B-Est 2012 : Shame - proiectie in premiera

Prezentat în premieră mondială în competiția de la Veneția 2011,  SHAME, cel de-al doilea lung metraj al regizorului irlandez Steve McQueen, va fi proiectat în exclusivitate în cadrul celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Film București. Laureat la Veneția cu premiul FIPRESCI, SHAME i-a adus protagonistului Michael Fassbender „Copa Volpi” și a fost nominalizat la Globurile de Aur (cel mai bun actor), BAFTA (cel mai bun actor si cel mai bun film britanic) și Independent Spirit (cel mai bun film internațional). SHAME, un studiu de caz deranjant şi ambiţios, cu un Michael Fassbender „expus” din toate poziţiile în rolul unui predator/obsedat sexual sălăşluind într-un New York alienant, a fost primit triumfal de către critica de specialitate care, în unanimitate, a amendat lipsa lui Fassbender de pe lista nominalizaților la Oscar și a catalogat filmul drept „un extraordinar exemplu de regie și actorie” (Chicago Sun-Times), „o simfonie vizuală” (Salon.com) sau „curajos, splendid jucat și cutremurător de emoționant” (Empire).
Alături de SHAME, Festivalul Internațional de Film București va prezenta, în afara competiției, câteva dintre cele mai percutante și mai titrate filme ale lui 2011. Cap de afiș al acestei categorii este, fără doar și poate, o altă producție nedreptățită de Academia Americană de Film, WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN al britanicei Lynn Ramsay, cu o Tilda Swinton formidabilă în rolul principal. Ecranizare a unui best-seller de Lionel Shriver, WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN a fost nominalizat la Globurile de Aur (interpretare feminină) și se află în plină campanie BAFTA pentru categoriile regie, interpretare feminină și cel mai bun film britanic. Filmul va fi prezentat în cadrul festivalului într-o avanpremieră extraordinară, prin amabilitatea distribuitorului român Transilvania Film.
Tot în cadrul secțiunii necompetitive a Festivalului Internațional de Film București, publicul cinefil va avea ocazia să vadă, în exclusivitate absolută, RED STATE, primul film horror realizat de Kevin Smith, lansat într-un cor de controverse la Sundance 2011; LES GEANTS, câștigătorul secțiunii „Quinzaine des Realisateurs” – Cannes 2011 și, totodată, cel mai recent film al actorului belgian Bouli Lanners, laureat cu trofeul București IFF 2009 cu Eldorado; și THE MURDERER, lansat în secțiunea „Un certain regard” – Cannes 2011, scris și regizat de Na Hong-jin, debutat acum trei ani cu ultra-violentul The Chaser.
Cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea loc în perioada 19-25 martie 2012.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Festivalul Internațional de Film București este organizat de Fundația Culturala CHARTA în parteneriat cu “NOI” MEDIA – PRINT, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC), al Ministerului Culturii și Patrimoniului National, al Primăriei Municipiului București și al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).

0 comentarii: