Dexter
Henry Lorcan și Frank Harlan James au văzut lumina zilei la cea de-a
treia aniversare a cuplului Costello – Krall. Solista și rockerul
britanic și-au unit destinele la finele anului 2003 la reședința lui
Elton John de lângă Londra. Renumita interpretă de jazz a declarat, nu
de puține ori, că datorează cele mai prețioase momente din viata ei
soțului său, și celor doi copii ai lor. Diana Krall contribuie activ la
cariera lui Elvis Costello, ca textier și compozitor. Dovada vie,
albumul lui „The Girl in the Other Room”, lansat în 2004, care a ajuns
în Top Five în Marea Britanie și a fost inclus de asemenea în Topul 40
australian.
Diana
Krall a vândut peste șase milioane de albume în Statele Unite și peste
15 milioane în întreaga lume. În 2009, revista Billboard a clasat-o pe
locul secund în topul artiştilor jazz ai ultimului deceniu. Este unul
dintre cei mai bine vânduţi artisti ai timpului ei şi singura cu opt
albume ce au debutat pe poziţii fruntaşe în top Billboard Jazz Albume.
Are în palmares două premii Grammy și opt premii Juno, nouă Discuri de
Aur, trei de Platină, şi şapte cotate Multi-Platină. ”Glad Rag Doll”,
cel mai recent album al său, s-a lansat la finele lui 2012, în
octombrie. Discul include contine coveruri de excepție ale unor melodii
din anii 20’ – 30’, piese de pe viniluri cu 78 de rotații pe minut.
Diana Krall a colaborat cu designerul de costume Colleen Atwood,
deţinător al unui Academy Award, şi cu renumitul fotograf Mark Seliger
pentru a crea o serie de imagini frapante pentru noul album, inspirate
de viziunea lui Alfred Cheney Johnston despre fetele Follies Ziegfeld în
anii ‘20.
Pe
30 iunie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar
spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele sunt disponibile la
preţurile de 450 lei, 400 lei, 300 lei, 250 lei, 180 lei, 130 lei sa 100
lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Tichetele se pot cumpăra
online pe www.eventim.ro,
sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo,
librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti). Biletele pot fi
achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul
Eventim din str. Polonă nr. 15.
Un
eveniment recomandat de Magic FM și susținut de Prima TV. Parteneri
media: The Money Channel, Şapte Seri, Adevărul, Caţavencii, Dilema
Veche, OK!, BeWhere!, Sunete, Cocor Media Channel, The Light Cinema,
BestMusic.ro, Iconcert.ro, InfoMusic.ro, Port.ro, Ziare.com, 220.ro, Peţeavă.ro. Parteneri: Comunicatedepresa.ro, Rol.ro, MediaImage, MediaIQ.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu