnat costumele. Muzica originală este compusă de Cari Tibor.
„Limba paternă” este o producție a casei Reber Management & Services și este distribuită de Ultra Violet Media.
Cristina Juks s-a născut în Bacău și locuiește în București. În copilărie a studiat canto, iar după terminarea liceului, biologia, în Germania. În 2004 s-a întors în România și a devenit studentă a Universității de Artă Teatrală din Târgu Mureș, specializarea Actorie. A fost, timp de patru ani, angajată a Teatrului Național Târgu Mureș, iar din 2012 colaborează, între altele, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, unde joacă în limbile română și germană, în spectacole semnate de regizori ca Silviu Purcărete („Faust”), Radu Afrim („Tattoo”) și Armin Petras („Nathan Înțeleptul”).
A debutat în film, în 2015, cu rolul Geta din „Palatul Pionierilor”, de Bobby Păunescu, care a avut premiera la festivalul Sundance.
În paralel, Cristina Juks a început să studieze regia și să experimenteze în domeniul scenaristicii, demarând o serie de proiecte cinematografice în anul 2016. „Limba paternă”, scurtmetraj filmat în 2017, este unul dintre aceste proiecte, marcând debutul său ca regizor și scenarist.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu