Artmark: Nu orice țărancă rămâne în istorie

În istoria artei, firește. Dar, dacă a fost imortalizată de Nicolae Grigorescu și a făcut parte dintr-o importantă colecție istorică, lucrurile se schimbă.

Este şi cazul operei Țărăncuță cu năframă albă (25.000 - 45.000 €), o adevărată capodoperă a genului, ce a făcut parte din colecția interbelică Eli Bercovici, președinte al Comunității evreiești în jurul anului 1930 și descendent al unei importante familii de bancheri (începuturile afacerii Bercovici în Bucureşti coincid cu primii ani de domnie ai lui Carol I). Lucrarea este prezentă în Licitația Maeștri ai Portretului din data de 6 februarie 2018, orele 19.30.

Aşa cum spunea şi celebrul colecţionar de artă Krikor Zambaccian, în perioada interbelică, valoarea și importanța unei colecții se judeca după numărul “Grigoreștilor”. Ba chiar colecționarii ajunseseră să se întrebe între ei: “Aveți și Grigorești?”, o condiție sine qua non pentru a te putea numi un colecționar adevărat.

Familia Bercovici făcea parte din această categorie. Dar nu numai. Unul dintre cei mai avizați cunoscători ai artei românești moderne, magistratul Lazăr Munteanu (1869-1951) a fost un însemnat colecționar al perioadei dintre cele două războaie mondiale, alături de Krikor Zambaccian sau dr. Iosif Dona. Din colecția sa au făcut parte multe lucrări de Nicolae Grigorescu, dar și importante opere semnate de Nicolae Tonitza, așa cum este și tabloul intitulat Primăvară (30.000 - 50.000 €), vedeta serii de licitații Artmark.
Licitația Maeștri ai Portretului 6 februarie 2018, orele 19.30 Palatul Cesianu-Racoviță

0 comentarii: