Se afișează postările cu eticheta Paul Hitter. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paul Hitter. Afișați toate postările

Galateca @Noaptea Muzeelor 2017

Galeria Galateca participă pentru a cincea oară consecutiv la evenimentul cultural european Noaptea Muzeelor 2017 cu expoziția Panteonul Românesc in viziunea lui Paul Hitter, curator Iulia Gorneanu. Astfel între orele 20:00 si 24:00 vizitatorii vor fi martorii unui live performance susținut de artist în Black Cube.

Prin demersul său plastic, Paul Hitter reformulează vizual, în spiritul „expresionismului balcanic”, elemente fundamentale de patrimoniu, aducând în atenție mituri precum Meșterul Manole, Miorița, Zburătorul, legende despre facerea lumii, povești despere Știma Apei, Iele, Sântoaderi și Filipi, incantații ale paparudelor și ursitoarelor, divinități din calendarul popular ce patronează sărbători și anotimpuri. Lucrările, dincolo de personaje, conţin elemente narative care incită privitorul să treacă, prin energia magică a semnelor-simbol, într-un trecut mitic, niciodată istoric, bazat pe un sistem de judecăți și valori, fundamentat pe relicte totemice, protocreștinism, o literatură orală fabuloasă. În plus, lecția de cunoaștere a Panteonului Românesc propusă de Paul Hitter se desfășoară firesc, lăsând porți deschise spre explorare și cercetare personală
Expoziția este deschisă în perioada 9-27 mai.

Noaptea Muzeelor 2017 este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. Europa dedică seara de sâmbătă, 20 mai, muzeelor și culturii, iar mii de instituții de pe continent își deschid porțile vizitatorilor până la ceas târziu de noapte. România se alătură din nou cu sute de muzee, parteneri și evenimente așa că vă invităm pe toți să ne bucurăm împreună de ce ne va oferi Noaptea Muzeelor 2017.

Lansare Saga - bilete la clasa de mijloc by Vlad Tausance, desenat de Paul Hitter

Luni, 9 decembrie, de la 19:30, la Energiea, Tăușance lansează poemul-grafic Saga – bilete la clasa din mijloc, prima poveste de dragoste corporatistă pusă în versuri, rimă și între coperte. Volumul a apărut la editura Herg Benet în condiții grafice de album de artă și este ilustrat de Paul Hitter, unul dintre cei mai provocatori tineri artiști români. La lansare vor citi câteva pagini din volum actorii Alex Fifea

Saga este un poem epic, ironic și tandru despre iubirea dintre doi corporatiști, despărțiți în adolescență și regăsiți la disperare, pe la 30 de ani și ceva, cu ocazia unui infarct. Textul este susținut de grafica naiv-realistă a lui Paul Hitter, ale cărui desene cu miză socială și tușe cinice sunt deja bine-cunoscute. Paul a ilustrat șapte scene care nu explică textul, ci duc povestea mai departe, o cresc și o dezvoltă. Din vagonul de accelerat Timișoara-București până pe malul mării, Paul a transcris vizual o hartă a neliniștilor, fricilor, lașităților și speranțelor unei generații care a îmbătrânit înainte de vreme, dar care încă speră la evadare.

„Saga – bilete la clasa din mijloc este o carte-album despre noi și despre voi, despre cei ce umplu stația Pipera la 8 dimineață și despre cei care râd de ei întorcându-se din club, despre cei aduși la nebunie de creditul ipotecar și cei întorși victorioși și arși din Goa sau de la festivaluri. Este poezie pentru că sunteți poezie, este scrisă pentru că trebuia scrisă și este desenată ca să nu mai existe niciun dubiu.” explică Tăușance.

Pentru a rămâne fidel subiectului, autorul a cerut unor oameni care au trecut deja prin experiența muncii de birou și de corporație, cu vârste între 25 și 50 de ani, să ia locul criticilor și să scrie primele recenzii ale cărții. Iată trei dintre ele:
Scriu acest micro-text pentru că tausance e în stare să scrie versuri ca “nu avem regrete dar avem borcane”.

Și pentru că vreau și eu un bilet la clasa de mijloc (cu loc, nu în picioare) înainte să plece rata-personalul-
low-costul din stația România”.
Sorin, director

Am frunzărit-o cu trufia că nu e despre mine. Am citit-o cu teama că ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambiția să nu devină despre mine.
Ioana, manager formare

O oglindă care reflectă în cuvinte, propria viață – care viață? – multiplicată în mii de alte trupuri, care trăiesc aceeași nesfârșită „zi a cârtiței”.
Sylvia, marketing manager

Tăușance crede că Saga trebuie trecută pe lista de cadouri de sărbători: „Saga costă mai mult decât costă, de obicei, cărțile de poezie. Nu este un produs de serie. Costă cât un vinil, un prânz decent, o sticlă de vin bun, un tricou sau un pahar de scotch. Pentru că apare într-o ediție limitată de 500 de exemplare. Pentru că propune o experiență grafică specială, fiind tipărită pe hârtie cretată și legată în coperte cartonate. Pentru că include șapte ilustrații ale unui artist contemporan. Pentru că ți-ar fi putut schimba viața dacă ai fi citit-o la 18 ani”.

Cartea poate fi comandată aici online pe siteul editurii Herg Benet. Mai multe despre carte puteți afla pe site-ul saga.tausance.ro


Despre Tăușance
Tăuşance este numele de familie și numele de cod literar a lui Vlad Ioan Tăușance. Este jurnalist, consultant în comunicare și, de vreun an, antrenor de creativitate aplicată în atelierele Creative Fitness Studio.

Volumul de debut, legende urbane, a apărut în 2011 la editura Herg Benet și a prins lista scurtă pentru premiile naționale Mihai Eminescu OPERA PRIMA. A cauzat bătăi pe umăr, felicitări, apariții în Vice, Formaje, Tataia, DoR și cronici în România Literară, Dilema și prin online. A ajuns la Salonul de Carte de la Paris, iar legenda spune că a fost schimbat pentru un pachet aproape plin de țigări la un party D’n’B din Arad.

Despre Paul Hitter
Paul Hitter desenează așa cum trăiește: în linii clare și cu voce tare, cu o franchețe și sinceritate ce pot fi catalogate drept brutale.
Descrisă drept expresionism balcanic, abordarea lui vizuală este puternic conectată la folclor, urban sau neaoș, pe care-l aplică peste subiecte strat după strat. Picturile lui Hitter și-au câștigat aprecieri și fani devotați în urma a peste 20 expoziții personale sau de grup la München, București sau Marsilia. După mai bine de cinci ani de exil în Germania, Paul muncește și trăiește din nou în București.
Mai multe despre arta și valorile lui puteți afla pe blog.

Despre Editura Herg Benet
Editura Herg Benet a fost înființată în 2010 și prin colecția de literatură își propune să promoveze abordările îndrăznețe, directe, nonconformiste şi alternative venite din partea tinerilor autori români, în poezie, proză și nu numai.

Lansare Gazeta Reforma #3 - 10 octombrie

GAZETA REFORMA #3
Joi 10 octombrie 2013, 22.00

@Terasa Reforma în curtea Pavilion
Str. C.A. Rosetti nr. 36 (intersecția cu J.L. Calderon) București

De la ora 19.00 la etaj se deschide o nouă expoziție
► EXHIBITION @ PAVILION (On fashion and politics of aesthetics) ►

Comunitatea Reforma împlinește un an de la înființare și lansează numărul 3 al gazetei.
În numărul 3 avem un interviu cu Paul Radu (Rise Project) realizat de Ioana Moldoveanu, un eseu de Eugen Rădescu despre inocență, fotografiile lui Virginia Lupu reinterpretate, un dialog între Eugen Frunză și Paul Hitter, portrete de obiecte inutile realizate de Sorin Florea, benzi desenate de Andrei Cotruț/Krank și altele.

Intrarea gratuită.
Gazeta va fi distribuită gratuit.

Despre platforma comunității mai multe pe
www.re-forma.ro
www.facebook.com/reformacommunity
www.instagram.com/reformacommunity

Membrii comunității vor fi de găsit în gazetă pe post de scriitori, fotografi, designeri, intervievați, pozați.

Așa cum v-am obișnuit, aparatele de unică folosință cu film, înmânate unora dintre voi, vor decide arhiva foto a evenimentului.

Barul va fi asigurat de prietenii de la CONTROL CLUB.

Fundalul sonor
SPECIAL GUESTS
Un mix muzical realizat de o parte dintre artiștii participanți ai expoziției "On fashion and politics of aesthetics"

Parteneri: Control Club, Pavilion.

Mulțumim (în ordine aleatorie): Alina Cristescu, Emil Cristescu, Nicolae Elek, Andrei Alexandrescu, Florin Oslobanu, Cristian Stan, Valeria Pop, Anca Nuță, Monica Jitariuc, Bogman, echipa Control.

Au contribuit (în ordine aleatorie): Gergo Horváth (Cluj & Timișoara, editare, redactare, organizare), Sorin Florea (design, DTP, distribuție, text, fotografie), Andreea Pătru (redactare, organizare),
Eugen Rădescu (editare, text, redactare, organizare, finanțare), Răzvan Ion (editare, design, text, fotografie, organizare), Alexandra Enache (organizare), Horațiu Lazăr (web, instagram),
Irina Gache (fotografie, organizare, web), Teoharie Zugravu (logo design, poster design), Andu Simion (instagram, organizare), Andrei Crăciun (organizare), Mădălina Iacob,
Andrei Cotruț/krank, Ioana Moldoveanu, Eugen Frunză, Adela Muntean, Paul Hitter, Paul Radu, Darius Sebastian.

Fotografia afișului și copertei: Virginia Lupu.

Balkan Twist la Cafe Godot pe 8-9 aprilie

Balcanii dau petrecere în inima Bucureştiului: A Hack and a Hacksaw, Paul Hitter, Shukar Collective şi Dj Vasile vin la Godot
Ce au în comun cuplul de americani de la A Hack and a Hacksaw, Shukar Collective şi pictorul Paul Hitter? Poate cel mai important lucru: muzica şi arta lor respiră patima şi înţelesurile profunde ale spiritului balcanic. În mijlocul primăverii, pe 8 şi 9 aprilie, sunteţi invitaţi la o petrecere balcanică de zile mari, la Godot Café – Teatru, pe Blănari 14, chiar în centrul Bucureştiului. Balkanik Twist este un eveniment organizat de Oneday şi Godot Café – Teatru.
Balcanicii sunt renumiţi pentru că sunt leneşi, certăreti, rareori se ţin de cuvânt şi… ce mai era? Ah, da, ştiu să se distreze şi să se bucure de viaţă ca nimeni alţii!
OneDay şi Godot Café-Teatru ridică paharul în cinstea celui mai viu eveniment la care veţi avea ocazia să participaţi în perioada asta: Balcanic Twist. Pe 8 şi 9 aprilie vă invităm să vă urcaţi bună dispoziţia pe mese alături de artiştii A Hack and a Hacksaw, Shukar Collective, Dj Vasile şi pictorul Paul Hitter. Muzică şi pictură, dans şi băutură şi o petrecere de două zile, pe care o s-o ţineţi minte toată viaţa. 
Balcanic Twist este locul perfect unde să ne prindem în horă cu personajele din tablourile halucinante şi profunde ale lui Paul Hitter, să călătorim delirant din atmosfera senzuală a deşerturilor americane către ritmurile sârbeşti, greceşti şi româneşti alaturi de A Hack and a Hacksaw, să ne rupem pantofii dansând pe muzica celor de la Shukar Collective şi, dacă mai avem energie – iar în Balcani se găseşte întotdeauna energie pentru muzică şi dans - să întâmpinăm dimineaţa pe ritmurile lui Dj Vasile.

Concertul trupei americane A Hack and a Hacksaw are loc cu ocazia lansării noului lor disc, „Cervantine”. Albumul anterior, “The Way the Wind Blows”, lansat de A Hack and a Hacksaw în 2006, este parţial înregistrat în satul “Zece Prăjini” şi conţine piese alături de celebra Fanfară Ciocârlia. A Hawk and A Hacksaw au participat la o serie de festivaluri cunoscute, cum ar fi All Tomorrow's Parties Festival, Roskilde (Den), Pitchfork Music Festival, The Calgary Folk Fest, Wellington Arts Fest (N.Z.). De asemenea, ei au mers în turneu cu Wilco, Calexico, Andrew Bird, of Montreal, Beirut şi Portishead.

Shukar Collective este un grup românesc bine cunoscut, care combină muzica tradiţională Romanes cu tehnicile moderne de sampling digital. Un mix eclectic de sunete de lingură, butoaie de lemn, acorduri de vioară, bas, acordeon, voci, samplere, scratches, turntables şi bituri. Concertele lor sunt însoţite de proiecţii audiovizuale care fac ca fiecare eveniment să fie unic.

Paul Hitter este pictor român ce locuieşte în Munchen şi care a devenit un răsfăţat al galeriilor de artă europene. Tablourile sale sunt surprinzător de vii şi profund ancorate în simbolistica folclorului românesc şi balcanic. Stilul său de pictură se încadrează într-un curent pe care el însuşi l-a iniţiat şi consacrat şi pe care l-a denumit “expresionism balcanic”. Atât în România, cât şi în străinătate, lucrările lui au fost primite cu entuziasm, iar expoziţiile sale au reprezentat adevărate evenimente culturale.

DJ Vasile poate fi numit cu uşurinţă unul din artiştii veterani care a pus bazele muzicii electronice în România.). În anul 2000, DJ Vasile se implică într-un proiect ce generează multe controverse, Shukar Collective. Din componenţa acestei trupe mai fac parte şi Dan Handrabur aka Dreamdoktor, Cri Stanciu aka Matze, Mitoş Micleuşanu aka Diafragma, Vlaicu Golcea, Marius Mateşan şi trei «solişti» vocali şi percuţionisti de origine rromă.

Program:

Vineri, 8 aprilie – ora 21
- Expozitie Paul Hitter
- Concert A Hack and a Hacksaw

Sambata, 9 aprilie – ora 21
- Expozitie Paul Hitter
- Concert Shukar Collective
- After Party DJ Vasile
Cele doua categorii de bilete se pot procura de la club, in seara evenimentului.
Categoria B: 30 de lei/zi , locurile amplasate in spatiul din fata scenei
Categoria A: 50 lei/zi, locurile de la balcon
Evenimentul Balcanic Twist la Bucuresti este organizat de OneDay si Godot Cafe-Teatru, cu sprijinul Radio Guerrilla.  Parteneri: Dilema Veche, Feeder, Decat o Revista, BestMusic, Neaparat.ro, Modernism.ro, Liternet.ro, Veioza Arte, Metropotam, iConcert si Kamikaze.