Vocea soul-jazzului britanic, Ola Onabule in concert la Bucuresti



International Jazz Day Promo Tour aduce vocea soul-jazzului britanic în 4 concerte extraordinare în România. București, Sibiu, Târgu Mureș și Cluj-Napoca găzduiesc reprezentațiile nigerianului Ola Onabule.

Jazz Day marchează astfel aniversarea a 70 de ani UNESCO, perioadă în care această instituție a fost promotorul evoluției în educație, cultură, știință și comunicare.

Cântăreț britanic de origine nigeriană, Ola Onabule, unul dintre artiștii marcanți ai soul-jazzului britanic va concerta la București, în 27 aprilie la Sala ArCub. Concertul face parte din turneul de promovare al Zilei Internaționale a Jazzului în Romania (www.jazzday.ro) și este de asemenea prilej de aniversare a celor 70 de ani UNESCO. Ola încheie turneul pe care îl realizează în România într-un all-star performance la Gala Zilei Internaționale a Jazzului, pe 30 Aprilie, la Cluj-Napoca.
Ola Onabule aduce cu el în premieră în România un band de excepție format din Villu Veski (saxofon, EST), Nick Flade (pian, DE), Joe Stoddart (contrabass, UK), Guido May (tobe, DE), Guille Hill (chitară, UK).

Ultimul său album, " It’s The Peace That Deafens" este compus în totalitate de el și explorează rădăcinile sale nigeriene. Transpune muzical cu o fermitate fantastică paradoxurile și identitatea celor două culturi din care face acum parte, africană și britanică. Un proiect identitar ce include colaborări cu unii din cei mai buni muzicieni din UK și Europa și este produs de fabulosul George Whitty (câștigător a 3 Grammy’s împreună cu Chaka Khan și Randy Brecker).

Ola este apreciat pentru spectacolele lui live puternic încărcate emoțional și este o prezență constantă în cadrul celor mai prestigioase festivaluri de jazz, săli de concerte și cluburi de jazz din lume (Montreal, Vancouver Festivalul International de Jazz, Edmonton, Victoria Jazz Festival). În Europa, Istanbul, Suedia, Norvegia, Elveția, Nigeria, Germania, Austria, Estonia, Lituania, Letonia și România și SUA, a urcat pe scene importante alături de orchestre precum Orchestra Simfonică din San Luis Potosi din Mexic, WDR Big Band din Köln, Babelsberg Film Orchestra, HR Big Band și SWR Radio Big Band.

Biletele se pot cumpăra de pe Eventim.ro sau din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Cărturești).

România celebrează Ziua Internațională a Jazzului sub patronaj UNESCO, alături de peste alte 200 de organizații și orașe de pe tot mapamondul.

Cu sprijinul: Ambasada Statelor Unite în România, Wens Travel, Centrul Cultural al Municipiului București, Palatul Culturii Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Sibiu, Academia de Muzică G. Dima, Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, Eventim, Biletmaster, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Centrul Cultural German Cluj-Napoca.
Zile și Nopți, Magic FM, Imagine Tact.
Sub patronajul UNESCO.


Mai multe informații pe canalele oficiale International Jazz Day Romania:
www.jazzday.ro     //     www.facebook.com/Jazzday.ro
----
In noiembrie 2011, cu ocazia Conferinței Generale UNESCO, comunitatea internațională a proclamat 30 aprilie ca “Ziua Internațională a Jazzului”. Acesta zi are rolul de a reuni comunități, școli, artiști, istorici, universitari și pasionați de jazz din toată lumea, pentru a sărbători și pentru a se cultiva cu privire la arta jazzului, rădăcinile sale, viitorul acestuia și impactul său

0 comentarii: