Se afișează postările cu eticheta Carturesti Verona. Afișați toate postările

O noapte la Institutul Francez în District 40, 19 mai
La ediția din acest an a Nopții Muzeelor, ARCEN împreună cu BRD - Groupe Société Générale lansează proiectul District 40, o inițiativă care își propune să reactiveze și să dinamizeze Cartierul Icoanei din București prin interconectarea întregului potențial cultural și creativ din zonă.
District 40 este o platformă deschisă care va facilita un dialog și o colaborare activă între toate organizațiile, comunitățile și instituțiile culturale din Cartierul Icoanei și împrejurimi, una dintre zonele cu cel mai mare potențial de dezvoltare culturală din capitală, țesut urban istoric identitar al orașului, cu nucleul în zona construită protejată 40. Platforma se adresează atât actorilor culturali, cât și locuitorilor Cartierului Icoanei.
Pe 19 mai, Școala Centrală, Rezidența BRD Scena9, Institutul Francez, Librăria Cărturești Verona și CINETic fac Noapte Albă în District 40. Cei cinci locuitori ai districtului își vor deschide porțile între orele 20:00 – 02:00, printr-un program comun plin de experiențe vizuale și auditive, ateliere, expoziții și dezbateri. ARCEN și BRD - Groupe Société Généraleinvită vizitatorii să exploreze subiectul Memoriei într-o diversitate de forme: memoria arhitecturii și a orașului, memoria recentă, memoria sunetelor și a vocilor, memoria afectivă și memoria ideilor.
District 40 este inițiat și curatoriat de Svetlana Cârstean și Edmond Niculușcă, dezvoltat de BRD - Groupe Société Générale și ARCEN care și-a construit o tradiție în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural din zona Icoanei și coagularea unei comunități.
Noapte Albă în District 40 e primul episod dintr-un amplu program cultural care se va dezvolta prin partenerii deja existenți și cei care se vor alătura demersului.
În perioada 14 - 18 mai 2018, Radio România Cultural va transmite, de la ora 10:05 la 12:00, în direct, on air și online din District 40, ediţii speciale ale emisiunii de cultură urbană Oraşul vorbeşte moderate de Ioana Bâldea Constantinescu. Şcoala Centrală (14 mai), Rezidenţa BRD Scena9 (15 mai), Librăria Cărtureşti Verona (16 mai) şi Institutul Francez (18 mai) vor deveni studioul mobil pentru Radio România Cultural.
District 40 este o platformă ARCEN & BRD - Groupe Société Générale la care s-au alăturat deja Institutul Francez, Școala Centrală, Librăria Cărturești, CINETic, Samsung prin platforma Culturesc100, Muzeul Memoriei, Radio România Cultural și Editura Casa Radio.
Comments
0
Cercul | Marius Chivu
Marți, 6 februarie, ora 19.00, în Librăria Cărturești Verona, Dan Pleşa și Marius Chivu vor vorbi despre literatură și vor răspunde întrebărilor publicului.
Vă așteptăm în librărie sau live pe CINEPUB!
Cercul este un proiect Cărturești în parteneriat cu CINEPUB
și este susținut de: Revista 22, Revista Accente, LiterNet.ro și Eclaude.
Pentru edițiile precedente, vizitați paginile noastre:
cerculcarturesti.wordpress .com
www.cinepub.ro

cerculcarturesti.wordpress
www.cinepub.ro
Răzvan Exarhu lansează "Fericirea e un ac de siguranță"
Vă invităm joi, 18 mai 2017, la o întâlnire cu autorul, povestitorul, ironicul, curiosul, carismaticul Răzvan Exarhu,
cu ocazia lansării primei sale cărți, “Fericirea e un ac de siguranță”,
cu ilustrații de Andreea Chirică. O carte care vă va face să râdeți cu
lacrimi, dar și să plângeți la câteva rânduri distanță.
Veți putea afla că sănătatea e sănătoasă, că “laicul pe Facebook a devenit o formă a credinței”, că șlapul și șaorma cu de toate ar trebui să figureze pe stema României... Cartea cuprinde multe informații utile: când ar trebui să te culci la loc ca să nu dai foc la casă, ce poate fi mai cool decât să fii hipster, de ce iubiți sportul dacă fumați mult? Veți putea citi și despre o fericire tristă, despre o altfel de Românie, care nu mai există, despre cum ne pierdem viața încercând să trăim.
Lansarea va avea loc începând cu ora 18.00 în pergola din Grădina Verona (Librăria Cărturești Verona, Strada Pictor Arthur Verona 13-15, București). La eveniment vor fi prezente și Andreea Chirică, ilustratoarea cărții, și Irén Arsene Máté, co-fondatoarea Curtea Veche Publishing. După ce ultimele zile au însemnat un schimb de întrebări provocatoare și răspunsuri pe măsură pe rețelele de socializare în jurul hashtag-ului #acdesiguranta, Răzvan Exarhu va răspunde acum și întrebărilor publicului.
Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări la adresa evenimente@curteaveche.ro.
Evenimentul este posibil cu sprijinul partenerilor Iqos și Klarmedia.

Lansarea cărții „Fata din Brooklyn”, de Guillaume Musso
Joi, 11 mai, începând cu ora 19:00, în ceainăria Cărturești Verona are loc lansarea celui mai nou roman semnat de Guillaume Musso, FATA DIN BROOKLYN. „Romancierul preferat al Franței”, conform Le Figaro, ne surprinde cu un thriller irezistibil construit în jurul unui secret cumplit.
Te aștepți la orice. Crezi că ți-ai imaginat totul. Dar nu te-ai gândit niciodată la ce va urma... Trei invitați de excepție ne vor ghida pas cu pas pe firul unei anchete complicate și periculoase. Vom discuta despre psihologia criminalului în serie, despre psihologia victimei, despre dispariții misterioase, despre limitele și provocările demersului scriitoricesc, dar și despre pasiunea publicului pentru astfel de povești șocante.
Invitați:
Ø Tatiana Ernuțeanu, specialistă în comunicare și jurnalistă
Ø Dan Antonescu, specialist criminolog, fost şef al Serviciului Omoruri, prezentatorul emisiunii „Anchetele comisarului Antonescu” de la TVR
Ø Ilie Marinescu, psiholog și poet
Partenerii Editurii ALL pentru această „lansare de carte cu suspans” sunt Institutul Francez din București, librăria Cărturești Verona și revista Marie Claire.
Bestseller international, „Fata din Brooklyn”, de Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), este un thriller irezistibil construit în jurul unui secret cumplit.
Scriitor faimos și tată singur, Raphaël este bântuit de îndoieli. Curând, el și Anna, o femeie superbă și ambițioasă, de care este îndrăgostit nebunește, urmează să se căsătorească. Însă de ce refuză ea să vorbească despre trecutul său? Într-un weekend pe Coasta de Azur, Raphaël o forțează să rupă tăcerea. Ce are Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă fiori. Șocat, Raphaël pleacă, însă când se întoarce, chinuit de regrete, dar Anna nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. Înnebunit, Raphaël îl roagă pe prietenul său Marc, fost polițist, să îl ajute să o găsească. Pornind într-o cursă contra cronometru, cei doi descoperă în casa Annei 400 000 de euro și două cărți de identitate false. Cine este, de fapt, Anna Becker? O anchetă complicată și periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt, care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și fascinante ale New Yorkului.
„Insuportabil suspans! Aveți grijă, odată ce deschideți cartea, n-o veți mai lăsa din mână până nu veți afla cine este cu adevărat această fată din Brooklyn. Se anunță multe nopți albe.“ - Metronews
„Un roman cu un ritm amețitor. Musso tulbură și fascinează din nou.“ - Le Parisien
Guillaume Musso este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Romanele lui au fost publicate în peste 30 de țări și s-au vândut în peste 5 de milioane de exemplare.
S-a născut la Antibes în 1974 și a studiat științe economice. Mama lui, bibliotecară, i-a cultivat gustul pentru literatură, hrănindu-l cu „Proust la biberon“. La 19 ani, Musso a plecat în Statele Unite ale Americii și s-a îndrăgostit de New York. S-a întors în Franţa plin de idei pentru romanele sale. La 24 de ani, a suferit un grav accident de maşină, care l-a făcut să reflecteze la sensul vieţii şi la posibilitatea ca ea să se sfârşească pe neaşteptate. A scris apoi într-un suflet 80 de pagini dintr-un roman pe care editorii l-au primit cu laude și încurajări. Et Après, publicat în 2004, s-a vândut într-un milion de exemplare în Franța, a fost tradus în 23 de limbi și a ajuns pe peliculă cu John Malkovich și Evangeline Lilly în rolurile principale. Au urmat alte 12 romane de succes, dintre care două au fost adaptate pentru marele ecran.
www.guillaumemusso.com
Record Store Day la Cărturești
Acul
pickup-ului vostru va sări de bucurie la vestea că sărbătorim Record
Store Day cu o ● reducere de 20% la vinyluri ● în toate librăriile. Vă
așteptăm în Cărturești sâmbătă și duminică pentru că “fără muzică, viața
ar fi o greșeală”.Friedrich Nietzsche ♪ ♩ ♫ ♬
Facebook event
Facebook event
Pariul editorului. Prima ediție. Cu Ana Nicolau - 31 martie
Ana Nicolau,
Bucuresti,
Carturesti,
Carturesti Verona,
Editura Nemira,
Maria Obretin,
Monica Andronescu
Vineri, 31 martie, de la ora 18:30, începe în Cărturești seria de întâlniri #PARIULEDITORULUI, o ocazie de a cunoaște oamenii care fac să apară la raft cărțile de care ajungem să ne îndrăgostim.
FB event
Invitata primei ediții este Ana Nicolau, Director General al Editurii Nemira. Alături de ea vor fi actrița Maria Obretin și traducătoarea Monica Andronescu într-o discuție despre munca de editor, cu plăcerile, succesele și riscurile ei.
"Ca editor m-am considerat întotdeauna un cititor extrem de norocos pentru că am ocazia să aleg cărţi care mi-au plăcut şi apoi să împărtăşesc această bucurie cu câteva mii de cititori. Aleg întotdeauna cărţile împreună cu colegii mei pentru plăcerea pe care o am atunci când le citesc, pentru lucrurile pe care le învăţ din ele şi pentru viaţa pe care mi-o împrumută. Şi nu există satisfacţie mai mare ca editor ca atunci când îţi întâlneşti cititorii şi vezi ecoul acelor cărţi în ei."
-- Ana Nicolau
Despre câteva dintre pariurile Anei Nicolau ca editor, mai jos:
✎ Viaţa mea, de Charles Chaplin
Am crescut cu filmele lui Charlie Chaplin şi nici prin gând nu mi-a trecut că îi voi publica cândva autobiografia. Pentru mine povestea lui rămâne una dintre cele mai frumoase ale secolului XX: un puşti sărac născut în mahalaua Lambeth, un vechi cartier pestriț al Londrei, care visează să ajungă pe scenă şi care va deveni cel mai mare star de cinema al acelor vremuri pentru a sfârşi în dizgraţie, într-un exil auto-impus în Elveţia. O autobiografie care se citeşte ca un roman.
✎ Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi
Povestea lui Paul Kalanithi m-a impresionat profund: un tânăr neurochirurg de succes care la 36 de ani este diagnosticat cu cancer în fază avansată şi moare la la scurt timp după aceea. În ultimele luni de viaţă scrie această carte în care vorbeşte cu multă candoare despre experienţa morţii şi a vieţii din dubla ipostază de doctor şi de pacient confruntat cu o boală terminală.
✎ Ready, Player One de Ernest Cline
Cărţile lui Ernest Cline sunt o mină de aur pentru orice geek pasionat de cărţile şi filmele SF. În Ready, Player One urmărim povestea unui puşti obsedat de jocuri video şi de cultura pop a anilor ’80, care trăieşte într-un parc de rulote cu mătuşa lui şi îşi găseşte refugiul într-o realitate virtuală. O aventură delicioasă, în curs de ecranizare în regia lui Steven Spielberg. V-am spus că şi George R.R. Martin e fanul lui?
✎ Alice în Țara Minunilor, ilustrată de Emma Chichester Clark după povestea lui Lewis Carroll
Mi-am dorit întotdeauna să public Alice în Țara Minunilor, era una dintre cărţile mele preferate în copilărie. Iar această variantă ilustrată de Emma Chichester Clark şi tradusă de Veronica D. Niculescu este un deliciu pentru orice vârstă.
✎ Trado - Svetlana Cârstean, Athena Farrokhzad
Trado a fost un adevărat pariu editorial anul trecut şi probabil una dintre cele mai neobişnuite cărţi pe care le-am publicat până acum. O colaborare unică între două poete extraordinare, Svetlana Cârstean şi poeta suedeză de origine iraniană Athena Farrokhzad, care a dus la crearea unei cărţi tripartite la intersecţia între poezie şi eseu. Poemele celor două autoare vorbesc despre experienţele lor şi despre moştenirea pe care o primim cu toţii de la părinţii noştri, despre traducere şi implicit despre trădare. O carte fantastică şi deosebită de tot ce s-a scris până acum.

Love/Iubire - O poveste de Veronica Neacșu. Lansare & vernisaj
Marți, 14 februarie, de la 18:30, ne
reîndrăgostim de cartea ilustrată la vernisajul & lansarea
Love/Iubire, de Veronica Neacșu, în Ceainăria Cărturești Verona.
FB event
❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤
❝IUBIRE/LOVE e o carte surprinzătoare, amuzantă și impresionantă despre ce numim noi iubire, o carte unde textul scurt împreună cu ilustraţiile bizare crează un întreg fantastic care te lasă cu un zâmbet pe buze. Iubirea este dezordonată, simplă, complicată, stupidă, minunată, inspirantă, epuizantă… Iubirea este totul și nimic!❞ -- așa recenza Matilda Wallin, bibliotecar la Biblioteca Internaţională din Stockholm cartea Veronicăi Neacșu, care este acum reeditată de microeditura suedeză pionier press într-o nouă ediție.
❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤
Cu ocazia acestei reeditări expoziția cu ilustrații si obiecte realizate în ediție limitată vă invită fie de Valentin sau Dragobete să intrați în universul vizual al artistei Veronica Neacșu în perioada 14 februarie - 12 martie.

Veronica Neacșu, născută în 1983 în România, este o artistă si ilustratoare care trăiește și lucrează ca freelancer în București și pe care interesul pentru relaţia dintre text și imagine a determinat-o să devină ilustrator profesionist. Neacșu lucrează cu două stiluri distincte, monochrom și culoare, stiluri ce diferă atât ca tehnică, dar și în ce privește temele abordate. În afara colaborărilor cu editurile și industria publicitară, Veronica Neacșu dezvoltă proiecte personale – unul dintre aceste proiecte este cartea bilingvă “Love/Iubire”, inspirată de o poveste reală. Lucrările artistei abordează o combinaţie de comic, tragic și ironic prin intermediul unor personaje fantastice de inspiraţie eclectică.

pionier press este o microeditură suedeză specializată pe publicarea de carte bilingvă pentru copii și tineret, carte obiect, și carte despre tipografiere, tipografiere experimentală și istoria literei de tipar. Un interes deosebit este acordat și subiectelor legate de România. pionier press găzduiește și editarea seriei de carte din colecția Harap Alb în colaborare cu Asociația Harap Alb care are ca scop realizarea proiectului de cultură literară pentru copii, “Casa cu povești Harap Alb”, inspirat de modelul suedez Junibacken.

Cercul | Nae Caranfil
Marți, 31 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Cărturești Verona, Ileana Bîrsan, Eugen Ciurtin și Nae Caranfil vor vorbi despre cinema și 6,9 pe Scara Richter, și vor răspunde întrebărilor publicului.
Vă așteptăm în librărie sau LIVE pe www.cinepub.ro
Intrare liberă
FB event
Cercul este un proiect Carturesti în parteneriat cu CINEPUB
și este susținut media de:
RFI Romania, Revista Accente, Revista 22, LiterNet.ro, Eclaude
Pentru a vă abona la evenimentele Cercului, click subscribe aici:
https://www.facebook.com/ pg/CerculCarturesti/events/
&
https://www.facebook.com/ pg/THECINEPUB/events/
sau vizitați paginile noastre de internet:
cerculcarturesti.wordpress .com
www.cinepub.ro
Vă așteptăm în librărie sau LIVE pe www.cinepub.ro
Intrare liberă
FB event
Cercul este un proiect Carturesti în parteneriat cu CINEPUB
și este susținut media de:
RFI Romania, Revista Accente, Revista 22, LiterNet.ro, Eclaude
Pentru a vă abona la evenimentele Cercului, click subscribe aici:
https://www.facebook.com/
&
https://www.facebook.com/
sau vizitați paginile noastre de internet:
cerculcarturesti.wordpress
www.cinepub.ro
COMA – Orizont (listening party & 2 videos launch)
Va asteptam joi la Carturesti Verona, in
cafenea, sa vedem in premiera MONDIALA videoclipurile pentru La Hotar si
Orizont! de la ora 20:00
O sa facem si un mic listening party pentru doritori si o sa avem si o sesiune de Q&A
INTRAREA LIBERA
FB event: https://www.facebook.com/events/1193419780733850/

Cercul | Cristi Puiu - 12 octombrie
Miercuri, 12 octombrie, ora 19.00, în cafeneaua Librăriei Cărturești Verona, Ileana Bîrsan și Cristi Puiu vor vorbi despre cinema și viață, și vor răspunde întrebărilor publicului.
Intrare liberă.
Fb event: https://www.facebook.com/events/186125698492298/

Primul dictionar de cuvinte similare din romana si ceha, lansat saptamana aceasta la Bucuresti
Centrul Ceh si Curtea Veche Publishing va invita joi, 31
martie, incepand cu ora 18.00, la Libraria Carturesti Verona, la
lansarea volumului „Dictionar roman-ceh de cuvinte similare”, semnat de
boemistele Petra Adamkova si Jirina Vyoralkova.
Alaturi de autoare, la eveniment vor lua parte: Grigore Arsene, director Curtea Veche Publishing, pr.univ.dr. Anca Irina Ionescu, traducatoare, Doina Jela, scriitoare si dr. Gelu Angheluta, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.
„Dictionarul este, in momentul de fata, prima publicatie de acest gen. Suntem convinsi ca aceasta publicatie poate ajuta la depasirea primelor obstacole care apar la contactul cu o limba mai putin cunoscuta pentru publicul roman, cum este limba ceha, deoarece vocabularul nostru cuprinde, in general, cuvinte preluate din mediul slav.” (Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh Bucuresti)
Dictionarul roman-ceh de cuvinte similare este prima publicatie dedicata cuvintelor care se pronunta la fel in cele doua limbi.
Scopul sau este de a face cunoscut cititorului cuvintele care au acelasi sens in ambele limbi, precum si cuvintele cu sens diferit care pot fi un prieten fals pentru vorbitorii de limba romana. Dictionarul este impartit in capitole usor de urmarit, organizate in functie de originea cuvintelor si de asemanarea sau diferenta semantica. Publicatia se adreseaza publicului larg, dar si specialistilor interesati de limba si cultura ceha, reprezentand o continuare a proiectului „Cartea Ceha”, initiat de Curtea Veche Publishing in anul 2013.
„Privind atent limba romana si limba ceha, se poate observa ca in cele doua limbi exista multe cuvinte asemanatoare. Majoritatea acestora sunt de origine slava si au ajuns in limba romana prin influenta limbilor slave vecine, ca sarba, croata, bulgara, ucraineana sau chiar prin intermediul limbii maghiare. Termenii din domeniul vietii bisericesti au ajuns in vocabularul limbii romane din slavona bisericeasca. Pe deasupra, in limbile romana si ceha exista o serie de cuvinte preluate din alte limbi sau a caror origine este necunoscuta si care suna asemanator in ambele limbi. Nu am inclus cuvintele prezente si in alte limbi (internationalisme), cuvintele folosite intr-un spatiu limitat (regionalisme, dialectisme), cuvinte specializate (terminologie), expresii sociale sau specifice unei profesii (slang, argou, jargon), denumirile unor realitati disparute (termeni istorici) ori cuvintele invechite (arhaisme). Am pastrat doar cateva dintre acestea. Cu toate acestea, am selectat aproape 600 de cuvinte din vocabularul actual. Cele mai multe si-au pastrat sensul initial. In dictionar veti gasi, de asemenea, cuvinte intrate in limba ceha din limba romana.” (Autoarele)
PETRA ADAMKOVA este absolventa de ceha si spaniola si fost cercetator al Facultatii de Filosofie a Universitatii Palacky din Olomouc; in prezent, este lector de limba ceha la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti si lector de ceha pentru straini la Centrul Ceh Bucuresti.
JIRINA VYORALKOVA este absolventa de romana si ceha a Facultatii de Filosofie a Universitatii Caroline din Praga, traducatoare din limba romana; in prezent, lucreaza la Centrul Ceh Bucuresti.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)