Biciclești în Văcărești



Asociația Parcul Natural Văcărești cu sprijinul Kaufland România și alături de BikeXpert Racing Team, au amenajat un traseu de cicloturism și drumeție pe o distanță de 8 km, în Parcul Natural Văcărești. Traseul se adresează bicicletelor echipate pentru terenuri accidentate și este permis adulților și copiilor însoțiti de părinți. Biciclitul în Văcărești este o activitate permisă și încurajată de regulamentul parcului. 

Ruta măsoară 8 km și este alcătuită din două părți: poteca „belvedere” și poteca „printre bălți”. Aceasta se desfășoară pe digul care împrejmuiește parcul, coborând în interior, pe potecile principale. Accesul se poate face pe două intrări: Splaiul Unirii 168 și rampa de intrare în parc, din direcția Strada Săvinești. Traseul se parcurge în aproximativ 60 de minute.  

„Una dintre funcțiile cele mai importante ale Parcului Natural Văcărești este cea de recreere. O recreere „sănătoasă” care include activități precum sportul, plimbarea, observarea peisajului, relaxarea în aer liber și liniște. Bicicliștii care vor pătrunde în parc pe bicicletă vor avea de acum ocazia să se bucure din plin de aceste servicii", a declarat Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural Văcărești.

Pentru noi, Kaufland România, este o bucurie să putem contribui la amenajarea și finalizarea primei piste de biciclete din primul parc natural urban din România. Împreună cu partenerul nostru, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, oferim bucureștenilor posibilitatea să combine activitățile sportive cu experiența inedită de a petrece timp în natura urbană", a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

Programul Biciclești în Văcărești va continua prin organizarea unui concsurs de mountain bike - Bucharest MTB Race, eveniment de tip XCO, în Parcul Natural Văcărești, pe data de 4 noiembrie 2017.

De asemenea, pentru orice vizitator al parcului, sunt interzise activitățile care pot avea un impact negativ asupra asupra biodiversității. Dintre acestea amintim: aprinderea de orice fel a focului (inclusiv fumatul), pescuitul, abandonarea deșeurilor, ruperea sau distrugerea vegetației, eliberarea animalelor domestice de apartament, accesul cu mijloace de transport motorizate. Orice abatere de la aceste reguli se pedepsește conform legii.  

Reamintim tuturor iubitorilor naturii că accesul cu bicicleta este o activitate permisă în Parcul Natural Văcărești, fiind prevăzută ca atare în Setul minim de măsuri speciale de protecție și conservare a diversității biologice în Parcul Natural Văcărești emis de Ministerul Mediului în august 2016.

Mai multe detalii despre proiectele APNV: Nicoleta Marin, Manager de proiect, nicoleta@parcnaturalvacaresti.ro, 0727748353

Despre Asocia Parcul Natural Văcărești (APNV) - este institutia care a coordonat procesul de parcului cu același nume. APNV lucrează în parteneriat cu Administrația Națională "Apele Române", Primăria Generală a Capitalei și o serie de 12 parteneri din domeniul științific, universitar si non - profit.  înființare a Parcului Natural Văcărești. Începând cu anul 2017, APNV a devenit administratorul parcului cu același nume. Obiectivele asociației pentru parc sunt următoarele: protecția și conservarea naturii, atragerea de resurse pentru cercetare științifică, sprijinirea acțiunilor de educație și informare, recreere sănătoasă. 

Despre Kaufland România: Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Numai în 2016, Kaufland România a investit în proiecte pentru dezvoltarea comunității locale peste 5 milioane euro, sprijinind peste 200 de proiecte de CSR. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro.

Despre Bikexpert Racing Team: BikeXpert Racing Team este o echipa de mountain-bike formata atat din sportivi de performanta cat si din sportivi amatori. Misiunea noastra este de a face performanta si de a promova ciclismul ca modalitate sanatoasa si ecologica de petrecere a timpului liber. Pe langa participarea la competitii de ciclism din tara si din strainatate, BikeXpert Racing Team organizeaza anual competitiile de mountain-bike “Maratonul Vinului (Urlati)” si “BikeXpert Alpine Challenge (Pucioasa)”, dedicate tuturor categoriilor de ciclisti. Mai presus decat orice, suntem un grup de prieteni cu principii de viata comune, dornici sa promovam ciclismul, sa sprijnim amatorii si tinerii entuziasti in drumul lor spre performanta.

0 comentarii: