Q&A cu regizorul Barry Jenkins, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 2017
Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său. Proiecția este programată la Cinemateca Eforie, de la ora 18:15. Biletele pot fi achiziționate în rețeaua Eventim. Programul proiecțiilor poate fi consultat pe filmedefestival.ro.
„Cred că este important ca oamenii să se recunoască pe ei înșiși în film, dar este și mai important să vadă oameni pe care poate nu îi cunosc” spune Barry Jenkins despre „Moonlight”, o poveste atemporală despre legături umane și descoperirea de sine, care câștigat peste 150 de premii și a primit aprecierile unora dintre cele mai importante publicații ca The Hollywood Reporter: „Chiar dacă povestea este presărată cu traficanți și dependenți de droguri, mesajul este clar: lumea este mai bogată și mai profundă și mai complexă decât de imaginăm, și până și personajele ei cele mai tulburate – ca și noi – caută dragoste.” Titlul este distribuit în România de Transilvania Film.
Despre maturizare și căutarea propriului drum în viață vorbesc și „Novitiate” de Maggi Betts și „Patti Cake$” în regia lui Geremy Jasper, două dintre cele mai lăudate debuturi în ficțiune de la Festivalul Sundance de anul acesta, care vor fi prezentate în premieră în România la American Independent Film Festival. „Novitiate”, este povestea inițierii unei tinere din Tennessee, Cathleen, în dragostea față de Dumnezeu, odată cu înscrierea la o școală catolică. Acțiunea are loc pe parcursul a zece ani cu accent pe prima jumătatea a anilor 60, pe fondul desfășurării Conciliului Vatican II, care aborda relațiile dintre Biserica Catolică și lumea modernă, instaurând noi dogme privind modul în care urma să fie condusă Biserica. Pentru „Novitiate”, Maggi Betts a primit Premiul special al juriului Sundance pentru Cel mai bun regizor debutant la secțiunea Film american de ficțiune, în timp ce despre interpretarea actriței Margaret Qualley, IndieWire scria: „Margaret Qualley este excepțională în rolul de tânără călugăriță îndrăgostită.” Filmul este programat pe 18 septembrie, de la ora 21:00, la CinemaPRO și, respectiv, 19 septembrie, de la ora 18.30, la Cinemateca Eforie. Titlul este distribuit în România de InterCom Film.
Direct din Jersey, vine povestea plină de umor, energie și beat-uri memorabile a lui Patti Cake$, „eroul perfect de film al anului” (IndieWire), primul lungmetraj semnat de celebrul regizor de videoclipuri Geremy Japser (co-regizor „Dog Days Are Over” - Florence + The Machine). „Patti Cake$” urmărește parcursul unei tinere cântărețe de rap dintr-un mediu defavorizat în căutarea celebrității, rol interpretat de Danielle Macdonald, și care a atras atenția criticii asupra actriței australiene. Filmul a fost prezentat în Quinzaine des réalisateurs, la Cannes, și selectat la Festivalul South by Southwest. Distribuit în România de Odeon Cineplex, va putea fi văzut în premieră vineri, 15 septembrie, de la ora 21:15, la Cinemateca Eforie.
Tot în New Jersey este plasat și cel mai recent film de ficțiune semnat de Jim Jarmusch, „Paterson”, prezentat în competiție la Cannes, un film despre victoriile și înfrângerile vieții cotidiene și despre poezia care zace în cele mai mici detalii. Adam Driver este Paterson, un șofer de autobuz care duce o viață simplă, în rutină, alături de Laura și de buldogul lor englez, rol care i-a adus premiul pentru Cel mai bun actor acordat de Asociația Criticilor de Film din Los Angeles. Proiecțiile au loc duminică, 17 septembrie, de la ora 16:00, la CinemaPRO și luni, 18 septembrie, ora 20:45, la Cinemateca Eforie. Filmul este distribuit în România de Voodoo Films.
În premieră în România la American Independent Film Festival vor fi prezentate și: thrillerul „Wind River” - Premiul pentru regie - Un Certain Regard, Cannes 2017 - în regia lui Taylor Sheridan, autorul scenariilor unor filme ca „Sicario” sau „Hell or High Water”, pentru acesta din urmă fiind nominalizat la Oscar; „Call Me by Your Name” de Luca Guadagnino („Io sono l'amore”, 2009), prezentat la Sundance și Berlin și apreciat de IndieWire ca una din capodoperele Indie ale anului, precum și drama „They”, debutul regizoarei Anahita Ghazvinizadeh, produs de Jane Campion, prezentat la Cannes și aflat zilele acestea în competiția oficială a Festivalului de la Deauville.
Lista completă a filmelor şi programul proiecţiilor din cadrul festivalului vor fi actualizate pe site-ul filmedefestival.ro şi pe pagina de Facebook American Independent Film Festival.
Prețul unui bilet este 15 RON. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV), sediile Eventim (București: Bulevardul I.C.Bratianu 6, incinta Cinema Pro și Cluj: Alexandru Vaida-Voevod 53B - Iulius Mall) şi online pe Eventim.ro.
American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin ARCUB, susținut de Catena.
Cu sprijinul: Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Camera de Comerț Americană în România – AmCham România, TAP AIR Portugal.
Mașina oficială: BMW.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu