In seara de 20 Decembrie 2011 Demis Roussos a impartit din nou bucurie catorva mii de romani si nu numai. Fani de-o viata, admiratori dar si persoane care nu l-au mai vazut pana acum concertand s-au inghesuit in Sala Palatului pentru a-l vedea si asculta pe grecul a carui notorietate a ajuns sa fie cunoscuta in toate colturile lumii!
Fiind un concert de Craciun, Demis a cantat piese precum First Noel, White Christmas, Silent Night, ... etc. Artistul grec a cantat si cateva dintre piesele care l-au consacrat si care i-au adus peste 100 de discuri de aur, platina si diamant: Goodbye My Love Goodbye, My Friend the Wind, Dinata Dinata, Forever and Ever, Lovely Lady of Arcadia...
Fani veniti din Grecia, Germania, Italia, Belgia si chiar Brazilia au facut o atmosfera senzationala. In sala se puteau zari din loc in loc bannere, postere si alte materiale cu idolul lor. Multi dintre ei purtau chiar tricouri cu chipul si autografele lui Demis. In timpul piesei Sirtakis, Demis a chemat pe scena un grup de fani care au dansat si au cantat alaturi de el. Demis a comunicat excelent cu publicul. Binecunoscut entertainer, Demis a avut grija ca din cand in cand sa-i intrebe pe cei din sala: „E toata lumea ok in seara asta???”, „Sunteti pregatiti?”. Si-a declarat de cateva ori chiar si dragostea fata de fanii sai: „Va iubesc!” a exclamat Demis de cateva ori catre publicul aflat in sala.
Inainte de ultima piesa - Goodbye My Love Goodbye, Demis a spus: „Aceasta este o piesa pe care am cantat-o toata viata mea oamenilor pe care ii iubesc. In seara asta o dedic oamenilor din aceasta tara. Va iubesc!”. In sala se puteau vedea numai luminite mici care se miscau in ritmul celebrei piese; fiecare a aprins ce avea la indemana: bricheta, telefon... si au cantat intr-un glas alaturi de Demis.
Dupa ultima piesa grecul s-a retras de pe scena si au urmat minute in sir de ovatii si aplauze. Artistul s-a intors pe scena pentru bis-ul mult asteptat si le-a cantat celor din sala piesa From Souvenirs To Souvenirs, dar nu inainte de a le mai face inca o declaratie de dragoste fanilor: „O piesa speciala pentru niste oameni speciali” a spus Demis.
„Un show perfect! Il iubim din toata inima pentru bucuria pe care ne-o da de fiecare data prin minunatele lui concerte” a spus dupa incheierea show-ului o fana din Italia.
~~Concertul DEMIS ROUSSOS a avut loc la Sala Palatului din Bucuresti pe 20 Decembrie 2011 si a fost un eveniment organizat de Project Events.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu