Ateliere Explorări artistice ale spațiului public

Ești invitat/ă să participi la unul dintre cele cinci ateliere de artă urbană, din cadrul proiectului "Explorări artistice ale spațiului public”, creat de Save or Cancel și co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022. Ateliere de artă urbană, sunt susținute de unii dintre cei mai apreciați și activi artiști din comunitatea Bucureșteană de street art, precum Serebe, SANDi, John Dot S. Participarea este gratuită, iar cei prezenți vor primi toate materialele necesare. În plus, participanții vor avea ocazia să lucreze și să schimbe idei cu artiștii preferați.
 
Atelierele se desfășoară în București și sunt deschise tuturor celor care vor să se inspire din artă, să creeze ceva cu propriile mâini și să învețe de la artiști. Toată lumea este binevenită să participe. Chiar dacă nu ești artist/ă sau fan/ă al/a artei stradale, aceasta este o oportunitate excelentă de a descoperi acești artiști extraordinari și lucrările lor într-un mod inedit și participativ.
 
Calendarul atelierelor de artă urbană Explorări artistice ale spațiului public”:
11 Sep, 15:00 - 17:00: Serebe - desen pe autocolant (stickers)
24 Sep, 15:00 - 17:00: Artist invitat - atelier cu tema artă urbană
08 Oct, 15:00 - 17:00: SANDi - atelier de desen
22 Oct, 11:00 - 13:00: John Dot S - atelier de street art
29 Oct, 11:00 - 13:00: Octav Avramescu - atelier de serigrafie
 
Locurile la aceste ateliere sunt limitate din dorința de a oferi tuturor participanților spațiu și timp cu artiștii invitați. Înscrie-te din timp, pentru a te asigura că locul tău este rezervat. Completează formularul de înscriere aici: https://www.feeder.ro/2022/09/05/ateliere-easp
 
Proiectul cultural „Explorări artistice ale spațiului public” a demarat recent prin lansarea apelul deschis pentru fotografie de artă urbană, la care te poți înscrie accesând acest link: https://www.feeder.ro/2022/08/31/apel-deschis-fotografii-arta-urbana-easp (data limită 1 Octombrie 2022, ora 23:59)
 
Explorări artistice ale spațiului publiceste un proiect cultural creat de Save or Cancel care produce o serie de 5 ateliere de artă urbană, 5 tururi ghidate, 1 apel deschis, 1 intervenție artistică coprodusă de 2 artiști din domenii diferite (artă vizuală și muzică) și 1 expoziție, toate cu acces gratuit, care au ca scop promovarea cunoașterii și a explorării prin artă a spațiilor publice din cartierele din București.
 
Activitățile care alcătuiesc proiectul „Explorări artistice ale spațiului public” conduc, etapizat, la o înțelegere orizontală a capacității artei de a umaniza spațiul public. Produsele culturale ale proiectului investighează rolul artei în viața cotidiană și capacitatea acesteia de a crea sentimente de apartenență culturală și de a stimula imaginația privitorilor, contribuind la regenerarea urbană. Citește mai mult despre proiect aici: www.feeder.ro/easp
 
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
 
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Lente, Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, Teen Press, Revista Golan, La pas prin Brașov, Modernism.ro, Litera9, Agenția de Carte, Propagarta
 
Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.

0 comentarii: