Prezentat în premieră în România, Fairytale, cel mai recent film semnat de Alexander Sokurov, a deschis luni seară programul celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF). Proiecțiile și evenimentele dedicate cinemaului de avangardă cuprinse în programul festivalului continuă până duminică, pe 2 octombrie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, BIEFF va fi și locul de întâlnire al spectatorilor interesați de inovație cinematografică cu artiștii care îndrăznesc să exploreze noi teritorii în procesele lor creative.
Programul complet, biletele și abonamentele BIEFF.12 sunt disponibile online, pe platforma Eventbook. Studenții UNATC și UNArte vor avea acces gratuit la toate proiecțiile din programul ediției, în limita locurilor disponibile.
,,De 12 ani, BIEFF deschide porțile către viitorul cinematografiei, atât din punct de vedere formal, cât și ideatic. Mă bucur să observ că festivalul a reușit în tot acest timp să revigoreze comunitatea de film experimental autohtonă. Vă mulțumesc că sunteți aici în această seară și vă încurajez să continuați să fiți curioși!’’, le-a transmis Copel Moscu, co-fondatorul festivalului, tuturor celor prezenți în sala de cinema la proiecția din deschiderea evenimentului.
Handle With Care – tema în jurul căreia a fost construită experiența de festival în 2022, pune în discuție starea de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm, prin intermediul celor peste 70 de lucrări cinematografice incluse în selecție. Prezentată în premieră în istoria evenimentului, Competiția Internațională de Lungmetraj dedicată filmelor realizate de regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră va aduce pe marile ecrane șapte filme care testează limitele convenționale ale cinema-ului și care s-au remarcat, în ultimul an, în competițiile marilor festivaluri.
Un punct de intersecție al inovației și al libertății creative, Competiția Internațională de Scurtmetraj BIEFF își va continua misiunea de a adresa subiecte arzătoare din punct de vedere politic și social, aducând în atenție publicului românesc 35 de filme din 27 de țări, organizate în 7 teme curatoriale. Fie că explorează maniera în care progresul tehnologic și-a pus amprenta asupra vieților noastre, ne însoțesc în zone marcate de conflicte geo-politice, propun formule alternative de abordare a poveștilor de dragoste sau pun în discuție caracteristicile corpului și sarcinile atribuite acestuia în sens natural și social, scurtmetrajele care concurează la unul dintre cele trei premii ale secțiunii vor transforma sala de cinema într-un spațiu de dialog, invitând spectatorii să interacționeze cu artiștii invitați la această ediție.
BIEFF își continuă totodată misiunea de a promova noile voci ale cinemaului autohton, aducând pe marele ecran cele mai bune scurtmetraje experimentale semnate de autori de origine română în ultimul an. 12 lucrări care explorează formule cinematografice diverse în maniere surprinzătoare și provocatoare concurează în acest an pentru Premiul Competiției Naționale de Scurtmetraj. Spectatorii le vor putea urmări sâmbătă, pe 1 octombrie, împărțite în două programe, de la orele 18:00 și 21:00 la Cinemateca Eforie.
Filmele premiate la cea de-a 12-a ediție BIEFF vor avea parte de o proiecție specială duminică, pe 2 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. De la ora 18:30, vor fi difuzate pe marele ecran scurtmetrajele câștigătoare, iar de la ora 21:00, spectatorii vor putea urmări lungmetrajul distins cu Marele Premiu BIEFF.
O continuare a parteneriatelor de tradiție cu unele dintre cele mai importante festivaluri şi instituţii din sfera cinema-ului de avangardă, programul tematic Trust Fall va aduce laolaltă scurtmetraje din selecțiile recente ale Berlinale Forum Expanded, cât și lucrări preluate din vasta arhivă de cinema experimental internațional a Institutului Arsenal pentru Film și Video Art. Pornind de la tema BIEFF 2022, acest program de filme cu abordări personale ridică întrebări despre intimitate și vulnerabilitate din diverse perspective. Trust Fall – Berlinale Forum Expanded Spotlight and Arsenal Archive & Distribution va avea parte de o unică proiecție duminică, pe 2 octombrie, de la ora 16:00, la Cinemateca Eforie.
O singură întâlnire cu publicul va avea și Ecologii Speculative – Retrospectiva dedicată filmului experimental românesc, care adună lucrări produse de artiști autohtoni între 1975 și 2005. Programul care surprinde evoluția cinemaului experimentat autohton, prin prisma unor filme care vorbesc despre natură și ecologie, va fi prezentat la BIEFF în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și Centrul Național al Cinematografiei – sâmbătă, pe 1 octombrie, de la 16:00.
Documentarul De Humani Corporis Fabrica (r. Verena Paravel, Lucien Castaing-Taylor) – o expediție cinematografică uimitoare în interiorul corpului uman, prezentată anul acesta în selecția festivalului de film de la Cannes, va închide cea de-a 12-a ediție BIEFF, cu o proiecție în premieră organizată după ceremonia de premiere a câștigătorilor. Evenimentul va avea loc duminică, pe 2 octombrie, de la ora 18:00, la Cinemateca Eforie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu