Cristian Mandeal dirijor invitat principal la Filarmonica din Brașov


In 17 ianuarie, Cristian Mandeal începe seria concertelor Brahms la Sala Patria cu Filarmonica din Brașov unde a acceptat recent poziția de dirijor invitat principal. Primul episod al acestei integrale va cuprinde Concertul pentru vioară și orchestră în Re major op. 77 cu Francesco Manara (Italia) și Simfonia I în do minor op. 68. In cursul anului 2019 vor mai avea loc alte patru concerte integral Johannes Brahms pe scena aceleiași Filarmonici de Stat din Brașov.

Alegerea lui Johannes Brahms pentru această integrală concertantă şi simfonică este extrem de ofertantă, muzica marelui romantic german generând de-a lungul oricărei cariere interpretative invitaţii la relectură. Spre deosebire de predecesorii lui imediaţi, Brahms a fost interesat de trecut într-un mod vital. Un trecut care, pentru el, nu se oprea la Bach, ci cobora până la polifoniştii Renaşterii şi chiar până la originile cântecului german. În epoca sa, a fost aproape singurul care i-a consacrat un cult lui Haydn, iar seriile sale de variaţiuni pe teme de Händel sau de Bach (finalul Simfoniei a IV-a) au fost primele lucrări importante de după Renaştere care şi-au inspirat temele din compozitori dispăruţi de mult. Asta nu a împiedicat umbra lui Beethoven să aibă asupra lui efecte uneori inhibante, care l-au determinat să distrugă numeroase partituri de o calitate comparabilă celei a altor piese, pe care le-a considerat demne de a supravieţui, sau să aştepte vârsta de patruzeci de ani pentru a se face cunoscut ca autor de cvartete de coarde, apoi de simfonii. Dar, din această atitudine fundamentală, mai intensă şi mai însufleţitoare la el decât la oricare alt compozitor dinaintea secolului XX, din această atitudine Brahms va extrage un simţ al ordinii şi al arhitecturii. Această rigoare este, de altfel, mai puţin reacţionară, pentru că merge în paralel cu o libertate şi o inventivitate liniară şi ritmică înnoitoare, chiar revoluţionare - scriitura lui armonică nu este scutită de îndrăzneli, dar contrar celei wagneriene, ea ne apare întotdeauna funcţională, generatoare de forme în sensul clasic. 

Luna ianuarie îl va mai aduce pe Cristian Mandeal pe 20 ianuarie la Ateneul Român cu Orchestra Română de Tineret și corul BRD, într-un concert special. Momentul de vârf al perioadei îl va constitui concertul cu Orchestra Română de Tineret la Sala Bozar din Bruxelles, concert legat de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.
 
A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

0 comentarii: