Conversion by Daniel Zlota @Qreator


Artistul Daniel Zlota își prezintă colecția CONVERSION, proiect inedit de pictură și colaj fotografic, la QREATOR BY IQOS. Cei interesați o pot vizita în perioada 21-28 iunie 2018. 

Colecţia este realizată în colaborare cu 12 cunoscuți fotografi români: Vlad Eftenie, Miluță Flueraș, Radu Gasler, Zoltan Marton, Dan Mirică, Ruxandra Ana Mirică, Sorin Onișor, Adrian Petrișor, Crina Popescu, Cătălin Urdoi, Liviu Octavian Vasile, Mihnea Turcu. 

”Totul a plecat de la o idee inedită: să îmbin pictura şi colajul fotografic. Părea o nebunie, dar nu m-am lăsat până nu am pus-o în practică. Conversion înseamnă o reinterpretare a unor povești surprinse de colegii fotografi, pe care le-am preluat, le-am prelucrat și am reușit să le reintrepretez într-o manieră proprie, rezultatul fiind de fapt o nouă poveste. Vă invit să o descoperiți” - artistul Daniel Zlota.

”Iată că acum pictura și fotografia, două lumi aparent diferite, se regăsesc împeună într-o sinergie, într-o comuniune adusă prin felul în care Daniel înțelege să le concilieze. Pe de o parte, vedem experiența fotografică prin care artiștii s-au dedicat pasiunii lor de a explora lumea, iar pe de altă parte simțim pasiunea pictorului care redescoperă lumea prin prisma proprie, cu ajutorul acestui suport de inspirație pe care îl reprezintă fotografia. Rezultă ceva complet nou. Nu mai sunt nici fotografii, este pictură, dar parcă nu e doar pictură, parcă sunt lumi întrepătrunse ca într-un vis. Eu mă uit la ele și îmi pare că ma simt ca într-un vis: există decupaje, există tranziții, există treceri, există o contiguitate vizuală. Vă invit să le priviți cu grijă, cu atenție, cu admirație pentru artist, cu curiozitate pentru fotografi și cu încântare”, a declarat fotograful Vlad Eftenie, în cadrul vernisajului de la QREATOR.

Despre Daniel Zlota
Prins între două mari pasiuni, după mai mulți ani de arhitectură, tânărul artist Daniel Zlota a hotărât să se dedice primei sale pasiuni, pictura. Daniel experimentează tehnici mixte, precum vopsea acrilică, acuarelă, creionul, cărbunele, pastel și colaj. O sursă de inspirație o constrituie peisajele și temele marine ale pictorului și scenaristului Virgil Moise, dar și lucrările artiștilor internaționali precum Castagnet, Zbugvic, Pekel etc. Lucrările sale se regăsesc în colecții personale din S.U.A., Mexic, Anglia, Italia, Spania, Franța, Bulgaria, Cehia și România.

http://danielzlota.com/
https://www.facebook.com/DanielZlotaArt/
https://www.instagram.com/danielzlota/
https://www.linkedin.com/in/danielzlota/

0 comentarii: