REGĂSIRI l Nicolae MOLDOVAN & Gloria GRATI

Galeria Galateea vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei REGĂSIRI, a artiştilor ceramişti Gloria Grati şi Nicolae Moldovan, care va avea loc în data de 18 septembrie 2017,  ora 18.

Pe toată perioada de expunere, 18 sept. – 9 oct.2017, inclusiv în Noaptea Albă a Galeriilor, 6 octombrie 2017 (NAG), veţi putea admira lucrări inedite.

Gloria Grati (n. 1972), în prezent, lector universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, pasionată de cercetare și experiment în ceramică și sticlă, de artefacte și simbolistică, creează obiecte simple din lut care amintesc de o lume arhaică recognoscibilă în descoperirile arheologice. În ceramică vehiculează forma sferică (ca simbol al Universului) și pătrată (semn al Pământului) sau octograma (simbol al regenerării) amprentate, prin desen sau volum, cu ochi, aripi, cercuri, care transmit mesaje misterioase lumii moderne tehnicizate.
Cu aceste lucrări și o teză de doctorat pe tema Antropomorfismul arhaic şi demersul artistic actual, Gloria ne invită la meditație.

Nicolae Moldovan (n. 1970), sculptor ceramist, cu o mare putere de creaţțe și inventivitate, are un stil propriu inconfundabil, conturat tenace vreme îndelungată. Din anul 2015 este membru al International Academy of Ceramics, Geneva, Elveţia. Formele sale din lut sau gresie, angobate, glazurate sau nu, inserate uneori cu o rețea de cuie de fier, sunt spectaculoase prin simplitate și armonia asamblării. În expoziția “Regăsiri” Nicolae aduce piese noi, create în această vară la International Ceramic Studio din Kecskemét, Ungaria, unde a fost invitat special la un simpozion  alături de alţi 17 ceramiști de prestigiu internațional, pentru a celebra a 40-a aniversare a acestui centru, unic în Europa de Răsărit.
De la expoziția personală Forma minimală, la Forma imaculată, la Forme îngemănate până la Regăsiri, Nicolae Moldovan ne convinge că a creat o direcție în ceramica sculpturală.

C.P. Russu

Curatoare: Cristina Popescu Russu

Expoziția poate fi vizitată între: 18 septembrie și 9 octombrie 2017
Intrarea este liberă

Parteneri media Galateea Contemporary Art:
Radio România Cultural, Observator Cultural, Modernism, Cultura, Agenţia de carte, ArtClue, Cultura, PORT.ro, ArtClue, Deco si Eco, TV City, România Pozitivã, Onlinegallery.ro, Artindex, ArtLine, B 24-FUN, Zile și Nopți

GALATEEA CONTEMPORARY ART
Calea Victoriei 132, Bucureşti | Bucharest
Program galerie  | Opening hours
L - V: 12-20 | Monday-Friday: 12pm - 8pm
galeriagalateea@yahoo.com
www.galateeagallery.com/
http://galeriagalateea.blogspot.ro/
https://www.facebook.com/galeria.galateea/

0 comentarii: