Au fost desemnati castigatorii Fleetboard Drivers' League 2017



Între 1 mai și 31 iulie 2017, șoferii de camioane din întreaga lume au concurat pentru a înregistra cele mai economice stiluri de conducere în cadrul celei de-a 13-a ediții a Fleetboard Drivers` League. La ediția din acest an au participat 25.724 de șoferi și 759 de flote din 20 de țări. 
 
știgătorii fazei naționale a Fleetboard Drivers' League
În România, peste 1.000 șoferi și 43 flote de autocamioane au concurat în cadrul Fleetboard Drivers League 2017. 
 
Cornel Petre, şofer în cadrul companiei Dolo Trans Olimp, a obținut cel mai bun punctaj individual dintre șoferii români participanţi, cu o notă generală de 10,13 puncte, care i-a permis clasarea în top 30 la nivel internațional. Podiumul național a fost completat de Adrian Sandor (Ravitex), cu 10,11 puncte, respectiv Ioan Samir Pană (Dolo Trans Olimp), cu 9,99 puncte.
 
În ceea ce privește întrecerea la nivel de flote, Dolo Trans Olimp din Piteşti a obținut locul întâi, cu o notă generală de 9,72 puncte. Compania timişoreană Ravitex a obținut locul al doilea, cu un scor mediu de 9,70, urmată de International Alexander din Arad cu acelaşi scor mediu - 9,70 puncte. Departajarea celor două companii a fost efectuată prin aplicarea criteriului referitor la gradul de dificultate al traseului.
 
Cei mai buni şoferi români vor primi cupoane pentru accesorii Mercedes-Benz. În mod similar, vor fi acordate premii şi primelor trei echipe clasate în această ediție a Fleetboard Drivers' League - echipele câștigătoare vor primi cupoane pentru servicii post-vânzare în cadrul reţelei de parteneri autorizaţi de service pentru camioane Mercedes-Benz.
 
Clasamentul general al Fleetboard Drivers’ League
Cel mai bun șofer la nivel internațional a fost desemnat Miroslav Císar (Slovacia), care activează pentru compania NAD-RESS; acesta a obținut un scor final de 10,94 puncte.  
Cea mai bună flotă la nivel global provine din Asia: compania chineză  de transporturi Dongguan Tianyou Services Co. Ltd. s-a clasat pe primul loc în topul internațional, obținând un scor mediu de 9,93 puncte în materie de eficiență a stilului de conducere.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la finala DTM de la Hockenheimring, ce va avea loc pe data de 13 octombrie 2017.
 
Despre Fleetboard Drivers' League
În Drivers' League, șoferii se întrec în timp ce își desfășoară activitatea lor de zi cu zi. Stilurile de conducere ale participanților sunt evaluate cu ajutorul serviciului Fleetboard Analiza Performanței. Evaluarea ia în considerare o combinație a factorilor de uzură și de consum, precum stilul de conducere anticipativ, schimbările de viteză și comportamentul la frânare. Noutățile din acest an au fost punctele-bonus acordate pentru duelurile între șoferi – aceștia s-au provocat reciproc, obținând câte 0,1 puncte pentru fiecare duel câștigat, punctaj ce s-a adăugat la nota generală Drivers' League. Nota finală este așadar compusă din nota totală obținută pentru stilul de conducere din Fleetboard Analiza Performanței și punctele-bonus obținute din întrecerile individuale. 
 
În caz de egalitate, al doilea criteriu aplicat pentru desemnarea câștigătorilor a fost scorul obținut pentru gradul de dificultate al traseului parcurs de șofer, scor ce este de asemenea determinat prin intermediul Fleetboard Analiza Performanței. Acesta se calculează în funcție de gradul de înclinare al traseului parcurs, numărul de opriri şi de încărcare. În cazul unei noi egalități între participanţi, s-a aplicat un al treilea criteriu de departajare – distanţa totală parcursă pe toată durata competiţiei.
Cu toate acestea, Fleetboard Drivers' League nu este doar despre câștigători: cu fiecare călătorie, șoferii își demonstrează calitățile și arată că stilul lor de conducere poate duce la economii de combustibil de până la 15%. Consumul redus de combustibil înseamnă mai puține emisii de CO2 și, automat, un impact redus asupra mediului.
 
Pentru mai multe informații despre Fleetboard Drivers’ League, vizitați www.driversleague.com/ro/
 
Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt disponibile online la: www.mercedes-benz.ro şi www.media.mercedes-benz.ro.

0 comentarii: