Holy Lamb, Melancholy, ZiqqurHat si inca doua confirmari la SoundArt Festival 2018



Lista artistilor care vor incanta publicul la SoundArt Festival 2018 creste cu inca cinci nume, mai exact veteranii prog-eri de la Holy Lamb, Melancholy din Rusia, ZiqqurHat cu o doza serioasa de Acid Blues alaturi de conationalii No Good Advice din Italia si stoner rock-erii The Flying Detachment din Bulgaria. Cele cinci trupe vor canta in Quantic Club. Noua editie SoundArt propune publicului amator de stoner si progresiv un format excentric: trei zile de festival in trei cluburi din Bucuresti – Quantic, Fabrica si Control – intre 11 si 13 mai. Abonamentele si biletele pentru eveniment pot fi achizitionate la pret promotional de pe iabilet.ro.
 
Holy Lamb - Progressive Rock, Letonia
Holy Lamb sunt considerati pe buna dreptate ca fiind una dintre cele mai importante trupe din Letonia. Veteranii prog rock si-au inceput activitatea in 1991, lansand un demo la scurt timp. Activitatea constanta a dus la aparitia mai multor materiale de-a lungul anilor, cel mai recent fiind “Gyrosophy”, album primit excelent in lumea prog. Materialul a fost nominalizat la Golden Microphone Award din Letonia. Concertul trupei in cadrul festivalului SoundArt va fi cu siguranta un moment de sarbatoare pentru fanii stilului prog.
https://www.youtube.com/watch?v=oT_uHvwPz0w
 
Melancholy - Fusion Metal, Rusia
Melancholy sunt una dintre cele mai experimentate si experimentale trupe din Rusia. Cu o istorie care incepe in 1998, rusii de la Melancholy presteaza un fusion metal care imbina cu succes multiple genuri. Trupa a vizitat constant Romania in ultimii ani, iar in 2018, Melancholy vor urca pentru prima data pe scena SoundArt Festival 2018, unde vor prezenta publicului ultimul album, lansat in 2017, intitulat “Beastlake”.
https://www.youtube.com/watch?v=o88oeJPpgag
 
ZiqqurHat - Acid Blues/ Stoner, Italia
Sebastian Papa si Federico Sigillo pot fi considerati capii rautatilor in ZiqqurHat. In vara lui 2013 au pus bazele trupei si au inceput sa cante un acid blues influentat puternic de sonoritati stoner rock. La finalul lui 2017, ZiqqurHat au lansat albumul "Phrenology", o calatorie stoner/blues impartita in opt piese care nu te lasa sa apesi pe butonul de stop.
https://www.youtube.com/watch?v=FVj920xCrPI
 
No Good Advice - Stoner Rock, Italia
Formata in Turin, trupa No Good Advice si-a inceput povestea in 2012 cu un scop foarte clar. Trio-ul canta un Stoner Rock influentat de anii ’70, bazat pe riff-uri puternice, dar cu un twist modern. Trupa isi considera stilul ca fiind marcat de Black Sabbath, Led Zeppelin, Motorhead si Kyuss. No Good Advice a lansat primul LP in 2017, intitulat “From The Outer Space”.
https://www.youtube.com/watch?v=4RcAXdZeYzU
 
The Flying Detachment - Multiphase Stoner Rock, Bulgaria
Trupa s-a infiintat in 2014, reusind sa schiteze rapid un sunet ce se inscrie in zona heavy stoner. Trupa a cantat alaturi de Planet of Zeus, Sasquatch, 1000mods, Mother Engine si Corecom, iar in momentul de fata se pregatesc sa lanseze primul album din cariera.
https://www.youtube.com/watch?v=8WqwpZTedy8
 
Trupele confirmate vor canta la urmatoarele cluburi in cadrul SoundArt Festival 2018:
Quantic Club – Stoned Jesus, Somali Yacht Club, Methadone Skies, Need, Holy Lamb, Puta Volcano, Melancholy, ZiqqurHat, Purple Dino, Lowbau, The Flying Detachment, No Good Advice
Control Club - Klimt 1918
Fabrica Club – RoadkillSoda, Rrichterinvoid
 
Variante de acces la Sound Festival 2018:
Full Pass – abonament care ofera experienta completa SoundArt 2018, mai exact – accesul la toate concertele festivalului din Quantic Club, Control Club si Fabrica Club. Numarul acestui tip de abonament este limitat la 100. Preturi – 120 lei (presale), 150 lei (la intrare).
Quantic Pass – abonament ce asigura prezenta la toate concertele festivalului SoundArt 2018 din Quantic Club. Preturi – 90 lei (presale), 120 lei (la intrare).
Control Pass – bilet care permite accesul la concertul SoundArt 2018 din Control Club. Preturi – 60 lei (presale), 75 lei (la intrare).
Fabrica Pass – bilet care permite accesul la concertul SoundArt 2018 din Fabrica Club. Preturi – 20 lei (presale), 25 lei (la intrare).
 
Programul intregului festival este gandit astfel incat sa existe posibilitatea de a urmari toate trupele si de a schimba in timp util locatiile pentru urmatorul concert. Momentele de pauza in Quantic Club vor fi completate de numeroase activitati ale caror detalii vor fi anuntate de-a lungul perioadei de pregatire.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.
Pagina oficiala de FB a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/1929554570616978/

0 comentarii: