Nebunia sau placerea eliberatoare

Soarele scalda Bucurestiul. Ma intorc cu masina companiei de la un Boat Show organizat la Baneasa (o plictiseala crunta) si ma indrept spre noul targ al caselor organizat de nu stiu cine pentru a incerca sa mai salveze ceva din haosul in care se balaceste piata asta.
Semaforul de pe Calea Victoriei pare sa se fi blocat pe rosu astfel incat mai toti ramanem blocati pentru o vreme. In masina este liniste, colegul meu este afundat in ale sale ganduri iar eu incerc sa gasesc un radio care sa nu-mi mai dea aceeasi muzica din ora in ora insa pentru ca jucaria cu care este echipata masina nu vrea absolut deloc sa se duca pe Pro atunci ma multumesc sa zappez tembel intre cele 6 radiouri presetate.
Dar deodata....aud o lalaiala simpatica. O melodie ce pare a fii din anii '90 dar pe care n-o mai auzisem. Si simt cum sunt cuprins de o energie nebanuit, de un chef dement de a iesi din masina si de a ma duce la vecina de pe banda alaturata pentru a o intreba : nu vrei sa dansezi?
Volumul creste si imi imaginez cum ar fi daca toti ar asculta aceeasi muzica si ar iesi din masini dansand sub soarele de primavara abandonandu-si rezervele si pur si simplu innebunind de placerea unui cantec, dansand pe masini, oferindu-si flori si zambete.
Se face verde iar claxonul din spate avertizeaza ca visul s-a terminat...nu, inca putin nu se mai poate? Ei bine nu, vocea dj-ului invadeaza plicticos masina asa ca schimb iarasi in cautarea unei alte placeri muzicale.
Iar daca in februarie spuneam despre astrograma din trafic nu pot sa nu ma intreb cum ar reactiona cineva daca ar vedea pe unul iesind din masina pentru a face o invitatie la un dans langa semafor pe aceasta melodie energica?

1 comentarii:

velvet_angelove | 10 mai 2009 la 13:40

Inteleg sentimentul care te incearca in zilele absolut plictisitoare si uitandu-te in jurul tau, la aceleasi fete dintotdeauna, iti vine sa faci ceva care sa ii trezeasca pe toti din amortire, ceva care sa semene cu o ploaie usoara de vara,intr-o zi torida...