Famila Belier din 19 iunie in cinematografe
În data de 19 iunie 2015 va avea loc în cinematografele din întreaga țară premiera filmului de comedie Familia Belier, în regia lui Eric Lartigau. Pelicula a avut un succes extraordinar în Franța, unde a înregistrat o cifră record de peste 7 milioane de spectatori.
Filmul este distribuit în România de Independența Film.
În Familia Belier, toți sunt surdo-muți în afară de Paula (Louane Emera), care are 16 ani. Ea reprezintă legătura familiei cu lumea. Într-o zi, la sugestia profesorului de muzică (Eric Elmosnino), entuziasmat de calitățile vocale ale Paulei, ea începe să se pregătească pentru a participa la un concurs organizat de Radio France, însă familia ei nu este chiar încântată de această idee. Aflată între famile și îndeplinirea unui vis, Paula trebuie să ia o decizie. Și indiferent care va fi aceasta, viața ei nu va mai fi niciodată la fel.
Familia Belier este o comedie emoționantă despre viaţa de familie, prietenie, curaj şi maturizare, toate împletite cu comicul de situaţie şi de “limbaj”.
„Această poveste m-a atins iremediabil. Aș putea face o motivație pentru alegerea acestui scenariu, dar adevărul este că alegerea mea a fost spontană, imediată, impulsivă. Sfârșitul adolescenței reprezintă un moment cheie în viață: poate fi înfricoșător să vedem de la distanță această lume a adulților în care vom fi aruncați fără nicio plasă de siguranță. Este o vârstă care mă emoționează.“, a declarat Eric Lartigau, regizorul filmului.
Din distribuție fac parte: Louane Emera (participantă la The Voice Franța), Karin Viard (Skylab, Time Out), François Damiens (Delicacy), Eric Elmosnino (Gainsborou: A Heroic Life, Skylab), Luca Gelberg, Ilian Bergala.
„Ce mi s-a părut interesant la această poveste, este tocmai dorința de a răspunde la întrebarea: Ce înseamnă normalitate? Avem obiceiul de a fi prizonierii unor concepții pe care le-am primit moștenire ”, a adăugat Lartigau.
Timp de 6 luni de zile, câte 4 ore pe zi, actorii au lucrat cu consultanți specializați, au învățat limbajul semnelor și s-au familiarizat cu tot ce înseamnă această lume.
„Este o adevărată aventură pentru un actor să înlocuiască cu gesturi lucrurile pe care le putea transmite prin voce“, spune Lartigau.
Eric Lartigau este cunoscut publicului din România pentru regia unuia dintre schetchurile din Les infidels/Fustangii(2012) cu Jean Dujardin în rolul principal, distribuit în cinematografe tot de Independența Film.
Filmul Familia Belier a avut 6 nominalizari la Premiile Cezar 2015 (Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță debutantă, Cel mai bun actor în rol secundar), iar Louane Emera a câștigat Premiul Cezar pentru Cea mai bună actriță debutantă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu