Primul spectacol invitat
în stagiunea 2022/2023 a Teatrului „Gong” îl aduce la Sibiu pe celebrul
actor Luciano Rosso, în cea mai nouă producție a sa - „Apocalipsync”.
Spectacolul va fi prezentat joi, 15 septembrie și vineri, 16 septembrie, de la orele 19:00.
Cu
peste o mie de reprezentații susținute în douăzeci de țări din întreaga
lume, dar și un succes răsunător pe Youtube cu milioane de vizualizări
online, Luciano Rosso revine pe scena de la Sibiu, după ce a făcut
furori la ediția din 2019 a Festivalului Tânăr de la Sibiu. Artistul de
origine argentiniană propune acum un one-man show creat în pandemie, ca
un colaj de personaje extravagante, pornind de la Mozart și până la
Mariah Carey, într-o confruntare cu izolarea și invazia tehnologiei în
viața de zi cu zi.
„Apocalipsync”
a avut premiera teatrală la Avignon în 2021 și propune o introspecție
asupra intimității și vulnerabilității actorului, într-o lume din ce în
ce mai dependentă de tehnologie și social media. Spectacolul se
constituie din zece scene antrenante, ce îi permit lui Luciano Rosso să
preia scena complet, într-un adevărat tur de forță ce reunește peste 40
de personaje. Actorul rămâne fidel unui teatru fizic, ce combină
acrobația, pantomima și dansul, explorând dualitatea dintre personaj și
psihicul său, dintre interpret și corpul său, dintre om și
spiritualitatea sa. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu
este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online, prin teatrulgong.ro. Prețul unui bilet este de 24 de lei, tarif unic nerambursabil.
**
ECHIPA ARTISTICĂ
LUCIANO ROSSO
Este
dansator, actor, regizor și coregraf, cu studii în stilurile de dans
clasic, contemporan, african, jazz și hip-hop. S-a format ca actor
învățând de la Osqui Guzmán, Daniel
Casablanca, Hermes Gaido și Paco Redondo. Urmează cursuri de canto cu
Magdalena Fleitas, Alberto Alonso și Tom Viano, iar la percuție lucrează
cu Santiago Albin, Gabriel Spiller și María Zoppi. S-a alăturat
companiei Nandayure, sub conducerea Analíei González, ca dansator, actor
și coregraf. În 2001, a început colaborarea cu renumitul grup de
percuție El Choque Urbano, făcând parte din Fabricando Sonidos și La Nave.
Cu aceste două spectacole a realizat un turneu de trei ani în Argentina
și America de Sud (Peru, Brazilia, Uruguay, Paraguay, Columbia, Panama,
Costa Rica, Nicaragua și Guatemala). Au mai fost programate
reprezentații și în Olanda, Coreea de Sud și Siria. În 2009, a jucat Urraka, spectacol de percuție cu obiecte, dar și Un Poyo Rojo,
teatru fizic. În 2020, în timpul izolării, Luciano Rosso și Miguel
Israilevich au creat spectacolul online APOCALIPSYNC_ la domiciliul lor.
Împreună cu María Saccone, cei doi pregătesc versiunea scenică a
acestui one-man show pentru a-l prezenta în premieră la Festivalul de la
Avignon, Franța, secțiunea Off - 2021.
MARÍA SACCONE
A
obținut o diplomă în Antropologie Socială și Culturală la Universitatea
Națională din San Martín, cu specializarea în Management Cultural și
Politici Culturale. A studiat Regia Teatrală la Universitatea din
Palermo unde a obținut o bursă completă, dar nu a încheiat aceste
studii. Își dezvoltă cunoștințele în domeniul teatrului cu Rody
Bernárdez, Sergio Lobo, Antonio Bax, Hermes Gaido și Pablo Ragoni. De
asemenea, a studiat tehnicile de clovnerie cu Martín Álvarez și Tato
Villanueva, precum și expresia corporală cu Luciano Rosso și Andrés
Cárdenas. A participat la diferite spectacole în calitate de interpretă,
coregizoare și regizoare. Lucrează ca producător de evenimente de
amploare, colaborând cu diferite companii de producție precum Ozono
Productions, Fuerza Bruta și Zenzei Producciones. A luat parte, printre
altele, la evenimente precum Ventana Sur 2019, Inaugurarea Jocurilor
Olimpice pentru Tineret din 2018 și Festivalul Buena Vibra. A mai
colaborat și cu numeroase Centre de Cultură Naționale, făcând parte din
echipa de organizare a unor evenimente precum Noaptea Muzeelor,
Festivalul Emergent, Festivalul Internațional de Teatru, Festivalul
Internațional de Tango. În prezent, lucrează cu Luciano Rosso la crearea
APOCALIPSYNC_, pregătind versiunea scenică a acestui spectacol.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu