Furtuna la Cafeneaua Critica in Control

Furtuna lui Shakespeare şi a lui Victor Ioan Frunză & Adriana Grand la Cafeneaua critică
(Club Control, marţi 22 martie 2011)
orele 18.30-21.30

Cafeneaua critică de marţi 22 martie propune o experienţă neobişnuită: un spectacol de teatru invitat, urmat de discuţii. E vorba despre Furtuna după William Shakespeare, producţie a Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, cu decorul şi costumele Adrianei Grand, într-o versiune comprimată, cu o distribuţie de doar patru actori care interpretează 15 roluri: Ioana Barbu, George Costin, Alexandru Ion, Sorin Miron. Montat într-un spaţiu neconvenţional, adaptat la cel al Cafenelei critice din Club Control, spectacolul va fi mai întîi jucat, apoi discutat cu asistenţa, cu participarea unor oameni de teatru şi a unor critici de specialitate.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control.

Cafeneaua critică - Marţi 22 martie 2011, orele 18.30-21.30
Club Control - Bucureşti, Str. Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga)
tel.: 0733-927.861

0 comentarii: