Despre Kamocsa Bela la Cafeneaua Critica

Despre Kamocsa Béla la Cafeneaua critică
(Club Control, miercuri 6 aprilie 2011)

Miercuri 6 aprilie Cafeneaua critică propune o evocare a lui Kamocsa Béla, unul dintre fondatorii legendarei formaţii pop timişorene Phoenix, apoi unul dintre cei mai reputaţi muzicieni de blues şi jazz din România, fondator al Bega Blues Band şi al Festivalului de jazz de la Gărâna. Dispărut la 65 de ani (n. 24 decembrie 1944-m. 14 ianuarie 2010), Kamocsa Béla a scris, împreună cu tînărul prozator Tinu Pârvulescu, o carte de memorii: Blues de Timişoara. O autobiografie, publicată după stingerea din viaţă a muzicianului (Editura Brumar, 2010). Despre Kamocsa Béla şi – implicit – despre istoria popului şi jazzului românesc vor vorbi la Cafeneaua critică Tinu Pârvulescu şi reputaţii comentatori şi animatori muzicali Florin Silviu Ursulescu, Alexandru Şipa şi Doru Ionescu. Se va proiecta filmul documentar despre Kamocsa Béla realizat de Doru Ionescu (producţie TVR).
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control.

Cafeneaua critică - Miercuri 6 aprilie 2011, orele 18.30-21.00 - Club Control
Bucureşti, Str. Academiei nr. 19
(în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga)
tel.: 0733-927.861

Teatrul Joint - Oleanna la Margo Lounge

“ Teatrul De Vineri “ la Margo Lounge, Str Lipscani, nr 29-33 .

Vineri, 8 aprilie de la ora 20.00, Teatrul Joint prezinta comedia  " OLEANNA " , de David Mamet.


“ OLEANNA” , o „dezbatere-spectacol” , care s-ar putea ivi oricând între o studenta si profesorul sau. Discutia dintre cei doi atinge teme dintre cele mai incomode: corectitudine politica, nivelul sistemului de învatamânt, etica si estetica, ajungându-se pâna la acuzatii de hartuire sexuala, toate într-unul dintre cele mai dure dialoguri care pot exista între peretii unei catedre.

Autorul piesei este scriitorul american David Mamet, oaspete permanent pe Broadway, laureat al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie si nominalizat la Oscar pentru scenariu. Tot la categoria premii, la scara mai mica dar nu lipsita de semnificatie, la Gala Absolventilor UNATC 2010, aceeasi Camelia Pintilie a primit premiul pentru cea mai buna actrita într-un rol principal pentru spectacolul OLEANNA.

Un eveniment prezentat de Alex Baltat si Margo Lounge.

Lake of Tears concerteaza la Bucuresti

De azi - 5 aprilie si pana in data de 24 iunie, biletele la concertul Lake Of Tears vor costa 100 lei (acces general), urmand ca in ziua concertului fanii sa plateasca pentru un bilet 120 lei!
     Preturile biletelor variaza in functie de perioada in care sunt achizitionate, dupa cum urmeaza:    
ianuarie – 4 aprilie: 80 lei pret acces general
5 aprilie – 24 iunie: 100 lei pret acces general
25 iunie (ziua concertului): 120 lei pret acces general


     Saptamana trecuta, pentru o perioada de patru zile (31 martie - 3 aprilie), fanii Lake Of Tears au beneficiat de cel mai mic pret al biletelor - 68 lei, intrucat acest concert a intrat in proiectul ’’Promotia Saptamanii’, fapt ce a determinat scaderea cu 15% din pretul intreg al unui bilet (80 lei)! Initial, pretul trebuia sa creasca din data de 1 aprilie, dar intrucat promotia desfasurata in perioada 31 martie - 3 aprilie a avut mare priza la public, organizatorii concertului - Project Events au hotarat sa rasplateasca fanii Lake Of Tears mentinand pretul initial pana in data de 4 aprilie!

     Cei ce isi vor cumpara bilete in ziua concertului (25 iunie), vor plati cu 20 lei mai mult, pretul unui bilet ridicandu-se la 120 lei!

     Biletele pentru acest eveniment se gasesc la magazinul BILETOO.RO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), reteaua magazinelor Flanco, casieria Salii Palatului, Librariile Adevarul din Bucuresti si din toata tara, Libraria Eminescu, Magazinul Victoria – Midola Music, Magazinul Muzica, Palatul National al Copiilor, la statia de metrou Unirii 1 si online pe www.biletoo.ro!

     ~~Concertul Lake Of Tears este organizat de Project Events, va avea loc pe 25 iunie la Arenele Romane din Bucuresti si face parte din "Illwill Tour 2011”~~

Concurs : Lady Waks at Selectro in Expirat

Powered by Expirat, Urban Things te invita la un concurs ce iti ofera sansa de a intra in posesia a uneia dintre cele 2 intrari single pe care le oferim pentru evenimentul Selectro ce o are ca invitata pe Lady Waks (Rusia).
Astfel pana luni 11 aprilie, trimite un mail la chestiiurbane@gmail.com cu subject line-ul "Select me" si datele tale de contact iar pe 12 aprilie anuntam the lucky 2 winners.

Miercuri 13 Aprilie : @Expirat & Other Side ClubSelectro is very proud to present to you for the very first time in Romania: Lady Waks
World's NO.1 Female Breaks DJ / Russia's NO.1 DJ

Este dj, producator, graffity artist si detine propriul label de muzica. A fost nominalizata la Breakspoll 2009 Best Breakthrough Producer si Best Breakthrouh DJ cat si Best International Act SBA 2009.
Originara din Rusia, St Petersburg, Lady Wax intra pe scena muzicala in 1999 si reuseste sa creeze propriul label de muzica: In Beats We Trust. Tot ea punele bazele primului festival de breaks din lume: Breaks Arena, care are loc anual in St Petersburg. La deja celebrul festival Kazantip de la Marea Neagra, Waks coordoneaza cele mai bune petreceri ale festivalului la Breaks Arena Stage. Alaturi de Hardy Hard, Lady Waks si-a construit un nume si ca producator. Are release-uri la label-uri cunoscute precum Menu Music, West, Bass Planet dar si la propriul label InBeatWeTrust.
Dar Waks nu isi desfasoara activitatea doar in Rusia. Seturile ei se fac auzite si apreciate in toata lumea. Este primul si cel mai renumit artist de breakbeat din toata Rusia.

www.myspace.com/ladywaks
http://ibwt.info/

Line up complet:
Expirat Club
D-Laid/Bully
Otherside Club
Marika/Optick/Greeg

ora 22.00 / Intrare: 20 lei pana in ora 12.00 / 25 lei dupa 12.00

Suede in premiera in Romania

Turneul de reunire al formatiei britanice SUEDE se opreste in premiera la Bucuresti, pe data de 4 iunie.SUEDE, una dintre cele mai influente si mai de succes trupe britanice de rock alternativ, pioneri ai curentului britpop alaturi de Blur, Oasis si Pulp, va concerta in premiera in Romania pe data de 4 iunie, la Arenele Romane din Bucuresti.

...Concertul face parte din turneul de reunire al trupei, care anul trecut a revenit pe scena dupa o pauza de 7 ani. In anul 2003, dupa 14 ani de cariera fulminanta, cinci albume de studio, trei compilatii, trei DVD-uri si douazecisiunu de single-uri, trupa SUEDE se destrama, iar membrii trupei se concentreaza pe propriile proiecte solo. Solistul si liderul Brett Anderson formeaza trupa The Tears impreuna cu fostul coleg de trupa Bernard Butler cu care a scos un album in 2005, dupa care lanseaza trei albume solo. In 2007 Anderson a cantat la Bucuresti in deschiderea concertului formatiei Muse, interpretand atat piese lansate ca artist solo, cat si hituri SUEDE, precum “Beautiful Ones” sau “Everything Will Flow”.

Inca din anul 1992, chiar inainte de aparitia primului album, SUEDE a reusit sa atraga atentia aparand pe coperta celebrei reviste Melody Maker fara sa fi lansat nici macar un single, fiind prezentati la acea data, cu titlul de “cea mai buna trupa debutanta din Marea Britanie”. O contributie la atentia acordata de mass-media au reprezentat atat stilul androgin al lui Brett, cat si marturisirile vagi despre sexualitatea sa si aversiunea pentru stilul grunge, foarte la moda in acea perioada. Denumit de catre presa de specialitate “cel mai asteptat album de debut de la Never Mind The Bollocks… al celor de la Sex Pistols, albumul autointitulat “Suede” reuseste sa primeasca Discul de Aur in prima saptamana de la lansare, detronandu-i pe cei de la Depeche Mode si chiar sa castige in decursul aceluiasi an, premiul Mercury Music pentru cel mai bun album britanic.

Succesul nu se lasa mult asteptat, alte trei din albumele lansate ulterior, “Dog Man Star”, “Coming Up” si “Head Music” reusind sa castige Discul de Aur sau Discul de Platina si sa atinga prima pozitie in topurile din tari precum Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Finlanda si Danemarca. Primele doua albume, “Suede” si “Dog Man Star” au fost incluse in cartea “1001 albume de ascultat intr-o viata” scrisa de Robert Dimery. Al cincilea album, “A New Morning” a fost lansat pe 30 septembrie 2002, dupa o lunga si costisitoare sesiune de inregistrari. Albumul a fost bine primit de fanii trupei, insa lipsa interesului publicului larg cu privire la SUEDE si la curentul britpop, face ca trupa sa decida sa puna punct carierei printr-o serie de cinci concerte in cinci nopti la Institutul de Arta Contemporana din Londra. Trupa a dedicat fiecare din cele cinci nopti albumelor lansate pana atunci, interpretandu-le in intregime, in ordine cronologica.

La sfarsitul anului 2009 au aparut primele speculatii cu privire la reformarea trupei SUEDE, iar anul trecut pe data de 15 ianuarie NME, cea mai titrata revista de muzica din Marea Britanie, confirma reuniunea printr-un concert caritabil in sprijinul fundatiei Teenage Cancer Trust la Royal Albert Hall din Londra. In noiembrie 2010 este lansata compilatia “The Best Of Suede” ce contine single-uri, b-side-uri si piese de album alese special de Brett Anderson. Lansarea este urmata de un mini turneu in tari din Europa precum Spania, Franta, Belgia, Suedia, Olanda si Germania.

In aceasta vara va fi relansata intreaga discografie SUEDE in forma remasterizata, imbunatatita si cu extra bonusuri, iar recent trupa a anuntat doua serii de trei nopti consecutive in Londra si Dublin in care va prezenta publicului primele trei albume in intregime, albume care au definit noul val de rock alternativ britanic in prima jumatate a deceniului trecut, pavand astfel drumul spre mainstream ale unor trupe precum Blur sau Pulp.

Hituri precum “Animal Nitrate”, “The Wild Ones”, “Trash”, “Saturday Night”, “She’s In Fashion” sau “Lazy” vor putea fi fredonate live alaturi de SUEDE in concertul din data de 4 iunie de la Arenele Romane.

Biletele pentru acest concert sunt disponibile online la Eventim.ro si in retelele magazinelor Germanos, Orange¸ Vodafone, Domo in librariile Humanitas si Carturesti putand fi procurate la urmatoarele categorii de pret in functie de pozitia in sala: 100, 130 si 150 lei pana la data de 17 aprilie; 130, 160 si 180 lei in perioada 18 aprilie – 4 iunie 2011.

Concertul SUEDE din 04 iunie 2010 este produs de One Event.

Mango si Tabu Shopping Night la Baneasa

Mango & Tabu Shopping Night - miercuri, 6 aprilie de la 18:00 la Baneasa Shopping City.
Beneficiaza de un discount de 30% la orice cumparatura din colectia de primavara/vara 2011*
Ia cu tine revista TABU, bucura-te de o seara extraordinara de shopping si ai parte de:
* o geanta MANGO cadou primilor 100 de clienti
* surprize oferite de Rimmel London, Campari si TABU
In plus, Rimmel London te va rasfata cu sedinte de make-up si manichiura, iar cocktailurile Campari vor da startul acestei seri de shopping!
Nu rata intalnirea ta cu moda!

Star Wars - The Clone Wars - Make Music NOT War

MAKE MUSIC NOT WAR
 
Trecătorii mari şi mici au simţit astăzi puterea Forţei, de îndată ce acordurile melodiei Star Wars s-au auzit în mai multe locuri din Bucureşti.
Opt muzicieni au apărut din senin în mijlocul trecătorilor şi le-au cântat melodia pe care o recunoaşte toată lumea, din saga pe care o iubeşte toată lumea.
Pe lângă faptul că momentul a reuşit să-i oprească pentru câteva clipe pe bucureşteni din graba lor obişnuită, evenimentul a avut două scopuri importante: 1. să-i amuze pe cei prezenţi şi 2. să atragă atenţia asupra lansării celei de-a treia serii a Star Wars: The Clone Wars. Premiera: pe 7 aprile 2011, la ora 18:15, la Cartoon Network!

Despre Star Wars: The Clone Wars
Cum ar spune Yoda, “într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, încă de aflat multe sunt…”
Mister, intrigi şi aventuri îi aşteaptă pe eroi în noile episoade pline de acţiune din Star Wars: The Clone Wars. Războiul continuă să facă ravagii în Galaxie, partea întunecată e mai puternică, iar cavalerii Jedi sunt împinşi la limită. Linia dintre bine şi rău e din ce în ce mai subţire pe măsură ce secretele ies la lumină, adevărurile se clatină şi alianţele sunt trădate. Loialităţile sunt puse la încercare, iar eroii se ridică...şi cad.
Alături de personaje cunoscute din clasicele filme Star Wars, în seria a treia apar şi noi eroi, care aduc la lumină multe detalii din culisele luptelor.
Cu o tehnologie perfecţionată şi noi metode de producţie, Lucasfilm Animation dă viaţă acţiunii ca niciodată până acum, iar fiecare nou episod va fi un adevărat film. Animaţia, comparabilă cu cea realizată pentru marile ecrane, precum şi aventurile captivante fac din noul sezon Star Wars: The Clone Wars o experinţă unică.
 
Două episoade noi în fiecare joi, numai la Cartoon Network!
Cartoon Network este destinaţia ideală pentru acţiune şi distracţie non-stop. Este postul TV faimos în lumea întreagă pentru cele mai iubite desene animate precum Chowder, Flapjack, sau Casa Foster pentru prieteni imaginari. Glumele lor te vor face să te tăvăleşti pe jos de râs. Iar dacă acest lucru nu e suficient, vin şi cele mai bune seriale de acţiune: Bakugan, Ben 10 şi echipa extraterestră, Star Wars: The Clone Wars şi Hero 108, care te vor face să vrei să vrei mereu mai mult şi mai mult. Urmăreşte Cartoon Network şi decide cum vrei să fii! Aventuros precum Flapjack? Îndrăzneţ ca Ben? Prietenos cum e Chowder? Oricum ai fi şi oricare sunt preferinţele tale, Cartoon Network te aşteaptă cu multă distracţie, râsete şi aventuri nemaivăzute - de dimineaţa până seara, fără limită de vârstă! Dă frâu liber pasiunii tale pentru desene!
 
Cartoon Network este disponibil în 26 de limbi, în 25 de versiuni separate din 166 de ţări şi în 260 de milioane de case din întreaga lume. Cartoon Network este operat de Turner Broadcasting System, Inc., o companie Time Warner.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.CartoonNetwork.ro.

Selectro in Expirat 6 aprilie

Miercuri 6 aprilie
Expirat&Other Side
Back to my Selector
Raoul Russu, Marika
Happy Gutenberg&Dorroo
Moonsound, Greeg
ora 22.00
Happy Hours: intre orele 20-23

1 mai - 10 ani de Kudos

72h of Non-stop Madness -  April 29 – May 01

Kudos împlineşte 10 ani! Revelionul clubberilor se ţine în fiecare an, de 1 mai, pe legendara plajă din Mamaia. Boris Werner, Guy J si Andrey Pushkarev vor mixa în acest an la pupitrul Kudos Beach, alături de o grămadă de artişti români. Vă aşteptăm şi pe voi! K?

Expresia standard în Mamaia este: “hai pe Kudos!”. Feeling, vibe, o comunitate de oameni îndrăgostiţi de muzică house. Aşa a început totul, acum 10 ani. Astăzi, 10.000 de metri pătraţi de Kudos vor face ca acest 1 mai să fie de vis!
În 2011, Kudos Beach sărbătoreşte împreuna cu voi. Într-un deceniu s-au perindat pe la Kudos zeci de mii de clubberi şi sute de DJ,  iar petrecerile de aici au rămas în memoria tuturor. Kudos e în memoria rezidentă, nu mai poate fi ştearsa de nimeni. Cel mult îmbogăţită, de Boris Werner, Guy J, Andrey Pushkarev sau Kool cu ale lor muzici fine. Pagal şi Negru dau drumul la dezmaţ, iar Mahony prinde răsăritul. N-ai de ce să te uiţi la ceas, eşti pe Kudos!
Începând de vineri, 29 aprilie, Kudos te aşteaptă  cu distractie cat cuprinde! Nu mai puţin de 72 de ore de party non-stop cu Boris Werner, Guy J, Andrey Pushkarev, Pagal, Kool, Negru, Mahony, Aeromaschine, Ilau, Valau, Cally, Gully & Kata, Mano, Liquid.
 Legenda continuă!

Sonic Boom ed.3 in Control Club

Miercuri, 6 aprilie, de la ora 21.30 @CONTROL :
Sonic Boom - The New Composers
-3rd edition-
Luntaire live act
ArtVault si Club Control prezinta Luntaire la a treia editie editie Sonic Boom – The New Composers - serie de evenimente dedicate noutatilor in muzica romaneasca alternativa, de la indie la electronic si de la postpunk la dub.
In fiecare miercuri la Sonic Boom se vor auzi trupe si albume de debut, cele mai interesante si promitatoare proiecte muzicale proaspete, selectate cu ajutorul a doi muzicieni importanti ai scenei alternative romanesti, Mihai Campineanu (Suie Paparude) si Mihnea Blidariu (Luna Amara).
Cautand armonia perfecta intre melodie si sound design, piesele lui Luntaire sunt, intr-o continua evolutie, o combinatie reusita intre tonuri copilaroase si naive, povesti muzicale si jocuri emotionale ce au luat o forma futurista, mulandu-se in contextul muzicii electronice moderne.
Intrare libera.
Un proiect ArtVault si Club Control.

Performance-ul Luntaire incepe la ora 22.00 si dureaza aproximativ 70 de minute. Dupa concert puteti ramane pe ringul de dans la Press Pause Party, cu Paula.