Se afișează postările cu eticheta Galeriile Artmark. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Galeriile Artmark. Afișați toate postările

Încep primele licitații ale anului. Investițiile inteligente continuă în 2023

Peste 300 de opere de artă, clasice și contemporane, vor fi scoase la licitație în primele evenimente ale anului 2023, organizate de Casa de Licitații A10 by Artmark. Seria licitațiilor de artă începe săptămâna viitoare, pe 17 și 19 ianuarie, răspunzând trendului  de interes pentru investiția în artă la prețuri accesibile. Printre principalele motivele avute în vedere de necolecționari pentru investiția în artă sunt: operele de artă au reprezentat și rămân o monedă de schimb sigură, având în vedere sporirea valorii odată cu trecerea timpului (iar nu invers așa cum e în cazul altor active); investiția în artă nu se adresează doar colecționarilor, căci arta, pe lângă atributele financiare, cultivă gustul pentru frumos și cultură al posesorului. 

 „Arta Azi – Licitația de Artă Contemporană” propune o selecție de 161 de opere de artă contemporane, realizate de tinerele generații de artiști români, ale căror preocupări artistice reflectă subiectele zilei, precum munca în corporație, relația de cuplu, schimbările climatice, inteligența artificială, dependența de rețelele sociale ori explorarea sexualității. Enumerăm câteva dintre cele realizate de artiștii cei mai urmăriți azi, precum „Baba Clonțului” de Gorzo (preț de pornire de 2.000 de euro), „Gentle Beast” de Gheorghe Fikl (ce pornește în licitație de la prețul de 1.500 de euro) sau „Box” realizată de Benny Jackson, care a făcut parte din expoziția „Hollywood” la Muzeul Kitsch-ului din București (prețul de pornire de 350 de euro). Tot Benny Jackson se inspiră din benzile desenate americane și îl coboară de pe piedestal pe idolul copilăriei – Batman, imaginându-l în Mega Image-ul de la colțul străzii în opera „Batman demascat”, care are prețul de pornire de doar 350 de euro. Astfel, artistul oferă o lecție umoristică, dar tăioasă despre purtarea corectă a măștii medicinale. 

Totodată, primul eveniment al Casei de Licitații A10 by Artmark include o secțiune pentru susținerea spațiului independent ETAJ – inițiativă a unui grup de artiști din București care și-au propus să creeze independent un ecosistem funcțional propriu, în care se pot exprima liber, organizând evenimente artistice și expoziții. Astfel, fondurile obținute în urma vânzării lucrărilor semnate de tineri artiști precum Iulian Cristea, Beaver, Mircea Modreanu, Bamby Tony, Robert Obert, Ada Muntean sau Ruxandra Tudoran vor fi direcționate către funcționalizarea și întreținerea acestui hub independent de creație artistică. 

Cea de-a doua licitație a anului 2023 va avea loc tot săptămâna viitoare, pe 19 ianuarie, și reunește aproximativ 200 de opere de artă românească ce au prețuri de pornire foarte accesibile. Evenimentul „Început de an, început de colecție – Licitația a Două Mici Colecții de Artă” permite colecționarilor și pasionaților de artă ce intenționează să debuteze o colecție de artă să achiziționeze opere cu prețuri de pornire de doar câteva sute de euro, între care și nume consacrate ale artei clasice, moderne ori contemporane românești, precum: Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Theodor Aman, Gheorghe Petrașcu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Francisc Gall, Corneliu Baba, Ion Pacea, Ștefan Câlția ori Felix Aftene – de la grafică, gravură, acuarelă și până la picturi în ulei. 

Cele peste 300 de opere de artă pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță din str. C.A. Rosetti nr. 5 sau online pe artmark.ro. Expoziția este deschisă de luni până duminică, gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00.

Se lansează cea mai nouă platformă de licitare online din România

Mai accesibilă, mai sigură, mai simplă – sunt atributele cu care Artmark recomandă noua sa platformă de licitare de artă online. Artmark Live 2.0 va fi lansată mâine, 19 iulie, în cadrul ultimului eveniment al Casei de Licitații A10 by Artmark din acest sezon: Licitația de Carte și Fotografie.
Platforma Artmark Live 2.0 înlocuiește vechea platformă Artmark Live 1.0, lansată în urmă cu mai bine de zece ani, în 2011, la acea dată una dintre primele din Europa și din lume. Înglobând ultimele evoluții tehnologice, platforma asigură confidențialitatea 100% a datelor de licitație transferate între utilizatori și licitator, de tip „end-to-end encryption” (precum în cazul softurilor bancare). Totodată, platforma oferă un meniu mai intuitiv pentru utilizatori, precum și opțiuni noi, precum „Oferta în Absență”, care permite încărcarea de oferte pe care sistemul să le exercite în marjă în absența utilizatorului, sau „Oferă mai mult”, care permite propunerea de către utilizatorul online de oferte între pașii de licitare. 

În medie, platforma de licitații a Casei Artmark este utilizată activ de aproximativ 300 de participanți pentru fiecare licitație. La nivelul lui iunie 2022, platforma de licitare online a depășit 15.000 de conturi active (palete online înregistrate pentru participarea la licitații Artmark), arătând că obiceiul de licitare tinde a se fi schimbat, iubitorii de artă și obiecte de colecție preferând să participe la achiziție live, online, prin internet, din confortul propriei case, în mai mare proporție decât cei care continuă să prefere sala ori să liciteze prin telefon, tradițional, la orele fixate pentru desfășurarea licitației de artă. O altă tendință convingătoare pare a fi concentrarea utilizatorilor online pe licitarea prin intermediul dispozitivelor mobile, aproximativ 70% dintre participanți plasează oferte online ori participă live online la licitații prin telefoanele mobile, iar nu folosind calculatorul, ceea ce a determinat o atenție sporită pentru uzabilitatea mobilă a acestei versiuni a platformei de licitare.

Casa de licitații pune la dispoziția utilizatorilor interesați să testeze platforma în avans o licitație demonstrativă pentru încercarea noilor opțiuni. Aceasta este disponibilă aici. Totodată, tutorialul pus la dispoziție oferă detalii cu privire la noile funcționalități. 

Platforma Artmark Live a fost dezvoltată de compania românească Art Games, specializată în software pentru piața de artă, aceeași care a realizat și prima versiune a softului de licitație online, în 2011, pentru atunci o premieră pentru piața națională de artă, dar și unul dintre primele testări europene ale acestui canal de participare la licitație.

Ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu, scoasă la licitație

În urmă cu câteva secole, fotografiile reprezentau o raritate. Astăzi, apariția unor astfel de exemplare reprezintă accesul către fragmente de istorie ce ilustrează evenimente-cheie ale evoluției unei societăți. Astfel de fotografii sunt adunate într-o impresionantă colecție, ce va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare în cadrul ultimului eveniment al sezonului organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark – Licitația de Carte, inclusiv o Colecție de Fotografie. Personaje emblematice, evenimente politice sau sociale, dar și manifeste artistice sunt ilustrate în fotografiile care au prețuri de pornire între 50 și 1.000 de euro. 

Dintre cele 4 fotografii, cunoscute și certificate, ale poetului Mihai Eminescu, își face apariția în licitația de marți, 19 iulie, ultima fotografie a poetului național, care a fost realizată de fotograful Jean Bielig în 1887. Până la această dată, Mihai Eminescu este surprins, pentru prima dată, la vârsta de 20 de ani, în fotografia realizată în 1869, la Praga. 9 ani mai târziu în cea extrasă din tabloul Societăţii „Junimea”, iar cea de-a treia în studioul de la Iași în 1884. Piesa din licitație este ultima din seria celor 4 fotografii, realizată la vârsta de 37 de ani a poetului, și are prețul de pornire de 800 de euro. 

O apariție inedită este și fotografia care o ilustrează pe Regina Maria, alături de fiica ei Principesa Mărioara. Fotografia este realizată în 1907 la Cotroceni, poartă semnătura olografă a Reginei, este încadrată într-o ramă decorată în stil Neo-Brâncovenesc, și are prețul de pornire de 500 de euro. Și Emil Cioran este surprins în două fotografii de epocă realizate de Louis Monier în 1977, la Paris și alături de Eugen Ionescu și Mircea Eliade în Piața Furstenberg, de lângă muzeul Eugène Delacroix, în timpul unei discuții relaxate. 

O altă fotografie de epocă surprinde una dintre activitățile preferate ale lui Nicolae Ceaușescu – vânătoarea, care are prețul de pornire de 50 de euro. Ceaușescu este ilustrat la vânătoare, alături de George Macovescu și de alți înalți oficiali în iarna anului 1970. Piesa din licitație provine din colecția fostului ministru de externe George Macovescu.
Alături de fotografiile de epocă sunt scoase la licitație și fotografii contemporane în cadrul cărora sunt surprinse personalități precum artistul Andrei Cădere, pictorul Corneliu Baba, tenismenul Ilie Năstase, cântărețul John Lennon, actorii Steven Seagal, Jennifer Aniston și Demi Moore, care semnează piesele din licitație. 

Totodată, licitația reunește trei fotografii scoase la vânzare în scop caritabil. Piesele sunt realizate de fotograful Dan Dinu - „Râs”, „Cocoș de munte” și „Munții Făgăraș”, și au prețul de pornire de 300 de euro fiecare. Fondurile colectate în urma vânzării celor trei fotografii vor fi direcționate către Asociația România Sălbatică în vederea continuării proiectului de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, fiind și cea mai amplă peliculă despre flora și fauna României.

Alături de fotografiile care fac cât o mie de cuvinte, în cadrul evenimentului de marți, 19 iulie, sunt scoase la licitație și cărți rare, documente istorice sau hărți vechi. Un document de excepție este Programul Grupului Liberal de susținere a guvernului Ion Brătianu - primul guvern liberal din istoria României. Piesa de colecție, cu prețul de pornire de 500 de euro, este însoțită de procesul verbal de alegere a comitetului și poartă semnăturile membrilor, între care Dimitrie Ion Ghica, Alexandru Candiano-Popescu, Em. Philippide și data – 26 iulie 1876. 

Completează fotografiile de excepție și un exemplar bibliofil de lux semnat de Alexandre Dumas-fiul, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi francezi. „Denise” a fost scrisă la Paris, în 1885, și are prețul de pornire de 500 de euro. Exemplarul numerotat 20 din ediția de lux de doar 40 de exemplare tipărite pe hârtie japoneză poartă dedicația și semnătura olografă a autorului. 

Fotografiile care surprind momente istorice rare și personalități emblematice, alături de cărțile rare și documentele istorice, sunt expuse până marți, 19 iulie, ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță. Până atunci, pentru piesele de colecție pot fi plasate oferte scrise online sau fizic la sediul Artmark din str. C.A. Rosetti nr. 5, și licitate pe noua platformă Artmark Live 2.0, în ziua evenimentului, folosind cont online deschis pe artmark.ro.

Câți euro costă un leu?

La granița dintre scandalos și grandios, o expoziție-eveniment promovează artă exotică din toate colțurile lumii, luând în stăpânire unul dintre cele mai importante centre culturale bucureștene. Vor fi scoase la vânzare trofee de vânătoare, printre care se remarcă un regal  trofeu de leu mascul în întregime, cu soclu, ce întâmpină publicul, de curând, în Palatul Cesianu-Racoviță al Capitalei. Prețul de pornire în licitația din data de joi, 15 iulie, este, nu mai mult, nu mai puțin de 2.000 euro.
 
Arta taxidermiei nu este, de data aceasta, o extravaganță nelalocul ei, ci pune în valoare posibilitatea de conservare a lumii așa cum este ea - de la animale, la relicve ancestrale, până la obiectele de cult și ceremonie, precum măștile africane.
 
De departe cea mai importantă mască, inedită și stârnitoare de reacții și emoții, este masca tradițională triburilor Baule, ce a aparținut Papei Paul al VI-lea, cu prețul de pornire în licitație de 1.500 euro, așadar o sumă potrivit de redusă pentru o autentică piesă de istorie. Măștile tribale, manufacturate în lemn exotic sau bronz, își poartă istoria și poveștile din îndepărtata Africă, în cele mai mici detalii de creație. Colecția dezvăluie o rară mască Benin din Nigeria secolului trecut, o mască Babanki în forma unui cap de elefant, din Camerunul anilor 1920, dar și o mască africană Ashanti, creată de poporul Akan din Ghana, înfățișând-o pe regina Yaa Asantewaa.
 
Colecția scoasă la vânzare este completată de apariția unui cuplu neașteptat: un frumos exemplar de Pavo Phasianinae (păun) și un rar exemplar de Pavo Phasianinae indian (păun alb) - provenind din colecția unui iubitor de artă exotică.
 
Expoziția poate fi vizitată zilnic, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță, în intervalul orar 10:00-20:00. Licitația întregii colecții are loc joi, 15 Iulie 2021, la 19:00 – atât live, în sala de licitații, cât și online, pe platforma Artmark LIVE – www.artmark.ro.

Operele lui Dali și Warhol, mâine, în licitație

Cei doi celebri artiști se întâlnesc mâine, în "Mirajul Suprarealismului", licitație de artă online, care va avea loc de la 18:30. Pe de o parte, maestrul catalan Salvador Dali cu 4 piese de grafică (ce au un preț insignificant de pornire, de 250 de euro fiecare), dar și o monumentală celebră sculptură din bronz; pe de alta, Andy Warhol, reprezentantul de vază al curentului Pop Art, în premieră pentru piața românească de artă, cu acuarela "Flower in Hand", alături de câteva piese seriale de grafică în care este ilustrat liderul comunist chinez Mao Zedong. 

Unele dintre loturile licitației de mâine prezintă raritate absolută pentru piața românească de artă, iar mâine, pasionații de astfel de piese de colecție au ocazia să intre în posesia lor. Probabil prima dintre acestea este sculptura realizată de Salvador Dali, care "ridică pe soclu" una din inspirațiile preferate ale artistului – protagonista romanului "Alice în Țara Minunilor" scris de Lewis Carroll în anul 1865. 

Lucrarea "Alice în Țara Minunilor" a fost concepută de Dali mai întâi în 1977 în guașă, pentru ca în 1984 să realizeze o versiune sculpturală pe care să o toarne în bronz și să o expună public. Prețul de pornire al sculpturii este de 10.000 de euro.  

O altă raritate absolută pentru piața de artă din România este o acuarelă a autorului celor "15 minute de faimă" – Andy Warhol: "Flower in Hand" are un preț de pornire de doar 1.500 de euro și provine din colecția Jean-Philippe Guilbert; i se alătură fascinanta seriede grafică dedicată personalității controversate a liderului reformator al Chinei – "Mao (4)" și "Mao (3)", care pornesc în licitație de la 1.200, respectiv 1.000 de euro.

Licitația din seara de mâine se va desfășura pe Platforma Artmark Live, urmând ca doritorii să poată participa fie online, prin crearea unui cont pe artmark.ro, fie prin telefon ori ofertă scrisă la auctions@artmark.ro. Cele 149 de opere care alcătuiesc selecția colecției licitate mai pot fi vizionate la Palatul Cesianu-Racoviță, în regim gratuit, până mâine seară ora 17:00.

Grigorescu digitalizat

Pe 15 mai se împlinesc 183 de ani de la nașterea pictorului național Nicolae Grigorescu, cel care a lăsat moștenire României duioasele țărăncuțe și peisajele cu orizont fără sfârșit, care reflectă perfect sufletul satului românesc.

Cu această ocazie, Casa de Licitații A10 by Artmark în colaborare cu Muzeul Județean de Artă Prahova au digitalizat Muzeul dedicat pictorului național Nicolae Grigorescu. Acum, Casa Memorială Muzeu „Nicolae Grigorescu” din Câmpina poate fi vizitată la doar un click distanță. Prin accesarea site-ului artmark.ro utilizatorii au posibilitatea să intre virtual în casa în care pictorul Nicolae Grigorescu și-a petrecut ultima parte a vieții și unde a realizat cele mai remarcabile creații – unele dintre acestea fiind în continuare expuse în casă. 

Turul virtual al casei-muzeu însoțește vizitatorii începând cu holul intrării, care surprinde căldura locuinței și poartă privitorul către un colț oriental, format din lucrări colecționate de pictor din Istanbul; holul oferă accesul către camera de zi unde Nicolae Grigorescu încingea discuții cu Barbu Delavrancea, Octavian Goga sau cu George Coșbuc. Tot aici, privitorii vor admira una dintre variantele de mari dimensiuni ale „Carului cu boi”. Totuși, atelierul de pictură rămâne a fi cea mai impozantă încăpere a casei, fiind și cea mai mare cameră, care găzduiește șevaletul artistului pe care stă sprijinită una dintre ultimele lucrări ale artistului, neterminată: „Întoarcerea de la bâlci”. Fiecare cameră a casei-muzeu impresionează prin seria de lucrări importante din creația artistului, rămase în cadrul inițial în care au fost aranjate de pictor. Vizitarea turului virtual oferă o experiență memorabilă, iar opera pictorului național Nicolae Grigorescu este mai ușor de urmărit, de înțeles și de interpretat. 

Expoziția virtuală salută totodată proiectul de lege de instituire a datei de 15 mai, ziua Nicolae Grigorescu, drept zi culturală națională, dedicată artelor frumoase românești, care se află în dezbatere în Parlamentul României, proiect care are în vedere scoaterea în evidență a creației pictorului Nicolae Grigorescu și aducerea unui omagiu activității artistice și moștenirii pe care a lăsat-o culturii românești.

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație

Rombac "Super One-Eleven", considerat o bijuterie a industriei aeronautice locale, prin lansarea căreia fostul dictator Nicolae Ceaușescu a dorit o încununare a independenței industriei românești, este scos la licitație pe 27 mai, pentru prețul de pornire de doar 25.000 de euro. 

În august 1982 era prezentat public primul și singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven), iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiași an pe aeroportul Băneasa, în fața întregii conduceri a statului român. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a acestui aparat a fost efectuată în martie același an pe ruta București-Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate în țara noastră la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Avionul „Super One-Eleven” a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu timp de 4 ani, între 1986 și 1989.  

Deşi a fost exploatat ani buni, chiar şi în zone de zbor dificile, niciun aparat construit la comanda lui Nicolae Ceaușescu nu s-a prăbuşit şi niciun pasager nu a murit la bord. De-a lungul istoriei aviației mondiale, există foarte puține tipuri de aeronavă care să aibă cifra zero în dreptul accidentelor mortale.
Alături de modelul "Super One-Eleven" ce a aparținut lui Nicolae Ceaușescu este scos la licitație și avionul prezidențial "Negrești", folosit pentru zborurile prezidențiale din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu. Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 și are prețul de pornire de 25.000 de euro. 

Având în vedere raritatea extremă a acestor modele și însemnătatea modelului pentru istoria tehnică a României, cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural național mobil, categoria tezaur. Vânzarea are caracter de lichidare, avioanele fiind puse în licitație în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia. Piesele scoase la licitație joi, 27 mai, ora 18:30, în cadrul licitației „All-Star Game” organizate de Artmark, pot fi vizionate începând de astăzi fie în catalogul online al licitației, pe www.artmark.ro, fie fizic pe platforma Aeroportului Internațional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”. Accesul și vizionarea se realizează, având în vedere regimul legal special al perimetrului locației de depozitare și expunere, pe bază de programare prealabilă la numărul de telefon +40749864832 sau la adresa de email alina.panico@artmark.ro.

Cel mai vechi whiskey din România, scos la licitație înainte de Paște

Poate prea tare pentru masa de Paște, dar cu siguranță la înălțimea importanței și semnificației sărbătorii învierii pentru creștinii ortodocși, sticla de whiskey scoțian single malt Macallan din 1937 este scoasă la vânzare în cadrul Licitației intitulate «Pivnița Colecționarului», dedicată de Artmark vinurilor, șampaniilor și whiskey-urilor de colecție, săptămâna viitoare, miercuri 28 aprilie. Whiskey-ul, o raritate absolută, ediție 1 din 1, este îmbuteliat într-o excepțională carafă de cristal Baccarat de la 1880, are un preț de pornire de 2.500 de euro și este însoțită de certificatul de autenticitate al distribuitorului scoțian. Acest Macallan extraordinar nu vine singur în licitație, ci este acompaniat de alte whiskeyuri rare, precum un alt Macallan, cu 3 ani mai tânăr, așadar vechi «de numai» 81 de ani, îmbuteliat într-o sticlă din cristal de Boemia, pictată cu aur coloidal și datând din aprox. 1905, de asemenea însoțit de certificat de autenticitate (preț de pornire 2.000 de euro). 

Aceste băuturi speciale pot fi vizionate fizic în crama expozițională deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, iar apoi licitate online, în seara de 28 aprilie, săptămâna viitoare. În aceeași expoziție și licitație vizitorii pot întâlni multe alte loturi de vin și șampanie rarisime, vechi, de poveste sau ediții speciale, dintre cele care nu se pot cumpăra din magazine sau de la dealeri, ci se pot identifica doar în pivnițele pasionaților. 

Unul dintre cele mai impresionante loturi din licitație este format din trei sticle de vin Chateau Mouton Rothschild Premier Grand Cru Classé Pauillac, care a primit 100/100 de puncte din partea celebrului critic de vin Robert Parker. Lotul din 2016 are un preț de pornire de 1.500 de euro. Iar de la prețul de pornire de doar 1.000 de euro va începe licitarea ediției limitate a vinului considerat cel mai bun din lume, Romanée-Conti, anume un Échézeaux din 2009, dar și două sticle excepționale de champagne Krug – Clos D’Ambonnay și Clos du Mesnil. 

De regulă, cele aprox. 200 de loturi de vin scoase la licitație pe 28 aprilie au prețuri de pornire de cca. 30-50% din prețul pieței de vinuri românești și internaționale și provin majoritar din renumitele regiuni viticole ale Franței și Italiei. Cele 3 licitații de vinuri de colecție organizate pe an de Casa Artmark intenționează să ofere o platformă alternativă celei cunoscute a magazinului de vinuri, de aprovizionare accesibilă și regulată cu vinuri fine ori rare, fie cu caracter periodic/trimestrial, ori destinate stocării de către colecționari. 

Proxima licitație "Pivnița Colecționarului" include și o vânzare caritabilă, anume fondurile colectate în urma vânzării lotului format dintr-o ediție limitată, proaspăt lansată internațional, de Glenfiddich Grande Couronne, single malt, maturat timp de 26 de ani, și o pereche de butoni unicat creați de designerul Alexandru Ciucu special pentru lansarea ediției Glenfiddich în România vor fi redirecționate către Fundația Art Society și încurajarea activității creatoare a tinerilor artiști români. 

Selecția specială de vinuri șampanii și whisky-uri este păstrată în crama de la Palatul Cesianu-Racoviță și poate fi vizitată și admirată până săptămâna viitoare, miercuri, 28 aprilie, iar atunci licitată online pe platforma Artmark Live.

Se scoate la vânzare prima variantă a Constituției Americii

Prima variantă a Constituției americane, cea din perioada Confederației celor 13 state americane și urmând Declarației de Independență din 1776, este scoasă la licitație marți, 27 aprilie, în cadrul Licitației de Artă Sacră, inclusiv o selecție de Carte Veche. Este o premieră pentru piața românească de artă și obiecte de colecție scoaterea la vânzare a unui asemenea exemplar și o ocazie rară pentru colecționari sau bibliofili. Cartea se află în stare bună de păstrare.

Pe numele său original "Constituțiile celor treisprezece State ale Americii", Constituția confederativă americană (de fapt un cumul al constituțiilor celor 13 state și un Statut unificator al Confederației) a fost publicată în 1777, pentru ca în 1873 să fie tradusă în franceză de ducele de La Rochefaucauld și să fie tipărită în franceză într-un tiraj special, de doar 600 de exemplare, special pentru Benjamin Franklin, care era, la acea vreme, primul ambasador al proaspetei confederații americane în Franța, pe lângă regele Ludovic al XVI-lea. Franklin a fost trimis de Congresul american în Franța încă din 1776, să convingă Franța să se alieze cu coloniile americane în lupta lor pentru independență împotriva Imperiului Britanic, demers reușit. După câștigarea Războiului american de Independență și încheierea păcii cu Marea Britanie, în 1783, Franklin militează pe lângă puterile Europei pentru recunoașterea uniunii confederative americane, în care scop comandă tirajul special de 600 de exemplare, să servească lămuririi oamenilor de stat europeni cu privire la principiile inovative ale democrației americane. Această variantă în franceză cuprinde, în afara de constituțiile celor 13 state, Declarația de Independență, Statutele Confederației și Tratatele cu Franța, Țările de Jos și Suedia. Piesa de colecție se va scoate la licitație marți, 27 aprilie, ora 18:30, pe platforma Artmark Live, și are un preț de pornire de doar 1.500 de euro. 

Pagina de titlu a piesei de colecție poartă și prima apariție grafică într-o carte a sigiliului Statelor Unite ale Americii. O ștampilă de bibliotecă evidențiază că, la jumătatea secolului al XIX-lea, exemplarul scos la vânzare a făcut parte din fondul de carte al Bibliotecii Române de la Paris, bibliotecă organizată în 1846 de Societatea Studenților Români, ce lua ființă în 2 decembrie 1845 sub președinția lui Ion Ghica și secretariatul lui C.A. Rosetti și Scarlat Vârnav. Printre membrii fondatori s-au numărat Bălcescu, Kogălniceanu, Bolintineanu și frații Brătianu. Biblioteca Română de Paris, întreprindere voluntară și privată, finanțată de tinerii boieri, viitori pașoptiști, avea drept menire evidențierea unei culturi naționale, de limbă românească, și era văzută drept o demonstrație necesară militării Societății pentru unirea Țărilor Române. Biblioteca era ulterior reorganizată de istoricul Nicolae Iorga, pentru ca în 1945 să fie desființată 1945, sub impactul schimbării de regim, moment la care fondul de bibliotecă se risipește.

Licitația de Artă Sacră, inclusiv o selecție de Carte Veche, numără aproximativ 200 de icoane rare și cărți vechi și se va desfășura în Săptămâna Mare, marți 27 aprilie. Piesele de colecție pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță de luni până joi, în intervalul orar 10:00-20:00, iar de vineri până duminică de la 10:00 la 18:00. Expoziția este deschisă publicului larg, în regim gratuit până marți, 27 aprilie.

Ce au în comun Chuck Norris și Nicolae Ceaușescu

La prima vedere am putea spune că puterea este cuvântul care caracterizează cele două personaje, însă este vorba de două fotografii în care este ilustrat celebrul actor Chuck Norris și cuplul dictatoral Nicolae și Elena Ceaușescu. Aceste rare fotografii de epocă, ce poartă autograful personalităților, alături de alte aproximativ 250 de obiecte vechi și noi sunt scoase la licitație joi, 22 aprilie, în cadrul evenimentului online – ,,Vechi și Nou, Licitația de Artă Decorativă”. 

Colecționarii sunt dispuși să ofere sume fabuloase pe iscăliturile fostului dictator și a emblematicei sale soții, de o extremă raritate, având în vedere că în mediul colecționist este cunoscut faptul că Ceaușescu nu obișnuia să scrie olograf, nici să semneze, pe niciun fel de material, nici măcar unul cu funcție tehnic-administrativă (ceea ce face ca această fotografie de cuplu, autografiată, să fi fost un cadou către un admirator absolut, însă persoană importantă din  intimitatea cuplului prezidențial. Piesa din licitație îi ilustrează pe Elena și Nicolae Ceaușescu în 1981, în București, la un eveniment public, într-o baie regizată de mulțime. 300 euro este prețul de pornire a fotografiei, fiind însoțită de certificatul de autenticitate. 

Cea de-a doua fotografie, o apariție captivantă, este cea care îl ilustrează pe Chuck Norris. Piesa, cu semnătura olografă a actorului, este însoțită de certificate de autenticitate și are un preț de pornire de doar 200 de euro. În licitația din 22 aprilie se pot găsi o serie de fotografii, purtând autografele unor celebri sportivi – boxerul Muhammad Ali, tenismenul Rafel Nadal sau al actorului Arnold Schwarznegger, în rolul Mr. Freeze. 

,Licitația de Artă Decorativă ,,Vechi și Nou” este listată online și expusă zilele acestea la Palatul Cesianu-Racoviță, unde pot fi identificate piese rare de design de interior care pot fi utilizate în amenajarea spațiilor interioare contemporane. Între acestea este și tabloul realizat de Cercul lui Peter - ,,Negresă cu batic galben”. Opera de artă are un preț de pornire de 2.500 de euro și provine din colecția Sir Robert Henry Edward. Tot în cadrul evenimentului din 22 aprilie vor fi scoase la licitație și o serie de animale împăiate, între care un rar dragon pictat, Stellagama, din nord-vestul Africii, care are un preț de pornire 300 de euro. 

O altă piesă de colecție impresionantă este drapelul tricolor, din mătase, cusut cu fir de aur și argint, în centrul căruia regăsim stema regatului și cifrul Regelui Mihai I. Piesa de colecție are un preț de pornire 700 de euro și reprezintă un steag de paradă, folosit probabil în ceremoniile oficiale ale Casei Regale în anii 40.

Cele aproximativ 250 de piese de colecție, pe care probabil nu le vom mai vedea vreodată în piață sau onorând spațiile interioare, pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță de luni până joi, în intervalul orar 10:00-20:00, iar de vineri până duminică de la 10:00 la 18:00. Expoziția este deschisă publicului larg, în regim gratuit până joi, 22 aprilie.

Arta contemporană – de la Primărie la Palat

15 lucrări de artă, realizate de tineri artiști contemporani absolvenți ai Universității Naționale de Artă din București, expuse în urmă cu o lună în holul Primăriei Sectorului 1 din capitală sunt scoase la vânzare marți, 20 aprilie, în cadrul Licitației Artmark de Artă Contemporană. 

În ciuda controverselor inițiale dacă sediul primăriei este un loc potrivit pentru o expoziție de artă contemporană, precum și cu privire la semnificația unora dintre lucrările îndrăznețe expuse, ce au împărțit opinia publică în mai multe tabere și au determinat numeroase luări de poziție în presă și în social media, continuarea demersului expozițional pare a se bucura de atenția tinerilor colecționari și a iubitorilor de artă contemporană. 

 „Toate aceste lucrări, nu peste multă vreme vor conta mult pentru arta contemporană de la noi. Acești tineri artiști acționează într-un mediu cu totul nou față de ceea ce știam, sunt lipsiți de complexe și abordează zone bogate în semnificații, dovedind o anume conștiință a problemelor lumii contemporane. E un tip de selecție care a avut în vedere îndepărtarea de ceea ce putem considera un canon al sculpturii. Aceste lucrări au o calitate artistică remarcabilă, spre deosebire de ceea ce au spus unii atunci când expoziția a fost deschisă. Cei care vor achiziționa aceste lucrări devin parte a unui proces istoric, care ține de istoria artei contemporane”, a declarat Călin Stegerean, curatorul expoziției și fostul director al Muzeului Național de Artă al României. 

Demersul reprezintă o premieră pentru Casa de Licitații A10 by Artmark, care vine în sprijinul tinerilor artiști contemporani, punând la dispoziție platforma de licitație și oferind suport logistic în vederea achiziționării lucrărilor. Toate cele 15 lucrări realizate de tinerii artiști pornesc în licitație de la un preț unitar de doar 500 de euro.

„Ieșit din tipare, altfel, diferit față de cutumele canonice. Acest act civic de a promova tinerii sculptori este o premieră și este binevenită. Tinerii absolvenți de sculptură au mare nevoie de suport, este esențial să-i sprijinim pentru că ei promit și pentru că investesc foarte mult timp și bani ca să realizeze aceste lucrări”, a precizat Reka Csapo Dup, curatorul expoziției „Noua Sculptură Azi. Dincolo de Canon”.  

Lucrarea care s-a bucurat de cea mai mare atenție din partea internauților și a figurilor politice a fost „Cheap Thrills”, semnată de artistul Radu Panait și care este dedicată ultimului rinocer alb care a fost ucis exact în ziua în care un robot a fost declarat cetățean. Un fapt elocvent pentru ascensiunea tehnicii în dauna naturii amenințată cu distrugerea. Este în același timp un avertisment pentru ceea ce înseamnă joaca omului de-a Dumnezeu, capabilă să creeze monștri, să distrugă spiritualitatea prin tehnologie.
Toate cele 15 lucrări pot fi admirate la parterul Palatului Cesianu-Racoviță, alături de cele aproximativ 200 de opere de artă contemporane care vor fi scoase la licitație online, în evenimentul de marți, 20 aprilie, ora 18:30, pe Platforma Artmark Live.

Opera lui Ghenie, mai scumpă decât portofoliul Constantin Brâncuși

Cei mai mari artiști români din toate timpurile, conform ultimului top al valorii publice de adjudecare a operelor de artă, Constantin Brâncuși și Adrian Ghenie se întâlnesc peste două săptămâni în Licitația de Artă Contemporană organizată de Casa de Licitații A10 by Artmark. În cadrul evenimentului din 20 aprilie Adrian Ghenie este prezent cu două opere, iar Constantin Brâncuși cu un portofoliu compus dintr-un obiect-simbol și 4 fotografii celebre. 

Pentru 30.000 de euro va fi scoasă la licitație „Fallen Angel”, o compoziție cu mai multe personaje aparținând lumii paradisiace, semnată de Adrian Ghenie la începutul anilor 2000. O lucrare din aceeași serie a fost adjudecată în cadrul primei licitații de Artă Contemporană din 2021, pe 18 februarie, pentru 129.000 de euro.  

Constantin Brâncuși, prezent în mod excepțional în licitație cu un obiect din seria experimentelor de atelier realizate în plumb, denumită de literatura de specialitate „Canarul”, are un preț de pornire de doar 3.000 de euro. Obiectul provine din Fondul Brâncuși, colecția Alexandru Istrati și Natalia Dumitrescu, și a mai participat în trecut, alături de alte 3 piese, la expoziția organizată la Paris cu ocazia licitației Artcurial în 2010. Un obiect din aceeași serie a fost adjudecat în luna februarie a acestui an, în cadrul licitației Artmark, pentru 18.000 de euro. 
 
Într-o formă simbolică îl regăsim pe Constantin Brâncuși și în câteva fotografii prezente în licitație. Trei dintre operele realizate de părintele sculpturii moderne au fost surprinse în fotografie de către Muzeul de Artă din Philadelphia cu ocazia celebrei expoziții retrospective itinerante începând cu 1957. Astăzi, instantaneele sunt scoase la vânzare în cadrul evenimentului din 20 aprilie, fiind vorba de „Portretul lui George”, sculptură în marmură care se află astăzi în colecția Muzeului Guggenheim din New York (donată de George Farquhar Jr.), de „Endless Column”, care se află astăzi în colecția MOMA New York (donată de Mary Sisler), precum și de „Head”, o variantă din 1918 a „Muzei”, după cea din 1912. Fotografiile au un preț de pornire cuprins între 1.000 și 1.500 de euro fiecare. 

Peste 200 de lucrări ale artiștilor români contemporani – Corneliu Baba, Horia Damian, Constantin Piliuță, Sabin Bălașa, Ștefan Câlția, Gheorghe Fikl, Felix Aftene, Marius Bercea, Roman Tolici și alții – alcătuiesc Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană care va avea loc online pe platforma Artmark Live, marți pe 20 aprilie, ora 18:30. 

Recordurile licitațiilor lunii martie

Piața românească de artă reîncepe să crească. După un debut în forță în anii 2008-2011, pus temporar între paranteze în perioada diverselor crize ale anilor următori, a revenit la un trend crescător către sfârșitul deceniului trecut. Nu doar de creștere, dar și de reorganizare și modernizare profunde, prin transparentizare, reglementare și deschidere către cumpărătorii noilor generații, inclusiv prin accesibilizare online. Firesc până la urmă, ca cea mai elitistă piață investițională să se dezvolte și în România, dar printre ultimele, presupunând nu doar resurse financiare – de altminteri de un nivel relativ redus la acest început de dezvoltare a pieței – cât o deschidere culturală a participanților la tranzacțiile cu artă.

Creșterea este dovedită și de rezultatele sesiunii de licitatii din luna martie, care închide un prim trimestru al anului 2021. Astfel, Casa Artmark, principalul indicator al pieței, afișează la sfârșitul primului trimestru 2021 vânzări totale de artă de 3,06 milioane euro, față de un total al primului trimestru 2020 de 2,77 milioane, așadar o creștere de aprox. 10% (respectiv față de 2,35 milioane euro total al primului trimestru 2019, față de care creșterea este de aprox. 24%). 

Cele 3 licitații ale sesiunii lunii martie, marea Licitație de Primăvară, Licitația de Curiozități Tehnice și o licitație de atelier al unei artiste române de avangardă, Eva Cerbu, s-au finalizat cu o rată medie de adjudecare de 88% (adică 88% din obiectele de artă puse în vânzare au fost cumpărate, mai exact 408 din 460, iar acestea au crescut în licitație cu o creștere medie de 243% față de prețul de pornire).
Cel mai mare eveniment al sezonului – Licitația de Primăvară din 23 martie a fost în centrul atenției colecționarilor, având în vedere prezența marilor maeștri ai artei românești, dar și a celor mai râvniți artiști contemporani, înregistrând o rată de adjudecare de peste 91%. Recordul evenimentului de vânzare a fost stabilit de Adrian Ghenie cu opera sa de tinerețe ,,Energia” – un peisaj astral care se naște din propria energie și care a fost adjudecată pentru 155.000 de euro – care este de altfel și recordul de artist al lui Ghenie al nivel de România (prealabila cea mai bună vânzare de Ghenie s-a petrecut în iarna lui 2019, când un Autoportret al artistului a fost adjudecat pentru 150.000 de euro). Ghenie a fost urmat de un mic dar adorabil portret de copil realizat de Nicolae Tonitza, intitulat "Micuța unguroaică”, care a fost adjudecat pentru suma rotundă de 100.000 de euro. Licitația de Primăvară a punctat și câteva recorduri absolute de autor, cum ar fi pentru Dimitrie Știubei, al cărui peisaj marin de mari dimensiuni a fost adjudecat pentru 11.000 de euro, pentru Mirel Zamfirescu, a cărui compoziție cristică de mari dimensiuni a urcat până la 14.000 de euro, ori pentru Francisc Gall, expresionist clujean emigrat la Paris, care a realizat pentru prima oară într-o licitație românească de artă două tranzacții peste 10.000 de euro, cu "Pregătiri de balet", adjudecată pentru 13.000 de euro și cu "Amiază la grădina de vară", adjudecată pentru 10.000 de euro. 

O adjudecare interesantă, ce a oferit un spectacol rar, a fost cea a unei mașini de criptat "Enigma M2", ce a urcat în licitație de la un preț de pornire de 9.000 de euro până la prețul de adjudecare de 135.000 de euro, în cadrul evenimentului de vânzare dedicat de Casa de Licitații A10 by Artmark în 25 martie rarităților tehnice.

O rată absolută de adjudecare (100%) a înregistrat săptămâna aceasta, pe 30 martie, Licitația de Atelier Eva Cerbu, prima licitație de artă dedicată exclusiv lansării în piață a lucrărilor de artă ce au alcătuit creația de atelier a unei artiste. Lucrările au fost adjudecate la prețuri variind între 200 de euro și 3.750 de euro și au fost vândute la prima mână, urmând probabil ca piesele achiziționate să revină treptat, în anii următori, în piața licitațiilor de artă la tranzacționare, probabil cu un spor valoric. 

Luna martie s-a înscris în trendul ascendent al pieței românești de artă, marcând câteva importante trenduri, precum: durata licitațiilor – 8 ore și 27 de minute a durat evenimentul maraton al Licitației de Primăvară, aproximativ 300 de participanți activi în cadrul fiecărei licitații, precum și creșterea numărului de colecționari proveniți din tinerele generații în piața românească de artă. 

Prima licitație de artă Artmark dedicată unei artiste

Artmark este onorat să dedice pentru prima dată un eveniment de expoziție și licitație în mod exclusiv unei artiste, cumva consonant numelui simbolic ce îl poartă, Eva. Este vorba de Eva Cerbu, fostă Eva Kauffman, pictor și sculptor, de extracție interbelică și de anvergură istorică, manifestă în avangarda feminină a interbelicului târziu, precum și în realismul militantist al perioadei postbelice. 

«Avangarda la feminin. Licitație de Atelier Eva Cerbu» este primul eveniment în piața românească de artă dedicat în exclusivitate unei singure artiste (iar nu unei selecții colective curatoriate). 153 de opere de artă, aparținând toate patrimoniului atelierului de artist Eva Cerbu, sunt scoase la licitație marți 30 martie, reflectând, prin diversitatea lor, completa evoluție artistică a Evei Cerbu, de la perioada avangardei târzii la cea a realismului propagandist postbelic, și până târziu în contemporaneitate. «Maxy m-a învățat să gândesc, Ciucurencu – să văd o infinitate de culori», afirma Eva Cerbu, întrebată cândva despre profesorii ei și datoria de recunoștință.

«Cu deferență și emoție am acceptat propunerea familiei Evei Cerbu de a dedica marii artiste avangardiste Eva Cerbu o licitație de atelier, exclusivă, deși piața românească de artă nu cunoaște precedent, nici organizatoric, nici de cotație, într-asemenea privință. Este un prilej să facem dintr-o dată cunoscută, prin panoramarea tuturor perioadelor artistice, și noilor generații de colecționari, munca creativă robotitoare pe care Eva Cerbu a desfășurat-o, răbdător, în atelierul ei bucureștean, vreme de 50 de ani, așa cum au făcut-o, la fel de marginalizat, dar pătimaș, alte avangardiste imaginative ori postmoderniste, precum, pentru a numi doar câteva exemple, Geta Brătescu ori Margareta Sterian ori Yvonne Hassan, ce a beneficiat recent de o retrospectivă la Muzeul Național de Artă Contemporană», a declarat Ioana Spiridon, șefa biroului de artă postbelică și contemporană a Casei A10 by Artmark. 

Surprinde totuși decizia Casei de licitație de a fixa un preț unitar de pornire de doar 100 de euro pentru fiecare dintre cele 153 de lucrări de artă, fie acestea uleiuri, sculpturi în tablă, guașe, gravuri, pasteluri etc., în condiții în care artista s-a mai tranzacționat, ocazional, în ultimii ani, în piața licitațiilor de artă, la prețuri de mii de euro (ultima vânzare publică, tot la Artmark, fiind o adjudecare recentă, în februarie 2021, a unei sculpturi în tablă a Evei Cerbu, pentru un preț de 5.000 de euro). Fiind vorba de un prim eveniment de acest gen și raportat la numărul mare de opere de artă ale artistei puse în vânzare în același timp, ideal din perspectiva formării cotației este ca acestea să se formeze liber, plecând, în ciuda valorii recunoscute a artistei, de la un preț de pornire simbolic, minim, de 100 de euro. Cu toate acestea așteptările casei de licitații sunt ca toate lucrările Evei Cerbu să se cumpere, cu creștere semnificativă, de către colecționari români sau străini de avangardă, dar mai ales de către dealeri de artă, care să revândă ulterior treptat portofoliul achiziționat, beneficiind de popularizarea treptată a operei ei, sincronic cu accentul ce se pune actualmente pe vizibilizarea și a operei artiștilor-femei.

Inedita ofertă de artă poate fi admirată la parterul Palatului Cesianu-Racoviță, în regim gratuit până marți, 30 martie, moment care încheie seria de licitații din luna martie. Evenimentul va avea loc online, pe platforma Artmark Live, la ora 18:30.

Cel mai valoros pian, scos la licitație

Considerat cel mai bun instrument muzical vertical din istorie și favoritul profesorilor și al muzicienilor profesioniști, pianul Steinway & Sons, model Vertegrand, este scos la licitație pe 25 martie, pentru un preț de pornire de doar 500 de euro.  

Piesa din Licitația de Curiozități Tehnice, de talie muzeală, a fost fabricată în 1922. Model cunoscut sub numele K-132, a fost importat în România în anii 1930, de magazinul comerciantului evreu Nathan Mischonzniki, și destinat vânzării către familiile bucureștene înstărite, preocupate să asigure copiilor lor, mai ales tinerelor domnișoare, o educație «franțuzească». Pasionatul de muzică Mischonzniki, «furnizor al Curții Regale», astfel cum afișează, cu litere aurite, instrumentele vândute de acesta, este cel care a înființat în 1932 celebra companie de producție muzicală Electrecord, prima întreprindere locală care înregistrează plăci muzicale (discuri) cu muzică românească, pentru patefon și gramofon. Compania Electrecord este ulterior, în 1948, odată cu celelalte fabrici și întreprinderi bucureștene, naționalizată de regimul comunist. 

Marca Steinway & Sons, fondată în anul 1853 de constructorul de piane de naționalitate germană Heinrich Engelhard Steinweg, a devenit treptat cunoscută pe plan internațional pentru realizarea celor mai bune piane pentru concert din lume, remarcându-se și pentru diverse inovații în dezvoltarea instrumentelor cu clape. Acest Vertegrand are un ton unic și un bas sonor specific mai degrabă pianului cu coadă decât celui vertical, iar mulți specialiști consideră că acest model este cel mai bun pian vertical realizat vreodată.

Piesa de colecție se află până pe 25 martie la Palatul Cesianu-Racoviță, unde poate fi admirată alături de alte aproximativ 100 de curiozități tehnice – precum istorice mașini de scris, camere de fotografiat sau de filmat, între care și un exemplar din 1938-1940 al celebrei mașini de criptat “Enigma”. Licitația de Curiozități Tehnice va avea loc online pe platforma Artmark Live joi 25 martie, de la ora 18:30.

„Micuța unguroaică”, scoasă la licitație

Marele maestru al frumuseții românești, Nicolae Tonitza, o prezență specială în cel mai mare eveniment al pieței de artă din România din primul trimestru, dedicat operelor clasicilor picturii românești, datorită unei capodopere de importanță muzeală. Pe 23 martie, în cadrul Licitației de Primăvară, se scoate la licitație, cu prețul de pornire de 50.000 euro, opera „Cap de copil (Micuța unguroaică)”, semnată de Nicolae Tonitza.
 
Opera a fost realizată de artist în timpul șederii la Vălenii de Munte (1921-1924), perioadă în care tema copilăriei cunoaște sensuri mai profunde datorită prezenței copiilor, pe care îi are în preajmă și care îi permit artistului o incursiune în lumea celor mici. Portretul este marcat și de contactul pe care Tonitza îl ia cu Transilvania în 1921, dovada fiind însemnarea olografă pe verso „Copil de maghiar”, păstrând identitatea modelului ascunsă. În Transilvania, Tonitza îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care se va împrieteni și îl va ajuta să realizeze schițe pentru fabrica de ceramică „Dac”. Un an mai târziu, Tonitza, însărcinat de Ministerul Artelor, întreprinde o călătorie de documentare în Transilvania, unde organizează întâlniri cu „artiștii minoritari”, cum îi descrie chiar Tonitza pe artiștii maghiari. 
 
Tot Nicolae Tonitza semnează și portretul „Turc cu turban”, care pornește în licitație de la prețul de doar 10.000 de euro. Opera a fost realizată în a doua jumătatea a anilor 20’ la Mangalia, loc predilect pentru Tonitza, chintesență proximă a orientalismului românesc (Tonitza nu vizitează Balcicul, situat la mai mare distanță pentru un pictor cu familie numeroasă și cheltuieli pe măsură, pe de altă parte pentru un citadin convins, decât 15 ani mai târziu, după nefericitul deces al dragului său prieten, pictorul Ștefan Dimitrescu, cu care își înrudește stilul și tematicile).  

Totodată, în cadrul aceluiași eveniment din 23 martie, pentru doar 1.500 de euro vor fi scoase la licitație și două piese de grafică realizate de Nicolae Tonitza - „Fetița cu păpușă” și „Tătăroaică”. 

Capodoperele Licitației de Primăvară pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță până marți 23 martie, în regim gratuit între orele 10:00-20:00. Licitația de Primăvara va avea loc exclusiv online pe Platforma Artmark Live, iar pentru a participa la licitație este necesar crearea unui cont pe artmark.ro, care permite depunerea unor oferte înainte de eveniment pentru operele favorite, dar și participarea live la licitație.

Record de Ziua lui Brâncuși

În ajunul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, la Casa de Licitații A10 by Artmark a avut loc prima licitație de artă contemporană a anului 2021, ce s-a dovedit totodată și cea mai lungă licitație de artă contemporană vreodată desfășurată. Evenimentul de ieri, 18 februarie, a durat nu mai puțin de 7 ore, de la 18:30 până după ora 1:30 dimineață, înregistrând vânzări totale de peste 715.000 de euro și o rată de adjudecare de 85,4%. Cu aceste cifre licitația de aseară devine cea mai bună licitație de artă contemporană care a avut loc până azi în România, deși licitația a avut loc doar online. Recordul anterior de vânzări într-o licitație de artă contemporană a fost stabilit în noiembrie 2019.

Licitațiile de Artă Contemporană, segment în creștere, ne-au obișnuit, regulat, la fiecare ediție, cu noi recorduri absolute de autor. Printre artiștii care au înregistrat recorduri se numără Constantin Brâncuși și Sabin Bălașa, dar și Adrian Ghenie sau Felix Aftene. 

Sculptura-obiect „Le Crocodile” a celui mai cunoscut artist român, Constantin Brâncuși, care face parte din seria experimentelor de atelier realizate în plumb de celebrul sculptor, a pornit de la prețul de 3.000 de euro și a fost adjudecată pentru 18.000 de euro, iar fotografia „Cap de fată (Premiere pierre directe)”, realizată și semnată de marele artist în anul 1908, uneia dintre lucările sale astăzi dispărute, a fost adjudecată pentru 14.000 de euro, pornind de la o valoare de doar 5.000 de euro.
 
Totuși, recordul Licitației de Artă Postmodernă și Contemporană a fost înregistrat de artistul contemporan Adrian Ghenie. Astfel, pictura „Untitled”, aparținând ciclului mitologic din anii 2000, a fost adjudecată pentru 129.000 de euro, iar cea de-a doua lucrare de Ghenie de mari dimensiuni din licitația de ieri seară, purtând numele exploziei stelei care devine mai strălucitoare, pentru ca apoi să revină la forma inițială, „Nova”, a fost adjudecată pentru 110.000 de euro.

Recorduri de autor au înregistrat și Sabin Bălașa cu o impresionantă „Călătorie”, adjudecată pentru 31.000 de euro, de la un preț de pornire de 5.000 de euro, sau Felix Aftene, cu „Îmblânzitorul de păsări”, care a fost adjudecat pentru 9.750 de euro. Și sculptura contemporană și-a făcut loc în rândul recordurilor înregistrate aseară, astfel lucrarea realizată de tânărul artist Costin Ioniță „Cavalerul Negru” a fost adjudecată pentru 30.000 de euro.
 
Pasionații de artă contemporană sunt îndemnați să achiziționeze postlicitație lucrările rămase neadjudecate prin plasarea unei oferte online pe site-ul www.artmark.ro/sau la auctions@artmark.ro.

Cele mai scumpe cadouri de Mărțișor

Se găsesc marți și joi, pe 23 și 25 februarie, în cadrul Licitației de Mărțișor – Bijuterii, Pietre și Mineralogie. Două zile pentru a alege cadoul perfect pentru Ea, dintr-o colecție impresionantă de aproximativ 400 de bijuterii exclusiviste, vintage sau contemporane – inele, cercei, brățări din aur decorați cu diamante sau chiar diamante libere.
 
Tradiția spune că mărțișorul aduce noroc celui ce îl poartă, de aceea este important, atunci când este ales, să fie perfect. Un cadou elegant și în același timp în ton cu ocazia poate fi cea mai valoroasă bijuterie a colecției - un inel din aur alb decorat cu diamant fancy brownish yellow de 8,43 carate. Bijuteria exclusivistă are un preț de pornire în licitație de 40.000 de euro, raportat la un preț de listă de 80.000 de euro.
 
Cu 25.000 de euro preț de pornire poate fi și un cadou decorat cu 32 de diamante sub forma unei brățari tennis din aur alb, iar cu 20.000 de euro poate fi alesă o pereche de cercei din aur alb, decorată cu 2 diamante centrale și briliante sau un singur diamant radiant cut, fancy yellow de 4 carate, care este însoțit de certificatul HRD Antwerp.
 
Dacă cu o bijuterie nu se poate face primăvară atunci există un cadou mai complex - un întreg set de 40 de diamante cu un preț de pornire de 10.000 de euro, din care se pot realiza cele mai deosebite bijuterii. Tot la prețul de 10.000 de euro este și un inel din aur alb, pavat cu diamante, decorat central cu un diamant albastru, realizat într-un celebru atelier italian.
 
În aceeași notă, dar într-o variantă mai accesibilă sunt și bijuteriile Faberge, care vor reprezenta un cadou memorabil. Pentru doar 4.000 de euro preț de pornire poate fi adjudecat un set din aur, format din colier cu pandantiv, pereche de cercei și inel, decorat cu diamante, granate, iar pentru o valoare de 2.500 preț de pornire, perechea de cercei Faberge, din aur alb și roz, decorată cu diamante, ametiste și granate, care reprezintă o ediție limitată nr. 4/500.
 
Majoritatea bijuteriilor din cadrul Licitației de Mărțișor – Bijuterii Pietre și Mineralogie au prețuri de pornire de 200 sau 300 de euro, realizate din materiale rare, potrivite pentru toate gusturile. Bijuteriile de colecție pot fi vizionate și probate în expoziția deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00. Cele mai deosebite cadouri, care vor impresiona toate gusturile, se vor licita online, pe Platforma Artmark Live, marți, 23 și joi, 25 februarie, ora 18:30.

O întreagă colecție de artă Jules Perahim, scoasă la licitație

Este traseul parcurs de ciclul de opere relizate de artistul Jules Perahim la începutul anilor 1970, în Africa, prezentate mai târziu în expoziții celebre la Paris și Lisabona, iar în prezent la București sunt scoase la licitație săptămâna viitoare.
 
Invitat de prietenii Elena și George Vanci, Jules Perahim avea să descopere în anul 1972 mult îndepartata Africă. Locuri precum Tanzania, Kenya sau Zambia îi vor produce o uriașă impresie, motiv pentru care în urma acestei experiențe, artistul va realiza o întreagă serie de picturi, guașe și desene, reunite un an mai târziu, în 1973, în cadrul expoziției sale personale de la Galeria „Mony Calatchi” din Paris. Expoziția va fi dedicată soției artistului, Marina Vanci, cât și lui Vasco de Gamma, lui David Livingstone și lui Raymond Roussel, supranumiți de Perahim „inventatorii” Africii. La mijlocul anilor 1970, Jules Perahim organizează la Lisabona o expoziție personală cu întreaga colecție de opere, care este cumpărată în întregime. Achiziția a fost făcută de doctorul și  colecționarul portughez N. Caleiras.
 
Întreaga colecție de opere semnate de Jules Perahim, din ciclul 1972, sunt scoase la vânzare în cadrul Licitației de Artă Postmodernă și Contemporană, pe 18 februarie. Lucrările evocă experiența fundamentală legată de călătoriile artistului în Africa, care au lăsat urme adânci în noua sa creație. „Conflict”, „Călători”, „Animale exotice”, „Îmbrățișări”, „Himere”, „Apostolii noului mileniu”, sau „Dialog în oglindă” sunt opere în care se regăsesc alături animale extravagante, obiecte sau plante în proiecții fantastice și care au un preț de pornire de doar 2.000 de euro fiecare.
 
Ciclul de opere realizate în 1972 este completat, în licitație, de lucrări realizate un deceniu mai târziu de Jules Perahim - „Zori de zi” sau „Le vol” au un preț de pornire de 1.500, respectiv 2.000 de euro. Totodată, cea mai valoroasă operă a artistului Jules Perahim, din licitație, realizată în 1973, este „Le Gala des Incomparables”. Opera, cu prețul de pornire de 4.000 de euro, a participat în același an la „Expoziția de picturi și guașe” în cadrul Galeriei „André François Petit” din Paris.
 
Întreaga colecție poate fi vizionată la Palatul Cesianu-Racoviță, alături de aproximativ 200 de lucrări de artă contemporană semnate de Brâncuși, Ghenie, Brauner, Cădere, Baba, Bălașa, Bernea, Câlția, Piliuță, Aftene sau Fikl, până joi, 18 februarie, când va avea loc, online, pe Platforma Artmark LIVE, Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană.