Nori peste Sils Maria, din 3 aprilie in cinema



TRANSILVANIA FILM anunță premiera în cinematografe a co-producției franceze-elvețiene-germane "Clouds of Sils Maria / Nori peste Sils Maria". Regia filmului ce va avea premiera în cinematografele din țară pe 03 aprilie este semnată de Olivier Assayas și a fost nominalizat la Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2014.
 
Actriţa Maria Enders, foarte cunoscută pe plan internaţional, este invitată să joace într-o repunere în scenă a piesei care a făcut-o celebră cu două decenii în urmă. Dar, dacă atunci a interpretat-o pe Sigrid, o tânără care îşi face şefa, pe Helena, să se sinucidă, acum primeşte rolul mai vârstnicei Helena. O starletă de la Hollywood va fi Sigrid, iar Maria se trezeşte curând de cealaltă parte a oglinzii, faţă în faţă cu o tânără de o carismă ambiguă care este, de fapt, o neliniştitoare proiecţie a ei înseşi.
 

 
În rolurile principale spectatorii le vom putea vedea pe cunoscutele actrițe Juliette Binoche (Premiul pentru cea mai bună actriță la Premiile Societății Cinefile) și pe Kristen Stewart, care a primit Premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar la Premiile Cesar. Alături de ele este tânăra Chloë Grace Moretz, alcătuind unui trio feminin care discută trecerea timpului și provocarea propriei profesii de actrițe. Filmul este o producție CG Cinéma și este distribuit în România de către TRANSILVANIA FILM.
 
OLIVIER ASSAYAS s-a născut pe 25 ianuarie 1955 în Paris. Este un scenarist și regizor cunoscut publicului francez pentru filme precum "Paris, Je t’aime" (2006), "Summer Hours" (2008) și "Nori peste Sils Maria" (2014). Este absolvent al Școlii Naționale de Arte din Paris și autor al cărții “Conversații cu Bergman” (1990). A fost căsătorit cu actrița Maggie Cheung între 1998-2001 și în prezent este logodit cu rezigorul și jurnalistul Mia Hansen-Løve. În 2011 a fost membru oficial al juriului celui de-al 64-lea Festival Internațional de la Cannes.
 
În 2014 a câștigat premiul pentru Cea mai bună scenografie în cadrul Premiilor Internațional Cinephile Society pentru Nori peste Sils Maria și, cu aleași film, a fost nominalizat la Cannes 2014 pentru categoria Palme d'Or.
 
Olivier Assayas: A scrie este un drum și acesta este unul la niște înălțimi culminante, este despre timp suspendat între origine și devenire. Am urmat un drum care m-a adus înapoi de unde am plecat și eu și Juliette, unde suntem astăzi, în întrebările noastre despre prezent și în mod special despre viitor. Maria Enders este o actriță. Alături de asistenta ei, Valentine, ele explorează bunăstarea și complexitatea personajelor create de Wilhelm Melchior - personaje care trebuie să renunțe la toate secretele lor, chiar și după douăzeci de ani.
 
Dar nu este vorba atât de mult despre teatru și iluziile lui, nici despre meandrele ficțiunii, cât despre umanitate, în modul cel mai simplu și mai intim. În acest sens, cuvintele, cele scrise de autori, cele pe care actorii și le asumă, acelea cu care spectatorii rezonează, nu evocă altceva decât întrebările pe care ni le punem fiecare zi de zi, fiecare în propriul său monolog interior. Da, desigur, teatrul este viața. Și chiar puțin mai bine decât viața, pentru că dezvelește grandoarea în cele mai bune situații și în cele mai rele, în trivialitate și în visele noastre. În acest sens, Maria Enders nu este nici Juliette Binoche, nici eu însumi. Ea este fiecare dintre noi în această necesitate a noastră de a ne revizita trecutul, nu pentru a îl elucida, ci pentru a găsi cheile pentru identitatea noastră, care ne-a făcut ceea ce suntem și care continuă să ne împingă înainte. Se uită în trecut și observă tânăra femeie care era la 20 de ani. În adâncul ei, este aceeași, dar lumea s-a schimbat în jurul ei, iar tinerețea ei a zburat - tinerețea ca virginitate, ca descoperire a lumii. Așa ceva nu întâlnești de 2 ori în viață.
 
"Constrastul dintre stilurile a două actrițe aparținând a două generații diferite face din acest titlu de competiție un studiu amplu despre insecuritatea actoricească." Variety
 
Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în cinematografele din București, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Gherla, Iași, Pitești, Piatra Neamț, Târgu Mureș.
 
Partenerii de promovare pentru acest titlu sunt: AaRC, Cărtureşti, Cinefan, Cinemagia, Cinema RX, Cooperativa Urbană, Dobro Show, Film Reporter, LiterNet, Music Channel, Oraşul Meu, Post Modern, SUB25, Șapte Seri, Unica.ro, Urban Things, Veioza Arte, Zile şi Nopţi.

0 comentarii: