Este marti, ziua cu numarul 2 a Pastelui si am o senzatie de moarte a timpului. De dimineata de cand am ajuns la biroul unde salasluiesc si pana acum la ora 15 si ceva imi pare ca a trecut peste mine o saptamana.
De fapt...sunt sigur ca am un pic de depresie si cel mai terifiant este ca uitandu-ma la oamenii ce ma inconjoara imi dau seama ca si ei au aceleasi probleme.
"Dacă arde şura, unde mai dorm vrăbiile?" scria acum cateva zile Razvan Exarhu pe al sau blog, si imi permit (sper sa nu se supere) sa preiau cateva citate dupa cum urmeaza:
"Când nu te preocupă nimic, te trezeşti că începe să te hărţuiască sexual grija. La fel se întâmplă şi când nu prea te duce capul să discerni între împlicaţiile subiectelor. De-asta se investeşte atâta energie în idioţenii care par să ne ardă la tălpi de esenţiale ce sunt.[....]
Şi probabil tot din cauza asta, lucrurile vitale sunt lăsate pe mai încolo, cu atât
mai mult cu cât cer mai multă implicare decât rahaturile.
Dar prea seamănă totul cu o comedie absurdă, cu atât mai mult cu cât deja devine presant să economisim energie.
Normal ar fi s-o economisim şi pe cea mentală, să ne menajăm puţinul care ne-a mai rămas şi să fim pe fază la kestiile mai glorioase. Un pic de omenie, un pic de răbdare, un pic de umor, un pic de şampanie, un pic de control şi ce bine ar merge treaba, mamă, mamă.
[...]Dar pentru că tot vorbeam de anecdote la care se poate râde, ar fi amuzant să avem parte măcar o zi de o monitorizare audio-video a vieţii noastre.
Cu toate momentele de aşteptare, în care ne comportăm ca şi cum nu ne-ar vedea nimeni, cu toate grimasele infecte, cu pufniturile, trântelile de uşi sau obiecte, mizeriile mici, vorbele în doi peri, invidia, jegul, impostura, egoismul rapace.
Curând se va rezolva tehnic şi asta, dar nu cred că vom putea beneficia de acest avantaj negativ, decât dacă avem pile la roboţii din serviciile secrete ale lui Spielberg. Ăsta ar fi un bun punct de plecare pentru a putea sesiza adevărata proporţie a mizelor din jurul nostru.
Am întânit oameni care obişnuiau să facă asta în fiecare seară, să-şi povestească unul altuia cu multă atenţie tot ce li se întâmplase peste zi.
Aşa mai găseau câte un capăt de gest nelalocul lui, câteva cuvinte pripite, o furie nejustificată, revolte stupide, un vraf de regrete fără acoperire, implicări multiple şi inutile, plus multe alte tipuri de frâne în calea seninătăţii sau a curăţeniei.[...]
[...]Un fel de traducere modernă, mai puţin profundă şi mai din topor, ar rezuma: ce-am avut şi ce-am pierdut. Cu singurul amendament fundamental, că deşi logica spune pe dos, e din ce în ce mai clar pentru majoritate că poţi să pierzi ceva ce nu ai avut niciodată."
Nu pot sa adaug mare lucru la ceea ce Exarhu spune ci doar ca intr-adevar uitam de noi....uitam sa ne simtim bine, stam mai mult deprimati, incerti in alegereile noastre pe care oricum le facem gresit pentru ca refuzam in varii momente sa gandim si indurerati...pentru ca pe urma sa ne descoperim tot felul de boli pe care putem doar sa le tratam devenind mai rai, mai deprimati, mai obsedati. Totusi avem momente in care visam la bucurie. Ne uitam print-un geam murdar la ceva ce ar putea fi iar mintea noastra refuza sa actioneze si refuza sa sparga nenorocitul ala de geam, sa traga aer in piept si sa inceapa sa traiasca!
Am obosit sa va tot aduc aminte...AVEM O SINGURA VIATA!!!
