Show spectaculos de moda: Heidi Klum si Lidl au prezentat la New York colectia comuna de haine
Heidi Klum şi Lidl au celebrat la New York premiera mondială a colecţiei esmara by Heidi Klum. Lansarea a avut loc în prezența a 350 de oaspeţi, printre care Zac Posen, Nina García și Shaun Ross, într-un show inedit, organizat într-un spectaculos magazin #LETSWOW Lidl. Heidi Klum, designerul colecției, a prezentat în premieră toate cele 84 de elemente ale colecţiei, alături de mai multe modele, într-un decor creativ.
Prin intermediul unui show impresionant organizat la New York, Heidi Klum şi Lidl au prezentat publicului internațional pentru prima dată colecţia lor comună „esmara by Heidi Klum: Heidi & The City“. În locul unui podium clasic, compania a mizat în acest context pe un decor interactiv sub forma unui supermarket, care a abordat universul Lidl într-o manieră creativă şi ludică. În cadrul prezentării cu o durată de două ore, Heidi Klum şi 35 de modele au prezentat toate cele 84 de elemente ale colecţiei, de la ghete leopard print la blazere cu paiete și piese din piele naturală. Combinațiile diferite de piese vestimentare purtate de modele au subliniat posibilităţile variate de îmbinare pe care le oferă colecţia.
„Nu există un loc şi un moment mai bun decât New York în timpul Fashion Week pentru a prezenta colecţia noastră internaţională. Acesta a marcat debutul colaborării noastre intense cu Heidi Klum. Iar începând din 18 septembrie, toți clienții Lidl vor putea găsi în magazinele noastre din România, colecția esmara by Heidi Klum”, a declarat Marco Giudici, Director Național de Achiziții și Marketing Lidl România.
O experiență specială
Oaspeţi de seamă, printre care Nina García, Zac Posen și Shaun Ross, au sărbătorit alături de influenceri internaţionali, precum şi de reprezentanţi cunoscuţi din lumea modei, într-un cadru interactiv, organizat ca un supermarket reinterpretat. Evenimentul a creat puntea către lumea modei din New York şi motto-ul Lidl „Modă pentru toţi“. Decorul spectaculos i-a invitat pe oaspeţi la interacţiune şi la împărtăşirea experienţelor trăite în timpul show-ului, pe canalele sociale.
Un punct culminant al show-ului s-a desfașurat în zona de styling personal a lui Heidi, în imediata apropiere a podiumului. Cu ajutorul unei „Oglinzi Magice” virtuale, poziționată în spatele unei uși de vitrină frigorifică din magazinul #LETSWOW Lidl, designerul a creat look-ul perfect „Heidi & the City“ pentru trei oaspeţi şi a oferit recomandări practice și personalizate de stil.
Heidi Klum, entuziasmată după show:
„A fost o lansare perfectă. Locaţia, New York, show-ul, oaspeţii – totul a mers perfect. Sunt foarte mândră de noua mea colecţie“, îşi exprimă încântarea designerul. „În sfârşit am reuşit să prezentăm moda care se potriveşte oricărei femei şi care poate fi purtată de orice femeie. Sunt foarte încântată de ceea ce am realizat aici“, a declarat Heidi Klum.
Pe parcursul evenimentului, expertul britanic în domeniul modei, Louise Roe, i-a ghidat pe toţi cei care nu au putut fi prezenţi la faţa locului, prin intermediul Facebook Livestream. Astfel, peste 20 de milioane de fani Lidl de pe Facebook au avut posibilitatea de a urmări live, în cele mai bune condiţii, la ora de vârf (ora 21.00 a României), premiera organizată la New York. Întregul Livestream poate fi accesat pe pagina de Facebook Lidl România www.facebook.com/lidlromania sau pe www.letswow.com/fashionshow.
Vânzările debutează în 10 zile
Colecția de modă Esmara by Heidi Klum cu tema Heidi & The City va fi disponibilă începând cu 18 septembrie, în toate magazinele Lidl din întreaga țară.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:
www.lidl.ro
www.letswow.com
Facebook Lidl Romania
Instagram @LidlRomania
Twitter Lidl Romania
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu