Chrysta Bell - live la Control Club

Artista americană Chrysta Bell, muza lui David Lynch, revine în concert la București – joi, 4 aprilie, de la ora 21, la Control Club – cu un nou show și un nou album, Feels Like Love. Biletele sunt disponibile prin Eventbook.ro.
Actriță și cântăreață deopotrivă, Chrysta Bell este cunoscută publicului din România atât prin colaborările muzicale cu David Lynch, cât și în rolul agentei FBI Tamara Preston, din cel mai recent sezon al serialului de televiziune Twin Peaks. În primăvara acestui an, Chrysta Bell lansează al patrulea album de studio, Feels Like Love, un disc cu influențe new wave, post punk și disco.

FB EVENT / BILETE

„Chrysta Bell arată și cântă ca într-un vis devenit realitate”, spune David Lynch. Încă din copilărie, artista și-a cultivat pasiunea pentru actorie și muzică, fiind descoperită de Lynch pe vremea când făcea parte din formația de swing jazz 8½ Souvenirs, din Austin, Texas.

De atunci, Chrysta Bell a lansat un album solo de succes, This Train (2011) și un EP, Somewhere in the Nowhere (2016), ambele scrise și produse în colaborare cu David Lynch, și a susținut turnee în 33 de țări, alături de trupa sa, formată din Christopher Smart (chitară bas), Jon Sanchez (chitară) și Jayson Altman (tobe).

Poate cel mai cunoscut produs al colaborării longevive și prolifice dintre Chrysta Bell și David Lynch este piesa Polish Poem, ce acompaniază scenele de final din capodopera suprarealistă Inland Empire. „Prima dată când am văzut-o pe scenă, am asemănat-o cu o ființă extraterestră. Cel mai frumos extraterestru în viață”, spune Lynch despre Chrysta Bell. „Nu numai că este o artistă desăvârșită, dar are și o intuiție deosebită de a exprima o anumită stare de spirit, pentru a crea o melodie impresionantă.”

În 2017, a urmat We Dissolve, produs de John Parish (colaborator PJ Harvey și laureat Mercury Prize), album ce s-a bucurat de aprecierea publicului și criticilor muzicali deopotrivă.

În primăvara acestui an, Chrysta Bell revine cu un nou album de studio, Feels Like Love, ce va fi lansat pe 5 aprilie, la propria casă de discuri, Meta Hari. Noul disc explorează un sound dark, cu influențe new wave, post punk și disco. În cadrul turneului internațional Feels Like Love, artista va concerta și în România: joi, 4 aprilie la București, la Control Club și vineri, 5 aprilie, în Cluj-Napoca, la Form Space.

“Sensual, ethereal… like a nightclub act from a shadow dimension, one that’s glamorous and sexy but also on the cusp of cosmic chaos.” – Wall Street Journal

“Like Lana Del Rey singing the songs of Serge Gainsbourg.” – NME

“Chrysta Bell looks like a dream and Chrysta Bell sings like a dream. And the dream is coming true.” – David Lynch


Concertul Chrysta Bell de la București este organizat de Control Club și Liveland.

Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei, online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și partenerii Eventbook: http://eventbook.ro/partners.

0 comentarii: